N-am avut mașină închiriată în Sardinia. Long story short, prețuri mult mai mari anul ăsta și nici n-aveam de gând să ne fâțâim prea mult, că fetele au rău de mașină. Și lor nici nu le pasă pe ce plajă mergem, vor să fie cât mai simplu și să ajungem repede. Doar că mi-a rămas mie în minte că am putea merge la Bosa. Am fost, am scris despre asta, a fost minunat. N-am scris, însă, despre aventura de a cumpăra un bilet de autobuz.

În dimineața în care ne-am trezit în Bosa ne-am luat micul dejun și am decis să facem ceva ce-mi place mie foarte mult: să nu ne grăbim. Am mâncat, am băut cafea și, spre final, ne-am uitat să vedem la ce oră avem autobuz înapoi, spre Alghero. Primul pleca în 10 minute, iar al doilea după-amiază, la 5:30. Nu era nici 11, deci aveam câteva ore bune de stat, așa că am decis să mergem să vedem plaja, despre care auzisem numai de bine. Distanța nu era prea mare – vreo doi kilometri – dar, la peste 30 de grade nu prea-mi venea să merg, prin câmp, în plin soare. Ne-am hotărât să luăm autobuzul, fără să bănuim, de fapt, că nu va fi simplu deloc.

Stația de autobuz era lângă hotel, așa că m-am dus, plină de încredere, în primul magazin din apropriere și am întrebat de unde aș putea să cumpăr bilete de autobuz. Bus tickets. 
Cei trei vânzători dinăuntru s-au uitat la mine ca la o nebună. Mi-am dat seama că nu înțeleg ce spun și m-a salvat un client care le-a tradus. Nu aveau bilete de autobuz, mi-au zis, trebuia să merg undeva în centru. După care m-au ironizat, că am pronunțat (corect, de altfel), „tikit” și nu „tiket”, de-aia n-au înțeles. Moment în care am învățat două noi cuvinte în italiană: biglietto dell’autobus.

M-am dus spre centru, plină de speranță. Nu știam exact unde trebuie să merg, ci doar să caut o edicola. Într-un fel sau altul am reușit să trec pe lângă edicola fără s-o văd, dar am ajuns la stația centrală de autobuze. Am răsuflat ușurată: ar fi trebuit să fie rezolvarea tuturor problemelor.

M-am uitat în jur și am intrat în primul magazinaș unde am întrebat, de asemenea, despre biglietto dell’autobus. Vânzătoarea mi-a spus ceva în italiană și, văzând că nu înțeleg, o ținea întruna cu mouse. În ochii mei se citea clar că habar n-aveam ce legătură au biletele de autobuz cu șoarecii. A început să gesticuleze și să-mi arate ceva pe geam: un bar pe peretele căruia era desenat Mickey Mouse. Am ieșit victorioasă. Le-am și zis celor trei oameni ai mei, care m-așteptau, să stea liniștiți, că am rezolvat eu tot: o să iau bilete de la bar.

Probabil că vă așteptați deja la faptul că n-aveau bilete nici la Mouse. Eu, însă, nu mă așteptam. Oricum, n-am intrat în panică: domnul de acolo mi-a zis că pot să cumpăr direct de la șofer.

Numai că, surpriză: în stația de autobuz era un afiș mare pe care scria că, din cauza pandemiei, NU se mai cumpără bilete de la șofer. Dar se pot cumpăra online, prin aplicație.
Acela a fost momentul în care m-am întrebat, totuși, dacă n-ar fi fost mai bine să fi plecat spre Bosa Marina pe jos. Am fi ajuns deja.

Sunt un om răbdător: m-am așezat pe o bancă și-am downloadat aplicația. DropTicket se numește, în caz că are cineva nevoie vreodată. E doar în italiană, dar, la câte lucruri cumpăr eu online, eram convinsă că o să mă descurc să cumpăr niște bilete de autobuz. Next, next, totul bine și frumos. Reușeam să selectez stația din care plecam, dar nu reușeam să selectez Bosa Marina, unde mergeam. Pur și simplu nu exista.
Pentru o clipă m-am întrebat dacă nu cumva sunt la Camera ascunsă.

Am intrat în ultimul magazin deschis din zonă. Nici acolo nu vorbea nimeni engleză. Doamna a căutat pe google, mi-a zis să cumpăr bilete din aplicație și-apoi s-a întors să vândă seadas. Am plecat cu coada între picioare și m-am dus la grupul celor trei care m-așteptau pe o bancă, resemnato-plictisiți. I-am anunțat că mă duc să caut edicola. 

Ca să nu mai ratez edicola (care, apropo, se traduce prin chioșc de ziare), am folosit Google Maps. Am ajuns rapid în ceva ce semăna a librărie. Afară se vindeau reviste, cărți poștale, iar înăuntru erau două încăperi cu de toate. Vânzătorul era în ultima dintre ele și, victorie!, vorbea engleză. I-am cerut patru bilete de autobuz.

– Sorry, miss, dar azi nu ne funcționează sistemul.

Ei bine, ar fi trebuit să-mi vedeți fața. Nu am înțeles exact ce sistem nu funcționa și nici de ce, fără sistem, nu-mi putea vinde bilete de autobuz. Nu mă interesa decât care e soluția.
Disperată, am întrebat dacă mai există vreun alt loc în Bosa de unde pot cumpăra bilete de autobuz.

Ar fi trebuit să-mi vedeți fața din nou când mi-a răspuns că nu :)))))))))).

Partea bună a fost că vorbea engleză, își dorea să mă ajute, așa că a fost de acord să-mi arate cum să cumpăr bilete din aplicație. Ce se mai putea întâmpla?

I-am mulțumit și am scos telefonul. Surpriză: nu aveam semnal. Am mers în cealaltă încăpere, tot nu aveam semnal. Am ieșit afară, am făcut câțiva pași, am ridicat telefonul spre cer, am implorat zeii și, în sfârșit, 4G.

Am văzut ce bifam greșit în aplicație (trebuia să scriu că merg de la Bosa la Bosa, da!), dar – vă așteptați la asta??? – tot n-am reușit să cumpăr biletele alea afurisite. Era musai să-mi introduc numărul de mobil, doar că aplicația spunea că nu-i corect.

Era ultima șansă.

M-am întors, resemnată, la stația principală. Fetele mele își găsiseră ceva de joacă. Celălalt adult responsabil era vizibil ocupat cu Facebook-ul. I-am povestit despre aplicație, unde m-am împotmolit, dar și unde greșeam când încercam să selectăm stația.
Neîncrezător, a încercat și el: aplicația a binevoit să decidă că numărul lui de telefon e cel corect. Cu fix cinci minute înainte să vină, am reușit să cumpărăm afurisitele alea de bilete de autobuz.

Am scris cele de mai sus cu zâmbetul pe buze și gândindu-mă la dorința mea de a mă duce singură-n niște sate Italia. Să stau o zi, două într-un loc, apoi să iau un autobuz sau un tren și să ajung în altul.
Pățania de mai sus m-a pus în temă despre ce mă poate aștepta, dar nu m-a descurajat deloc. De altfel, nici în Bosa n-am fost prea enervată că nu reușesc să cumpăr niște amărâte și banale bilete de autobuz. Deși e genul de întâmplare care te poate scoate din minți, am decis că nu vreau să-mi stric ziua pentru atâta lucru.

P.S. Plaja de la Bosa Marina e superbă; a meritat.

Foto: Ingo Doerrie / Unsplash