Cei care ne conduc și hainele lor
Glitter
Cei care ne conduc și hainele lor

hainele politicienilor

Nu-mi place să dau cu roșii, de-aia am încercat să stau departe de discuțiile legate de hainele politicienilor noștri. Comentarii funny, deștepte, ironice, răutăcioase, exagerate. Adevărul e că oamenii ăștia reușesc să se îmbrace într-un fel care creează reacții. Greu să-i vezi și să nu faci ochii mari.

De altfel, sunt convinsă că, dacă am avea niște politicieni capabili care s-ar îmbrăca tot la fel de prost ca acum, nu ne-ar deranja atât de tare. Însă asta nu prea se poate. Pentru că hainele nu-s, totuși, doar haine – ele spun niște lucruri despre omul care le poartă. Despre bun-gust și despre educație.

—–

Poveste scurtă. Acum vreo 11 ani am fost invitată într-o emisiune TV. Lucram la Glamour și m-am dus, îmi imaginam eu că e un mod de a promova revista (deh, eram și eu mai mică 🙂 ). Bine, după experiența aia am învățat să pun o mulțime de întrebări înainte să accept așa ceva – cine mai vine, care sunt subiectele de discuție și încă o dată care sunt subiectele de discuție – doar, doar o să primesc un răspuns cât de cât concret. Atunci m-am trezit într-o emisiune la care participa și o doamnă politician. Doamna povestea, în pauze, de unde-și cumpără hainele. Din Italia. „Descoperise” – fix așa s-a exprimat – un magazin cu sacouri superbe în Italia. Tot din Italia își cumpăra și Vogue. Cu Vogue-ul italian se ducea la o croitoreasă de la ea de la Craiova ca să-i facă fuste pentru sacourile alea superbe.

Ascultând-o, m-am întrebat, ca de multe alte ori, de ce nu și-o fi cumpărat și fustele tot din Italia. De fapt, de ce nu și-a luat ținuta cu totul, de pe manechin, ca să nu mai fie nevoie să „asorteze” una cu alta. Ar fi fost mai safe. Pentru Dumnezeu, dacă chiar n-ai nici o idee, cumpără tot look-ul, nu doar o piesă cu care nu știi ce să faci după.

—–

Povestea cu Italia, sacourile și fustele ne spune, de fapt, cam care e treaba noastră, a românilor, cu stilul (și nu neapărat cu moda). Pentru că lucrul care ne deranjează la doamnele din politică – în special ele sunt vizate, dar le vedem în multe domenii – nu e că nu sunt în trend. Ele nici nu ar trebui să fie fancy, ci rafinate. (Dacă ar fi prea cool, am arunca cu roșii și mai tare – țara arde și lor le arde să se îmbrace șic!) Însă au, din păcate, o lipsă totală de bun-gust. De grație. Care, în cazul ăsta, are legătură cu educația.
Aaaah, vreau să explic și nu-mi găsesc cuvintele…
Să atingi un material și să-ți dai seama că e plastic fără să fie nevoie să citești eticheta.
Să te uiți în oglindă și să vezi dacă-ți stă bluza „șui”, cum zicea bunică-mea.
Să știi că nu te avantajează o cămașă care „cască” – îți trebuie un număr mai mare.
Să nu cumperi dantelă de calitate proastă.
Să nu te îmbraci în satin ieftin.
Să nu porți animal print dacă nu știi foarte bine ce să faci cu el.
Și, pur și simplu, să fii în stare să-ți pui pe tine o bluză și-o pereche de pantaloni care arată bine împreună.

Domnii politicieni – și bărbații în general – sunt de obicei scutiți de comentarii legate de haine. La ei e mai simplu: sunt mereu în costume bleumarin sau gri, nu ne sar în ochi, nu-i vedem. Pe bune? Chiar nu-i vedem?! Dacă nu-s colorați și n-au dantele, nu vedem aceeași lipsă de bun-gust?
Sacourile sunt ori prea strâmte, ori prea largi, ori închise la toți nasturii. Mânecile sunt prea lungi, nu se văd deloc manșetele cămășii. Iar pantalonii sunt și ei prea lungi: fac trei, patru falduri deasupra pantofilor. Zic să mă opresc aici și să nu mă uit și în jos, la pantofi.

Doamnele cu outfit-uri care-ți zgârie retina nu sunt doar în politică; la fel, cunosc puțini bărbați care nu înoată, când merg la vreo „ocazie”, în sacoul de la (prima) nuntă. Iar toate astea n-au legătură cu moda, cu trendul, cu ce se poartă acum, cu ce ai văzut pe podium, cu câți bani ai. Sunt niște lucruri care ar putea fi învățate și la școală, un fel de bune maniere. Niște „reguli” general-valabile – de la când să porți mănuși și/sau pălărie până la faptul că trebuie să le dai jos când intri într-o încăpere.

În final, e vorba de bun-gust și de educație.

Când spun bun-gust mă gândesc că e imposibil să ieși așa din casă și să ți se pară OK.
Iar când spun educație mă gândesc că e imposibil ca un om care a vizitat atâtea locuri, a cunoscut atâția oameni, care a citit, a văzut niște filme, un om care – măcar din greșeală sau de rușine – a intrat într-un muzeu sau care a răsfoit vreodată o revistă să nu învețe nimic, chiar nimic.

Dar, iată, există oameni din aștia. De care nu s-a prins nimic. Și tragedia nu e că-și închid ambii nasturi de la sacou sau că negociază în cămăși cu mâneci scurte – ci că sunt genul de oameni care nu văd, nu învață și nu evoluează. În nici un domeniu.

În cazul lor, nu există nici o speranță. Le faci cadou un Vogue Italia, iar ei se duc cu revista la croitor.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord