Și să vedeți și fotografiile. Pe mine nu m-au lăsat să dorm.
Știrile, imaginile și filmările din Afganistan pe care le-am văzut în ultimele zile m-au lăsat fără cuvinte. Uneori m-am uitat la fotografii și n-am dat click pe video – n-am avut curaj. Știți despre ce vorbesc, n-aveau cum să nu ajungă la voi. Iar aseară, înainte să adorm, am găsit acest fotoreportaj semnat de Lynsay Addario. Chiar merită să-l citiți și să vă uitați la aceste fotografii care arată lumea femeilor din Afganistan. Sunt niște imagini superbe, care stârnesc emoție, care transmit un mesaj.
View this post on Instagram
Textul pe care l-am citit aseară, cel din The Atlantic, e scris prin prisma experiențelor lui Lynsay în Afganistan. Prima dată când a ajuns acolo era în anul 2000, când avea 26 de ani, iar fotografiile erau interzise. Cu camera foto ascunsă într-un rucsac, a reușit să meargă în școli secrete sau spitale pentru femei și să documenteze viața de acolo în timpul ocupației talibanilor. Erau o mulțime de restricții: femeile nu aveau voie să iasă din case neînsoțite de un bărbat, nu aveau voie să învețe (educația le-ar deschide ochii spre alte lumi) și trebuiau să poarte burqa.
Așa cum am citit și zilele astea, fetițele sunt din nou obligate să devină sclave sexuale, iar viața oricui e, în general, în pericol. Poți fi omorât în plină stradă chiar dacă ai respectat toate aceste reguli.
View this post on Instagram
N-o să mă apuc acum să fac rezumatul acestui reportaj, n-ar avea nici un farmec. Trebuie să-l citiți și să vedeți fotografiile. Sunt pasaje întregi care nu m-au lăsat să dorm. Reportajul pornește de la viața sub regimul taliban din 2000 și despre anii care au urmat, ani în care femeile reușeau, pas cu pas, să-și redobândească libertatea. Acum toate aceste drepturi sunt din nou în mare pericol.
Lynsay scrie și despre femeile pe care le-a cunoscut acolo, de-a lungul timpului, și de la care primește mesaje pe WhatsApp. Îi spun că le e frică și o întreabă dacă știe cum ar putea să plece din țară. Răspunsul ei, trist, dar previzibil, e că nu știe ce să le sfătuiască. Cine ar putea ști?
Aseară, după ce-am citit repostajul ăsta, m-am bucurat că eu și fetele mele nu trăim într-un astfel de regim. Nu e nici cea mai bună, nici cea mai frumoasă țară din lume, dar e una în care nu trăim cu o teamă continuă.
P.S. Cu munca lui Lynsay Addario am făcut cunoștință când lucram la Marie Claire. Am avut șansa să public, dacă nu mă înșel, chiar un reportaj despre femeile din Afganistan, iar ani mai târziu un interviu cu ea, care povestea despre ce înseamnă să relatezi din zone de conflict și de câte ori a fost în pericol.
O urmăresc pe Instagram de câțiva ani, deși fotografiile ei nu sunt deloc ușoare. În pandemie a realizat o serie de fotografii din spitalele covid din UK. Multe din imaginile ei sunt cutremurătoare, dar toate stârnesc emoție și au suflet.
Fotografia principală e de aici.
Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman
