Dacă ați trecut prin ceva asemănător, m-ar ajuta niște sfaturi
Viața așa cum e
Dacă ați trecut prin ceva asemănător, m-ar ajuta niște sfaturi
14 mart. 2022 | 38 de comentarii

Acesta nu este un articol de genul celor „cum am reușit să”, pentru că, ei bine, N-AM REUȘIT. E o situație cu care mă confrunt și căreia nu i-am găsit o rezolvare până acum. Deci nu vă dau nici un sfat, dar primesc – dacă aveți voi vreo sugestie. 

Lucrez de acasă de dinainte de pandemie; cred că sunt vreo cinci ani, poate un pic mai mult. Eram la Burda când am putut să aleg să nu mai vin la birou – și inițial părea foarte ciudat.
În primul rând pentru că, la început, la Burda era o mare problemă să întârzii. Ni se tot repeta în ședințe că trebuie să ajungem la ora 9, cel târziu la 9 și zece și, dacă nu ajungem nici atunci, să anunțăm șeful de departament etc., etc., etc. Cred că doar asta se discuta în ședințe, de fapt. Era frumos și motivant :))), cu cartelă, cu pontaje, tot tacâmul. Apoi, aceeași companie în care cineva se plimba dimineața prin redacții (să vadă câți oameni sunt la birou și unde-s ceilalți) ne-a comunicat că putem lucra de acasă. Părea o capcană :), dar n-a fost și am funcționat bine în felul ăsta.

Când a venit pandemia, ne-a găsit organizați din punct de vedere al lucratului de-acasă: aveam acces la server și tot ce ne trebuia.

 

OK, și-atunci unde e problema?

În contextul ăsta, ar fi trebuit să fiu deja obișnuită cu tot ce presupune acest work from home. De ce zic eu acum că mi-e greu să mă organizez?

Pentru că am fost obișnuită, toată viața, să rezolv lucruri URGENTE. Să lucrez sub presiune. Mă trezeam dimineața și știam că e neapărat nevoie să termin sumarul. Să organizez o ședință foto. Să negoziez un fee. Să răspund la 127 de emailuri. Să cer aprobare pentru copertă, să dau BT pe paginile terminate. Să trimit propuneri către un client. Multe dintre task-urile mele nu puteau fi lăsate pe mâine, pentru că se rostogoleau toate celelalte, ca la domino.

Ei bine, acum a scăzut numărul urgențelor. Ar trebui să mă bucur, dar lipsa presiunii și a stresului mă duc într-o zonă nouă, necunoscută, pe care încă nu mă pricep prea bine să o gestionez.

De exemplu, știu că am de scris un text pentru 28 martie – cel pe care îl voi publica împreună cu colegele mele din #ACinceaPutere. Dar mai am două săptămâni până atunci. Nu e urgent, pot să-l mai amân puțin.
Problema e că sunt destule lucruri pe care pot să le mai amân.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Salvador Dalí (@salvadordali_arty)


Trebuie să-mi fac singură programul – și recunosc că ăsta a fost, multă vreme, visul meu. Doar că, în viața de zi cu zi, mă pierd făcând tot felul de lucruri și simt că trece timpul pe lângă mine. Timpul se topește, ca în picturile lui Dali.

Parcă mă diluez undeva pe drumul dintre dormitor și living: în loc să-l parcurg în 30 de secunde, îmi ia vreo oră. Îmi fac o cafea, strâng un șervețel mototolit uitat de fete pe masă, ud florile, spăl un măr, deschid un colet, pun o șosetă la spălat. Da, aș putea și să scot vasele din mașină, să nu le adun pe cele murdare în chivetă. Sună telefonul, vorbesc. Maria îmi cere ajutorul, trebuie să printeze ceva pentru școală.

Dacă ajung prin baie, o să-mi mai pun un pic de cremă pentru ochi. Ce naiba, durează doar un minut și parcă n-aș vrea să fac riduri tocmai acum. Înapoi, în camera mea, însă n-o găsesc pe Pisica Roz, mă apuc s-o caut și, într-un final, o văd cum clipește, plictisită, de pe dulap. Mai e puțin și vine prânzul, oare ce să le fac fetelor de mâncare? Și gata, după prânz chiar trebuie mă așez la birou. Dacă nu mai intervine ceva, desigur.

Partea cea mai enervantă e că nici măcar nu mă bucur de timpul și de libertatea pe care le am. Adică nu mă așez, în mijlocul zilei, pe canapea, să mă uit la Netflix. Nu închid laptopul să citesc o carte. Și uneori mi-e tare ciudă că nu fac asta: cel puțin să știu că m-am bucurat de ceva într-o după-amiază. De un film bun, de o carte bună sau măcar de faptul că pot să fac asta.

Dar nu: eu m-aș simți îngrozitor de vinovată să mă uit la un film în loc să muncesc – mai puțin seara (dacă nu adorm imediat). Și, cu toate astea, în mare parte din zi fac o mulțime de alte lucruri, mici, că nici nu se văd, de asta nu simt că am realizat ceva. Am senzația apăsătoare că pierd timpul, motiv pentru care mă învinovățesc și gata, am rezolvat tot, că mai am și o stare proastă pe deasupra.

Sunt ca o pasăre care a stat mult timp închisă într-o colivie și căreia, în sfârșit, cineva i-a lăsat ușa deschisă. Nu zboară, însă, pentru că nu știe unde să se ducă.

 

Foto: Alexander Krivitskiy / Unsplash

 

Ce am făcut până acum

Mi-am scos o parte din notificările de pe telefon. Nu toate, dar nu mai aud nici un zgomot când primesc mailuri sau mesaje în social media. Nu am încă liniștea de a-mi da telefonul pe silent când scriu (măcar când scriu!), dar poate o să reușesc și asta.

Încerc să scriu dimineața – pentru că atunci mi-e mintea limpede. E amuzant pentru mine să descopăr asta, pentru că până acum câțiva ani făceam totul noaptea – învățam pentru examene, lucram etc.
Funcționează și nu prea; azi, înainte să mă apuc de scris, mi-am deschis emailul și am văzut niște mesaje la care trebuie să răspund. Mă deranjează că-mi fug gândurile la ele; dar, dacă aș fi început cu mailurile, ar fi venit altele, și altele, și iar nu mai aveam timp de articolul meu.
Problema e că nu reușesc tot timpul să încep cu scrisul. Sunt dimineți în care alte task-uri îmi dau bătăi de cap. Știu teoriile despre prioritizare, dar nu sunt așa de ușor de pus în practică.

 

Ce mă încurcă

Obiceiuri proaste și dependențe – de telefon, de social media. De exemplu, am în continuare deschise un tab de gmail și unul de Facebook. Dacă mă opresc o secundă din scris, beau o gură de cafea, apoi mouse-ul meu ajunge, nu știu cum (serios că nu știu cum, e un automatism), pe unul dintre cele două tab-uri de mai sus.
Știu teoria, trebuie să le am mereu închise; dar uite că, destul de des, tot deschise rămân.

La fel cu telefonul: scriu, am nevoie de o informație pe care o am în telefon și ajung pe Instagram. Îmi amintesc că am ceva de postat, ei bine… să continui? 20 de minute mai târziu mă întreb când a trecut timpul.

Prânzul. Știu că pare absurd, dar, fix când am mai mult spor, trebuie să le dau de mâncare fetelor. Și le dau, că doar n-o să las copiii nemâncați.
Am citit despre meal planning în ultima vreme, dar nu prea reușesc să pun în practică. Ce am încercat să fac de săptămâna trecută a fost să gătesc seara și pentru a doua zi la prânz. Pentru că, dacă mă ridic de la birou la 12, mă apuc să fac de mâncare, pun masa, strâng masa, se face lejer ora două.

Cu toate cele de mai sus, dacă aflu acum că am un deadline peste câteva ore, îl voi respecta cu siguranță. Pentru că sunt obișnuită deja cu stilul ăsta de lucru.
Problema mea apare când trebuie să prioritizez task-uri importante, dar care nu sunt urgente. Pentru că nu m-am întâlnit cu ele decât rar în cei 21 de ani în câmpul muncii. Dintr-o dată nu mai sunt eficientă, nu știu cu ce să încep, mai amân puțin și văd că se face șase seara.

 

Foto: Alexander Krivitskiy / Unsplash

Mai e un aspect la care am de lucru

Și am vrut inițial să îl omit, că nu-mi e comod să vorbesc despre el. E vorba despre respectul față de ceilalți versus respectul față de mine însămi.

Se traduce simplu: dacă promit că trimit cuiva o prezentare până mâine la 9 dimineața, o voi trimite. Dacă stabilesc cu fetele din #ACinceaPutere că public un articol pe 28 martie, atunci îl voi scrie și îl voi publica. Nu va fi gata cu două sptămâni înainte, dar va fi gata. Dacă am programare la masaj, voi merge.

Însă, dacă îmi promit mie că fac ceva, îmi încalc promisiunea destul de ușor. (Știu că o parte din issue-urile mele legate de organizare își au originea aici, la fel cum știu că țin și de felul în care am fost crescută, de temele făcute pentru că trebuie, apoi de task-urile de la job, care intrau în aceeași categorie.)
Dar nu mi-a plăcut deloc să constat asta și nici nu știu cum să fac să-mi schimb atitudinea față de mine însămi. Nu există nici un buton, nici vreo pastilă :), am întrebat deja.

Vă zic, terapeutul meu chiar nu se plictisește cu mine.

Foto principală: Jordan Jensen / Unsplash

 

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

Comentarii
  • Ina Maxim spune:

    Tocmai m-am intrerupt din munca de acasa ca sa citesc ce ai scris ca mi-a zburat mouse-ul spre tabul de yahoo. Cam tot ce zici si eu fac, deci nu te pot sfatui, inca nu m-am prins nici eu cum se face. Mai am in plus niste lectii de facut cu copilul daca-mi cere (clasa a 6-a) si se face ora 1 si nici nu simt ca am facut ceva. Azi am incercat sa ma trezesc cu o ora mai devreme si a mers putin mai bine, mai incerc, dar nu-mi place. Si da, daca e ceva urgent rezolv imediat, daca nu, tind sa fac chestiile neimportante primele (si de munca si de acasa) si sa le las pe cele importante, dar nu urgente, ultimele. Cica sa le acord atentie. Dar de fapt nu. Daca gasesti o solutie care sa mearga, sa ne zici. De inteles, te inteleg perfect. 🙂

    • Mara spune:

      Și eu am ajuns în gmail, am văzut comentariul tău – ce coincidență :)))
      Am zile și zile, dar sunt destule neproductive.
      Da, știu cum e cu lăsatul lucrurilor importante la final, din păcate nu ajută deloc. E o teorie care spune să începi cu ce e mai greu de făcut și cu ce îți place mai puțin, pentru că restul pare, apoi, mult mai simplu.
      Recunosc că nu prea îmi iese și cu practica.
      Eu încerc să încep cu scrisul pe blog, pentru că am nevoie să fiu odihnită ca să fac asta. Dar rețetă care să funcționeze bine nu am găsit încă.

  • Ralu spune:

    Știu cum e, am lucrat de acasă și nu mi-a plăcut, în afară de faptul că eram distrasă de tot felul de chestii, mi-am invadat spațiul personal, de relaxare, cu sarcinile de muncă realizate de acasă.😏
    Stabilește-ți un loc (cameră, colț de cameră, birou, măsuță de laptop) care să fie “la serviciu” și nu te ridici de acolo două-trei-patru ore. Gătești de prânz pentru fete, apoi mai aloci una-trei ore sau cât ai nevoie. Dar de la ora 18, gata, ai revenit “acasă”- te uiți la un film, citești o carte, ești activă pe social media. Mie mi-a reușit destul de repede, am înțeles că era vorba de disciplină. Lăsam șoseta pe jos, floarea neudată, o carte pusă aiurea etc.😊 Eram “la serviciu” si nu mai făceam altceva. Ba chiar nu stăteam cu hainele de casă (gen trening, tricou), ci îmi luam ceva care să-mi dea impresia că sunt la job (bine, nu-mi luam, totuși, rochie și pantofi cu toc, dar o cămașă da).
    Nu știu dacă te ajută, asta e experiența mea și ți-am împărtășit-o.🤗

    • Mara spune:

      Am un loc care e „la serviciu”, cu disciplina stau mai prost. Și cu mixul între job și spațiu personal, dar asta e ceva ce am amestecat cu mult timp în urmă – nu e bine, doar că nu e nou.
      Deocamdată nu știu cum să fac sî mă lipesc de scaun, dar sper să găsesc o metodă. TREBUIE să găsesc o metodă, nu e ca și când aș avea neales.
      Nici nu închid laptopul la 6, asta e altă problemă – tot amânând câte ceva, prelungesc perioada în care simt că ar trebui să muncesc și, în final, am senzația că nu am timp de nimic. Știu cum sună, e un paradox aici, dar asta se întâmplă.
      Dar nu renunț 🙂

  • (alta) Iulia spune:

    Pfff… pe scurt, e al dracu de greu și uneori da, tot ce mă ține pe linia de plutire sunt deadline=urile, din simplul motiv că, dacă cumva sunt nevoită să cer o prelungire, îmi vine să intru în pământ de rușine.

    Pe lung… sper să ai timp, coz this gonna be loooooooong :))

