Anul ăsta aproape am plecat în sudul Franței, apoi la Paris și apoi în Maroc. Aproape.

S-o luăm cu începutul. Planific totul, până la cele mai mici detalii – când au copiii vacanță, când și unde plec eu. Caut bilete de avion, caut orarul TGV-ului. Stabilesc unde o să stau și aproape că-mi imaginez și ce o să mănânc. Muncesc ca nebuna, să termin tot, să nu plec cu stres și cu to do list după mine. Îmi iau concediu. Totul e planificat.

Și-apoi Chip și Dale (așa cum le alint eu pe Ioana și Maria), încep să tușească. O răceală banală, nici o problemă. Mai sunt două săptămâni până când o să plec. În cinci zile o să fie bine și gata de școală. Mergem la doctor, ne întoarcem acasă, eu fac flic-flac-uri și găsesc Flixotide (coșmarul meu, acest Flixotide care mi-a mâncat zilele;  căutându-l, am ajuns în locuri din București despre care nici nu știam că există). Măsor medicamentele la milimetru, administrez, totul bine. Toootul merge spre bine.

Și răcesc eu. Dar răcesc, nu glumă. Când tușesc, sunt convinsă că-i trezesc din somn și pe vecinii de sus, și pe cei de jos. Ah, nici o problemă – cât timp pot să stau în picioare, e totul bine. Până sâmbătă (adică azi), când trebuie să plec, o să fiu OK. Înghit douăzeci de paracetamoale și niște pastile pentru gât și gata, o să fiu perfectă pentru vacanța mea din sudul Franței. Și de la Paris. E totul bine, da?

Aproape că mi-am făcut bagajele și mă pregăteam să-mi fac check-in-ul. Primesc notificări despre zboruri (că erau mai multe), să nu cumva să uit de ele. Și-apoi răcesc gâsculițele din nou. O luăm de la capăt: mergem la doctor, mergem la farmacie (unde mai las echivalentul unui bilet de avion) și azi, la ora nouă dimineața, avionul meu decolează fără mine. Ce Paris, ce sudul Franței? Ah, să nu mai zic de Maroc, mi-e și frică să mă gândesc.

Și iată-mă în mijlocul patului, răcită bocnă. Micuțele sunt bine și simpatice ca întotdeauna, și-au revenit miraculos. Eu stau înconjurată de paracetamoalele pe care le-am scos din bagaj.

Cam asta s-a ales de planurile mele. Așa că, dacă te plictisești și ai o viață monotonă, fă-ți planuri cu mine. Îți dau eu viața peste cap și, bonus, ai șansa să pleci singur în vacanță. Nu-i așa că sună bine?

Stai, că avem și planul B. Ce sudul Franței? Uite, erau șanse de ploaie azi – iar la mine în cartier e soare. Primăvară în toată regula. Azi-dimineață m-am trezit cu ciripit de păsărele. La Paris sunt inundații, au mai evadat și 50 de babuini de la zoo – iar la mine acasă e liniște și pace. Nici măcar un pavian cu mantie nu calcă pe-aici! Mi-am reparat și cablul, și internetul, putem face binging tot weekend-ul. Și nu numai: nu ți-am zis că am o săptămână de concediu?

OK, știu că sunt puțin răcită, dar să vedem în continuare partea plină a paharului: ai șansa să-mi faci ceai fierbinte (Mariage Freres, da? Să fie franțuzesc!). Abia am repus în funcțiune espressor-ul minune, care face un cafe au lait mai ceva decât cel de la Cafe de Flore. Și espresso, și cappucino, you name it. Dacă mă întremez puțin, poate și gătesc ceva. Ah, dar stai: pe card sunt bani pentru o săptămână în Franța. Putem să comandăm foie gras și să bem șampanie. Sau un vin roșu franțuzesc, înțeleg că ar face pereche mai bună cu paracetamolul meu. Iar când ne plictisim de finețuri, fac eu cartofi prăjiți (franțuzești, desigur) pe care să-i mâncăm cu mâna.

Trebuie să mai adaug și că te poți bucura de perioade de liniște. Deh, sunt răcită, mă doare gâtul, vorbesc mai puțin. Și când vorbesc… am vocea asta sexy, puțin răgușită. Cred că, dacă în loc să scriu chestiile astea aș fi înregistrat un podcast, aveam șanse să primesc o ofertă de la vreun radio.

Acestea fiind spune – adică scrise – , anunț oficial că ofer consultanță în anularea planurilor de călătorie. Unde să suni, ce formular să completezi, câți bani primești înapoi dacă anulezi un bilet de avion. Am ceva experiență: aproape am plecat în Iordania acum trei ani, aproape am plecat în Sicilia acum patru ani (mi-a ieșit însă ceva mai târziu) și aproape am plecat în sudul Franței, azi. Maroc? De-acolo ce se aude? 🙂