Bucuria din piață
Evadare
Bucuria din piață
24 ian. 2019 |

 

Iată-mă-n Paris, unul dintre orașele alea unde ai de toate – și muzee, și galerii, și restaurante, și patiserii la fiecare colț de stradă, și magazine, și case de modă. Cred că erau chiar și reduceri, n-am verificat. Și manifestații, da – în perioada asta, les gilets jaunes, în fiecare sâmbătă. E orașul în care chiar ai o mulțime de lucruri de făcut și de obicei e greu să le alegi pe alea care încap într-un weekend, cât am eu la dispoziție de data asta. Dar mie începe să-mi bată inima mai tare duminică dimineața – pentru că e zi de mers la piață.

 

legume piata paris la varenne 11

—–

Nu știu exact când mi-am dat seama că-mi plac piețele. Prima care m-a impresionat a fost celebra La Boqueria din Barcelona. Era, cred, în vara lui 2007. M-am dus la piață pentru că era pe lista de lucruri pe care trebuie să le vezi în Barcelona. Îmi amintesc că am cumpărat toate fructele exotice (de multe nici nu auzisem până atunci) și că m-am entuziasmat tare-tare văzând varietatea de fructe de mare de vânzare. Bine, e și unul dintre orașele mele favorite, am eu senzația că mi-ar plăcea să trăiesc acolo.

Nu-mi amintesc ce-a urmat, în ordine cronologică, după La Boqueria. Mi-au rămas bine întipărite în minte piețele siciliene – sunt favoritele mele. N-am fotografii de-acolo, dar are amicul Mihai pe care l-am tot bătut la cap cu povești despre Sicilia și piețele din Sicilia. (Acum vreo două luni, când s-a dus acolo, mi-a trimis niște poze și mi-a scris: OK, acum te înțeleg.)
Sunt trei piețe mari în Palermo și-am mers, desigur, în toate. Mi-era foame și poftă de orice. Am mâncat în micile restaurante din piață, am cumpărat legume deep fried, fructe, măsline, ulei de măsline, roșii uscate, semințe de pin. Jur că până și lămâile aveau alt gust. Ah, și erau lămâi din alea imperfecte, un pic strâmbe, nu de-astea trase la xerox, cum sunt la noi în hypermarket-uri. Nu-mi mai trebuia nici un restaurant cu pretenții și review-uri; mâncarea aia simplă din piețe a fost cea mai bună pe care am gustat-o vreodată. Așa că am luat la rând piețele din fiecare oraș din Sicilia în care am fost și am descoperit că acolo sunt eu fericită. Aaaa, și să ne înțelegem: nu-s niște locuri septice și ordonate. Chiar deloc. Uneori e mizerie, alteori e vacarm – sau ambele. Asta e, cred că-mi place un pic mizeria.

Oriunde mă duc, caut o piață. Îmi amintesc de souk-urile din Dubai, Egipt și Doha. De bazarul din Istanbul. De-o piață din Copenhaga și de una din Oslo – astea două, însă, ordonate și civilizate, că așa-i la nordici; și da, acolo poți chiar și să plătești cu cardul. Îmi amintesc de coloratele Chow Kit și Jalan Alor din Kuala Lumpur. De piața din Atena sau de cele din insulele grecești. Sunt, desigur, diferite. Dar, cumva, acolo parcă vezi viața autentică, adevărată, a unui oraș. Acolo găsești localnicii (uneori agasați că-s prea mulți turiști) care-și fac cumpărăturile, care negociază și-și aleg fructele și legumele pentru prânz. Când merg în piețe am senzația că acolo simt, cunosc și înțeleg locul în care mă aflu. Parcă-mi dă voie, îmi permite să-i aflu secretele. Și, cel mai important, acolo mă bucur eu.

—–

Așa că nu-i de mirare că weekend-ul trecut, la Paris, am întrebat unde găsesc o piață faină. Am primit, evident, privirea aceea (sunt atâtea lucruri de făcut la Paris și mie-mi trebuie piață!), dar am aflat despre Marche De La Varenne, care e deschisă joia și duminica. E-n afara Parisului, un mic orășel, de altfel.
Piața-i mare, curată și ordonată – era de așteptat, doar e în Franța, trebuia să găsesc eleganță și la piață! Sunt două grade afară și mă opresc la fiecare tarabă și mi-e poftă de de toate și aș vrea să gătesc și eu carne din aia legată cu sfoară și cu fructe confiate și-mi imaginez cum file-ul ăla de pește ar fi gata în zece minute și cum creveții aia de-acolo s-ar rumeni imediat cu puțin ulei de măsline, ardei iute, pătrunjel și usturoi. Ah, și saint-jacques. Vai, cât de bine arată anghinarele, deși habar nu am ce să fac cu el. Și fuctele. Și morcovii ăștia în trei culori – știu că-s tot morcovi, dar chiar ar face impresie artistică. La tarabele cu brânză mă uit ca mâța-n calendar, nu prea știu eu cu brânza franțuzească. Dar arată atât de bine. Și nu-mi mai vine să plec de lângă colțul italian în care se vând paste de casă, de la tagliatelle la ravioli și tortellini. Cum așteaptă ele acolo, în făină, să le ia cineva acasă și să le-arunce în apă clocotită și să le presare apoi niște parmezan și niște busuioc. (La naiba, și eu nici măcar nu-s vreo gospodină, nici nu știu să gătesc mare lucru.) Să nu uit și de colțul cu boulangerie artisanale. Aș ronțăi pâinea aia în fiecare zi, așa, ca o gustare între mese. Și cu-n verre de vin rouge servit într-un pahar de cristal vintage, pe la cinci. N-aș putea vreodată să țin regim dacă aș locui în Franța. Sau în Italia. Ah, stai, de fapt nici acasă nu pot.

Așa că, dacă ajungi la Paris a nu știu câta oară, dacă ai fost deja la Louvre și la Cite de la Mode, dac-ai bifat fotografia cu le Tour Eiffel, dac-ai mâncat o supă de ceapă și-ai băut o cafea la Cafe de Flore, dă o șansă piețelor franțuzești. Sunt colorate și ordonate și există o șansă să-ți provoace bucurie instant.

 

P.S.: Bine, acum să nu-nțelegi că, vai, mie nu-mi place la Lafayette. Îmi place și-acolo. Mă pot obișnui și cu luxul dacă e nevoie :).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord