E drept că în ultimii ani pe care în postura de angajat mi i-am petrecut în niște companii foarte preocupate de tăierea costurilor. Asta înseamnă că orice curs sau deplasare era intens discutată din punct de vedere financiar; uneori, aproape că erau trecute cu vederea beneficiile pe care un curs, un training, o conferință le-ar fi adus, atât pentru companie, cât și pentru oamenii ei.

Acesta e motivul pentru care, când am răsfoit raportul de sustenabilitate lansat de PENNY pentru 2022 (da, l-am răsfoit, că are 250 de pagini!), m-am oprit la capitolul legat de dezvoltarea angajaților. PENNY spune că acesta e un pilon important și că recunoaște că angajații au un rol principal în succesul business-ului.

Cifrele sună bine: compania are peste 6500 de angajați activi în care a investit peste 150.000 de ore de instruire. Rata de promovare internă pentru poziții de management este de 75%.

Am vrut vorbesc cu cineva din interior, cu un om din acești peste 6500 care să-mi spună cum s-au tradus aceste lucruri pentru el. Cum și dacă a beneficiat de acele ore de instruire, dacă a avut o șansă de promovare.

Acesta e motivul pentru care am cunoscut-o pe Mariana Bunea, care lucrează la PENNY de 11 ani. Job-ul ei actual e cel de project manager pe space planning în departamentul de marketing.

Mariana mi-a povestit că lucra într-o societate de avocatură ca asistent manager și traducător atunci când a văzut anunțul de angajare la PENNY. Nu voia să-și schimbe job-ul, dar i s-a părut interesantă poziția de trainee: se adresa tinerilor absolvenți de facultate.

Trainee înseamnă că, timp de un an, aveai parte de un an întreg de training și lucrai în mai multe departamente ale companiei, în funcție de interesul tău. La final, urma să spui unde ți-ar plăcea cel mai mult să lucrezi și primeai o ofertă în funcție de locurile disponibile.

Mariana a trecut de toate etapele interviului. A început să lucreze întâi în magazin – mai exact, în trei magazine diferite. Apoi, în departamentul de HR, la achiziții, vânzări, marketing și, în final, în depozit, unde a învățat despre logistică și expediție.
Practic, la finalul anului avea o idee clară despre ce înseamnă retail.

După această perioadă a lucrat întâi ca asistent în online marketing, apoi a fost promovată pe poziția de  specialist marketing. A intrat în concediul de creștere a copilului, dar s-a întors în aceeași companie.

Am întrebat-o de ce și mi-a spus că aici a găsit încredere. A găsit oameni care i-au dat șansa să facă în pas înainte în familie, care au susținut-o când a primit o poziție nouă, care i-au asigurat traininguri când a avut nevoie de ele. “Aici am crescut, aici m-am maturizat. Sincer, e o a doua familie”, îmi spune.

Știu că e un truism, dar o cred. Din felul în care vorbește simt că îi place mediul, că îi place ce face. Și știu, din proprie experiență, că nimeni nu stă 11 ani într-o companie în care nu se simte valorizat.

OK, veți putea spune că am vorbit doar cu un om din cei peste 6500 de angajați PENNY. Și așa este. Dar e un etalon; e cineva care a beneficiat de acele ore de instruire, care a fost promovat din interior. E persoana care ne ajută să înțelegem ce reprezintă acele cifre din raportul de sustenabilitate al companiei.

V-am spus deja că e un document foarte stufos, dar vreau să mai menționez câteva lucruri care sunt de lăudat:

• Investiția în comunitate

PENNY e alături de Habitat for Humanity alături de care a inaugurat un centru care are rol de afterschool pentru copiii din două comunități vulnerabile din Buftea. O cantină și o bucătărie pentru acești copii – care nu pot învăța dacă le e foame – vor fi finalizare curând.

• Reducerea risipei alimentare

E un subiect care ar trebui să ne preocupe pe toți și recunosc că mă bucur să văd că magazinele care vând produse alimentare caută soluții. Una dintre ele este parteneriatul cu bonapp.eco, o aplicație care conectează consumatorii cu retailerii care oferă produse alimentare ce se apropie de expirare la preț redus.
Sigur, nu e singura inițiativă luată la acest capitol, dar mi se pare o informație de interes, mai ales că oricine își poate instala aplicația.

Deseori mi-au ajuns în fața ochilor informații despre rapoarte de sustenabilitate ale diverselor companii. Le-am deschis rar, descurajată și de faptul că sunt stufoase. Dar sunt și utile: ne ajută să înțelegem ce rol și ce impact au anumite companii în societate – lucruri pe care nu le vedem neapărat când intrăm într-un PENNY, la cumpărături.

Mai mult decât atât, un astfel de raport ne face să sperăm. În schimbare și, până la urmă, într-o lume mai bună.

Acest articol face parte dintr-un parteneriat cu PENNY România.

Foto principală: Unsplash+

The post Angajați, promisiuni, fapte și o lume mai bună appeared first on Mara Coman.

Invitația la lansarea noului Renault Megane E-Tech Electric m-a făcut să țopăi un pic prin living. Și asta pentru că a fost printre primele proiecte care au venit după ce mi-am încheiat job-ul de la Bazaar. Mai mult, nu era doar un subiect despre care trebuia să scriu, ci și o experiență superbă: urma să merg, împreună cu un blogger celebru :), într-o deplasare la Marbella (unde a avut loc lansarea), să ne și plimbăm cu noua mașină pe un traseu minunat, până la Ronda – îmi și imaginam câte o să am de povestit și cum o să postez o mie de fotografii pe Instagram.

Și așa a fost: foarte multe de povestit, dar nu de la fața locului și nu în timp real. Pentru că s-a întâmplat ceva fix cu o zi înainte să plecăm: m-am trezit la 7 dimineața, am pus mâna pe telefon, ca de obicei, și am citit că a început războiul din Ucraina.
Nu-mi venea să cred. M-am mișcat toată ziua în reluare, mi-am pus o mulțime de întrebări, anxietățile mele și-au făcut din nou simțită prezența. Am plecat, conform planului, mai ales că nu puteam schimba nimic dacă rămâneam acasă.

N-am postat nimic de la Marbella, nici locurile frumoase, nici hotelul (genul în care chiar vrei să petreci timp în cameră), nici restaurantul, nici mașina. Toată lumea vorbea despre război, eu intram pe site-urile de știri o dată pe oră – așa că mi se părea nepotrivit să vorbesc despre orice altceva. Și chiar dacă aș fi scris despre ce făceam eu în Spania, în acele zile nu cred că era cineva interesat de informații care nu veneau de pe front.

De ce scriu acum? Pentru că am reușit să ies, cât de cât, din amorțeală. Sunt în continuare în stare de alertă, dar am nevoie să mai citesc și altceva pe lângă știrile, analizele și opiniile despre război. Pentru că nu știu cum altfel să rămân în toate mințile. Și nu sunt singura – mi-ați scris și voi că aveți nevoie să mai citiți și altceva. Așa că asta fac.

Am ajuns în Marbella, ne-am cazat la Nobu și m-am extaziat. Hotelul e rupt dintr-o poveste: camere mari, superbe, balcon, vegetație mediteraneană. Un complex care-și merită din plin cele cinci stele, la doi pași de plajă și de Six Senses spa. Genul de resort cu mai multe restaurante și clădiri (am primit chiar și o hartă ca să nu ne pierdem pe acolo :). Dar și genul de loc în care simți nevoia să stai. Sincer, aș fi putut să petrec vreo două zile în cameră, așa de mult mi-a plăcut.

Seara am participat la prezentarea oficială, tot la Nobu, dar într-un context destul de relaxat. Am aflat mai multe despre mașina cu care urma să mă plimb în ziua următoare – și o să vă spun și vouă, dar numai după ce vă povestesc experiența.

Știam că e frumoasă – o văzusem deja în poze și mai reperasem una în apropierea hotelului. Și da, doamnelor și domnilor, să fie clar de la început: mă uit întâi la design. Bănuiesc că nu e chiar o surpriză :).

Electrica noastră era roșie (mie îmi place foarte mult și cea bleumarin) și superbă. Mai frumoasă decât în poze, cu diverse detalii de design care-ți arată că s-a investit mult în zona asta, cu monitor mare, despre care zic mai jos, cu cameră pe spate – cu care aș putea chiar și eu să parchez. Și da, silențioasă – mi-am dat seama, la un moment dat, că e foarte liniște și nu înțelegeam de ce :).

A condus Vasilescu, desigur, eu am stat cuminte în dreapta să admir peisajul, pentru că drumul de la Marbella la Ronda trece prin munți și, pe alocuri, priveliștea te cam lasă fără cuvinte. Am oprit de câteva ori pentru poze, din păcate n-am reușit să surprindem poezia locului, pentru că am prins o zi înnorată și cu câteva picături de ploaie când și când. Am văzut curcubeul și m-am mirat că, pe măsură ce drumul urca, erau zone însorite, de parcă eram în alt oraș.

Dar să revenim la mașină. Noi am avut versiunea cu 60 KWh și autonomie 450 km. Sigur, autonomia scade în funcție de cum conduci. Ce mi s-a părut foarte tare a fost că am ajuns la Ronda mai aveam o autonomie de 140 km, iar când ne-am întors în Marbella (deși pe alt traseu), de 181 km. Bateria se încarcă în diverse situații – la coborâre, dacă nu accelerezi, sau la frânare.

N-am cum să nu menționez ecranul: se numește OpenR, e piesa centrală din interior, are forma unui L inversat și combină afișajul digital al panoului de bord și afișajul multimedia al consolei centrale.

N-o să intru în mai multe detalii tehnice, dar trebuie să recunosc că mi-a plăcut atât de mult mașina asta, încât chiar m-am interesat cât costă, ce opțiuni aș vrea și m-am imaginat plimbându-mă cu ea prin din București.

Am apreciat preocuparea pentru sustenabilitate și las mai jos doar câteva detalii pe tema asta. Sunt mai multe, însă am făcut o selecție, altfel nu mai termin niciodată de scris (și nici voi de citit):

– desigur, nu emite CO2 când e condusă, dar și că toată tapițeria este realizată  din materiale 100% reciclate. În funcție de model, aceasta poate cântări și numai 2,2 kilograme;

– după primul ciclu de viață, bateria poate fi refolosită și apoi reciclată;

– acolo unde a fost nevoie de plastic, s-a folosit plastic reciclat (în jur de 27 de kilograme);

– 95% din vehicul va fi reciclat la finalul ciclului său de viață.

Nu că mi-a plăcut, ci chiar mi-a plăcut mult. Am intrat pe site, mi-am configurat o mașină, am jonglat cu diverse opțiuni. Mi se pare foarte frumoasă și potrivită pentru mine – să conduc în oraș, relaxat (pe mine nu mă stresează traficul, mai ales dacă nu mă grăbesc nicăieri), cu muzică și un vibe bun.
Doar că momentan trebuie să mai muncesc un pic ca să o merit :).

Până atunci, citiți și experiența lui Vasilescu, sunt mai multe senzații când ești la volan și când ai în dreapta pe cineva care-ți amintește în fiecare moment care e viteza legală :).

The post Ce s-a întâmplat în Marbella appeared first on Mara Coman.

Sunt multe noutăți și descoperiri – că nu sunt toate abia lansate, unele sunt noi doar pentru mine – despre care n-am apucat să scriu la timp, așa că încerc să recuperez. Așa că m-am pus pe treabă și am făcut din nou o selecție de produse care-mi plac. Pentră că, în final, ăsta e criteriul de la care am promis să nu mă abat aici, pe blog.

Știu că abordarea asta e un pic diferită față de structura pe care o foloseam de obicei la #GlitterNews, dar e important să vorbim despre sustenabilitate. Așa că n-o să încep cu un produs nou lasat, ci cu o inițiativă importantă lansată de grupul L’Oréal. Este vorba de măsurile pe care compania le-a luat pentru a contribui la reducerea poluării, îmbunătățirea calității aerului și sprijinirea comunităților. Și m-am gândit că e un lucru despre care merită povestit. Așa că voi trece în revistă câte ceva din planul lor global de sustenabilitate, „L’Oréal for the Future”:

– până în 2023, L’Oréal România va face tranziția către ambalaje din plastic 100% reciclat sau generat prin metode sustenabile;

– compania va reduce producția de materiale publicitare și va utiliza materiale reciclabile în proporție de 100% pentru comunicarea cu consumatorii;

– astfel, toate materialele destinate punctelor de vânzare a produselor L’Oréal vor fi realizate în proporție de 100% din materiale reciclabile sau care vor putea fi reciclate sau reutilizate, iar transportul lor va avea un impact redus asupra mediului;

– compania va sorta, trata și recicla deșeurile în toate locațiile sale (sediul central și magazine proprii) și va asigura accesul consumatorilor români la informații despre sustenabilitate și reciclare în cadrul programului Garnier Green Beauty;

– pentru că informarea este esențială, L’Oréal România a lansat prima platformă care îi învață pe consumatori cum să colecteze corect ambalajele produselor cosmetice și care sunt etapele reciclării. Platforma oferă informații despre tipurile de produse care pot fi sau nu reciclate, despre cum trebuie pregătite ambalajele înainte de fi aruncate, despre tipul containerelor în care trebuie aruncate.

Cine nu a auzit de Pat McGrath? Imposibil. Este unul dintre cei mai prestigioși makeup artiști din lume, iar trendurile din ultimele două decade au fost dictate de ea. Talentata vizionară Pat McGrath are propriul brand de cosmetice, iar acum îi putem comanda produsele de pe site-ul Sephora sau de pe propriul ei eshop (cu transport gratuit).

Îmi fac cu ochiul multe produse Pat McGrath, dar, dacă ar fi să aleg, atunci mi-aș lua un ruj MatteTrance Divine Rose II Collection – ador textura lui, finishul mat, opac care nu permite ca nuanța buzelor mele să influențeze nuanța rujului. Îmi place mult și paleta de farduri de pleoape Mothership VIII Artistry Palette Divine Rose II, mai ales pentru nuanțele solare. Mă veți vedea mai des cu auriu, bronz și șampanie, dar nu exclud – mai ales după un an de nemachiat – tonurile de roz deschis, piersică și burgund. Măcar așa, de dragul experimentului.

O altă noutate care mă bucură este primul blush sub formă de pudră liberă de la Givenchy, Prisme Libre Blush.
Compus din patru nuanțe, Prisme Blush are una dintre cele mai delicate texturi cu care poți accentua a pomeții. Este un blushul care te pune în valoare într-un mod natural.
Am văzut de multe ori o culoare prea intensă pe pomeți sau aplicată inegal; asta se întâmplă în special în primii ani în care te machiezi, până deprinzi un pic de îndemânare. Dar Prisme Libre Blush te ajută să obții un look natural, neostentativ. În plus, îl poți purta cu tine în fiecare zi: cutiuța are oglindă și un aplicator pentru retușuri.

A doua noutate de la Givenchy e balsamul Rose Perfecto – o variantă a balsamului de buze iconic, cu o nouă formulă cu textură marmorată și, desigur, cu ingrediente de skincare. Formula este compusă în proporție de 95% din ingrediente de origine naturală.

Givenchy este disponibil exclusiv la Sephora.

Nu mă dau în vânt după orele în șir petrecute la soare (cele de la plajă, de sub umbrelă, se pun la ore de stat la umbra, da? 😉), dar un strop de bronz în place, mai ales dacă e aplicat dintr-o paletă superbă precum Dior 5 Couleurs Couture Summer Dune, în ediție limitată. Pentru vara asta, paleta vine în două variante: Mirage și Dune.

De la tonuri intense de bronz și până la auriu, nuanțele pot fi aplicate și pe pleoape, dar și pentru a da chipului strălucire solară. Mie mi se pare că e mai simplu să port un pic de auriu pe poemți, în loc de blush.

Dacă vrei tipsuri despre aplicare direct de la Peter Philips, makeup artistul Dior, găsești pe site-ul oficial.

O noutate pentru România, Grown Alchemist este un brand australian de produse cosmetice 100% naturale.
Creat de frații Jeremy și Keston Muijs, în 2008, brandul adună experiența unui chimist cosmetic, a unui biolog și a unui specialist în achiziții de ingrediente. Desigur, accentul se pune pe sănătatea pielii. Ei spun că, înțelegând cum să îmbunătățim sănătatea pielii noastre la nivel celular, putem întări dezvoltarea sănătoasă a celulelor, optimizând procesele celulare și oferind organismului resursele de a combate îmbătrânirea.

Așa că sfatul meu este să testezi pe propria piele pentru că chimia dintre tine și un produs de skincare se poate produce doar așa.

