După dealuri
Evadare
După dealuri
27 apr. 2021 | 7 comentarii

Mergeam spre Oradea când, la un moment dat, m-am uitat spre dealurile din dreapta mea și am rămas fără cuvinte.

Erau dezbrăcate.
Goale.
Erau niște dealuri în care mai rămăseseră doar cioturile copacilor. O imagine la fel de tristă precum cea a unui cimitir. Doar că aici nu erau nume, nu erau fotografii, nu erau date de naștere sau de deces. O suferință mută. Urmele unui măcel cu sânge rece, o crimă îndreptată asupra copacilor fără apărare, dar și asupra noastră. Niște oameni fără conștiință au decis că ne pot împuțina oxigenul. Pun pariu că nu s-au gândit nicio secundă la alunecările de teren sau la schimbările climatice deși mi-i imaginez văitându-se de veri prea calde sau de ploi prea abundente. Așa cum nu s-au gândit nici la ce le lasă moștenire copiilor lor.

Sigur că știam despre tăierile ilegale de păduri din România – de altfel, cred că toată lumea știe. E imposibil să nu fi auzit sau să nu fi citit despre asta. Dar știu, din proprie experiență, că impactul e mult mai mare când vezi asta. Mi-a rămas în minte ziua aceea, în care am trecut pe lângă dealurile chele, pe lângă acel cimitir de copaci.

 

Am crescut printre dealuri, într-un loc care mi-a rămas în minte ca o poezie. Pădurea din jurul casei mele era ca în fotografiile de fundal de pe device-urile noastre de azi. Mie îmi plăcea cel mai mult primăvara, când părea dantelată datorită cireșilor, zarzărilor și apoi salcâmilor înforiți. Mama, un pic mai visătoare decât mine, era fascinată de culorile toamnei, când pădurea era un curcubeu de culori, de parcă un pictor plictisit o vopsise peste noapte cu toate nuanțele pe care le-a avut la îndemână.

N-am mers deseori în pădure de una singură, n-am îmbrățișat copaci, nu mi-au vorbit și nu m-au transformat în vreun fel. Mi-a rămas însă în minte senzația de libertate – sau poate eliberare e un cuvânt mai potrivit.

Cea mai pregnantă imagine pe care o păstrez e dintr-o primăvară când l-am rugat pe tata să mă ducă în pădure, dar nu oriunde, ci într-un loc plin de flori. Era atât de frumos încât uneori mă întreb dacă n-am visat: un covor de frunze uscate acoperit de bândușe mov. Totul era mov; frunzele brândușelor nu reușiseră încă să iasă la suprafață de sub uscături.

Mă întreb dacă pădurea aceea mai există.

 

Am scris despre aminitirile mele legate de păduri la provocarea Vodafone România. Și, la rândul meu, vă invit și eu să-mi lăsați în comentarii poveștile voastre despre păduri. Nu contează că sunt din copilărie sau de acum – despre păduri să fie. Vodafone va selecta cele mai interesante povești și le va include în audio book-ul „Vocea Pădurii” – poți asculta câteva dintre ele pe link-urile de mai jos. Și tare mi-ar plăcea să fie alese și câteva dintre cele de aici.

Sunt însă și două lucruri de care trebuie să țineți cont:

  • să nu fie scrise sub forma de dialog;
  • să fie personale și originale, nu “inspirate” din alte părți.

 

Desigur, Vodafone nu vorbește despre păduri așa, întâmplător. Ci pentru că s-a implicat într-un proiect foarte important pentru combaterea defrișărilor ilegale. E un proiect care chiar merită aplaudat: este vorba despre prima pădure inteligentă din România, conectată la rețeaua Supernet. Pădurea (care este în județul Covasna) a fost dotată cu un sistem de monitorizare și semnalizare în timp real a sunetelor specifice exploatărilor forestiere, ceea ce ajută la combaterea defrișărilor ilegale. Sistemul comunică cu rețeaua Vodafone și e compus din niște dispozitive numite „gardieni digitali”. Acești “gardieni” știu să recunoască sunetele care n-ar trebui să fie în pădure. Adică “aud” o drujbă și, în acest caz, transmit un semnal prin internet către o platformă aflată în cloud, dotată cu Inteligență Artificială.

Aplicația analizează în câteva minute informația primită și, când sunt detectate zgomote care ar putea indica eventuale activități suspecte, trimite în timp real alerte către o aplicație instalată pe telefoanele pădurarilor și/sau către un centru de monitorizare zonal sau național. Astfel, administratorii pădurilor pot să intervină prompt în caz de pericol.
Un singur dispozitiv are o rază de acoperire de 1Km și poate preveni defrișarea a peste trei kilometric pătrați de pădure.

Aștept poveștile voastre cu și despre pădure. Cel mai ușor, în comentarii, dar le primesc și pe Facebook, și pe mail, cum vă place vouă.

 

Las aici, ca inspirație, una dintre poveștile deja înregistrate:

 

Iar clipul despre pădurea smart este aici:

Foto principală: Geran de KlerkUnsplash

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

Comentarii
  • Loredana Țară spune:

    În căutarea pădurii cu brândușe

    Cu 20 de ani în urmă am nimerit într-o pădure, pe lângă Iaşi. În zona Vânători. Am găsit atunci acolo brânduşe mov, fapt care mi-a rămas în minte, în ciuda memoriei care nu mă ajută tot timpul aşa cum mi-aş dori.
    Ieri, după 20 de ani deci, în urma unor întorsături de situaţie total neaşteptate, am ajuns din nou în zona respectivă, în căutarea… pădurii şi a florei specifice. Doar că… pădurea nu mai era (ca-n Eliade!). Sau n-am mai găsit noi drumul. Se zăreau, în depărtare, nişte (câțiva🤨) copaci, dar n-am mai putut reconstitui şi calea spre ei, aşa cum ne-o aminteam. Şi eram împreună cu o parte dintre cei de acum două decenii… Deci nu spiritul meu de orientare care e egal cu zero a fost motivul negăsirii!
    Ne-am reorientat şi am oprit în altă zonă unde am ochit o pădurice. Cotuʹ Morii s-ar chema locul. În porţiunea dintre copaci şi şosea erau risipite mii de viorele, crescute, însă, la… umbra unor cioturi. Copacii respectivi fuseseră tăiaţi, iar florile au rămas, întrebându-se, parcă, unde le sunt tovarăşii de altădată.
    Ajunşi în pădure, cu ploaia pe urmele noastre, am găsit flori minunate şi urechiuşe roşii ca geaca unuia dintre participanţii la această aventură. Am arătat aseară poze.
    A fost o zi plină de surprize.

    Text scris pe o pagină a mea pe 29 martie 2021

    • Mara spune:

      Loredana, seamănă atât de bine cu amintirea pe care am descris-o eu!
      Doar că eu nu m-am întors; îmi place să cred că acea pădure încă e acolo.

      Mulțumesc pentru poveste.

      • Loredana Țară spune:

        Mulțumesc și eu! Am pus textul așa cum il scrisesem cu o lună in urmă, cu mici de tot cizelări. Observ acum că încadrarea „în pagină” nu e tocmai fericită. Nu mă pricep tocmai bine la trimis texte si comentarii de acest fel.🙂
        Săptamâna trecută am trăit să văd pâlcuri de brândușe si de ghiocei, în zona Câmpulung Moldovenesc. Mi s-a împlinit un vis.🌞

  • Loredana Țară spune:

    În căutarea pădurii cu bråndușe

    Cu 20 de ani în urmă am nimerit într-o pădure, pe lângă Iaşi. În zona Vânători. Am găsit atunci acolo brânduşe mov, fapt care mi-a rămas în minte, în ciuda memoriei care nu mă ajută tot timpul aşa cum mi-aş dori.
    Ieri, după 20 de ani deci, în urma unor întorsături de situaţie total neaşteptate, am ajuns din nou în zona respectivă, în căutarea… pădurii şi a florei specifice. Doar că… pădurea nu mai era (ca-n Eliade!). Sau n-am mai găsit noi drumul. Se zăreau, în depărtare, nişte (câțiva🤨) copaci, dar n-am mai putut reconstitui şi calea spre ei, aşa cum ne-o aminteam. Şi eram împreună cu o parte dintre cei de acum două decenii… Deci nu spiritul meu de orientare care e egal cu zero a fost motivul negăsirii!
    Ne-am reorientat şi am oprit în altă zonă unde am ochit o pădurice. Cotuʹ Morii s-ar chema locul. În porţiunea dintre copaci şi şosea erau risipite mii de viorele, crescute, însă, la… umbra unor cioturi. Copacii respectivi fuseseră tăiaţi, iar florile au rămas, întrebându-se, parcă, unde le sunt tovarăşii de altădată.
    Ajunşi în pădure, cu ploaia pe urmele noastre, am găsit flori minunate şi urechiuşe roşii ca geaca unuia dintre participanţii la această aventură.
    A fost o zi plină de surprize.

    Text scris pe 29 martie 2021 pe o pagină a mea.

  • Loredana Țară spune:

    Cu permisiunea dumneavoastră, mai trimit un text. E din 13 aprilie. M-ați „stârnit”. E despre pădure și nu tocmai. E despre noi.
    Mulțumesc!

    Violet

    Anul ăsta, toporașii s-au sfătuit: ˮHai să ne-mprăștiem peste tot, să facem o bucurie oamenilor care ne vor vedea!ˮ
    Ideea le-a venit, de fapt, de anul trecut, de când cu virusu’. Au văzut toporașii cu uimire cum lumea a fost închisă în case. Cum doar câțiva oameni au mai îndrăznit, s-au mai gândit să le acorde atenție lor, micilor minuni mov de prin păduri și de prin grădini. Încă de atunci au început să-și întindă și mai mult pe sub pământ firicelele rădăcinilor. O țesătură nevăzută, dar rezistentă și dătătoare de sevă vitală. ˮFie ce-o fi!ˮ și-au zis. Dacă în primăvara următoare lumea revine la viața de dinainte, rădăcinile vor hrăni și mai mult florile, atâtea câte ar fi fost oricum, ca să-i bucure pe oameni. Poate măcar câțiva dintre ei vor observa că pelalele liliachii sunt mai viguroase și mai rezistente decât odinioară. Dacă molima va continua, din rădăcinile înmulțite vor ieși înzecit mai multe floricele, împrăștiate pe bucăți mai mari de pământ. Poate vor fi oameni care să observe asta. Iar dacă nu, nimic nu-i pierdut pentru ei, pentru toporași. Se vor găsi albine și fluturași care să îi viziteze și să le respire aroma unică. Ba, insectele nici nu-i rup, nici nu-i calcă în picioare….
    Și uite-așa, anul ăsta am văzut toporași unde nu m-aș fi așteptat. În mult mai multe grădini de bloc, în parcuri, în curți, în petice risipite de iarbă de pe te-miri-unde, chiar și pe locul unde în copilărie era cărarea din grădina vacanțelor perfecte. Locul, bătătorit atunci de picioarele noastre, ale copiilor și bunicilor acelor vremuri e, acum, presărat de o puzderie de înmiresmate minuni violet. Ca o consolare…

    • Mara spune:

      Loredana, mulțumesc din nou.
      Și eu am amintiri cu toporașii, creșteau în curtea în care am crescut. Mama aduna câțiva și îi punea într-un pahar mic, din cristal, pe noptieră.
      Parfumul lor e unul dintre cele pe care le iubesc cel mai mult.

      • Loredana Țară spune:

        E minunat! Înseamnă că nu întâmplător am simțit să îmi fac curaj să trimit rândurile mele. Zile însorite să avem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord