Aveți vreun apropiat care s-a mutat din țară? Care locuiește și muncește în altă parte? Sunt sigură că aveți. Așa cum bănuiesc că cei plecați v-au povestit și vouă părțile bune, dar și părțile mai puțin bune de acolo – mai ales în primii ani, de adaptare.
Sunt lucruri pe care le intuiați și altele la care probabil că nu v-ați gândit sau care nu păreau așa de importante. Cum ar fi să vorbești limba română când mergi la medic sau la psiholog.
Cu mulți ani în urmă, o prietenă foarte apropiată a plecat din România. A fost o plecare organizată: în țara în care s-a mutat avea un job bun, compania i-a oferit suport pentru a-și găsi un apartament, avea toate actele în regulă. Cu toate astea, a fost greu.
Pentru mine, din cauză că nu mai aveam aici, aproape, un om care îmi era foarte drag.
Pentru ea, din cauza adaptării: totul era nou, diferit, dar nu era chiar totul bine și frumos. Nu e deloc ușor să te muți într-un loc în care nu cunoști pe nimeni și unde oamenii idei și percepții diferite de cele cu care ai crescut.
Dacă la unele lucruri te aștepți – că n-ai un umăr pe care să plângi sau măcar pe cineva cu care să mergi la un film în weekend – , sunt și situații care te pot lua prin surprindere. Cum ar fi nevoia de a vorbi limba română.
Eu, de exemplu, îmi imaginam că, dacă știi engleză și te muți într-o țară în care majoritatea oamenilor vorbesc engleză, limba n-ar trebui să fie o barieră importantă. Dar iată că sunt situații în care contează. Când mergi la medic sau la psiholog și ai nevoie să exprimi niște trăiri, niște nuanțe, sau când te lovești de niște diferențe culturale pe care trebuie să le explici.
E foarte importantă limba de comunicare”, îmi confirmă Cristiana Oprișescu, psiholog în cadrul rețelei Regina Maria, care face terapie online cu mulți români plecați în străinătate. „Și asta, din mai multe motive. Întâi, pentru că unii nu vorbesc foarte bine limba țării în care s-au mutat și atunci le e destul de greu să exprime tot ce au pe suflet, tot ce vor să comunice.”
Acesta e principalul motiv pentru care cei plecați din România caută online terapeuți români.
Cristiana Oprișescu îmi spune că a început să lucreze online din pandemie și că oamenii plecați din țară sunt foarte deschiși la această formă, mai ales că, pentru ei, e singura posibilitate de a lucra cu un om care vorbește aceeași limbă.
Fac o scurtă paranteză: perioada pandemiei a fost cea în care au luat avânt și consultațiile online. Am scris atunci despre Clinica Virtuală lansată de Regina Maria la care am și apelat de câteva ori, chiar și când eram acasă, în București. Mi-a fost mai ușor să discut online cu medicul meu despre interpretarea unor analize, de exemplu. Sau să îi spun că mă deranjează ceva concret și să-l rog să-mi dea o trimitere. Închid paranteza 😊.

În discuția mea cu psihoterapeutul Cristiana Oprișescu am remarcat și deschiderea mai mare a românilor către terapie. Să nu uităm că, nu cu mulți ani în urmă, unor oameni le era rușine să spună că merg la psiholog – existau multe idei preconcepute pe tema asta.
Mulți români care trăiesc și muncesc în alte țări primesc de la medicul de familie recomandarea de a face terapie – și atunci încep să caute online, povestește Cristiana. Sigur, există și cazuri în care oamenii nu au neapărat o problemă, ci se gândesc la propria dezvoltare. E drept, în situația asta sunt mai degrabă cei mai tineri, studenți sau proaspăt angajați care au undeva între 22 și 30 de ani.”
Sunt și alte motive pentru care oamenii caută online psihoterapeuți români: de la preț (care e considerabil mai mare în alte țări) până la perioada de așteptare.
Dacă în România ai șanse să te programezi la terapie într-un timp relativ scurt, în Franța, de exemplu poți aștepta și un an. Iar un an e foarte mult când trebuie să trăiești cu anxietate, depresie, singurătate, frici sau dor de casă.
La toate astea se adaugă nevoia de a discuta cu un om care înțelege cultura și tradițiile cu care ai crescut. Și nu e puțin lucru.
Pentru că am făcut terapie câțiva ani, țin să adaug că această experiență mi-a schimbat viața. În bine. Sigur, e extrem de important să alegi un bun profesionist, în care ai încredere, dar și un om cu care ai chimie.
De-a lungul timpului, am făcut ședințe de terapie și la cabinet, și online – și am descoperit că varianta asta nu știrbește din proces. Cel puțin așa a fost în cazul meu.
Personal, consider că decizia de a începe terapia nu e ușoară, că parcursul nu e mereu lin, că rezultatele nu se văd peste noapte. E nevoie de răbdare și de puterea de a accepta inclusiv niște adevăruri dureroase care ajută la transformare.
Mie, cel puțin, mi se pare că sunt alt om. De aceea mă bucur că se vorbește din ce în ce mai des despre acest subiect, că nu ne mai e rușine, că nu mai asociem psihoterapia cu bolile psihice grave sau cu „ești tu prea sensibilă, nu mai pune atâta la suflet”.
Mai mult, mă bucur să observ că accesul la terapie este mai ușor și mai accesibil decât acum câțiva ani – inclusiv online și prin abonamentele dedicate de la clinici precum Regina Maria care a lansat un serviciu de psihoterapie online dedicat celor plecați din țară – asta înseamnă, printre altele, programări adaptate fusului orar și acces de oriunde, în limba română.

Pentru a accesa acest nou program trebuie să urmezi câțiva pași simpli:
Acest articol este scris în colaborare cu Regina Maria.
Foto: Unsplash+.
Eu cunosc foarte bine acest sentiment. Esti intr-o tara straina, nu mai vorbesti limba materna, nu mai ai prietenii sau familia langa tine, sunt alte obiceiuri. Chiar daca acum poti vorbi online cu familia, asta nu iti alina dorul de tara. Oricum o dai e greu. Terapia ajuta, am facut si eu, atat cu terapeuti belgieni cat si români. Cum zic belgienii “orice putin ajuta”.
Bănuiam că voi, cei care ați plecat, o să rezonați cu subiectul.
Părerea mea este că depinde și de vârstă. De ex fiul meu a plecat la 21 de ani în Spania, nu vrea să se mai întoarcă niciodată, fără să știe o boabă de spaniolă. Normal că i-a fost greu și lui și mai ales mie dar acum după 21 de ani vorbește și muncește în spaniolă perfect. La 20 de ani ai aripi.
Bineînțeles. Probabil că e mai ușor dacă ești mai tânăr, dar tot e o perioadă grea de adaptare.
Draga Mara, acum cativa ani ai scris un post despre o alta platforma de terapie online, pe care am incercat-o si eu. Prima data nu a functionat f bine (in sensul ca nu am gasit terapeutul potrivit), dar de curand am inceput iar terapia, cu un alt psiholog, cu care merge foarte bine. Iti multumesc!
Mă bucur tare mult. Să găsești un terapeut cu care chiar ai chimie e cel mai important.