Povești dulci cu zahăr cubic, cu Iohannis și cu Gucci.
Zahăr, dar cu ce?
Găsesc în dulap niște bucățele de zahăr cubic de care uitasem. Mi-am amintit cum ronțăiam eu zahărul cubic când eram mică și cât de rar se găsea. Așa că mă duc în camera fetelor și le întreb:
– Voi ați mâncat vreodată zahăr cubic?
Am zis cuvântul magic, adică zahăr. Când e vorba de dulce, entuziasmul fetițelor mele ajunge la maximum. Ioana lasă din mână piesele de Lego și începe să țopăie de parcă e pe arcuri.
– Nuuuu, n-am mâncat! Cum e? Vreau și eu! Vreau acuuuum! Îmi dai?
Aprob și, în timp ce aleargă spre bucătărie, mă întreabă:
– Mom, ce e ăla bic?
O privesc încurcată și-mi explică:
– Ai spus că-mi dai zahăr cu bic.
Ce înseamnă să fii cool
Maria are o pasă în care vrea să se îmbrace doar cu hanorace, eventual cu mânecile mai lungi, să nu i se vadă degetele. Uneori poartă și gluga, da, în casă. Totul asezonat cu niște momente în care își dă ochii peste cap.
Ioana, cu rochiță roz și fundiță cu glitter, legat de cele de mai sus:
– Aș vrea și eu să fiu cool, dar nu știu cum se face și Maria nu vrea să-mi spună și mie.
Maria, de sub glugă, catadicsește să-i zică:
– Trebuie doar să fii nepăsătoare.
Dacă am rugat-o frumos…
E dimineață. Ioana și Maria se trezesc și le văd că intră-n bucătărie. Aproape în fiecare zi, Ioana e desculță. Avem această discuție în fiecare zi. De unde stau acum, nu le văd picioarele când deschid ușa.
– Ioana, te rog să nu-mi spui că ești iar desculță.
– Bine, atunci nu-ți spun.
Cum e să fii președinte
– Dar lui Iohannis îi place viața?
– Cum adică, Maria?
– Adică e ca un rege, primește cadouri, se bucură, zice „eu sunt președinte și pot să fac orice”?
I-am spus că da, cam asta face.
Cultură generală bogată 🙂
Ioana, fericită că are voie să se joace pe telefon, vine să-mi arate ceva:
– Uite, mama, jocul ăsta se numește Moy și, în loc Gucci, au scris Moycci. Ce tare, nu?
– Dar de unde știi tu de Gucci?
– Din revista ta.
La multi ani, first of all!! ❤❤
Cred ca toti avem istorii 😁
Am crescut cu pian in casa, iar tata isi ia de fiecare data abonament la Festivalul Enescu. De fiica-mea nu prea s-a lipit, dar eu sunt tenace (si ea 🤦♀️!)
Intr-o zi ascultam (parca) Sonata Lunii, iar ea „A, stiu ce e asta!”
Mie imi creste inima (si pieptul, si glanda, si ce vrei tu) si zic mandra” Bravo, mami, ia zi, ce e?”
„Muzica din Twilight, evident!”
Jap-jap!
Mulțumesc mult de tot!
Da, asta cu piesele din filme se mai întâmplă și pe aici 🙂
Mai fa le tu chestii de astea cum ai facut cu zaharul cubic si iti vor zice vai ,mami, ce inapoiati erati pe vremea ta .Cam asa imi zicea mie fie mea, pe vremea cand inapoiata de mine abia aveam vreo 29 ,poate 30. Oricum fain sa te bucuri de ce spun acum la varsta inocenta desi uneori o iei drept in fata ,zbang,zbang.
Deocamdată nu s-a întâmplat. Se mai minunează uneori că nu aveam ciocolată și nu înțeleg cum puteam să trăiesc fără 🙂
La mulți ani, să fie sănătoase și mereu voioase! Sunt minunate puștoaicele, iar
ideea acestui jurnal este genială!
Fii-miu este mare acum și multe vorbe din astea de duh s-au uitat sau ne aducem aminte frânturi. Îmi și imaginez cum, peste ani, veți râde la maxim citind împreună aceste perle 😄
Mulțumesc mult.
Da, m-am gândit și eu că o să găsesc aici toate poveștile astea. Că îmi tot propuneam să le notez, dar nu o făceam niciodată.