    1. Fă-ți un program și ține-te cu dinții de el. No matter what, nu te lăsa abătută, iar aici, pentru că eu sunt șefa la procrastinare și la pierdut-vremea-în-drumul-spre-birou-cu-două-șosete-murdare-o-țigară-și-trei-farfurii-murdare, aplici următoarea treabă: alarme pe telefon. Nu numai pentru trezire, ci pentru tot-tot-tot.
    Ca să fie mai ușor de înțeles, eu mi-am structurat ziua cam așa:
    – mă trezesc la 05:30 (dar asta din simplul motiv că vreau să apuc un pic de timp de lucru înainte să se trezească șefu’, cum fetele tale sunt deja mari, poți adapta ora la una care să te coafeze pe tine). Următoarea alarmă o am pusă la 06:00 și îmi zice să marș la muncă.
    – următoarea alarmă e la 7:15, când merg să trezesc odrasla (în cazul în care nu s-a trezit deja de bună voie)
    – următoarea alarmă e la 8:15, când copil + tatăl aferent trebuie să fie ieșiți din casă. Nu-mi pasă dacă sunt în curte, dacă au reușit să se urce sau nu în mașină… eu îi scot pe ușă afară cel târziu la 08:15.
    – următoarea alarmă e la 09:15 și îmi spune numai atât: că e aproape 09:30; între 8:15 și 9:15 parcurg rapid toată casa – deschid geamurile, fac paturile, adun eventuale rufe murdare împrăștiate pe te miri unde, plus căni, farfurii și altele asemenea; apoi bag o tură de rufe la spălat, fac rapid ordine în sufragerie, bucătărie, birou, dau un aspirator și un mop și pregătesc chestiile necesare pentru masă (*). Apoi mai trec iute prin baie, dau o cremă pe meclă, eventual un fond de ten ș-un rimel.
    – când sună alarma de 09:30 mă plantez la birou orice-ar fi; da, și dacă nu am terminat de aspirat sau de spălat pe jos, și dacă a mai rămas în chiuvetă 1 cană murdară și dacă… și dacă… aia e, cât am putut, am făcut, e mai mult decât nimic, acum mergem mai departe.
    – nu mișc de la birou până la 13:15, când mă ambalez și plec să recuperez fiul de la grădi; între ora la care ajung cu el acasă (aprox 14:00) și ora lui de nani de prânz (15:00), nu fac altceva decât să stau cu el
    – alarmă la 14:55 ca să îl duc la nani, alarmă la 16:30 ca să îl trezesc;
    – de la 15:00 la 16:30 mai bag o tură de muncă și cam aia e; uneori, dacă nu mi-a ajuns timpul, mai lucrez o oră – o oră jumate (maaaaaxim), după ce îl culc pe el – adică de la 20 la 21:30.

    (*) dap, fac meal planning, combinat cu 2 ustensile – slow cooker și instant pot. Azi, de ex., am trântit dimineață niște cotlet de porc în slow cooker, l-am amețit cu niscai condimente și am uitat de el vreo 6 ore; cu vreo oră înainte să fie gata, am tocat o ceapă, am trecut oala de pe slow cook pe roast, am scos carnea, am aruncat ceapa, am călit-o un pic, i-am adăugat o cutie de roșii tocate, niște căței de usturoi, un morcov rondele, vreo 3 fire de apio tăiate mărunțel, că mă tot împiedicam de ele și o conservă de fasole. Am „jumulit” carnea stil „pulled pork”, am trântit-o înapoi peste legumele celea și am revenit la setarea slow cook pt o oră.
    Acum 3 minute a sunat alarma să mă duc să trezesc copilul, dar eu stau să termin de scris comentarii pe net :)))

    Nu știu dacă te ajută cu ceva, dar poate poți adapta una-alta la tine. Dacă te interesează, detaliez și cum fac eu meal planning-ul pe câte 1 săptămână.

    Gata, plec să trezesc fiul din dotare 😀

    • Mara spune:

      M-ai lăsat mută. Ai scris un articol întreg 🙂
      Unde e procrastinarea în excelul ăsta? :))) Că eu n-o văd.

      Eu am alarme pentru intâlniri, zoom-uri, evenimente, deocamdată nu și pentru restul. Am și multe liste.
      You had me la „dau un aspirator și un mop”. La ora aia??? În fiecare zi???
      Și la trezitul la 5:30. Eu mă trezesc pe la 7. Apropo, la ce oră adoarme un om care se trezește la 5:30?

      Cât despre gătit, și eu cu Tefal One Pot + Ninja Foodie, sunt life savers pentru mine.
      Cu meal planning încă n-am învățat, dar trebuie, pentru că suntem într-un moment nefericit: eu nu mai știu ce să gătesc, ele nu mai știu ce ar vrea să mănânce. Mai ales dacă îndrăznesc să scot cartofii din ecuație.

      • (alta) Iulia spune:

        Îți răspund acum numai la prima întrebare, că mai mult nu mă lasă șefu 😂
        Să vezi – am 2 articole în draft, pentru sâmbătă, nu spui pentru cine 🙄
        Azi e luni. E tiiiiiimp… Berechet… Să vezi ce panică mă pocnește joi dimineață, când știu că, la un moment dat, în timpul zilei, va veni un mesaj cam așa: „șefa, avem ceva pentru sâmbătă?” 🙈

        Dar azi e luni. E tiiiiiimp… 😂

    • Andreea spune:

