Suntem în living și, ca să le amuz, ridic mâinile și un picior – una dintre posturile de la clasa de yoga în care nu prea reușesc să-mi păstrez echilibrul. The airplane, pentru cunoscători.
– Asta faci tu la yoga?, mă întreabă Ioana.
Dau din cap în semn că da.
– Și? Vezi viitorul?

Teme la română. Trebuie să o compare pe mama cu ceva.
Ioana:
– Mama mea este ca o Zână a Fericirii. Pentru că mă face să zâmbesc atunci când sunt tristă.
Mă topesc, mă emoționez etc. Nu pentru mult timp, că urmează Maria:
– Mama mea e ca o bufniță.
Say whaaaat? Fac ochii mari – ca o bufniță! – să văd de ce oare zice așa ceva. Continuă:
– Pentru că e deșteaptă.
Am râs :).

– Când o să fiu mare, o să fac un adăpost pentru pisici. Și o să o angajez pe Maria.
Soră-sa, un pic lezată:
– Poate te angajez eu pe tine!
– Da, da. O să fii adjuncta mea. Șefa numărul 2.
– Sfinte Sisoe!, exclamă soră-sa și pleacă.

– Adolescența e cea mai pupăcioasă perioadă. Așa am auzit.
(Maria)