Angajați, promisiuni, fapte și o lume mai bună
Viața așa cum e
Angajați, promisiuni, fapte și o lume mai bună
20 dec. 2023 |

Cele mai multe anunțuri de angajare care mi-au ajuns sub ochi de-a lungul timpului promiteau traininguri și diverse activități să te ajute să înveți mai mult în domeniul respectiv și să faci un pas înainte în carieră. Dar recunosc că m-am întrebat, nu o dată, de câte ori se respectă aceste promisiuni.

E drept că în ultimii ani pe care în postura de angajat mi i-am petrecut în niște companii foarte preocupate de tăierea costurilor. Asta înseamnă că orice curs sau deplasare era intens discutată din punct de vedere financiar; uneori, aproape că erau trecute cu vederea beneficiile pe care un curs, un training, o conferință le-ar fi adus, atât pentru companie, cât și pentru oamenii ei.

Acesta e motivul pentru care, când am răsfoit raportul de sustenabilitate lansat de PENNY pentru 2022 (da, l-am răsfoit, că are 250 de pagini!), m-am oprit la capitolul legat de dezvoltarea angajaților. PENNY spune că acesta e un pilon important și că recunoaște că angajații au un rol principal în succesul business-ului.

Cifrele sună bine: compania are peste 6500 de angajați activi în care a investit peste 150.000 de ore de instruire. Rata de promovare internă pentru poziții de management este de 75%.

Dar mie îmi place să merg mai departe de cifre

Am vrut vorbesc cu cineva din interior, cu un om din acești peste 6500 care să-mi spună cum s-au tradus aceste lucruri pentru el. Cum și dacă a beneficiat de acele ore de instruire, dacă a avut o șansă de promovare.

Acesta e motivul pentru care am cunoscut-o pe Mariana Bunea, care lucrează la PENNY de 11 ani. Job-ul ei actual e cel de project manager pe space planning în departamentul de marketing.

penny sustenabilitate
Mariana Bunea

Mariana mi-a povestit că lucra într-o societate de avocatură ca asistent manager și traducător atunci când a văzut anunțul de angajare la PENNY. Nu voia să-și schimbe job-ul, dar i s-a părut interesantă poziția de trainee: se adresa tinerilor absolvenți de facultate.

Trainee înseamnă că, timp de un an, aveai parte de un an întreg de training și lucrai în mai multe departamente ale companiei, în funcție de interesul tău. La final, urma să spui unde ți-ar plăcea cel mai mult să lucrezi și primeai o ofertă în funcție de locurile disponibile.

Mariana a trecut de toate etapele interviului. A început să lucreze întâi în magazin – mai exact, în trei magazine diferite. Apoi, în departamentul de HR, la achiziții, vânzări, marketing și, în final, în depozit, unde a învățat despre logistică și expediție.
Practic, la finalul anului avea o idee clară despre ce înseamnă retail.

După această perioadă a lucrat întâi ca asistent în online marketing, apoi a fost promovată pe poziția de  specialist marketing. A intrat în concediul de creștere a copilului, dar s-a întors în aceeași companie.

Știu că mulți oameni se gândesc să-și schimbe locul de muncă după ce apare un copil în viața lor și după ce iau o pauză de la birou. Mariana, însă, a vrut să se întoarcă la PENNY.

Am întrebat-o de ce și mi-a spus că aici a găsit încredere. A găsit oameni care i-au dat șansa să facă în pas înainte în familie, care au susținut-o când a primit o poziție nouă, care i-au asigurat traininguri când a avut nevoie de ele. “Aici am crescut, aici m-am maturizat. Sincer, e o a doua familie”, îmi spune.

Știu că e un truism, dar o cred. Din felul în care vorbește simt că îi place mediul, că îi place ce face. Și știu, din proprie experiență, că nimeni nu stă 11 ani într-o companie în care nu se simte valorizat.

OK, veți putea spune că am vorbit doar cu un om din cei peste 6500 de angajați PENNY. Și așa este. Dar e un etalon; e cineva care a beneficiat de acele ore de instruire, care a fost promovat din interior. E persoana care ne ajută să înțelegem ce reprezintă acele cifre din raportul de sustenabilitate al companiei.

V-am spus deja că e un document foarte stufos, dar vreau să mai menționez câteva lucruri care sunt de lăudat:

  • Investiția în comunitate

PENNY e alături de Habitat for Humanity alături de care a inaugurat un centru care are rol de afterschool pentru copiii din două comunități vulnerabile din Buftea. O cantină și o bucătărie pentru acești copii – care nu pot învăța dacă le e foame – vor fi finalizare curând.

  • Reducerea risipei alimentare

E un subiect care ar trebui să ne preocupe pe toți și recunosc că mă bucur să văd că magazinele care vând produse alimentare caută soluții. Una dintre ele este parteneriatul cu bonapp.eco, o aplicație care conectează consumatorii cu retailerii care oferă produse alimentare ce se apropie de expirare la preț redus.
Sigur, nu e singura inițiativă luată la acest capitol, dar mi se pare o informație de interes, mai ales că oricine își poate instala aplicația.

Deseori mi-au ajuns în fața ochilor informații despre rapoarte de sustenabilitate ale diverselor companii. Le-am deschis rar, descurajată și de faptul că sunt stufoase. Dar sunt și utile: ne ajută să înțelegem ce rol și ce impact au anumite companii în societate – lucruri pe care nu le vedem neapărat când intrăm într-un PENNY, la cumpărături.

Mai mult decât atât, un astfel de raport ne face să sperăm. În schimbare și, până la urmă, într-o lume mai bună.

 

Acest articol face parte dintr-un parteneriat cu PENNY România.

Foto principală: Unsplash+

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord