Dorința mea era să închiriem tot un Afla Romeo Tonale, cum am avut primăvara trecută, în Grecia. Și visam să conduc și eu, relaxat, într-o Sicilie pe care o bănuiam neaglomerată, fără turiști sau trafic infernal.

Însă lucrurile n-au stat așa decât parțial. Vă povestesc imediat de ce, dar s-o luăm pe rând.

Răspunsul meu este da. Pentru că vremea e, de obicei, bună – deși imprevizibilă – , pentru că nu e prea aglomerat.

Acum, pe unii dintre noi ar putea să nu-i intereseze aglomerația în general, dar ea poate face diferența între a reuși să vezi un oraș sau nu.

Sunt aproape sigură că, în plin sezon, nu găsești loc de parcare în Marzamemi sau în apropiere de Isola Bella. Iar genul ăsta de detaliu poate fi foarte deranjant, cel puțin pentru mine.

Chiar și așa, în Catania am avut aventuri cu parcarea. Am fi bătut străzile mult și bine dacă nu ne-ar fi ajutat Tino. Pot doar să-mi imaginez cât de aglomerat e orașul începând din mai.

Partea mai puțin bună e că multe locuri sunt închise. Marzamemi arată fabulos chiar dacă e pustiu, la fel și Savoca, dar tare mi-ar fi plăcut să fie deschise mici restaurante locale.
De exemplu, în Giardini Naxos era închis tot. Abia am găsit o gelaterie.

Am ales să stăm în Catania pentru că-mi doream să revăd Siracusa și Taormina, dar și pentru că din Catania puteam ajunge relativ ușor în diverse alte locuri de pe lista noastră. Pentru că eram cu fetele, voiam să stăm într-un oraș mare, destul de central, ca să ne fie ușor când ni se face foame sau avem nevoie de ceva.

Am ales un apartament relativ aproape de catedrală și de piață. Da, de piață, pentru că eu iubesc piețele italiene. Și de fiecare dată când mă plimbam printre tarabe ridicam ochii în sus, la balcoane, și mă întrebam oare cum e înăuntru.

Apartamentul nostru cu două camere era într-o clădire construită în 1700, cu tavanul și ușile originale. Vedeam piața din balcon, iar dimineața mergeam să cumpăr pâine proaspătă de la brutăria de jos și mortadela și prosciuto de la salumeria.

Zgomot? Pe mine și pe fete nu ne-a deranjat nimic. Vasilescu zice că era ceva zgomot noaptea, dar eu am dormit neîntoarsă.

Uitasem cât de frumoasă e Catania. Nu țineam minte că sunt atâtea clădiri superbe – mă minunam aproape la fiecare pas. Deși în unele zone e ceva haos, e genul de loc în care aș reveni pentru un weekend, cu o prietenă. Sau chiar și singură.

Am stat în Catania în prima zi, iar în următoarea am mers la Taormina. Nu trebuie să vă zic eu că Taormina e o bijuterie, că știți deja. Ne-am plimbat pe acolo ore bune și, cu toate astea, am avut un soi de FOMO: am rămas cu senzația că am mers doar pe străzile principale și în teatrul antic, în timp ce pe străduțele laterale erau o mulțime de alte locuri minunate de văzut.

Mă rog, am încercat să mă obișnuiesc cu ideea, doar așa e când stai doar câteva ore într-un loc.

De menționat că erau mulți turiști în Taormina, chiar și în februarie. Cred că în mai sau în iunie nu ai loc să respiri acolo. În schimb, în Giardini Naxos sau la Isola Bella – cea mai frumoasă insuliță- nu era aproape nimeni.

În zilele următoare am mers în Siracusa (sunt îndrăgostită de Ortigia) și în Marzamemi, pe care l-am găsit superb și pustiu.
Am fost în frumoasa Messina și apoi în Savoca, locul în care s-a filmat Godfather.

Savoca e unul dintre acele sate tipic siciliene care par încremenite în timp. Ne-a plăcut tuturor, dar mi-aș fi dorit să nu fim doar noi pe-acolo și să găsim și vreun mic restaurant deschis – eu ador să mănânc în satele mici, mereu găsesc câte ceva delicios.

Am mers la Cefalù într-o zi în care se anunța ploaie în Catania și ne-am bucurat să avem parte de soare. De acolo am pus degetul pe hartă, la întâmplare, și am ales Santo Stefano di Camastra, un orășel cochet renumit pentru ceramică. Cred că n-am mai văzut nicăieri atâtea buticuri cu ceramică pe metru pătrat.

A fost foarte interesant drumul din Santo Stefano di Camastra spre casă. Ne așteptam la mai mult de trei ore, dar, ce să vezi: când am pus destinația pe android auto am aflat că vom face doar două ore și-un sfert.
Urma să parcurgem o parte din drum pe întuneric (în perioada asta, în Sicilia, se întunecă la 6 după-amiaza), deci ne-am bucurat că vom ajunge mai repede decât credeam și am pornit.

Problema e că alea două ore n-au mai fost pe autostradă, ci pe niște drumuri șerpuite din munți. Am trecut prin vreo două orășele – Agira și Mistretta -, însă, în rest, era aproape pustiu. Șosele neluminate, înguste, proaste, cu gropi, uneori cu vizibilitate redusă, curbe nesemnalizate.

Ca să înțelegeți cât de proaste erau drumurile, vă spun că pe alocuri erau zone cu limită de viteză 20 sau 30 de km.

Totul a fost cum a fost, dar când s-a întunecat și eram undeva în munți, pe un drum care nici măcar n-avea nume pe hartă, pe unde mai trecea câte o mașină doar la cinci, zece minute, aproape că mi s-a făcut teamă. Ioanei îi era rău din cauza serpentinelor, noi eram abia la jumătatea distanței și părea că și cealaltă jumătate va fi cam la fel.

Atunci m-am gândit că am avut într-adevăr noroc să mergem cu Tonale. OK, mașinile mici or fi ele mai ușor de parcat, dar nu știu cum ne-ar fi fost pe traseul ăsta cu vreo mașinuță mică și fragilă.

Dacă vreți să mergeți într-un oraș sau două, e ușor și fără mașină. Altfel, lucrurile devin complicate, mai ales că în zona asta transportul în comun nu e foarte bine pus la punct.

Puteți merge cu un autobuz de la Palermo la Catania, dar să faci asta în fiecare zi mi se pare greu și obositor. Noi am pornit din start de la ideea de a merge cu mașina pentru că voiam să ajungem în multe locuri. Eram și cu fetele, așa că nu-mi surâdea deloc ideea de a aștepta prin gări și stații de autobuz.

Așa cum ați aflat deja, am închiriat o Afla Romeo Tonale din aeroport. Ne-am bucurat de toate avantajele ei, de la pilot automat la faptul că știe să țină banda singură, că are senzori peste tot, cameră pe spate (pe mine chiar mă ajută!), portbagaj cu senzori, care se deschide fără să-l atingi.

Inițial ne gândisem la o mașină mai mică, cu care e mai ușor să te strecori pe străduțe și să găsești loc de parcare. Doar că eram patru, aveam și bagaje de cală, și rucsacuri, deci am plecat cu Tonale și am dat piept cu șoferii sicilieni.

Oameni buni, așa ceva… Trei din patru șoferi nu dau prioritate, nu opresc la semnul STOP sau la trecerea de pietoni. Îți taie calea și trec pe semaforul roșu. Parchează oriunde (oare chiar ei nu sunt amendați?), blochează benzile mai ceva ca în Dorobanți și lasă și portierele deschise.

Mașinile lor arată în consecință: am văzut unele tamponate de jur împrejur și mi-a fost clar că nimeni nu-și pune problema să repare caroseria cât timp pornesc și funcționează. De zgârieturi nu mai zic, sunt ceva banal.

Nouă, cu mașină închiriată, nu prea ne ardea să conducem ca sicilienii, deși aveam asigurare.

Apoi, drumurile. După ce m-am plâns de starea drumurilor pe Instagram mi-a scris cineva un comentariu de genul: „Am fost eu în Sicilia și drumurile erau perfecte.” Ei bine, am fost și eu, și nu erau. Că doar nu mă apucam să scriu asta doar ca să mă aflu-n treabă.

Nu zic de autostrăzi, dar inclusiv în Catania am mers pe niște șosele cariate și plombate de două, trei ori pe metru pătrat. Un fel de roller coster nesolicitat, o zgâlțâială de care ne puteam lipsi.

Pe de altă parte, dacă n-ar fi fost aventura asta, n-aveam de spus atâtea povești :).