A crezut c-o să țipe
Mă duc să le iau de la școală, de ziua lor. Ies amândouă fericite, cu câte o lalea în mână. Întreb de la cine au primit florile.
– De la Vladu’ lu’ Ioana.
Ioana-și să ochii peste cap și zâmbește:
– Mami, m-am bucurat așa de tare că am crezut că o să țip!
Iar io m-am topit toată, că-i prima dată când copilele primesc flori.

Un pic de posesiune – dacă nu v-ați prins deja 🙂
– Ne-au zis toți copiii la mulți ani. Unii chiar și de patru ori…
– Cine ți-a zis de patru ori?
– Vladu’ meu.

Lucru de mână
– Mom, ce faci?
– Croșetez o salată, îi zic Ioanei, în timp ce tăiam niște ridichi luate dimineață de la piață.
– Adică faci un pulover din salată?
– Ei, am glumit și tu știi.
– Ah, dar chiar nu poți tu să împletești o salată? Te rooog.

Versurile întregi sunt passé
– I-am scris lui bunicu’ o poezie cu sclipici și cu unicorni și cu noi două.
Dar i-am scris-o așa, cu jumătate de vers.

Vârsta și calificativele
– Bunicu’ trebuie să-și ia ochelari noi. Uite, Maria a scris giocei, fără h, și bunicu’ n-a văzut și i-a dat foarte bine.
(Între noi fie vorba, pe mine m-a cucerit la NE RĂBDARE. Cu spațiu 🙂 )