Eu am testat balsamul pentru ochi (e minunat și e bine de știut că are o textură de balsam, nu de cremă), balsamul pentru buze cu pepene și vanilie (aroma delicioasă, dar și mai important e că hidratează perfect – și eu chiar am încercat toate balsamurile de buze) și spray-ul pentru față cu lime. Am zis că o să-l iau și în vacanță, e răcoritor și parfumat și îmi dă o stare de bine.

Găsești Grown Alchemist în Obsentum Băneasa Shopping City și pe obsentum.com.

The post #GlitterNews: Esențiale pentru vară appeared first on Mara Coman.

Erau dezbrăcate.
Goale.
Erau niște dealuri în care mai rămăseseră doar cioturile copacilor. O imagine la fel de tristă precum cea a unui cimitir. Doar că aici nu erau nume, nu erau fotografii, nu erau date de naștere sau de deces. O suferință mută. Urmele unui măcel cu sânge rece, o crimă îndreptată asupra copacilor fără apărare, dar și asupra noastră. Niște oameni fără conștiință au decis că ne pot împuțina oxigenul. Pun pariu că nu s-au gândit nicio secundă la alunecările de teren sau la schimbările climatice deși mi-i imaginez văitându-se de veri prea calde sau de ploi prea abundente. Așa cum nu s-au gândit nici la ce le lasă moștenire copiilor lor.

Sigur că știam despre tăierile ilegale de păduri din România – de altfel, cred că toată lumea știe. E imposibil să nu fi auzit sau să nu fi citit despre asta. Dar știu, din proprie experiență, că impactul e mult mai mare când vezi asta. Mi-a rămas în minte ziua aceea, în care am trecut pe lângă dealurile chele, pe lângă acel cimitir de copaci.

Am crescut printre dealuri, într-un loc care mi-a rămas în minte ca o poezie. Pădurea din jurul casei mele era ca în fotografiile de fundal de pe device-urile noastre de azi. Mie îmi plăcea cel mai mult primăvara, când părea dantelată datorită cireșilor, zarzărilor și apoi salcâmilor înforiți. Mama, un pic mai visătoare decât mine, era fascinată de culorile toamnei, când pădurea era un curcubeu de culori, de parcă un pictor plictisit o vopsise peste noapte cu toate nuanțele pe care le-a avut la îndemână.

N-am mers deseori în pădure de una singură, n-am îmbrățișat copaci, nu mi-au vorbit și nu m-au transformat în vreun fel. Mi-a rămas însă în minte senzația de libertate – sau poate eliberare e un cuvânt mai potrivit.

Cea mai pregnantă imagine pe care o păstrez e dintr-o primăvară când l-am rugat pe tata să mă ducă în pădure, dar nu oriunde, ci într-un loc plin de flori. Era atât de frumos încât uneori mă întreb dacă n-am visat: un covor de frunze uscate acoperit de bândușe mov. Totul era mov; frunzele brândușelor nu reușiseră încă să iasă la suprafață de sub uscături.

Mă întreb dacă pădurea aceea mai există.

Am scris despre aminitirile mele legate de păduri la provocarea Vodafone România. Și, la rândul meu, vă invit și eu să-mi lăsați în comentarii poveștile voastre despre păduri. Nu contează că sunt din copilărie sau de acum – despre păduri să fie. Vodafone va selecta cele mai interesante povești și le va include în audio book-ul „Vocea Pădurii” – poți asculta câteva dintre ele pe link-urile de mai jos. Și tare mi-ar plăcea să fie alese și câteva dintre cele de aici.

Sunt însă și două lucruri de care trebuie să țineți cont:

• să nu fie scrise sub forma de dialog;
• să fie personale și originale, nu “inspirate” din alte părți.

Desigur, Vodafone nu vorbește despre păduri așa, întâmplător. Ci pentru că s-a implicat într-un proiect foarte important pentru combaterea defrișărilor ilegale. E un proiect care chiar merită aplaudat: este vorba despre prima pădure inteligentă din România, conectată la rețeaua Supernet. Pădurea (care este în județul Covasna) a fost dotată cu un sistem de monitorizare și semnalizare în timp real a sunetelor specifice exploatărilor forestiere, ceea ce ajută la combaterea defrișărilor ilegale. Sistemul comunică cu rețeaua Vodafone și e compus din niște dispozitive numite „gardieni digitali”. Acești “gardieni” știu să recunoască sunetele care n-ar trebui să fie în pădure. Adică “aud” o drujbă și, în acest caz, transmit un semnal prin internet către o platformă aflată în cloud, dotată cu Inteligență Artificială.

Aplicația analizează în câteva minute informația primită și, când sunt detectate zgomote care ar putea indica eventuale activități suspecte, trimite în timp real alerte către o aplicație instalată pe telefoanele pădurarilor și/sau către un centru de monitorizare zonal sau național. Astfel, administratorii pădurilor pot să intervină prompt în caz de pericol.
Un singur dispozitiv are o rază de acoperire de 1Km și poate preveni defrișarea a peste trei kilometric pătrați de pădure.

Aștept poveștile voastre cu și despre pădure. Cel mai ușor, în comentarii, dar le primesc și pe Facebook, și pe mail, cum vă place vouă.

Las aici, ca inspirație, una dintre poveștile deja înregistrate:

Iar clipul despre pădurea smart este aici:

Foto principală: Geran de Klerk / Unsplash

The post După dealuri appeared first on Mara Coman.

Cred că fiecare dintre noi s-a confruntat cu situația asta: aparate electronice sau electrocasnice care funcționează sau nu, dar pe care nu le mai folosim. Ce facem cu ele? Nu le putem arunca pur și simplu pentru că majoritatea conțin elemente care dăunează mediului. Ideal e să fie colectate și apoi reciclate, dar e adevărat că nu e chiar ceva la îndemâna oricui. Cum? Unde?

Ei bine, există o asociație care se ocupă cu colectarea acestor echipamente. Se numește Respo Deee. Cum te ajută? Primul pas e să intri pe site-ul asociației, respo.ro. Acolo vei găsi un formular online pe care îl completezi pentru a primi acasă un recipient de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice. Nu e musai un recipient mare – tu alegi dimensiunea în funcție de produsele tale. Dacă ai o telecomandă veche și două telefoane mobile, atunci ai nevoie de o cutie mică.

Pasul doi:umpli recipientul primit cu deșeurile respective și îl duci la cel mai apropiat centru de colectare – le găsești pe toate pe site. Sau, dacă nu vrei să faci tu asta, suni la 0 800 800 219 și va veni cineva să-l ia de la tine de acasă.

Preluarea se face contra cost, ai aici toate detaliile, însă costurile sunt rezonabile. Și nici nu faci asta în fiecare lună – se întâmplă destul de rar să avem deșeuri de acest gen, mai ales foarte mari.
Important e că există o soluție și că, în felul ăsta, protejăm mediul înconjurător.

P.S. Să le spui și prietenilor, da?

Foto: Frank Okay / Unsplash

The post Ce facem cu electrocasnicele vechi appeared first on Mara Coman.

De Agraloop Biofibre ați auzit vreodată? Eu, una, nu. Este o țesătură sustenabilă folosită de H&M pentru prima dată în colecția de toamnă-iarnă de anul trecut și, din nou, acum, în cea de primăvară-vară.

Acest Agraloop Biofibre e creat prin transformarea deșeurilor din culturi alimentare, – mai exact cele ale biofibrei de cânepă – în fibre naturale.
Mai multe piese ale noii colecții H&M sunt realizate din acest material, câteva dintre ele sunt în fotografii și arată foarte bine. Stil sport, minimalism, ceva influențe ’90s și niște culori (despre care unii dintre voi veți spune că nu sunt culori – alb, ivoire, crem, bej) pe placul meu.

Colecția e în magazine și online de la finalul lui martie și vestea bună e că acest material sustenabil va fi folosit în continuare, în colecțiile principale ale brandului.

Foto principală: Charles Etoroma / Unsplash

The post Trei inițiative sustenabile appeared first on Mara Coman.

De ce e important? În lume se reciclează doar 1% din textile, deși industria textilă poluează și folosește multe resurse. Și adevărul e că, dacă avem acasă trei pubele (pentru plastic, sticlă și hârtie), nu avem și una pentru textile. Știm deja că unele magazine primesc hainele pe care nu le mai purtăm – și aici vorbesc despre H&M, Zara și Intimissimi, dar poate că mai sunt și altele – , însă e nevoie de mult mai multe locuri în care să putem colecta textile pentru a vedea o diferență semnificativă. Oricum, e un început promițător.

Și așa ajungem la moda circulară: haine pe care noi nu le mai purtăm, dar pe care le iubesc alți oameni. De altfel, dacă mă gândesc bine, trendul ăsta e în viața noastră dintotdeauna, dar la scară mult mai mică. Zilele trecute, prietena mea mi-a trimis o poză cu o rochie pe care i-am dat-o acum 15 ani. Eu n-o mai purtam, dar ei îi plăcea și îi place și astăzi. La fel, și eu luam haine de la ea. M-am plâns la un moment dat că nu am destule pulovere și m-a cadorisit cu unul de-ale ei.

Ce mă amuză puțin e că, acum niște ani, să cumperi lucruri din magazinele second hand era not so cool, iar acum hainele purtate sunt oh so cool, pentru că le punem în contextul sustenabilității și al modei circulare. Însă chiar e o diferență: nu toate, dar majoritatea buticulor SH păreau îmbâcsite, hainele și accesoriile stăteau în grămezi și se cumpărau la kilogram. Dacă cumpărai o bluză de acolo, simțeai nevoia să o speli de cinci ori înainte s-o porți. Nu știu dacă e la fel și astăzi, dar toate astea nu-ți lăsau o senzație plăcută.
Între timp, însă, au apărut buticuri șic cu haine pre-owned, curate și călcate, aranjate pe umerașe, locuri în care poți să găsești adevărate comori. Recunosc că sunt client al Garderobei Infinite de unde tocmai mi-am cumpărat o pereche de pantaloni cu fustă (da, e o singură piesă) absolut superbi.

În contextul poluării din ce în ce mai mari și al interesului crescut pentru sustenabilitate, Auchan a venit cu un proiect care merită aplaudat: pe lângă produsele noi, va vinde și haine purtate, dar în stare perfectă. E un lucru care se întâmplă deja în Vestul Europei, iar în România este un prim proiect, în Auchan Cluj Nord. Auchan a făcut un parteneriat cu magazinele La Majole, cărora le-a oferit un spațiu de 60 mp. Hainele sunt colectate, selectate și igienizate conform standardelor în vigoare de către echipa La Majole.

E prima dată când aud despre o astfel de inițiativă în România și sper ca proiectul de la Cluj să aibă succes și să fie implementat în cât mai multe supermarketuri.

Foto: Cherie Birkner / Unsplash

The post Modă circulară: viață nouă pentru hainele purtate appeared first on Mara Coman.

Sfaturi care nu vin de la mine, ci pe care le-am găsit în ghidul Sustenabil zi de zi și care sunt utile. Pe unele le știam, pe unele nu – însă reprezintă o sursă de inspirație pentru cei cărora le pasă de planetă și care încearcă să aibă grijă de ea, atât cât pot.

