O carte ca un balsam
Bucurie
O carte ca un balsam
04 ian. 2022 | 2 comentarii

Care m-a pus un pic pe gânduri și mi-a amintit să fiu îngăduitoare cu mine însămi. Uneori mai uit.

Am citit „Iernile sufletului” fără să știu prea multe despre ea. Nu m-am documentat înainte: știam doar că e non-ficțiune și că are legătură cu perioadele grele. Eram curioasă ce i se întâmplă autoarei, prin ce a trecut – și am aflat mai puțin degrabă cum a trecut prin iarnă decât ce a cauzat-o. Iar ăsta e unul dintre lucrurile care mi-a plăcut cel mai mult din carte: că autoarea nu vorbește mult despre ce i s-a întâmplat.

Recunosc că, atunci când am ajuns la mențiunile legate boală, m-am temut că urmează o poveste întunecată despre lupta cu cancerul, operații, tratamente, doctori. Însă nu a fost așa. Am citit despre ce a făcut o femeie în toată perioada asta dificilă, despre cum a avut grijă de ea, despre repaus.

Îmi place să spun că e scrisă cu blândețe; blândețe e ce am găsit eu în cartea lui Katherine May. Eram și într-o perioadă foarte aglomerată, în care mi se părea că nu-mi ajunge timpul pentru nimic, și am citit despre femeia asta care e blândă cu ea, care își acordă timp și atenție.

Câteva pasaje cu care am rezonat (swipe pentru următoarele)

 

Mi-am dat seama că una dintre luptele pe care le duc, aproape inconștient, e cea împotriva tristeții: să nu mi se întâmple ceva ce m-ar putea durea, pentru că o să-mi fie tare greu. Sigur, nimănui nu-i plac perioadele dificile, dar ele vin oricum. O citeam pe May și mă gândeam la abordarea ei în fața „iernii”: nu s-a luptat cu greul, știa că vor veni. E un fel de acceptare, însă combinată cu ideea – foarte prețioasă, de altfel – că greul e temporar. Sunt niște zile, săptămâni, luni negre, însă e doar o perioadă. Poți să treci prin ea zbătându-te și plângându-te, sau acceptând că e și asta o parte din viață și încercând, în toată nebunia, să ai grijă de tine.

Deseori, grija asta că va cădea drobul de sare e mai obositoare decât dacă îl lași să cadă. Știam asta și înainte, dar e tare bine când mai citești despre cineva care are o altă abordare, mai calmă, și care nu e mereu în alertă.

Încercările

Poate rândurile de mai sus dau senzația că autoarea s-a resemnat și a așteptat să treacă perioada dificilă, fără să facă nimic, dar nu e așa. Nu s-a zbătut, nu s-a împotrivit, dar a încercat să găsească lucruri care s-o aline. De la cele mai banale – gătit, aranjatul lucrurilor prin casă și timp cu băiețelul și soțul ei – până la cele pe care, poate, nu le-ar fi încercat în mod normal.

De exemplu, a fost la Stonehenge, la o ceremonie care are loc în dimineața solstițiului de iarnă, un „ritual de marcare a unui moment invizibil din an, în compania unei mulțimi New Age, cu ritualurile sale ridicole și cu religia sa inventată.” Câțiva prieteni se amuză când le spune ce are de gând, însă nu se răzgândește. Merge și se amestecă prin mulțimea ciudată de la Stonehenge, deși nu înțelege neapărat ce se petrece și se simte un pic jenată. În final, aflăm că n-a avut vreo revelație acolo, dar mie îmi place la nebunie că a mers,a căutat ceva care s-o ajute, că a făcut ceva în loc să stea și să aștepte – chiar dacă n-a funcționat.

O altă încercare care nu dă rezultate e cea de la saună: o prietenă din țările nordice vorbește minunat despre experiența din saună, o convinge și pe Katherine să încerce, dar nu-i face bine deloc aerul fierbine, chiar leșină acolo.
Însă va afla că-i place înotul în marea foarte rece, la trei grade celsius. Ceva ce n-ar fi știut dacă n-ar fi fost deschisă să aibă tot felul de experiențe, chiar dacă unele par nebunești.

E frig în cartea lui May. Iarna din suflet se amestecă deseori cu iarna de-afară, cu zăpada de-acum sau din copilărie, cu o vacanță în Norvegia, unde a văzut Aurora Boreală, cu înotul în apa rece ca gheața. E frumoasă paralela asta dintre cele două ierni – anotimpuri despre care știm sigur că sunt trecătoare.

 

Timpul potrivit

Nu e prima dată când spun că e important momentul în care te găsește o carte. În funcție de ce ți se întâmplă ție atunci, va avea un impact mai mare sau mai mic. Pe mine, „Iernile sufletului” nu m-a găsit în nici o iarnă; din contră, cred că rareori am avut parte de mai mult senin în suflet.
M-a găsit însă obosită și alergată, cu senzația sâcâitoare că și mâine o să mă simt la fel. Probabil că ăsta a fost motivul pentru care mi s-a părut ca un fel de balsam: o lecție despre blândețe și acceptare. Acceptare în sensul despre care vorbeam mai sus, de a nu mă împotrivi cu îndârjire, dar de a căuta și de a experimenta tot felul de lucruri care mi-ar putea face bine.

Poate chiar de azi.

 

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord