Inimioare și semne de întrebare
– Știți cum se face semnul întrebării?
– Știu eu! Începi o inimioară, dar n-o termini. Și îi pui un punct jos.
Life goals
După fiecare masă, fetițele își duc farfuriile în chiuvetă.
Azi, Ioana oftează cu patos, aproape să-i plângi de milă.
– Aaaah, dacă n-am și eu servitori.
– Nici eu n-am, e OK.
– Dar eu o să am când o să fiu mare.
– Cum așa?
– Păi când o să fiu mare o să fiu prințesă și-o să am și servitori.
Și eu care credeam că dansez
Facem salată, eu mai tai o roșie, mai spăl un castravete. Ascultăm muzică, io dansez.
Copilele taie legumele pentru salată și mă studiază.
– Maria, uită-te la mami. În sfârșit, dă și ea din fund!
Where the unicorns live
– Iar te duci la Paris fără noi!
– Da, Maria, dar merg cu treabă.
– Dar vrem și noi la Paris.
– O să mergem împreună. Dar de ce neapărat la Paris?
– Pentru că acolo sunt unicorni, spune Ioana.
Mă pufnește râsul și încerc să le explic copilelor că nu sunt unicorni la Paris.
– Ba sunt, că mi-a zis mie bunicu’.
(Bag seamă că bunicu’ vrea să le ducă la Paris și nu știa cum să ne spună.)
Cu feeling
Ioana își tot frământă mâinile și e foarte atentă la atingere, de parcă acum ar fi descoperit-o.
– Mă mir că simt ceva, îmi spune, în timp ce se joacă cu degetele.
Tac, dar îmi spun în gând aproape același lucru: Eu mă mir că mai pot să simt ceva…
– Mă întreb dacă toți oamenii simt, continuă ea.
Tac din nou, că știu sigur că nu. Unii chiar nu simt nimic.