Ghidul e disponibil online și e organizat foarte bine, pe domenii – acasă, la birou, la cumpărături etc. Vorbește și despre mijloacele de transport, despre produsele de beauty și despre haine, despre colectare selectivă. Important e că ideile sunt scurte și la obiect – nu e vorba de o lectură lungă și obositoare, ci de lucruri pe care le-ar putea face fiecare dintre noi.

N-o să repet aici informația pe care o găsiți pe site, ar fi redundant; vreau doar să punctez câteva lucruri:

– copiii sunt parteneri minunați în procesul de colectare selectivă. Fetele mele sunt atente la tot ce aruncăm și, dacă greșesc ceva, mă taxează imediat;

– recipientele de sticlă și plastic pe care le colectăm selectiv trebuie spălate. Eu le pun în mașina de spălat vase, abia apoi ajung în coșurile speciale pentru colectare;

– că tot a venit vorba, mașina de spălat vase e o comoară la casa noastră. O avem de șase ani și nu vreau să-mi imaginez viața fără ea. Și o amintesc aici nu doar pentru că mă ajută, ci și pentru că e un mod de a economisi apa;

– textilele se reciclează greu și poluează mult, așa că nu trebuie aruncate la gunoi. Hainele în stare bună pot fi revândute – mi-am cumpărat câteva piese foarte cool de pe Garderoba Infinită (unul dintre locurile care vând haine și accesorii preowned);

– când rămân mici, hainele copiilor tăi o să bucure alți copii. Noi ne bucurăm de fiecare dată când primim hăinuțe de la verișoara fetelor, care e un pic mai mare;

– textilele care nu mai arată atât de bine cât să poată fi purtate de altcineva se pot tranforma într-o păturică pentru animalele de companie;

– sunt și câteva magazine în care puteți să duceți pentru reciclat hainele pe care nu le mai purtați. Trebuie doar să le căutați;

– nu aruncați mâncarea. Începeți prin a nu cumpăra mai multă decât vă trebuie și gândiți moduri prin care puteți găti ceva nou cu ce a rămas de la cină. Pe principiul ăsta am gătit de câteva ori niște quiche-uri delicioase. Iar un orez prăjit delicios iese bun doar din orezul gătit cu o zi înainte;

– strângeți separat bateriile și medicamentele expirate. Primele pot fi lăsate în spațiile special amenajate din supermarketuri, iar cele din urmă, în farmacii;

– și, ca să închei într-o notă care să ne facă să ne zâmbim, e de reținut și că veți consuma mai puțină apă dacă faceți duș împreună, în cuplu, versus duș separat :). Nu e ideea mea, am citit-o într-o revistă, dar mi s-a părut un motiv bun:)). Cine zice că sustenabilitatea nu trebuie să fie fun?

Ghidul a fost realizat la inițiativa Asociației Environ, în parteneriat cu Eco Synergy și Stratos. Va fi disponibil și în librării – e o idee de cadou pentru cineva care e preocupat de subiect. Mie mi se pare mai simplu de accesat online, la doar un click distanță.

Foto: Egor Vikhrev / Unsplash

The post Idei pentru un stil de viață ecofriendly appeared first on Mara Coman.

Acum un an am fost în Israel, în Eilat și prin împrejurimi. În Eilat poți să faci plajă în noiembrie, dar de acolo e ușor de ajuns în deșert sau în Red Canyon – pentru că există un Red Canyon și în Israel și e chiar spectaculos. În excursia asta am avut ocazia să vizitez mai multe chibuțuri, cu reguli și obiceiuri diferire – o experiență fascinantă și foarte diferită de cultura noastră. Într-unul dintre ele, la Elifaz – The Five Senses Greenhouse am văzut cum oamenii plantează nu doar celebrele curmale (pentru care solul și clima sunt prielnice), ci și diverse alte fructe și legume. Cea mai spectaculoasă era, de departe, plantația de pomelo. Da, pomelo – care are nevoie de foarte multă apă: o plantație de pomelo în plin deșert. 

Mai mult, se discută o nouă lege a spațiilor verzi (pe care, din fericire, Președintele a trimis-o spre reexaminare). În varianta inițială, legea despre care vorbesc ar fi permis constucțiile pe anumite spații verzi. Niște clădiri în loc de parcuri. Nu putem ști cum va fi varianta finală.

Știu că sunt oameni care nu vor deloc să audă de astfel de probleme. Care au impresia că tăierea pădurilor nu-i afectează. Nu e treaba lor. Se taie acolo, la munte. Nu la noi.

Îmi amintesc că vara trecută, pe drumul de la Deva la Oradea, am mers cu mașina prin niște zone în care aproape am rămas fără cuvinte. Munți goi, dezbrăcați de mii de copaci – un peisaj trist, mărturie a unei tragedii pe care o vom resimți cu siguranță. Deși știam de despăduririle din țară, imaginea aceea dezolantă mi-a ieșit greu din minte. Știu că în orașe nu avem unde să vedem astfel de priveliști, însă consecințele sunt grave.

Efectele pe termen lung? Încălzire globală, deșertificare, un soare necruțător, zile în care nu ne mai putem plimba din cauza căldurii, furtuni, inundații, prăbușirea terenurilor. Ideea de a trăi – peste câteva zeci de ani – prin pasaje subterane și doar în spații cu aer condiționat nu mă încântă deloc. Și, din păcate, acest scenariu nu e SF. Sincer, o pandemie părea mai puțin probabilă, dar iată-ne aici.

Deși e comod să ne spunem că nu e treaba noastră, că nu avem ce face sau că nu se întâmplă în orașul nostru, poate ar trebui să ne amintim ce înseamnă verdele pentru noi. Și – pe lângă efectele și problemele grave despre care am vorbit mai sus – ce înseamnă, la nivel subiectiv și emoțional, pentru fiecare dintre noi acest verde viu: copacul din fața balconului, parcul în care mergem cel mai des, plantele din casa noastră. 

Acum trei ani, în casa mea nu era nici o plantă. Mai primeam când și când câte un ghiveci cu o floare care se usca – eram convinsă că nu știu eu să am grijă de plante. Cât despre parc, nici nu-mi trecea prin cap să merg în parc așa, de una singură – parcul era, eventual, la impuse: să duc copiii, să îi las să se joace și să mă întorc acasă. Sigur că toate astea ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă, un indiciu foarte clar că ar trebui să mă opresc, să recunosc că nu mi-e bine, să mă întreb de ce și să mă uit în jur.

E poveste lungă – dar implică reanajat lucruri în casă și în viață. Atunci mi-am cumpărat eu singură prima plantă, după ce mă documentasem care sunt florile mai puțin pretențioase. Un peace lily (nu știu să-i zic pe românește; crinul păcii?) într-un ghiveci mic, care a însemnat un preț foarte mic și o bucurie foarte mare. Au urmat diverse altele, uneori prea multe: voiam să-mi umplu casa de flori. Să fac o junglă :). Și de aici am avut diverse aventuri, cu plante cărora le-a mers bine, altele cărora nu le-a fost OK, unele s-au uscat pentru că le-am udat prea mult.
Dar dacă mă întrebi ce îmi place foarte mult să fac și ce mă relaxează, sigur o să menționez că ador să petrec jumătate de zi pe balcon, cu mâinile în pământ de flori, mutându-le în ghivece potrivite și luând din energia lor. Ah, și ce fericire simți când ai semănat niște albăstrele într-un ghiveci și încep să iasă frunzulițele.

Cât despre parc, ei bine, îmi amintesc că mi-a lipsit enorm în perioada de izolare, când a fost stare de urgență. Mă uitam cum se face primăvară și tânjeam după plimbările mele, singură, în care reușesc să-mi așez gândurile și să-mi ascult dorințele.

Parcul de lângă casa mea nu e unul dintre cele foarte celebre, dar e destul de mare și mie mi se pare că arată ca o pădure. Sunt mulți copaci care fac umbră vara. Când e cald merg să alerg (din păcate nu fac asta și în sezonul rece), iar senzația de după alergat e neprețuită.
În parc am avut niște momente de seninătate foarte prețioase – într-o zi am stat pur și simplu pe iarbă, la soare, cu nasul în toporașii care miroseau superb. Nu doar a primăvară, ci și a copilărie, a mama și a acasă.

Știu că experiențele de mai sus sunt personale și că emoția pe care o conțin e doar a mea – însă fiecare dintre noi are, cu siguranță, partea lui de relație cu verdele. Cu parcul, cu plantele din casă, cu corcodușii care înfloresc primăvara, cu parfumul teilor, cu plimbări romantice pe sub castani sau cu nopți petrecute la munte, în cabane înconjurate de branzi.

Sunt șansa noastră, de fapt, să avem și peste zece sau douăzeci de ani o viață cât mai apropiată de cea pe care o știm. Motiv pentru care am putea, întâi, să fim atenți la ce se întâmplă cu pădurile, dar și cu copacii și cu parcurile din orașul nostru. Și să ne arătăm recunoștința prin implicare: să semnalizăm când ar putea fi aprobată o lege care permite construcțiile în parcuri sau, cel puțin, să luăm de jos pet-ul pe care l-am văzut aruncat în pădure. Să plantăm un pom. Să ne punem flori în grădină. Să ne învățăm copiii să respecte plantele și copacii și să le povestim că noi toți respirăm și mâncăm fructe și legume datorită lor.

Citește despre acest subiect și la Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin și Noemi Meilman, adică #ACinceaPutere.

Anul în care planeta a respirat

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte. #AcinceaPutere este despre bun simț, cinste, caracter, cultura și demnitatea care ar trebui să existe și care, atunci când lipsesc declanșează vocile acestei „platforme” editoriale.

Pentru că #ACinceaPutere este un senzor social.

***

The post Suntem ceea ce respirăm appeared first on Mara Coman.

Am crescut cu o bunică pricepută la croitorie și o mamă pasionată de lucrul de mână. Și nici una nu făcea treabă de mântuială: printre ultimele piese pe care mi le-a făcut bunica era un palton gri, din stofă de lână. M-am dus cu el la birou – abia mă angajasem la primul meu job – și am primit o mulțime de complimente (iar asta nu se întâmpla prea des :)). Colegele mele mă tot întrebau dacă e un palton Stefanel care, la vremea respectivă, era mai scump decât salariul meu pe o lună întreagă.

Mama și bunica mai aveau însă o super-putere: știau să transforme lucrurile. O cămașă pe care tata n-o purta era descusută cu atenție și, din materialul rezultat, se năștea o bluză de damă. O rochie care nu i se mai potrivea mamei era transformată într-o fustă, eventual pentru mine. Un pulover tricotat, mai ales dacă era „din material bun”, era deșirat și transformat de mama într-un altul. Iar niște bucăți din in, prea mici pentru a mai face din ele ceva de îmbrăcat, erau unite unele de altele cu fâșii de dantelă croșetată; în final, rezulta o față de pernă sau un șervet atât de frumos că nici nu-ți venea să-l folosești. Să mai zic și că mama era maestră în remaiat ciorapi? Ei bine, acum aveți o idee de cum era la mine acasă: pe unde întorceam capul, cineva avea în mână ac și ață sau vreo pereche de andrele.

Toate astea nu se întâmplau pentru că ai mei erau foarte săraci; nu erau. Aveau venituri medii, cel puțin în perioada comunismului. Bunicii mei, însă, n-au avut de nici unele și au reușit să ducă o viață decentă doar cu idei precum cele de mai sus. Cu istoricul ăsta, mama și bunica erau printre cei mai mari inamici ai risipei. Refoloseau ce se puteau refolosi și e drept că asta ne-a ajutat în acei ani, când nu găseai nimic de îmbrăcat prin magazine.

Mă întreb câteodată cum ar reacționa ele azi, dacă ar mai trăi și dacă aș putea să le povestesc că lucrurile astea pe care le făceau ele erau sustenabile; că ofereau produselor o nouă viață; că, fără să știe și fără să urmărească asta, aveau grijă de planetă, nu doar de familia noastră.

Cele de mai sus mi-au venit în minte când am aflat cum Nespresso transformă capsulele de cafea în alte obiecte: pixuri, bricege sau chiar biciclete. E drept că e vorba de cu totul altă scară; o familie nu are puterea să facă atât de multe precum o companie. Dar ăsta e un detaliu la care mă voi întoarce puțin mai târziu, după ce vă spun ce se întâmplă cu aceste capsule de cafea: sunt realizate din aluminiu, material care poate fi reciclat la infinit. Motiv pentru care compania tocmai a lansat primele capsule de cafea cu învelișul realizat în proporție de 80% cu aluminiu reciclat. E vorba de sortimentul Nespresso Master Origin Colombia. Iar planul pe termen lung este de aplaudat: până la sfârșitul lui 2021, Nespresso îşi propune ca toate capsulele de cafea din gama pentru acasă să fie realizate cu aluminiu reciclat.

Iubitorii cafelei știu deja că pot recicla capsulele Nespresso și că e un proces foarte ușor pentru consumatori. Astfel, capsulele folosite pot fi predate la punctele de vânzare Nespresso din București și Cluj. A doua variantă, pe care o folosesc și eu, presupune ca atunci când comanzi cafea online să comanzi și punga pentru reciclarea capsulelor folosite. Le pui pe toate acolo (se sigilează și se desface ușor) și, la următoarea comandă online, predai curierului și aceste capsule folosite. Pe scurt, este foarte simplu: trebuie doar să vrei. Și, din fericire, sunt destul de mulți oameni care vor: 30% din totalul capsulelor comercializate sunt returnate pentru a fi reciclate.

Din aluminiu reciclat se pot face o mulțime de obiecte, însă, în cazul Nespresso, compania a făcut niște parteneriate iconice. Astfel, capsulele reciclate se transformă în pixuri Caran d’Ache (iubitorii de papetărie sigur cunosc acest brand cu istorie), în bricege Victorinox sau în biciclete Velosophy care, jur, sunt cele mai frumoase biciclete din lume. Și, acum, lansarea primelor capsule de cafea realizate în proporție de 80% cu aluminiu reciclat, Master Origin Colombia. Capsulele utilizate și reciclate au dat naștere acestor produse. Ele ne arată că eforturile noastre nu sunt în van.

Am promis mai sus că reiau o idee – și anume că eforturile de sustenabilitate ale unei familii sau ale unei persoane nu se pot compara cu puterea unei mari companii. De exemplu, Nespresso a investit peste 185 de milioane de franci elvețieni în programele sale de reciclare la nivel mondial (peste 100.000 de puncte de colectare, în 53 de țări). Dar mie sau ție nu ne cere nimeni să facem astfel de investiții. Nu ne cere nici măcar să facem niște eforturi prea mari. Ci doar să ducem înapoi capsulele de cafea folosite. Să sortăm plasticul și să-l ducem în pubela destinată lui, nu alta. Să oprim apa în timp ce ne spălăm pe dinți.

Și-apoi, să ținem cont de – lăsați-mă să-i spun așa – marea artă a reutilizării. Pe lângă colectarea selectivă a deșeurilor, refolosirea produselor e cheia.

Alege obiectele care îți sunt utile des, nu o singură dată:

• cană to-go în care să-ți pui cafeaua când pleci de acasă;
• o sticlă pe care să o umpli cu apă de câte ori e nevoie;
• paie colorate din metal pentru cocktailuri;
• săculeți din material textil pentru alimentele din supermarket;
• pune dulceața într-un borcan pe care îl ai deja în cămară;
• transformă o sticlă de vin într-un sfeșnic;
• donează sau vinde hainele pe care nu le mai porți și cumpără, la rândul tău, haine și accesorii care au mai fost iubite;
• învață să coși un nasture;
• nu cumpăra mai multă mâncare decât ai nevoie și găsește moduri în care să transformi ce a rămas la cină; vei fi uimită câte astfel de sfaturi și de rețete o găsești.

Totul e să pornești de undeva; nu să amâni pe mâine sau pe luni. Fă o schimbare, oricât de mică, iar ea va atrage după sine încă una. Și încă una. Iar dacă inițial te gândeai și tu că eforturile tale sunt ca o picătură într-un ocean, să știi că acea picătură chiar contează. E picătura care face lucrurile să se miște.
Și noi, toți la un loc, suntem singurii care putem face ca lucrurile să se miște.

P.S. Am concurs pe Instagram care are legătură cu articolul de mai sus. Urmăriți @maracoman, acolo veți afla cum să vă înscrieți și care sunt premiile. Sper să vă placă.
Găsiți inspirație în stories. Succes!

Fotografii: Alin Purcăroiu / Alex Gâlmeanu Studio

The post Putem face lucrurile să se miște appeared first on Mara Coman.