      Deci ești o sursa de inspirație! De maine încerc si eu cu program de genu, mi l-am stabilit deja. Nici eu nu stiu secretul lucrului de acasa dar cu siguranța e “problema” faptul ca suntem femei si ne gândim inevitabil si la toate celelalte lucruri care le-am putea face in timp ce lucram, ca sa petrecem mai mult timp după-masa cu familia. Deși nu stiu daca o facem si pe asta sincer.
      Îndrăznesc sa dau si eu sfaturi la partea de gătit, ca si eu am copil mic si imi place sa imi hrănesc familia sanatos si frumos. Eu odată pe săptămana merg la piața, supermarket si ma aprovizionez cu cele mai diverse si colorate legume, iar apoi in timpul săptămânii gătesc in funcție de ce am găsit frumos de cumpărat. Pt noi e simplu, mâncam aprope in fiecare zi carne iar la cine o ciorba sau o salata cu branza sau carne rămasă de la prânz. Calculez sa mâncam cel putin o data pe săptămana peste, apoi pui, curcan, porc, vita. Daca gătesc peste atunci ala merge sigur la cuptor cu cartofi dulci sau brocolli (cateodata cu orez). Daca e pui atunci va fi gratar, ciulama cu ciuperci. Daca e pui de casa va fi friptura la cuptor cu ceapa si ardei rosu, Daca e vita e simplu, e friptura cu ceapa si morcov mult, lăsată incet sa fiarbă. Si tot asa. Tot ce gătesc in mijlocul zilei ori fierbe mult pe foc, ori merge la cuptor in pungi de gătit sau acoperit sa nu se ardă si la foc mic. Sper ca te-am inspirat cat de cat. Eu sigur o sa incerc cu program de maine, sa vedem ce iese. 🥰

    • Aura Gustescu spune:

      @alta Iulia stiu ce spui eu am facut asta primele 9 luni de pandemie dupa care bătrâna si depresiva fiind am spus gata nu mai tine cu trezit la 5 dim lucrat pana la 8 apoi toate venite cu 2 copii in casa, intte noi fie vb pt cel mare este pans in 16 ani nu avea voie sa uasa singur nici cu bicla.Da polacii au fost extrem de stricti din 2 ani de scoala 95% l-au facut remote.Am urat cu spume ca parinte singur am urat toti “şoşocii” dar mi-a dat ceva.Disciplina la ce mâncam maine, iesiri vacanțe unde este safe si tot asa lucruri la care nu le proiectasem inainte.Sfatul meu drop sculatul la 5:30 dar este pacea ta cu tine pe care trebuie sa o faci ca “poti” de aici pana aicisi din experienta unor ani am descoperit ca kkturile de cursuri cu time management nu sunt fake .Am inteles ca in ciuda faptului ca ma vaitam ca nu am timp de fapt il gasesc de cand am invatat sa spun NU POT AZI dar pot in 3 zile.Casa perfect curata sau fara parde caine sau apa pe jos poate sta asa 2 zile sau 3 ca su vasele in chiuveta si hainele in laundry.GIVE YORSELF A BRAKE YOU ARE PERFECT AS YOU ARE cu maioneză cu tot 😊

  • (alta) Iulia spune:

    Mno așa, am revenit (fur din programul de lucru, dar azi am fost deosebit de eficientă, așa că îmi permit o pauză).
    Pe scurt, răspunsuri la întrebări – dap, aspirator și mop cam în fiecare zi, pentru că 3 câini x cca 50 kg/buc + toddler în casă…
    De culcat încerc să mă culc în jur de 22:30. Uneori îmi iese, uneori nu, și când nu, sunt zombi până pe la 11.

    Liste. Da. Liste pentru orice. Și o listă „master” cu toate listele :))) Serios!

    Uite mai jos niște idei de mâncăruri care la noi au succes și mă ajută să mai evit (uneori….) Sfântul Cartof

    – paste (că na, dacă n-ai picioici, măcar macaroane să fie…) cu ton și sos de brânză la cuptor
    – paste cu feta și roșii cherry la cuptor
    – paste one pot
    – quiche cu orice (am o rețetă de aluat super-mega simplu, așa de bun încât l-am adaptat și îl folosesc și la biscuiți dulci și sărați); primul pe care l-am făcut a fost cu mazăre, feta și bacon, iar de acolo… sky is the limit
    – chec sărat, tot așa, cu orice – legume, carne rămasă de ieri, bacon… u name it, I put it in there 😀
    – chifteluțe de ton la cuptor (devine deja clar că îmi place cuptorul? :)))
    – „Swedish” meatballs – cică ar fi ca alea de la Ikea, nu știu, că n-am servit niciodată d-alea, pentru că trăiesc sub o piatră, dar sunt bune; ca pont – dacă fac ceva cu carne tocată, cum ar fi chiftele, pregătesc rapid și niscai perișoare, de exemplu, chiar dacă nu le folosesc atunci, le bag la congelator și mă pup singură cu prima ocazie cu care nu știu ce să mai gătesc
    – pizza la tigaie

    Cam astea mi-au venit în cap așa, la prima strigare. Dacă ți se pare ceva interesant din cele de mai sus, îmi spui și îți furnizez rețeta cu mare plăcere.

    Hai, curaj, că te descurci tu cu toate! >hugz

    • Mara spune:

      Cu paste și aici, deși de obicei doar cu sos de roșii sau carbonara (care, din fericire, sunt specialitatea altcuiva).
      Eu iubesc quiche-urile, dar fetele nu sunt chiar atât de încântate. Și evit să fac prea des pentru că le mănânc eu – și parcă aș vrea să fac cumva să mai reduc din cantitatea de făină+unt+smântână+ou+brânză+ce-mai-e-prin-casă la o singură masă.

      Însă voiam să-ți spun că EU am cea mai simplă și mai sexy rețetă de aluat pentru quiche. Ne duelăm? :)))

      • (alta) Iulia spune:

        Challenge accepted! În quiche-uri să ne duelăm :))))

        Fix cum zicea @Aura mai jos – meniul pt săptămâna următoare se stabilește de comun acord și ăla e. Nu numai că toată lumea se simte băgată în seamă, dar îți ușurează și ție cumpărăturile, planificarea și organizarea.

        Ps: sper că-ți dai seama că nu am apucat să încerc tarta aia și îmi curg balele de fiecare dată când mă gândesc la ea 🤤

        • Mara spune:

          Tarta aia e minunată. Am făcut încă una (a patra) weekend-ul trecut.
          Și aluatul despre care zic e cel de acolo. Merge perfect și la tartă dulce, și la tartă sărată. Nu trebuie descântat, nu nimic.

  • Aura Gustescu spune:

    NU AM REUSIT nici eu sa invat ca promisiunile facute mie insumi sa nu le incalc…astea le incalc cel mai usor.Nu am reusit sa scap de sentimentul asta ca sunt neproductiva, la fel ca tine lucrez remote de dinainte de pandemie.Pandemia, sau cel putin perioada martie-mai 2020, sa fac meals plan fiind in lockdown si evitand sa merg prea des la cumparaturi chiar si livratul acasa era greoi asa ca stabileam impreuna cu copiii meniul saptamanii si ma tineam de el inca fac asta altfel cu 2 baieti in casa unul adolescent in crestere care “rupe oalele” cred ca o luam razna.NU REUSESC nici eu sa fac cate lucruri in propun pentru nu am reusit sa invat sa spun nu in situatiile in care cineva imi cere ajutorul inopinat nu era in programul meu si la totul sau ce imi propusesem pt ziua aia in timpii liberi.Terapeutul spune ca asta este challenge ul.meu sa invat sa spun NU pot acum si sa pun bounderies.Incerc si sper sa imi si iasa.

    • Mara spune:

      Și eu sunt tot pe acolo, cum ai aflat deja 🙂
      Cu meal planning nu mă descurc, deși am învățat niște scurtături. Cea despre care am zis (încerc să gătesc seara și pentru a doua zi la prânz – dacă nu sunt paste sau ceva simplu și care trebuie făcut pe loc).
      Nici eu nu prea știu cu limitele, mai puțin în momentele în care am deja atât de mult de lucru încât ar fi, pur și simplu, imposibil să mai adaug ceva.
      Dacă reușesc și cu promisiunile față de mine, mai scriu un articol despre cum mi-a ieșit 🙂

      • Aura Gustescu spune:

        Eu ma scot cu supe/ciorbe ca ai mei sunt ciorbari iar cu meal plans m-a educat un coleg din belgia ca la randu-i face la fel cu gemenele lui si sotia cum el este cel care găteşte pt ca sotiei nu ii place.Vinerea fac meniul toti 4 cumpara materia prima si il urmeaza fara echivoc ce au stabilit.M-a convins si pe mine si in afara faptului ca e foarte usor am scăpat de patima ” hai sa iau si din adta, di din aia etc” care ori ajungeau in congelator ori nu se mancau.Maica-mea nu concepe asa strictecte pentru nepoti dar sa ii rasfete ea vara cand merg acolo ca eu nu am timp 😁😁😁😁 si nici energie.Daca imi ramane 1h jumate pana pic lata de oboseala rezulta in netflixing /hbomax ori batui pe blogurile voastre.

        • Mara spune:

          O să încerc să fac și eu un program, măcar pe o săptămână. Cu acordul și respectând preferințele micuțelor, că n-aș vrea să fac meal planning doar pentru mine 🙂

          • (alta) Iulia spune:

            Ps2: (aici e pe filmul cu „fă ce zice popa, nu ce face popa”) apropo de promisiunile făcute ție – știu că e un clișeu leșinat, dar gândește-te ce zic duduile alea la safety briefing în avion: în caz de panică, în primul rând îți pui ție masca, pentru a-i putea ajuta pe cei de lângă tine. Cu teoria stau și eu beton, practica scârțâie încă…

          • Mara spune:

            Să știi că de multe ori dau și eu acest exemplu. Altora, desigur :))

  • Aura Gustescu spune:

    Eu fac asa( pt ca sunt baieti si trebuie sa inteleaga ca femeia nu e servitoare si nici restsurant a la carte) le dau timp pana joi seara sa se discute intre ei ce vor sa manance.Vineri dimineata sunt la supermarket cumpar ce imi lipseste inclusiv inghetata sau ce alt desert si-ar dori sunt maestra in prajituri dar nu mai fac pt ca mananc si sunt deja cat China.Cred ca fetrle tale ar raspunde ok mai ales ca le dai lor alegerea si timp sa decida.Se vor simti ca la hotel de 5 stele cu all inclusive plus ca te organizeaza pe tine si iti ia din timpul in care te gandesti ce sa gatesti uar ele se gandesc ce ar manca.Vasilescu e la dueta deci papa apa, paie si ce s-o nimeri 😁😁😁

    • Mara spune:

      Super idee. Le trimit să facă o ședință. 🙂

      • Ioana spune:

        N-am mai citit de ceva luni bune un articol in care sa ma regasesc atat de mult. ❤️ Multumesc! Si pentru articol si pentru comentarii. 🙏
        Pe scurt, ce fac si ce incerc sa fac da’ inca nu iese, sper sa fie util:

        DONE:
        – rutine pe ore cat de cat fixe, si eu, si sotul si baietelul nostru (1,5 ani). Trezit, program de masa si joaca pt bebe, calendar shared eu si sotul pt munca si alte programari, interval de ore de lucru in functie de programul copilului, momentan, dimineata 1-2 ore, pranz 2-3 ore, seara 2-3 ore. Viata de luni pana vineri e destul de “programata”, recuperam in weekend.
        – fara notificari din social media active, fara notificari de instant messaging, fara notificari din mai toate aplicatiile.
        – gatesc seara pt a doua zi + ziua urmatoare. Astfel gatesc o data la doua zile.
        – alegem alimentele impreuna pt mai multe zile, in general pt o saptamana. Avem o regula de meniu echilibrat care ma ajuta sa fac mai rapid alegerile si combinatiile sa fie versatile: pentru fiecare masa proteina + legume/fructe + grasimi sanatoase + carbohidrati complecsi. Pentru gustari fructe/biscuiti – batoane integrale/nuts/iaurturi sau alternative vegane/desert de casa in weekend. Gatesc / organizez separat tipurile de alimente mari – carb based, proteine, legume si asta ne ajuta sa variem doua zile facand diverse combinatii (e.g. Orez + legume la cuptor + curcan; orez/paine/turtite de ovaz + supa crema de ciuperci + hummus; curcan + supa crema + turtite de ovaz)
        – Mi-am simplificat mult procesul de cumparaturi pentru tot ce e necesar in casa, pt a nu fi distrasa de prea multe posibilitati si a economisi timp. Am liste de cumparaturi si branduri/magazine preferate, comandam tot ce se poate online, mai merg in magazine doar pt fructe/legume proaspete de sezon, in weekenduri, sau ca sa mai iau pusul noutatilor, dar foarte rar.
        – nu mai accept intalniri de work in aceeasi zi, min 24h – 48h notice, fac foarte foarte rar exceptii. Astfel am sansa mai mari sa nu ies din To Do list.
        – imi notez de seara ce am de facut ziua urmatoare prioritar si fac tot posibilul sa nu ies din acel To Do List. Bifez in agenda ce am rezolvat ca sa mi se inregistreze mai bine in minte senzatia ca am facut ce mi-am propus.
        – nu mai lucrez fragmentat ci pe categorii de activitati si sloturi din timp pt ele (interviuri / feedback pe materiale / documente administrativ-financiare / creatie)
        – am dialoguri interioare. Da, e bizar, dar functioneaza pt mine. Dramatizez putin, dar cam asta e genul: “- O sa ma duc sa scot rufele din masina de spalat. / – E urgent sa fac asta? / – Nu. / – Atunci ramai la laptop. / – Dar e mai important sa pun rufele in uscator decat sa lucrez bugetul asta. / – Nu-i adevarat, stai jos si scrie.” Are Mark Manson o explicatie foarte faina despre cele doua minti ale noastre, pe blog, pe mine m-a ajutat sa trec de la teorie la practica: https://markmanson.net/your-two-minds

        WORK in PROGRESS
        – sa nu mai sacrific exact ce e prioritar pentru mine ca da fac loc in program mai multor sarcini
        – sa accept ca e ok sa am zile neproductive. Inca ma lupt cu frustrarea listelor de sarcini neterminate si cu auto-critica si simt ca petrec prea mult timp cu starile astea, si e un cerc vicios pentru ca pana nu ne impacam cu noi si cu starile noastre nu prea putem sa ne acceptam si pana nu ne acceptam nu prea putem sa ne schimbam. Si la mine e distractiv la terapie, imi imaginez 🙂
        – prioritizarea taskurilor mari si dificile inaintea celor mici si simple, ca sa nu mai ajung obosita sau la limita timpului cu ceea ce este mai complex
        – spargerea proiectelor ample/de durata in bucati mici si lucrul consecvent la bucatele repartizare in timp. Tind si eu sa aman cand stiu ca “mai am timp”, dar am facut pasul spre deadline-uri intermediare puse de mine pentru mine si ma ajuta.
        – 8 ore de somn pe noapte si focus pe odihna in intervalul 10 PM – 2 AM (in acest interval se secreta in cea mai mare parte melatonina si se produc si alte procese regenerative prin corp). Am trait pana la 33 de ani cu 4- 6 ore/noapte dar nu mai fac fata, asa ca incerc sa invat sa imi reincarc bateriile corect. Judecand dupa ora la care scriu acum, asta imi iese cel mai prost :)))

        • Ralu spune:

          Super! Îmi place tot ce ai scris și mă regăsesc. Când te ții de listă, înseamnă disciplină.👍
          Eu, una, pe măsură ce înaintez în vârstă, nu mai rezist să lucrez noaptea; în plus, pic de oboseală și la ora 22:00 dorm deja (mai puțin în weekend, când mă culc mai târziu)- cu trezit în fiecare dimineață la 6:00.

        • Mara spune:

          Mulțumesc, Ioana, pentru interes. O să-mi iau timp să răspund pe larg, și tu mi-ai scris cât de un articol întreg.

  • Claudia Mateescu spune:

    Pe măsură ce citeam articolul îmi veneau idei: Self Care System, decizia de creștere, motivație, arhetipuri, etc Asta până la sfârșit când ai zis de terapeut. M-am liniștit, vei reuși. Cred că și tu știi asta, altfel nu apelai la Salvatorul din noi care nu ne-a lăsat să nu citim articolul. Mi-a plăcut. Spor pe mai departe!

  • Iulia spune:

    Si eu lucrez de acasa de 2ani. Dar în intervalul în care sunt la program ma comport ca atare. Treburile casnice se fac înainte sau după program ( in timpul castigat prin eliminarea navetei). Când lucrai de la birou plecai în jumătatea programului sa te dai cu crema, sa dai mancare copiilor, sa gatesti sau sa strângi șosete? Aici tine de disciplina.

    • Mara spune:

      Iulia, știu că ține de disciplină, am scris și eu asta în articol. Și nu chiulesc de la job, sunt în situația în care îmi fac singură programul și nu e foarte simplu, chiar dacă așa pare. Mai sunt destui oameni care trec prin asta, chiar dacă nu se dau cu cremă între 9 și 17. Era un exemplu, nu credeam că e nevoie să explic.

  • Andreea spune:

    După ce ai lucrat ani de zile în mod criză perpetua cu atât de multe deadlines si lucruri de făcut în același timp cred ca e cât se poate de normal să ți se pară că nu faci nimic acum când ai o cantitate de muncă echitabilă și te poți organiza fără să țiuie alarma de panică permanent în fundal. Pentru că iei termenul de comparație cu programul dinainte și nu cu ce e rezonabil să facă un om în o oră de muncă. Și eu am trecut de la aproape 7 ani de lucrat în sistem de centru de comandă pentru comitetul de criză la un ritm obișnuit, în care aveam suficient de facut cât sa umplu ziua dar nu ma alerga nimeni. Luni de zile mi s-a părut ca sunt inutila și ineficientă pana când am înțeles că ce făceam înainte nu era normal. În concluzie, dacă îmi fac treaba, în termen și de calitate, nu contează dacă o fac în 3 zile cu program și metodic sau într-o oră super eficient și după o frec artistic restul de 3 zile. Singura măsură e dacă am făcut ce era de făcut. Chestie valabila și pentru treburile personale prin casă, care și alea sunt tot muncă, dar mai nasoala ca e neplatită. Așa că după mine, aș zice să uiți imediat de vinovăție, stress cu stabilirea de program și altele din astea. Ai făcut treaba, ai livrat produsul, ești super eficientă și ai făcut muncă de o zi intr-o oră? Pai e cazul să te feliciți și să faci în restul timpului ce vrei tu. Sincer, eu ce fac acum că lucrez de acasă, e ca ma apuc direct de dimineață și fac tot ce ar fi cu deadlines pe ziua în curs, sau chiar saptamana în curs dacă se poate. Cum fac jobul de mult timp sunt super rapidă și eficientă, termin cam in o oră sau două ce le-ar lua altora o zi cel puțin, e doar o chestie de experienta nu sunt geniu :)). Când termin, mă felicit că e gata și o frec liniștită pe site-uri, îmi fac unghiile, joc biluțe și cel mai important, nu mă simt vinovata nici o secundă. Dacă e nevoie de mine sunt disponibila și știu ca poate peste câteva luni voi lucra iar în sistem de criză, iar atunci trebuie să fiu odihnita, cu moralul sus că vor depinde oameni de mine să fiu întreagă la cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord