Cât de des v-ați întors în locurile acelea care v-au rămas în suflet?
Și, totuși, ce facem cu țările și orașele pe care le iubim cu-adevărat? Le păstrăm în minte cu o amintire frumoasă și ne împăcăm cu ideea că nu ne vom mai întoarce niciodată acolo?
M-am gândit la asta când mi-am dat seama că, de fapt, mai sunt niște locuri pe care aș vrea să le revăd; dar habar n-am dacă voi face asta sau dacă nu voi alege, din nou, o destinație în care n-am mai fost niciodată. Cu excepția celor în care am călătorit pentru job – în cazul meu, cel mai des, la Paris – , m-am întors în destul de puține locuri.
Mă plimb zilele astea pe străzile și în piețele din Palermo, pe care le iubesc, și mă întreb dacă o să revin. Nu știu ce să-mi răspund. Îmi fac planuri, îmi zic că aș putea să vin doar așa, pentru weekend, un vineri-duminică, dar am impresia că mă mint un pic. Viața nu-i atât de simplă încât să pot să plec spontan, cu un rucsac în spate, în orice vineri. Mereu e altceva de făcut. Sau mi se pare că e un efort prea mare pentru o zi și-un pic la destinație.
Voi ce faceți cu locurile astea, care vă rămân în suflet? Cât de des vă întoarceți la ele?
Foto: Who’s Denilo ? / Unsplash
Lumea e atat de mare, incat, ca si tine, gandesc ca mai bine sa vad locuri noi.
Totusi, am ceva exceptii, notabile, zic eu:
Bruges. Mon amour. Mi-a placut atat de mult cand am dat o fuga dupa un congres la Amsterdam, incat am zis ca e musai sa ma intorc intr-o escapada romance. Ceea ce s-a executat fuguta 😁
Santorini. Nu explic de ce. Chiar nu e cazul.
Paris. Exista Paris si restul planetei.
Cam asta e.
Bine, nu trec aici Barcelona, ca cele 7 vizite nu au fost doar turistice.
Ar mai fi locuri de intors. Dar astept sa mai creasca fii-mea un pic, istorie, cultura, chestii.
Te pup, Mara!
Dar tu ești bine, te-ai întors la Bruges :).
La Santorini să știi că mai vreau și eu.
Și pe mine m a fascinat Napoli, sudul Italiei e grozav! La Palermo inca nu am ajuns. După asa recomandare, cred ca în curând…
Napoli e unul dintre locurile în care chiar trebuie să mă întorc. Și pe Costa Cilento 🙂
Cat de bine am nimerit azi peste acest articol! Aseara m-am reintors de la Bologna (mda, Italia este si tara mea preferata!). Inutil sa spun ca sunt in extaz, vad doar coloane, obloane si porticuri in fata ochilor si as manca in continuare numai paste, pizza si inghetata, as asculta Eros Ramazzotti si mi-as mai cumpara niste bilete de avion spre… Italia.
Eu zic sa ne reintoarceam, dar sa nu omoram MITUL (uneori mintea noastra ne joaca feste si dam valente ireale unor lucruri si locuri cat se poate de reale). M-am reintors la Florenta (care este orasul meu preferat din LUME), m-am reintors si la Paris, desigur, sa nu mai spun de Viena si Budapesta care sunt aici aproape de mine (Cluj) si am fost de cateva ori.
In Italia cred ca am fost de 10 ori (?) si cred ca Roma ar fi primul loc în care m-as reintoarce acum, desi depinde unde gasesc bilete convenabile ca in Italia, oricand m-as intoarce oriunde 😀
Bologna e superbă, eu am fost în extaz în zona cu piața.
Și ai dreptate, uneori, în mintea noastră înfrumusețăm sau nedreptățim niște locuri. Eu le iubesc pe cele în care m-am simțit bine sau în care am fost cu cineva drag.
Cred că o să pun în practică reîntoarcerile de weekend, chiar dacă mi se pare că timpul e prea scurt. E mai bine decât deloc.
În 1991 am fost 10 zile la Costinești. M-am îndrăgostit iremediabil. Și de loc, și de viitoarea nevastă. Am revenit acolo de câte ori am putut. Dar, există și un dar. Între căsuțele de lemn din vremea aceea era o cruce de fier. Îl comemora pe un nefericit care murise acolo. „Aici a fost, …, dragul nostru fiu…Născut 1960. Decedat 1985”. Eu cu toți cei 21 de ani ai mei (in 1991) mă întrebam: „ce căuta tipul ăsta la Costinești? Era bătrân!”. Așa că, în 2006 (aveam deja 35 de ani împliniți), la întrebarea soției „unde mergem anul ăsta în concediu?”, am răspuns: „oriunde, numai la Costinești nu”.
Poate în 2022 🙂