De curând am fost tocmai până la Göteborg, în Suedia, cu un scop foarte clar: să descopăr și să testez un telefon mobil care – nu, n-o să vă așteptați la asta – nu se lansează în Europa.
Recunosc că am fost uimită să aflu că Oppo Find X8 Ultra are parte de o lansare europeană deși nu este și nici nu va fi disponibil în Europa. Probabil că și tu, dacă citești acest text, te întrebi de ce.
Asta am vrut să aflu și eu de la reprezentanții brandului care mi-au spus că în viitor (în 2026 sau 2027, nu e sigur) urmează să aducă și pe piața din Europa smartphone-urile de top și că toată desfășurarea de forțe din Suedia (unde cred că au fost vreo sută de jurnaliști din Italia, Spania, Polonia etc.) e un fel de preview.
Ideea era ca noi, jurnaliștii, să înțelegem cât de avansată e tehonologia pe care o folosește Oppo și că brandul are în portofoliu și aceste telefoane ultra performante.
Al doilea motiv este prelungirea parteneriatului dintre Oppo și Hasselblad, început în 2021. Chiar dacă cel mai deștept smartphone Oppo nu e disponibil la noi (dar e fratele lui mai mic, Oppo Find X8 Pro), și celelalte telefoane – care se găsesc și în România – au tot camere foto Hasselblad.
Dar cine și ce este Hasselblad?
Nu-mi dau seama cât de cunoscut e, pentru voi, brandul Hasselblad. Eu am auzit de el prima dată cu mulți ani în urmă, de la fotografii cu care lucram în vremea revistelor tipărite.
Brandul poartă numele suedezului Victor Hasselblad, pasionat de mic de fotografie și de studiul păsărilor. Adult fiind, și-a deschis în Göteborg o mică afacere în domeniu, cum au avut și părinții lui. În 1941, guvernul suedez l-a contact și i-a cerut să creeze o replică a unei camere aeriene militare. Aproape 20 de ani mai târziu a creat o cameră foto pentru NASA – astfel, Hasselblad a fost prima cameră foto pe care astronautul Neil Armstrong a adus-o pe Lună.
Hasselblad rămâne și azi unul dintre cele mai bune branduri foto pentru profesioniști. De aceea eram curioasă să testez smartphone-ul Oppo, să văd ce fel de imagini pot face și eu, un simplu amator.
Experiența mea cu Oppo Find X8 Ultra
Trebuie să recunosc că imaginile sunt extrem de clare, că au culori foarte frumoase și că zoom-ul e impresionat. În afara faptului că nu se găsește în România, nu am nimic să-i reproșez acestui smarphone. Pe parcursul celor patru zile în care l-am avut cu mine, m-am chinuit să nu-mi placă prea tare, tocmai pentru că știam că n-am de unde să-l cumpăr.
Revenind la fotografiile pe care le face Oppo: upgrade-ul este în special în zona de portret, unde pielea are culori și texturi cât mai aproape de realitate și – când vrei – poți crea acel efect blurat în spate. Știu, efectul ăsta de blur îl găsești acum pe mai multe smarphone-uri, dar cei de la Oppo și Hasselblad l-au adus mai aproape de rezultatul pe care îl poți avea cu o cameră profesionistă.
Însă, indiferent ce cameră aș avea, fotografiile pe care le fac eu, un amator, n-o să se compare niciodată cu cele realizate de un profesionist. Mi-au rămas în minte portretele semnate de fotografa de artă norvegiancă Tina Signesdottir Hult și imaginile create de fotograful român Vlad Eftenie, care a fost cu noi de-a lungul celor patru zile în Suedia.
Trebuie să vă povestesc și asta
Pe lângă performanțe, Oppo Find X8 Ultra arată bine. Cele patru camere sunt poziționate într-un cerc în relief, în spatele telefonului, iar în mijlocul lor e gravat un H (de la Hasselblad, desigur). E un semn distinctiv, dar elegant și destul de discret. E nevoie de un pic de atenție ca să-l observi.
Cu toate astea, într-o seară, când am mers să testăm telefonul în condiții de luminozitate scăzută, ne-a oprit un suedez. Observase că nu eram localnici, dar curiozitatea lui cea mare era, de fapt, ce smartphone-uri avem :).

În concluzie, mi-a plăcut și telefonul, și întreaga experiență. Acum sunt doar curioasă când anume se va lansa și la noi un vârf de gamă de la Oppo și care ar putea fi următoarea inovație.
Foto: Vlad Eftenie, arhiva personală