Și așa a fost: foarte multe de povestit, dar nu de la fața locului și nu în timp real. Pentru că s-a întâmplat ceva fix cu o zi înainte să plecăm: m-am trezit la 7 dimineața, am pus mâna pe telefon, ca de obicei, și am citit că a început războiul din Ucraina.
Nu-mi venea să cred. M-am mișcat toată ziua în reluare, mi-am pus o mulțime de întrebări, anxietățile mele și-au făcut din nou simțită prezența. Am plecat, conform planului, mai ales că nu puteam schimba nimic dacă rămâneam acasă.

N-am postat nimic de la Marbella, nici locurile frumoase, nici hotelul (genul în care chiar vrei să petreci timp în cameră), nici restaurantul, nici mașina. Toată lumea vorbea despre război, eu intram pe site-urile de știri o dată pe oră – așa că mi se părea nepotrivit să vorbesc despre orice altceva. Și chiar dacă aș fi scris despre ce făceam eu în Spania, în acele zile nu cred că era cineva interesat de informații care nu veneau de pe front.

De ce scriu acum? Pentru că am reușit să ies, cât de cât, din amorțeală. Sunt în continuare în stare de alertă, dar am nevoie să mai citesc și altceva pe lângă știrile, analizele și opiniile despre război. Pentru că nu știu cum altfel să rămân în toate mințile. Și nu sunt singura – mi-ați scris și voi că aveți nevoie să mai citiți și altceva. Așa că asta fac.

Am ajuns în Marbella, ne-am cazat la Nobu și m-am extaziat. Hotelul e rupt dintr-o poveste: camere mari, superbe, balcon, vegetație mediteraneană. Un complex care-și merită din plin cele cinci stele, la doi pași de plajă și de Six Senses spa. Genul de resort cu mai multe restaurante și clădiri (am primit chiar și o hartă ca să nu ne pierdem pe acolo :). Dar și genul de loc în care simți nevoia să stai. Sincer, aș fi putut să petrec vreo două zile în cameră, așa de mult mi-a plăcut.

Seara am participat la prezentarea oficială, tot la Nobu, dar într-un context destul de relaxat. Am aflat mai multe despre mașina cu care urma să mă plimb în ziua următoare – și o să vă spun și vouă, dar numai după ce vă povestesc experiența.

Știam că e frumoasă – o văzusem deja în poze și mai reperasem una în apropierea hotelului. Și da, doamnelor și domnilor, să fie clar de la început: mă uit întâi la design. Bănuiesc că nu e chiar o surpriză :).

Electrica noastră era roșie (mie îmi place foarte mult și cea bleumarin) și superbă. Mai frumoasă decât în poze, cu diverse detalii de design care-ți arată că s-a investit mult în zona asta, cu monitor mare, despre care zic mai jos, cu cameră pe spate – cu care aș putea chiar și eu să parchez. Și da, silențioasă – mi-am dat seama, la un moment dat, că e foarte liniște și nu înțelegeam de ce :).

A condus Vasilescu, desigur, eu am stat cuminte în dreapta să admir peisajul, pentru că drumul de la Marbella la Ronda trece prin munți și, pe alocuri, priveliștea te cam lasă fără cuvinte. Am oprit de câteva ori pentru poze, din păcate n-am reușit să surprindem poezia locului, pentru că am prins o zi înnorată și cu câteva picături de ploaie când și când. Am văzut curcubeul și m-am mirat că, pe măsură ce drumul urca, erau zone însorite, de parcă eram în alt oraș.

Dar să revenim la mașină. Noi am avut versiunea cu 60 KWh și autonomie 450 km. Sigur, autonomia scade în funcție de cum conduci. Ce mi s-a părut foarte tare a fost că am ajuns la Ronda mai aveam o autonomie de 140 km, iar când ne-am întors în Marbella (deși pe alt traseu), de 181 km. Bateria se încarcă în diverse situații – la coborâre, dacă nu accelerezi, sau la frânare.

N-am cum să nu menționez ecranul: se numește OpenR, e piesa centrală din interior, are forma unui L inversat și combină afișajul digital al panoului de bord și afișajul multimedia al consolei centrale.

N-o să intru în mai multe detalii tehnice, dar trebuie să recunosc că mi-a plăcut atât de mult mașina asta, încât chiar m-am interesat cât costă, ce opțiuni aș vrea și m-am imaginat plimbându-mă cu ea prin din București.

Am apreciat preocuparea pentru sustenabilitate și las mai jos doar câteva detalii pe tema asta. Sunt mai multe, însă am făcut o selecție, altfel nu mai termin niciodată de scris (și nici voi de citit):

– desigur, nu emite CO2 când e condusă, dar și că toată tapițeria este realizată  din materiale 100% reciclate. În funcție de model, aceasta poate cântări și numai 2,2 kilograme;

– după primul ciclu de viață, bateria poate fi refolosită și apoi reciclată;

– acolo unde a fost nevoie de plastic, s-a folosit plastic reciclat (în jur de 27 de kilograme);

– 95% din vehicul va fi reciclat la finalul ciclului său de viață.

Nu că mi-a plăcut, ci chiar mi-a plăcut mult. Am intrat pe site, mi-am configurat o mașină, am jonglat cu diverse opțiuni. Mi se pare foarte frumoasă și potrivită pentru mine – să conduc în oraș, relaxat (pe mine nu mă stresează traficul, mai ales dacă nu mă grăbesc nicăieri), cu muzică și un vibe bun.
Doar că momentan trebuie să mai muncesc un pic ca să o merit :).

Până atunci, citiți și experiența lui Vasilescu, sunt mai multe senzații când ești la volan și când ai în dreapta pe cineva care-ți amintește în fiecare moment care e viteza legală :).