Plajă și mare găsim în multe locuri, dar, având în vedere câte zboruri au fost anulate și ce nebunie era în aeroporturile lumii, am mers în Grecia cu mașina. Un prieten ne-a recomandat Villa Despina: m-a convins imediat ce am văzut fotografiile de pe site și am plătit și avansul în aceeași zi.

A meritat: plănuisem să stăm șapte zile, dar am stat 10. Detalii multe sunt aici, a filmat colegul de apartament la fața locului. N-o să repet informațiile; mi-au plăcut vila, zona, apa lină și curată.

Dar cel mai mult mi-au plăcut oamenii.

Proprietarul vilei își bea cafeaua la beach bar în fiecare dimineață. Uneori ajungeam la plajă chiar înaintea lui și schimbam câteva vorbe odată ce-mi savuram primul cappuccino. Nu făceam asta din politețe – omul chiar știe să-ți dea spațiu și nu stă pe capul turiștilor -, ci pentru că discuția era întotdeauna plăcută. Aflam despre restaurantele din zonă, despre plante care se murează sau se pun în salată, despre meduze și despre cel mai bun ulei de măsline. Apoi, despre cum a modernizat vila, care a aparținut părinților lui, dar și e căsătorit cu o româncă.

Într-o zi, citeam la umbră, pe plajă. Pentru că nu e agitație și nebunie, reușeam să mă relaxez și chiar să adorm uneori. Fetele mișunau în jur, iar eu stăteam fără grija pe care aș fi avut-o dacă am fi fost pe o plajă aglomerată.

La un moment dat, le aud minunându-se. Întorc capul și văd că stau de vorbă cu o femeie de vârsta mea, îmbrăcată într-o superbă rochie albă, care le arăta delfinii. I-am urmărit toate cu privirea până au dispărut și așa am intrat în vorbă cu R., soția proprietarului.

Aveam impresia că o cunoșteam de-o viață. Fetele o așteptau în fiecare după-amiază să înoate împreună. Am schimbat numere de telefon și am vorbit acum vreo două zile, când am gătit pentru ai mei roșii umplute, cum am mâncat în Grecia.

Lângă noi, la plajă, stătea o familie de români care aveau un băiețel de vârsta fetelor mele. Am scris aici cum s-au împrietenit. Au stat împreună în fiecare zi, s-au jucat, au înotat, au desenat și au mâncat împreună.
Inevitabil, am intrat în vorbă cu părinții lui și am ieșit de câteva ori la cină. Ne-am simțit bine și ne-am bucurat că ei cunoșteau bine zona, tavernele, felurile de mâncare.
Pentru că ei nu locuiesc în România, copiii noștri vorbesc în continuare pe zoom. Noi, pe WhatsApp și Messenger. Chiar ne gândeam că ar fi frumos să ne întâlnim din nou, la anul, în același loc.

Cu ei am fost prima dată la Moustakas, taverna unde Maria gătește încă alături de mama ei, care are o vârstă venerabilă. Sunt multe alte restaurante în zonă, unele mai fancy (minunată mâncarea de la Trizoni), dar la Moustakas mergeam pentru senzația aia de mâncare ca acasă.

Fetele mele comandau roșiile umplute cu orez, pastele mici (un fel de orzo) cu sos de roșii și vită fragedă, chiftelele marinate și cartofii cu sos (delicios, deși nu știu ce fel de sos era). Eu am mâncat pește în fiecare seară și, deși fug de peștii mici (îmi imaginez că au oase multe), am gustat ceva ce semăna a barbun. Nu știu dacă era chiar barbun, dar e cel mai dulce pește pe care l-am mâncat. Iar de sargos nici măcar nu auzisem până atunci – neapărat la grătar.

Însă, pe lângă mâncarea foarte gustoasă, la Maria ne simțeam foarte bine. Dacă nu avea paste într-o zi, le prepara special pentru fete. Dacă voiam jumătate de porție, ca să gustăm mai multe feluri, nu era nici o problemă. Mi-a spus cum să fac acasă roșiile umplute care ne-au plăcut atât de mult.
Mi-a dat numărul ei de telefon și mi-a zis să-i scriu pe WhatsApp dacă vreau vreo rețetă.

În ultima seară, copilele mele au vrut din nou acele paste – și o tot rugau pe Maria să-mi dea rețeta. Ceea ce Maria a și făcut, dar, pe lângă rețetă mi-a dat și o pungă cu acele paste grecești, ca să le fac fetelor acasă. Ei bine, la finalul serii am plecat fără punga cu paste: erau multe farfurii și pahare pe masă și pur și simplu am uitat. Ce credeți c-a făcut ea? M-a sunat pe la zece seara, s-a urcat în mașină, a venit la noi la vilă și mi-a adus pastele pentru copii.

OK, sunt doi kilometri și jumătate, dar sincer e un gest care m-a impresionat foarte mult. Știa că plecăm a doua zi și s-a gândit că o să fie fetele dezamăgite dacă plecăm acasă fără paste.

I-am trimis poze Mariei cu (deja) celebrele roșii umplute. Mi-a răspuns și mi-a zis că arată exact așa cum trebuie.

Grecia mea a fost frumoasă, mi-am încărcat bateriile și, în sfârșit, am simțit și eu că mi-am luat porția de stat de ajuns la mare. Am văzut răsăritul pe plajă, cu soarele ieșind din mare, am ațipit la umbră, am țopăit în nisipul prea fierbinte și m-am bucurat de marea limpede și clară, plină de peștișori. Fetele mele au învățat să înoate. Am plecat de acolo dorindu-mi să mă întorc, pentru că, una peste alta, experiența mi-a făcut bine la cap.

Dar cel mai mult m-au bucurat întâlnirile cu acești oameni – practic, cel mai prețios lucru din această vară.

UPDATE: La cererea publicului, revin și cu rețetele: roșii umplute (gemista) și paste micuțe cu vită fragedă (gouvetsi).