Copil fiind, n-auzisem vreodată de sustenabilitate sau de modă circulară. Cu toate astea, multe dintre obiectele noastre primeau o nouă viață
Am crescut cu o bunică pricepută la croitorie și o mamă pasionată de lucrul de mână. Și nici una nu făcea treabă de mântuială: printre ultimele piese pe care mi le-a făcut bunica era un palton gri, din stofă de lână. M-am dus cu el la birou – abia mă angajasem la primul meu job – și am primit o mulțime de complimente (iar asta nu se întâmpla prea des :)). Colegele mele mă tot întrebau dacă e un palton Stefanel care, la vremea respectivă, era mai scump decât salariul meu pe o lună întreagă.
Mama și bunica mai aveau însă o super-putere: știau să transforme lucrurile. O cămașă pe care tata n-o purta era descusută cu atenție și, din materialul rezultat, se năștea o bluză de damă. O rochie care nu i se mai potrivea mamei era transformată într-o fustă, eventual pentru mine. Un pulover tricotat, mai ales dacă era „din material bun”, era deșirat și transformat de mama într-un altul. Iar niște bucăți din in, prea mici pentru a mai face din ele ceva de îmbrăcat, erau unite unele de altele cu fâșii de dantelă croșetată; în final, rezulta o față de pernă sau un șervet atât de frumos că nici nu-ți venea să-l folosești. Să mai zic și că mama era maestră în remaiat ciorapi? Ei bine, acum aveți o idee de cum era la mine acasă: pe unde întorceam capul, cineva avea în mână ac și ață sau vreo pereche de andrele.
Toate astea nu se întâmplau pentru că ai mei erau foarte săraci; nu erau. Aveau venituri medii, cel puțin în perioada comunismului. Bunicii mei, însă, n-au avut de nici unele și au reușit să ducă o viață decentă doar cu idei precum cele de mai sus. Cu istoricul ăsta, mama și bunica erau printre cei mai mari inamici ai risipei. Refoloseau ce se puteau refolosi și e drept că asta ne-a ajutat în acei ani, când nu găseai nimic de îmbrăcat prin magazine.
De la ele am moștenit și eu ura pentru risipă, deși nu știu să croiesc haine. Dar știu să cos un nasture sau o mănușă, să repar elegant un tiv și chiar să fac un quiche delicios din friptura rămasă de la cină.
Mă întreb câteodată cum ar reacționa ele azi, dacă ar mai trăi și dacă aș putea să le povestesc că lucrurile astea pe care le făceau ele erau sustenabile; că ofereau produselor o nouă viață; că, fără să știe și fără să urmărească asta, aveau grijă de planetă, nu doar de familia noastră.
Cele de mai sus mi-au venit în minte când am aflat cum Nespresso transformă capsulele de cafea în alte obiecte: pixuri, bricege sau chiar biciclete. E drept că e vorba de cu totul altă scară; o familie nu are puterea să facă atât de multe precum o companie. Dar ăsta e un detaliu la care mă voi întoarce puțin mai târziu, după ce vă spun ce se întâmplă cu aceste capsule de cafea: sunt realizate din aluminiu, material care poate fi reciclat la infinit. Motiv pentru care compania tocmai a lansat primele capsule de cafea cu învelișul realizat în proporție de 80% cu aluminiu reciclat. E vorba de sortimentul Nespresso Master Origin Colombia. Iar planul pe termen lung este de aplaudat: până la sfârșitul lui 2021, Nespresso îşi propune ca toate capsulele de cafea din gama pentru acasă să fie realizate cu aluminiu reciclat.
Iubitorii cafelei știu deja că pot recicla capsulele Nespresso și că e un proces foarte ușor pentru consumatori. Astfel, capsulele folosite pot fi predate la punctele de vânzare Nespresso din București și Cluj. A doua variantă, pe care o folosesc și eu, presupune ca atunci când comanzi cafea online să comanzi și punga pentru reciclarea capsulelor folosite. Le pui pe toate acolo (se sigilează și se desface ușor) și, la următoarea comandă online, predai curierului și aceste capsule folosite. Pe scurt, este foarte simplu: trebuie doar să vrei. Și, din fericire, sunt destul de mulți oameni care vor: 30% din totalul capsulelor comercializate sunt returnate pentru a fi reciclate.
Din aluminiu reciclat se pot face o mulțime de obiecte, însă, în cazul Nespresso, compania a făcut niște parteneriate iconice. Astfel, capsulele reciclate se transformă în pixuri Caran d’Ache (iubitorii de papetărie sigur cunosc acest brand cu istorie), în bricege Victorinox sau în biciclete Velosophy care, jur, sunt cele mai frumoase biciclete din lume. Și, acum, lansarea primelor capsule de cafea realizate în proporție de 80% cu aluminiu reciclat, Master Origin Colombia. Capsulele utilizate și reciclate au dat naștere acestor produse. Ele ne arată că eforturile noastre nu sunt în van.
Am promis mai sus că reiau o idee – și anume că eforturile de sustenabilitate ale unei familii sau ale unei persoane nu se pot compara cu puterea unei mari companii. De exemplu, Nespresso a investit peste 185 de milioane de franci elvețieni în programele sale de reciclare la nivel mondial (peste 100.000 de puncte de colectare, în 53 de țări). Dar mie sau ție nu ne cere nimeni să facem astfel de investiții. Nu ne cere nici măcar să facem niște eforturi prea mari. Ci doar să ducem înapoi capsulele de cafea folosite. Să sortăm plasticul și să-l ducem în pubela destinată lui, nu alta. Să oprim apa în timp ce ne spălăm pe dinți.
Și-apoi, să ținem cont de – lăsați-mă să-i spun așa – marea artă a reutilizării. Pe lângă colectarea selectivă a deșeurilor, refolosirea produselor e cheia.
Alege obiectele care îți sunt utile des, nu o singură dată:
Totul e să pornești de undeva; nu să amâni pe mâine sau pe luni. Fă o schimbare, oricât de mică, iar ea va atrage după sine încă una. Și încă una. Iar dacă inițial te gândeai și tu că eforturile tale sunt ca o picătură într-un ocean, să știi că acea picătură chiar contează. E picătura care face lucrurile să se miște.
Și noi, toți la un loc, suntem singurii care putem face ca lucrurile să se miște.
P.S. Am concurs pe Instagram care are legătură cu articolul de mai sus. Urmăriți @maracoman, acolo veți afla cum să vă înscrieți și care sunt premiile. Sper să vă placă.
Găsiți inspirație în stories. Succes!
Fotografii: Alin Purcăroiu / Alex Gâlmeanu Studio
