Când l-am convins pe domnul V. să mergem în Sicilia a contat foarte mult că mă bazam pe faptul că vom închiria mașină și că ne vom plimba pe aproape toată insula. Știam că distanțele sunt relativ mici (puțin peste două ore de la Catania la Palermo, în funcție de trafic), că sunt multe autostrăzi și că, astfel, putem merge în fiecare zi în alt oraș.

Dorința mea era să închiriem tot un Afla Romeo Tonale, cum am avut primăvara trecută, în Grecia. Și visam să conduc și eu, relaxat, într-o Sicilie pe care o bănuiam neaglomerată, fără turiști sau trafic infernal.

Însă lucrurile n-au stat așa decât parțial. Vă povestesc imediat de ce, dar s-o luăm pe rând.

Răspunsul meu este da. Pentru că vremea e, de obicei, bună – deși imprevizibilă – , pentru că nu e prea aglomerat.

Acum, pe unii dintre noi ar putea să nu-i intereseze aglomerația în general, dar ea poate face diferența între a reuși să vezi un oraș sau nu.

Sunt aproape sigură că, în plin sezon, nu găsești loc de parcare în Marzamemi sau în apropiere de Isola Bella. Iar genul ăsta de detaliu poate fi foarte deranjant, cel puțin pentru mine.

Chiar și așa, în Catania am avut aventuri cu parcarea. Am fi bătut străzile mult și bine dacă nu ne-ar fi ajutat Tino. Pot doar să-mi imaginez cât de aglomerat e orașul începând din mai.

Partea mai puțin bună e că multe locuri sunt închise. Marzamemi arată fabulos chiar dacă e pustiu, la fel și Savoca, dar tare mi-ar fi plăcut să fie deschise mici restaurante locale.
De exemplu, în Giardini Naxos era închis tot. Abia am găsit o gelaterie.

Am ales să stăm în Catania pentru că-mi doream să revăd Siracusa și Taormina, dar și pentru că din Catania puteam ajunge relativ ușor în diverse alte locuri de pe lista noastră. Pentru că eram cu fetele, voiam să stăm într-un oraș mare, destul de central, ca să ne fie ușor când ni se face foame sau avem nevoie de ceva.

Am ales un apartament relativ aproape de catedrală și de piață. Da, de piață, pentru că eu iubesc piețele italiene. Și de fiecare dată când mă plimbam printre tarabe ridicam ochii în sus, la balcoane, și mă întrebam oare cum e înăuntru.

Apartamentul nostru cu două camere era într-o clădire construită în 1700, cu tavanul și ușile originale. Vedeam piața din balcon, iar dimineața mergeam să cumpăr pâine proaspătă de la brutăria de jos și mortadela și prosciuto de la salumeria.

Zgomot? Pe mine și pe fete nu ne-a deranjat nimic. Vasilescu zice că era ceva zgomot noaptea, dar eu am dormit neîntoarsă.

Uitasem cât de frumoasă e Catania. Nu țineam minte că sunt atâtea clădiri superbe – mă minunam aproape la fiecare pas. Deși în unele zone e ceva haos, e genul de loc în care aș reveni pentru un weekend, cu o prietenă. Sau chiar și singură.

Am stat în Catania în prima zi, iar în următoarea am mers la Taormina. Nu trebuie să vă zic eu că Taormina e o bijuterie, că știți deja. Ne-am plimbat pe acolo ore bune și, cu toate astea, am avut un soi de FOMO: am rămas cu senzația că am mers doar pe străzile principale și în teatrul antic, în timp ce pe străduțele laterale erau o mulțime de alte locuri minunate de văzut.

Mă rog, am încercat să mă obișnuiesc cu ideea, doar așa e când stai doar câteva ore într-un loc.

De menționat că erau mulți turiști în Taormina, chiar și în februarie. Cred că în mai sau în iunie nu ai loc să respiri acolo. În schimb, în Giardini Naxos sau la Isola Bella – cea mai frumoasă insuliță- nu era aproape nimeni.

În zilele următoare am mers în Siracusa (sunt îndrăgostită de Ortigia) și în Marzamemi, pe care l-am găsit superb și pustiu.
Am fost în frumoasa Messina și apoi în Savoca, locul în care s-a filmat Godfather.

Savoca e unul dintre acele sate tipic siciliene care par încremenite în timp. Ne-a plăcut tuturor, dar mi-aș fi dorit să nu fim doar noi pe-acolo și să găsim și vreun mic restaurant deschis – eu ador să mănânc în satele mici, mereu găsesc câte ceva delicios.

Am mers la Cefalù într-o zi în care se anunța ploaie în Catania și ne-am bucurat să avem parte de soare. De acolo am pus degetul pe hartă, la întâmplare, și am ales Santo Stefano di Camastra, un orășel cochet renumit pentru ceramică. Cred că n-am mai văzut nicăieri atâtea buticuri cu ceramică pe metru pătrat.

A fost foarte interesant drumul din Santo Stefano di Camastra spre casă. Ne așteptam la mai mult de trei ore, dar, ce să vezi: când am pus destinația pe android auto am aflat că vom face doar două ore și-un sfert.
Urma să parcurgem o parte din drum pe întuneric (în perioada asta, în Sicilia, se întunecă la 6 după-amiaza), deci ne-am bucurat că vom ajunge mai repede decât credeam și am pornit.

Problema e că alea două ore n-au mai fost pe autostradă, ci pe niște drumuri șerpuite din munți. Am trecut prin vreo două orășele – Agira și Mistretta -, însă, în rest, era aproape pustiu. Șosele neluminate, înguste, proaste, cu gropi, uneori cu vizibilitate redusă, curbe nesemnalizate.

Ca să înțelegeți cât de proaste erau drumurile, vă spun că pe alocuri erau zone cu limită de viteză 20 sau 30 de km.

Totul a fost cum a fost, dar când s-a întunecat și eram undeva în munți, pe un drum care nici măcar n-avea nume pe hartă, pe unde mai trecea câte o mașină doar la cinci, zece minute, aproape că mi s-a făcut teamă. Ioanei îi era rău din cauza serpentinelor, noi eram abia la jumătatea distanței și părea că și cealaltă jumătate va fi cam la fel.

Atunci m-am gândit că am avut într-adevăr noroc să mergem cu Tonale. OK, mașinile mici or fi ele mai ușor de parcat, dar nu știu cum ne-ar fi fost pe traseul ăsta cu vreo mașinuță mică și fragilă.

Dacă vreți să mergeți într-un oraș sau două, e ușor și fără mașină. Altfel, lucrurile devin complicate, mai ales că în zona asta transportul în comun nu e foarte bine pus la punct.

Puteți merge cu un autobuz de la Palermo la Catania, dar să faci asta în fiecare zi mi se pare greu și obositor. Noi am pornit din start de la ideea de a merge cu mașina pentru că voiam să ajungem în multe locuri. Eram și cu fetele, așa că nu-mi surâdea deloc ideea de a aștepta prin gări și stații de autobuz.

Așa cum ați aflat deja, am închiriat o Afla Romeo Tonale din aeroport. Ne-am bucurat de toate avantajele ei, de la pilot automat la faptul că știe să țină banda singură, că are senzori peste tot, cameră pe spate (pe mine chiar mă ajută!), portbagaj cu senzori, care se deschide fără să-l atingi.

Inițial ne gândisem la o mașină mai mică, cu care e mai ușor să te strecori pe străduțe și să găsești loc de parcare. Doar că eram patru, aveam și bagaje de cală, și rucsacuri, deci am plecat cu Tonale și am dat piept cu șoferii sicilieni.

Oameni buni, așa ceva… Trei din patru șoferi nu dau prioritate, nu opresc la semnul STOP sau la trecerea de pietoni. Îți taie calea și trec pe semaforul roșu. Parchează oriunde (oare chiar ei nu sunt amendați?), blochează benzile mai ceva ca în Dorobanți și lasă și portierele deschise.

Mașinile lor arată în consecință: am văzut unele tamponate de jur împrejur și mi-a fost clar că nimeni nu-și pune problema să repare caroseria cât timp pornesc și funcționează. De zgârieturi nu mai zic, sunt ceva banal.

Nouă, cu mașină închiriată, nu prea ne ardea să conducem ca sicilienii, deși aveam asigurare.

Apoi, drumurile. După ce m-am plâns de starea drumurilor pe Instagram mi-a scris cineva un comentariu de genul: „Am fost eu în Sicilia și drumurile erau perfecte.” Ei bine, am fost și eu, și nu erau. Că doar nu mă apucam să scriu asta doar ca să mă aflu-n treabă.

Nu zic de autostrăzi, dar inclusiv în Catania am mers pe niște șosele cariate și plombate de două, trei ori pe metru pătrat. Un fel de roller coster nesolicitat, o zgâlțâială de care ne puteam lipsi.

Pe de altă parte, dacă n-ar fi fost aventura asta, n-aveam de spus atâtea povești :).

The post Cum a fost vacanța în Sicilia appeared first on Mara Coman.

Adevărul e că aproape am plecat la Barcelona (alt oraș pe care îl iubesc), doar că ne-au liniștit prețurile la cazare, mai ales că voiam să mergem toți patru. Urmează o conferință de tehnologie luna asta și probabil e motivul pentru care opțiunile de cazare sunt mai puține și mai scumpe.

Și uite-așa i-am adus pe ai mei în țara mea preferată. Am profitat de ieftinuarie, am luat bilete de la Vola.ro și iată-ne din nou pe drumuri. Vom sta o săptămână în Catania, închiriem mașină și o să mergem în lung și-n lat: Taormina, Noto, Siracusa, poate și în Savoca, Marzamemi sau Ragusa.

Pe mine mă fascinează Sicilia, aici m-am îndrăgostit de piețele ei, de locuri, de arhitectură, de ceramică. Deși îmi place minimalismul în design și evit orice imprimeuri (mai puțin dungile), când ajung aici mă cuceresc pe loc printurile cu lămâi și ardei iuți, vasele cu tot felul de detalii, outfit-urile cu iz de Dolce&Gabbana.

Mai mult, mă încearcă și o oarecare nostalgie. În zona asta din sud nu am fost de zece ani. Atunci mi-a plăcut atât de mult că am zis că mă voi întoarce cât mai repede, poate primăvara, că voi sta mai mult, ca să pot vedea tot feluri de locuri.

Și-au trecut zece ani. Zece!

Așa că mi-am promis să mă bucur la maximum de fiecare zi din vacanța asta. Pentru că habar nu am dacă o să mai ajung aici (prea multe locuri frumoase de văzut în lumea asta), nici peste cât timp s-ar putea întâmpla. 

Ca să las nostalgia la o parte, încerc să planific ce facem în zilele următoare. Ce ziceți, mă ajutați?

E vreun loc de neratat în Sicilia? 

În cele cunoscute sigur ajungem, dar poate e vreo piață, vreun sătuc, vreo osterie de care nu știm și unde merită să mergem.

Foto: Samuel Ferrara / Unsplash

The post E vreun loc de neratat în Sicilia?  appeared first on Mara Coman.

Și, totuși, ce facem cu țările și orașele pe care le iubim cu-adevărat? Le păstrăm în minte cu o amintire frumoasă și ne împăcăm cu ideea că nu ne vom mai întoarce niciodată acolo?

M-am gândit la asta când mi-am dat seama că, de fapt, mai sunt niște locuri pe care aș vrea să le revăd; dar habar n-am dacă voi face asta sau dacă nu voi alege, din nou, o destinație în care n-am mai fost niciodată. Cu excepția celor în care am călătorit pentru job – în cazul meu, cel mai des, la Paris – , m-am întors în destul de puține locuri.

Mă plimb zilele astea pe străzile și în piețele din Palermo, pe care le iubesc, și mă întreb dacă o să revin. Nu știu ce să-mi răspund. Îmi fac planuri, îmi zic că aș putea să vin doar așa, pentru weekend, un vineri-duminică, dar am impresia că mă mint un pic. Viața nu-i atât de simplă încât să pot să plec spontan, cu un rucsac în spate, în orice vineri. Mereu e altceva de făcut. Sau mi se pare că e un efort prea mare pentru o zi și-un pic la destinație.

Voi ce faceți cu locurile astea, care vă rămân în suflet? Cât de des vă întoarceți la ele?

Foto: Who’s Denilo ? / Unsplash

The post Voi cât de des v-ați întors? appeared first on Mara Coman.

Mă gândeam azi dimineață cât timp a trecut de când am zburat ultima dată. Am căutat și niște poze de atunci și așa mi-am amintit că pe 2 noiembrie 2019 eram pe plaja din Eilat, în Israel. Acolo era plină „vară”, 30 de grade sau mai mult. De altfel, 2019 a fost anul în care am plecat într-o mulțime de locuri.
Anul trecut am făcut cam ce-ați făcut și voi: Deltă (unde a fost superb și sper să ajungem și în vacanța asta la Doi Căpitani), plimbări prin țară – multe și frumoase, de altfel – și vreo două escapade scurte la mare, în Bulgaria.

Știți cum m-am simțit acum două săptămâni, când am cumpărat, în sfârșit, bilete de avion? Îmi venea să țopăi și să fac prosecco party.
După diverse dezbateri, pro & cons, am decis că mergem la Alghero, în Sardinia, cu tot cu copii. Am făcut eu ce-am făcut și, până la urmă, mergem în țara mea preferată :).

Am ales Alghero pentru că suntem în oraș, dar avem și un pic de plajă – plajă din aia „de oraș”, știu, dar tot e ceva. Și mixul ăsta o să le facă fericite pe Ioana și Maria. Dar, sigur, și pe mine. Chiar dacă visam în secret la o căsuță pe marginea mării, m-am liniștit și am optat pentru ceva mai aproape de nevoile noastre actuale (și mai budget friendly).

De ce mi-e teamă: că o să aud câte un „m-am plictisit”, „am obosit”, „mă dor picioarele”, fix când o să-mi fie mie lumea mai dragă. Mai ales că eu sunt genul care, în vacanțe, merge de dimineața până seara. Îmi place să descopăr locul, să mă fâțâi o oră până decid unde mănânc, să mă trezesc dimineața pentru o excursie, să mă duc în piețe și să nu mă grăbească nimeni.

E clar că n-o să pot face chiar toate astea. Nu-mi rămâne decât să sper că, atunci când domnișoarele o să declare că sunt plictisite, o să mergem toți pe plajă și să le ofer mare, soare și spf.

Eu am mai fost în Sardinia în 2018 și a fost o experiență foarte frumoasă. Dar diferită, că una e să te plimbe prin toată insula niște oameni care cunosc locurile și alta e să mergi cu doi copii. N-am șanse să batem insula-n lung și-n lat, nu cred că mai ajung eu la La Maddalena, la Spargi, pe superba Costa Smeralda, în Isola Rossa. Vă las și poze, că anul ăsta sunt șanse mai mici să mă fotografieze cineva ca o sirenă, în rochie, stând pe-o piatră (ascuțită) într-o mare turcoaz.

Buuun. Aștept să mai crească fetele și, între timp, mai caut una, alta, despre ce e de făcut și de văzut în Alghero și în împrejurimi. Data trecută am stat doar o zi în oraș, așa că nu-mi amintesc prea multe.
Dacă aveți vreun pont, chiar e bine-venit, că nu știu dacă chiar reușesc să-mi fac documentarea până luni. Eu o să caut piețele și abia aștept să mănânc în locuri neturistice – restaurante mici, de familie, cu două mese și preparate tradiționale. Habar n-am dacă există atracții pentru copii sau ce locuri din apropierea orașului merită văzute.

Gata, vă las, că mai am cu organizarea – teste pentru fete, vreo două formulare (dintre care și unul din care nu prea înțeleg nimic), bagaje (știți cum e să faci bagaje când pleci cu doi copii?) și gândul la aglomerația de pe Otopeni, as seen on Facebook.

The post În sfârșit, vacanță appeared first on Mara Coman.

Acolo, pe bancheta din spate a mașinii pe care-o conducea Salvatore, am decis c-o să mă întorc.

Nu mai știu dacă mergeam de la Siracusa spre Noto sau dacă eram deja pe drumul spre Palermo. Nu mai știu nici dacă era zi sau noapte; aveam, probabil, ochii închiși și capul sprijinit de geamul mașinii. Îmi amintesc însă foarte bine senzația de oboseală și de frumos – mai frumos decât îmi puteam imagina –, dar și că-mi era inima grea. Chiar și atunci, chiar și acolo, cu tot sublimul din jur.

– O să mă întorc, am zis, cu voce tare.

Salvatore a mormăit un ”Si, si”, deși știam amândoi că el înțelege românește cât înțeleg eu italiană. Dar a fost un șofer perfect: m-a plimbat prin Sicilia și mi-a arătat destul de multe locuri pentru cât de scurtă a fost vacanța mea. În plus, știa să bălmăjească acel ”Si, si” când părea că am nevoie să aud asta.

Trebuie să recunosc că sunt norocoasă: am fost în multe locuri superbe, fiecare cu farmecul lui. Doar că ce-am simțit atunci, în Sicilia, era ceva diferit și nou: parcă mă trezisem dintr-un somn lung și greu. Mă simțeam cu adevărat vie și mă hrăneam cu tot ce vedeam în jur. Ca atunci când te îndrăgostești subit. Știi senzația? Fix asta trăiam eu, doar că atunci mi-am pierdut capul pentru o țară, nu pentru un bărbat. Iar sentimentul ăla îmi dădea o stare de bine atât de profundă, încât am vrut s-o trăiesc din nou. Mi-am spus că, dacă mă simt atât de bine în țara asta, atunci trebuie să revin și trebuie să văd mai mult din ea.

Nu s-a întâmplat imediat. Anii ce-au urmat mi-au adus diverse alte călătorii: unele în țări îndepărtate, despre care nu știam nimic, altele – mai anevoioase, dar atât de necesare – spre greutatea aia din suflet, despre care aflasem deja prea multe. Anul trecut, când m-am întors în Italia, eram alt om: vesel, pregătit să se bucure de orice avea să descopere și nerăbdător să afle dacă o să-și piardă capul din nou, dacă o să iubească și alte orașe italiene și, mai ales, dacă o va face cu aceeași intensitate.

Din fericire, mi-am pierdut capul după Florența, orașul-bijuterie, cu povești despre Renaștere, cu muzeul Gucci, cu ploaia care m-a prins plimbându-mă pe Ponte Vecchio, cu  fragii cumpărați de la Mercato Centrale. Apoi am făcut o pasiune pentru Bologna, orașul portocaliu în care aș fi vrut să rămân și să gătesc paste în fiecare zi.

Am făcut vreo mie de fotografii în Veneția, da, chiar și pe alea clișeistice, cu gondolierii, și cu rufele întinse la uscat. M-am simțit copleșită în Piața San Marco – de măreție și de aglomerație deopotrivă. M-am așezat și am stat, o vreme, uitându-mă la bărci și la apă și bucurându-mă că sunt acolo. M-am convins că nu mă înșel și că ceea ce simt e, cu siguranță, dragoste.

Napoli m-a cucerit din prima clipă. Cu centrul vechi, teribil de aglomerat, cu oameni colorați și care vorbesc tare, cu pizzerii și cafenele la tot pasul, cu piețele pline-ochi de fructe și pește. Cu cartierele elegante, hotelurile de cinci stele înșirate pe faleză, restaurantele posh. Cu străduțele-scări pe care m-am pierdut, într-o seară, într-o zonă nu prea bună; cu ferestrele deschise care te lăsau să tragi cu ochiul în casele napoletanilor de rând, strânși în jurul mesei, la cină. Napoli e locul din care am ajuns, apoi, la Salerno, pe coasta Amalfitană, în Positano și-n Ravello, la Ischia și la Capri, pe coasta Cilento, la Santa Maria di Castellabate și la Perdifumo, un sătuc mic și vechi, parcă rupt din filmele lui Fellini.

Și-apoi, după toate astea, ultima destinație din 2019 a fost Roma. Grandioasa Roma, pe care n-o văzusem niciodată, cadou de ziua mea. Nu credeam că Fontana di Trevi chiar e atât de frumoasă. M-am plimbat fascinată prin Trastevere și am fotografiat graffiti-urile din Pigneto, unde am savurat și cea mai bună mâncare cu vită la o trattoria mică și modestă.

Pentru mine e clar: am această relație specială cu Italia, o poveste de dragoste care-a început, cu câțiva ani în urmă, în Sicilia. Dragostea continuă și mă bucur cumva că scriu despre ea acum, când, într-un fel, se închide cercul: mă voi întoarce în Palermo în aprilie, așa cum mi-am promis, într-o seară, pe bancheta din spate a mașinii conduse de Salvatore.

Am scris povestea de mai sus la invitația Nespresso, brand-ul de cafea pe care îl beau și cu care mă bucur să am o colaborare de durată.
Legătura dintre articolul meu și Nespresso e gama de cafea Ispirazione Italiana care conține șapte sortimente de cafea, dintre care două sunt noi, abia lansate: Ispirazione Napoli și Ispirazione Venezia.
Sunt o mulțime de lucruri de spus – eu o să menționez acum doar câteva care sper să-ți stârnească un pic curiozitatea și să încerci sortimentele care-ți fac cu ochiul. Crede-mă: cea mai bună cafea e cafeaua băută, nu povestită :).

Inspirația italiană pornește de la prăjirea cafelei – proces pe care italienii îl consideră o artă. Și, chiar dacă eu le iubesc pe toate, fiecare oraș are o tehnică de prăjire aparte, în funcție de tradiția din fiecare loc.

1. ISPIRAZIONE NAPOLI are cea mai mare intensitate: 13. E nevoie de multă pricepere pentru a prăji cafeaua la acest nivel de intensitate, așa cum fac napoletanii. De aceea, Nespresso a ales cu grijă boabele care fac față acestui nivel de prăjire. Ispirazione Napoli e densă, e cremoasă, e amară – dar delicioasă.
2. Urmează ISPIRAZIONE PALERMO KAZAAR, cu intensitate 12. O cafea puternică și condimentată inspirată dintr-un loc de poveste: Sicilia s-a aflat pe traseul vechi al comerțului de cafea, iar această intersectare a influențelor africane și arabe a conturat stilul de prăjire intens specific zonei.
3. ISPIRAZIONE RISTRETTO ITALIANO nu e o copie a celebrului ristretto, ci o versiune proprie a acestui sortiment creată de Nespresso: un amestec de Arabica și Robusta prejită mediu spre intens. Astfel, are un grad de intensitate 10 și nu e un sortiment tipic într-un anume oraș; este, practic, esența culturii cafelei din Italia.
4. ISPIRAZIONE FIRENZE ARPEGGIO, cu intensitate 9, este un amestec de cafea Arabica prăjit intens pe o perioadă scurtă de timp. Acest sortiment pune în evidență tradiția prăjirii artizanale folosită de specialiștii locali. Rezultatul e un amestec deosebit, cu echilibru între gustul amar și dulceag, o textură cremoasa și note de cacao.
5. ISPIRAZIONE ROMA te duce cu gândul la complexitatea cafelei din Roma și la moștenirea culturală pe care diferitele civilizații care au trăit aici au lăsat-o în urma lor. Ispirazione Roma, cu grad de intensitate 8, a avut parte de cea mai ușoara și mai scurtă prăjire din gama Nespresso. A rezultat un echilibru subtil între intensitatea și profunzimea notelor de cereale și finețea aromelor elegante și usor acide – în cinstea istoriei bogate a contrastelor Romei.
6. 6. ISPIRAZIONE VENEZIA, cu grad de intensitate 8, are parte de cea mai îndelungată prăjire din gamă. Veneția are cea mai lungă tradiție în prăjirea cafelei din Italia, cu un stil ce conturează notele intense, specifice cafelei cu influență otomană, și le îmbină cu profilele puternic aromate, specifice cafelei europene. Rezultatul? Note ușor fructate și florale, aromă distinctă de cereale și note elegante de caramel dulce.
7. 7. ISPIRAZIONE GENOVA LIVANTO a fost inspirat de comercianții din Genova, port prin care au trecut cele mai deosebite cafele Arabica. Astfel, acest oraș al negustorilor a devenit un loc important pentru cei pasionați de prăjirea cafelei. Ispirazione Genoa Livanto are grad de intensitate 6 și e o cafea cu un gust echilibrat, în care se disting notele de cereale și caramel.

Preferatele mele sunt Genoa Livanto și Ispirazione Venezia, care nu sunt cele mai intense din gamă – pentru că eu nu beau musai cafea intensă, ci multă. Și lungă, și cu lapte. Mai fac câte o excepție și beau un espresso scurt atunci când simt că-mi trebuie energie atunci, pe moment. Asta făceam, de altfel, și vara trecută, în Napoli, când, după ore întregi de mers pe jos, mă așezam la o cafenea și primeam un deget de cafea într-o ceșcuță mică și albă.

Ce dor îmi e. Dar nu pentru mult timp, pentru că eu îmi țin promisiunile.

The post Promisiunea appeared first on Mara Coman.

Iată-mă-n Paris, unul dintre orașele alea unde ai de toate – și muzee, și galerii, și restaurante, și patiserii la fiecare colț de stradă, și magazine, și case de modă. Cred că erau chiar și reduceri, n-am verificat.
E orașul în care chiar ai o mulțime de lucruri de făcut și de obicei e greu să le alegi pe cele care încap într-un weekend, cât am eu la dispoziție de data asta.

Dar mie începe să-mi bată inima mai tare duminică dimineața – pentru că e zi de mers la piață.

Prima care m-a impresionat a fost celebra La Boqueria din Barcelona. Era, cred, în vara lui 2007. M-am dus la piață pentru că era pe lista de lucruri pe care trebuie să le vezi în Barcelona. Îmi amintesc că am cumpărat toate fructele exotice (de multe nici nu auzisem până atunci) și că m-am entuziasmat tare-tare în piața de pește. Bine, Barcelona e și unul dintre orașele mele favorite, chiar unul în care mi-ar plăcea să trăiesc.

Nu-mi amintesc ce-a urmat, în ordine cronologică, după La Boqueria. Dar mi-au rămas bine întipărite în minte piețele siciliene – sunt favoritele mele.

Sunt trei piețe mari în Palermo și-am mers, desigur, în toate. Mi-era foame și poftă de orice. Am mâncat în micile restaurante din piață, am cumpărat legume deep fried, fructe, măsline, ulei de măsline, roșii uscate, semințe de pin.

Jur că până și lămâile aveau alt gust. Ah, și erau lămâi din alea imperfecte, un pic strâmbe, nu de-astea trase la xerox, cum sunt la noi în hypermarket-uri. Nu-mi mai trebuia nici un restaurant cu pretenții și review-uri; mâncarea aia simplă din piață a fost cea mai bună pe care am gustat-o vreodată.

Așa că am luat la rând piețele din fiecare oraș din Sicilia în care am fost și am descoperit că acolo sunt eu fericită. Aaaa, și să ne înțelegem: nu-s niște locuri septice și ordonate. Chiar deloc. Uneori e mizerie, alteori e vacarm – sau ambele. Asta e, cred că-mi place un pic mizeria. 😳

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Sunt ani buni de când colind piețele. Îmi amintesc de souk-urile din Dubai, Egipt și Doha. De bazarul din Istanbul. De-o piață din Copenhaga și de una din Oslo – astea două, însă, ordonate și civilizate, că așa-i la nordici; și da, acolo poți chiar și să plătești cu cardul.

Îmi amintesc de coloratele Chow Kit și Jalan Alor din Kuala Lumpur. De piața din Atena sau de cele din insulele grecești.

Sunt, desigur, diferite. Dar, cumva, acolo parcă vezi viața autentică, adevărată, a unui oraș. Acolo găsești localnicii (uneori agasați că-s prea mulți turiști) care-și fac cumpărăturile, care negociază și-și aleg fructele și legumele pentru prânz.

Când merg în piețe am senzația că acolo simt, cunosc și înțeleg locul în care mă aflu. Parcă-mi dă voie, îmi permite să-i aflu secretele.

Și, cel mai important, acolo mă bucur eu.

Am primit, evident, privirea aceea (sunt atâtea lucruri de făcut la Paris și mie-mi trebuie piață!), dar am aflat despre Marche De La Varenne, care e deschisă joia și duminica. E-n afara Parisului, într-un mic orășel, de altfel.

O piață mare, curată și ordonată – era de așteptat, doar e în Franța, trebuia să găsesc eleganță și la piață!

M-am opritla fiecare tarabă, mi-a fost poftă de de toate. Aș fi vrut să gătesc și eu carne din aia legată cu sfoară și cu fructe confiate. Mi-am imaginat cum file-ul de pește ar fi gata în zece minute și cum creveții s-ar rumeni imediat cu puțin ulei de măsline, ardei iute, pătrunjel și usturoi. Ah, și saint-jacques. Vai, cât de bine arată anghinarele! Și morcovii în trei culori – știu că-s tot morcovi, dar chiar fac impresie artistică.

La tarabele cu brânză m-am uitat ca mâța-n calendar, nu prea știu eu cu brânza franțuzească. Dar arată atât de bine!

Și nu mai voiam să plec de lângă colțul italian în care se vând paste de casă, de la tagliatelle la ravioli și tortellini. Cum așteaptă ele acolo, în făină, să le ia cineva acasă și să le-arunce în apă clocotită și să le presare apoi niște parmezan și niște busuioc.

Să nu uit și de colțul cu boulangerie artisanale. Aș ronțăi pâinea aia în fiecare zi, așa, ca o gustare între mese. Și cu-n verre de vin rouge servit într-un pahar de cristal vintage, pe la cinci.

N-aș putea vreodată să țin regim dacă aș locui în Franța. Sau în Italia. Ah, stai, de fapt nici acasă nu prea pot :).

The post Bucuria din piață appeared first on Mara Coman.

Anul ăsta aproape am plecat în sudul Franței, apoi la Paris și apoi în Maroc. Aproape.

S-o luăm cu începutul. Planific totul, până la cele mai mici detalii – când au copiii vacanță, când și unde plec eu. Caut bilete de avion, caut orarul TGV-ului. Stabilesc unde o să stau și aproape că-mi imaginez și ce o să mănânc. Muncesc ca nebuna, să termin tot, să nu plec cu stres și cu to do list după mine. Îmi iau concediu. Totul e planificat.

Și-apoi Chip și Dale (așa cum le alint eu pe Ioana și Maria), încep să tușească. O răceală banală, nici o problemă. Mai sunt două săptămâni până când o să plec. În cinci zile o să fie bine și gata de școală. Mergem la doctor, ne întoarcem acasă, eu fac flic-flac-uri și găsesc Flixotide (coșmarul meu, acest Flixotide care mi-a mâncat zilele;  căutându-l, am ajuns în locuri din București despre care nici nu știam că există). Măsor medicamentele la milimetru, administrez, totul bine. Toootul merge spre bine.

Și răcesc eu. Dar răcesc, nu glumă. Când tușesc, sunt convinsă că-i trezesc din somn și pe vecinii de sus, și pe cei de jos. Ah, nici o problemă – cât timp pot să stau în picioare, e totul bine. Până sâmbătă (adică azi), când trebuie să plec, o să fiu OK. Înghit douăzeci de paracetamoale și niște pastile pentru gât și gata, o să fiu perfectă pentru vacanța mea din sudul Franței. Și de la Paris. E totul bine, da?

Aproape că mi-am făcut bagajele și mă pregăteam să-mi fac check-in-ul. Primesc notificări despre zboruri (că erau mai multe), să nu cumva să uit de ele. Și-apoi răcesc gâsculițele din nou. O luăm de la capăt: mergem la doctor, mergem la farmacie (unde mai las echivalentul unui bilet de avion) și azi, la ora nouă dimineața, avionul meu decolează fără mine. Ce Paris, ce sudul Franței? Ah, să nu mai zic de Maroc, mi-e și frică să mă gândesc.

Și iată-mă în mijlocul patului, răcită bocnă. Micuțele sunt bine și simpatice ca întotdeauna, și-au revenit miraculos. Eu stau înconjurată de paracetamoalele pe care le-am scos din bagaj.

Cam asta s-a ales de planurile mele. Așa că, dacă te plictisești și ai o viață monotonă, fă-ți planuri cu mine. Îți dau eu viața peste cap și, bonus, ai șansa să pleci singur în vacanță. Nu-i așa că sună bine?

Stai, că avem și planul B. Ce sudul Franței? Uite, erau șanse de ploaie azi – iar la mine în cartier e soare. Primăvară în toată regula. Azi-dimineață m-am trezit cu ciripit de păsărele. La Paris sunt inundații, au mai evadat și 50 de babuini de la zoo – iar la mine acasă e liniște și pace. Nici măcar un pavian cu mantie nu calcă pe-aici! Mi-am reparat și cablul, și internetul, putem face binging tot weekend-ul. Și nu numai: nu ți-am zis că am o săptămână de concediu?

OK, știu că sunt puțin răcită, dar să vedem în continuare partea plină a paharului: ai șansa să-mi faci ceai fierbinte (Mariage Freres, da? Să fie franțuzesc!). Abia am repus în funcțiune espressor-ul minune, care face un cafe au lait mai ceva decât cel de la Cafe de Flore. Și espresso, și cappucino, you name it. Dacă mă întremez puțin, poate și gătesc ceva. Ah, dar stai: pe card sunt bani pentru o săptămână în Franța. Putem să comandăm foie gras și să bem șampanie. Sau un vin roșu franțuzesc, înțeleg că ar face pereche mai bună cu paracetamolul meu. Iar când ne plictisim de finețuri, fac eu cartofi prăjiți (franțuzești, desigur) pe care să-i mâncăm cu mâna.

Trebuie să mai adaug și că te poți bucura de perioade de liniște. Deh, sunt răcită, mă doare gâtul, vorbesc mai puțin. Și când vorbesc… am vocea asta sexy, puțin răgușită. Cred că, dacă în loc să scriu chestiile astea aș fi înregistrat un podcast, aveam șanse să primesc o ofertă de la vreun radio.

Acestea fiind spune – adică scrise – , anunț oficial că ofer consultanță în anularea planurilor de călătorie. Unde să suni, ce formular să completezi, câți bani primești înapoi dacă anulezi un bilet de avion. Am ceva experiență: aproape am plecat în Iordania acum trei ani, aproape am plecat în Sicilia acum patru ani (mi-a ieșit însă ceva mai târziu) și aproape am plecat în sudul Franței, azi. Maroc? De-acolo ce se aude? 🙂

The post Te plictisești? Fă-ți planuri cu Mara! appeared first on Mara Coman.

Azi am scris un articol de travel pentru Marie Claire si gata, mintea mea a plecat in vacanta. Calatoriile sunt sportul meu favorit, am o lista (prea) lunga de locuri pe care vreau sa le vad si nu m-ar deranja deloc sa imi petrec viata intre doua zboruri. Nici diferenta de fus orar nu ma deranjeaza prea tare. Totusi, sunt niste lucruri care-mi pot ruina vacanta: ploaia si gerul. Ma deranjeaza si separat, dar mai ales cand se combina.

De multe ori am avut noroc: am fost la Londra si a fost soare, la Paris a fost, de cele mai multe ori vreme frumoasa (cel putin cand am fost in vacanta si nu cu treaba), in New York a fost superb. Anul trecut pe vremea asta am plecat in Dubai, ca sa fiu sigura ca nu am parte nici de frig, nici de ploaie. Iar verile in Grecia sunt minunate, aproape ca mi-as fi dorit sa se racoreasca putin cu o ploaie scurta.

Apoi totul s-a dat peste cap. In decembrie am plecat in Sicilia, pe principul „unde putem merge sa fie cald si sa ne permitem”. M-as fi dus in Thailanda sau in Africa de Sud, am facut vreo 10 simulari pentru Maroc si apoi am revenit cu picioarele pe pamant. Asta e, momentan nu pot sa plec decat in Europa daca nu  fac un credit (si nu cred ca e cea mai buna idee). Imi doream tare mult sa merg in Sicilia, review-urile despre vreme aratau promitator, asa ca am aterizat la Palermo intr-o noapte. Picura putin, rezonabil, asa ca am batut orasul vreo ora pana sa gasim ceva, orice, de mancat la 2 noaptea. A doua zi am dormit mult, dar cand m-am trezit, eram nerabdatoare sa iau la pas orasul din „Palermo Shooting”. Am iesit din camera tarziu, sa mergem la unul din restaurantele laudate. Si ploua. OK, am zis, suntem in vacanta, avem gluga, avem umbrela, hai sa incercam. Nu. Ploua de nu puteam merge pe strada. Am mancat in timp ce speram sa mi se usuce blugii mai repede, apoi am fugit la hotel. Ziua a doua? Am reusit sa ne plimbam vreo doua-trei ore, apoi ne-a prins o ploaie mai zdravana decat cea din prima zi. Din fericire, in urmatoarele zile a fost soare, chiar daca un pic frig, dar am putut sa ma bucur un pic de vacanta.

A urmat Bruxelles. Nu ma asteptam sa fie ca in Dubai, dar in ziua in care am ajuns a fost ca azi. Vreo 20 de grade, soare, mai cald ca la Bucuresti. Saream intr-un picior de fericire. Dar minunea n-a durat: in restul zilelor petrecute in Belgia, a fost frig, urat si ploaie. OK, nu chiar ploaie torentiala, dar o vreme din aia in care trebuia sa mai intru in cate un magazin sau in cate un restaurant ca sa ma incalzesc. Mi-am cumparat fes dintr-un butic cu suvenire. Daca as fi gasit, mi-as fi cumparat si manusi.

Mai in gluma, mai in serios, jumatatea mea m-a avertizat sa aleg, pentru urmatoarea escapada, o destinatie in care sa nu ploua. Mergem la Madrid. Cum sa fie in Spania la final de aprilie? Probabil ca sunt si zone in care se face plaja, nu? Am luat bilete, cazare, am downloadat harta Madridului de pe tripadvisor. Si, guess what? Ma uit pe accuweather si vad ca in vreo 2 zile sunt sanse de ploaie. Teoretic, ploi scurte, de vara. Sper. Cred ca o sa verific site-ul in fiecare zi, speram ca in locul imaginilor cu nori o sa apare unele cu soare.

Acum ziceti si voi: ce fac eu la Madrid daca ploua?

Foto: Radu Coman

The post Ce faci cand ploua in vacanta appeared first on Mara Coman.

Povestea mea cu Sicilia a inceput acum doi ani, cand am vrut sa-mi petrec vacanta acolo. Mi-am luat bilete de avion, am ales sfarsitul lunii mai, ca sa ma bucur de soare, si am citit, vreo doua saptamani, forumurile si recomandarile de pe tripadvisor. Am facut rezervari pe booking.com, am facut si un traseu care trebuia parcurs, cu greu, intr-o saptamana de vacanta. Am ales, atunci, sa stam in Palermo si in Siracusa, mai exact in Ortigia, loc despre care citisem ca e unul dintre cele mai frumoase din Sicilia. Apoi am anulat biletele de avion pentru ca sotul meu si-a rupt piciorul. Abia facea doi pasi prin casa, deci vacanta activa pe care o planuisem eu a fost amanata. (Cum e sa fii sotie cand partenerul are piciorul rupt e o alta poveste, care acum poate fi funny – dar atunci nu a fost).

Am ajuns in Sicilia in decembrie 2014, nu pentru ca voiam sa fiu musai acolo de Revelion, ci pentru ca voiam sa fug de frig. Am studiat intai toate ofertele in Asia – in special zborurile spre Thailanda, unde imi doresc sa ajung de multi ani -, am trecut apoi la Maroc, dupa care am revenit cu picioarele pe pamant. Nu-mi permiteam nici una, nici alta. Asa ca am revenit la Sicilia, pentru ca speram ca in sud sa fie putin soare. A fost – putin, dar a fost 🙂

M-am indragostit iremediabil de Sicilia si nu cred ca o voi uita usor. M-as intoarce si maine, m-as muta acolo, as invata limba italiana, m-as duce la piata in fiecare zi. Am incercat sa savurez fiecare clipa, am spus tuturor celor cu care m-am intalnit ca ma voi intoarce – chiar anul asta – si inca imi doresc asta. Am ajuns chiar sa intreb oamenii cat platesc pe chirie si sa imi fac calcule 🙂

Mi-e greu sa spun ce mi-a placut mai mult. M-am bucurat la fiecare colt de strada, am iubit arhirectura baroca, blocurile cu balcoane din fier forjat si mi-am dorit sa fi stat intr-un apartament tipic sicilian, in locul hotelului ales. Mi-au placut oamenii, ospitalitatea, m-am simtit minunat printre vanzatorii din piete, am iubit mancarea – pentru prima data mi-a placut si mie pizza. Am stat cateva zile in Palermo si cateva in Catania, am vizitat Taormina, si Siracusa, si Noto. Siracusa ramane, pentru mine, in top. Mi-am propus, si sper sa reusesc, sa vorbesc despre fiecare in parte, dar si despre mancare si despre cei doi Salvatore care ne-au ajutat sa cunoastem mai bine aceasta particica minunata de lume. Sper sa ma tin de cuvant.

The post De ce iubesc Sicilia appeared first on Mara Coman.

M-am intors.

N-am revenit doar din vacanta de iarna, ci si pe blog, unde, din pacate, n-am apucat sa mai scriu in ultima vreme. Dar mi-am propus – ca tot vorbeste toata lumea de planuri din 2015 – ca, atunci cand vin acasa, sa imi iau putin timp doar pentru mine, si sa scriu aici. Sunt lucruri mici, insa pe mine scrisul ma vindeca, imi da o stare de bine, in felul asta imi pun eu gandurile in ordine. Asa ca, in zilele care urmeaza, o sa gasiti aici povestile cu care v-ati obisnuit: despre vacante, despre mici secrete de beauty, despre obsesii de fashion sau alte lucruri care imi fac zilele frumoase. O sa scriu mai ales despre vacante, pentru ca atunci ma bucur cel mai mult. Va spuneam ca m-am intors din vacanta, insa, mai exact, m-am intors din Sicilia, unde imi doream sa merg de vreo trei ani. Iar „problema” cea mai mare este ca vreau sa va intorc. M-am indragostit de locul ala, de oameni, de orase, de mare, de mancarea de acolo, de piete, de portocalele rosii. De cand am venit, tot imi fac planuri – cum si cand sa ma intorc, cum sa fac sa stau macar doua saptamani acolo, unde sa stau in asa fel incat sa gust cat mai mult din Sicilia adevarata, nu doar cea pentru turisti. M-am intors doar fizic; mintea mea a ramas in livezile cu portocali. Daca aveti vreo idee sau vreo recomandare, abia o astept. Pana atunci, va las cu o fotografie cu lamaile parfumate din Siracusa.

The post M-am intors appeared first on Mara Coman.