Mi-am făcut abonament la un program de yoga online. Le-am povestit fetelor și le-am spus că o să stau în camera mea o oră, că voi avea nevoie de liniște și că le rog să nu vină peste mine, e o oră a mea, pentru mine.
Zis și făcut. Rugămințile mi-au fost respectate într-un procent bunicel. Se termină clasa mea de yoga, deschid ușa și Ioana apare alergând și foarte curioasă:
– Și? Cum a fost? Ai zburat?

Mă fâțâi prin casă cu un umeraș pe care e o rochie albă, voluminoasă. Și superbă.
Mă vede Maria:
– Iar te îmbraci cu rochia aia de fantomă?

Ioana îmi povestește, la masă, despre tema de la școală: să caracterizeze un membru al familiei. Cer detalii.
– Trebuie să scriem cum arată, dacă e blond, brunet, dacă are suflet bun.
Mai ia o gură de piure și continuă:
– Oricum, despre tine o să scriu că ești frumoasă și tânără, că n-ai nici un rid. Că altfel ești în stare să nu-mi mai dai ciocolată.

Maria, cu telefonul în mână. Scrie ce scrie și-apoi îl lasă deoparte:
– Gata.
– Gata ce?, o întreb.
– Gata, sunt prietenă cu M.
M. e un băiețel din clasa fetelor. Am întrebat-o cum de sunt prieteni așa, dintr-o dată.
– I-am scris și l-am întrebat dacă vrea să fim prieteni. Și a zis că da.
– Și ce înseamnă că sunteți prieteni?
– Suntem doar prieteni, mama. Dar o să văd eu. Că de obicei băieții zic „da, suntem prieteni” și apoi uită de tine.