M-am uitat deseori înapoi și n-am regretat niciodată, cel puțin până acum, decizia de a lucra pentru mine. Cu toate astea, sunt plusuri și minusuri. Despre ele vreau să scriu; le las aici pentru că sunt curioasă dacă v-ați lovit și voi de ele, dacă le-ați găsit o rezolvare sau vreo perspectivă care să le pună într-o altă lumină.

– chiar dacă muncesc mai mult decât înainte, o fac cu mai multă plăcere. Accept proiectele în care mă regăsesc și rareori mă aflu în situații în care nu mă simt confortabil. Sunt norocoasă, sincer, că fac ce-mi place. Nici nu cred că aș mai putea să-mi petrec atâtea ore muncind ceva ce nu mă pasionează;

– știam că e posibil ca unele branduri să nu mai lucreze cu mine dacă nu mai reprezint o revistă de renume. Mi-am setat așteptările ținând cont de asta. Din fericire, sunt foarte puține branduri și agenții care m-au ignorat :). Din contră; am avut parte de colaborări cu branduri foarte frumoase, care nu mai erau interesate de apariții în print, dar cu care am făcut proiecte pe blog și în social media;

– am parte de mai puțină încrâncenare și discuții în contradictoriu. Asta și pentru că îmi raportez mie însămi :). Nu mai bombăn că șefa mea nu înțelege revistele de modă sau că-mi taie bugetul editorial, nu mai duc nici lupte de lămurire cu alte departamente ca înainte, când orice problemă se spărgea în capul echipei editoriale;

– nu mai cer voi nimănui să… nimic. Poate sună copilăros, dar, după atâția ani petrecuți în postura de angajat, libertatea e foarte dulce. Și încă mă bucur de ea. Nu întreb pe nimeni dacă pot pleca la doctor sau la cumpărături în timpul programului. Dorm o oră dacă sunt ruptă de oboseală. Plec într-un press trip dacă îmi place. Îmi iau concediu fără să mă intereseze câte zile libere mai am;

– am crescut. Nu în greutate, nu în vârstă, ci profesional. Nu mă gândisem vreodată să fac vreun fel de conținut video, dar acum îmi vine natural. Pe lângă textele și fotografiile cu care mă obișnuisem deja, am făcut interviuri live și am moderat un podcast – această ultimă experiență mi-a plăcut tare mult și nici măcar nu-mi trecuse prin cap că m-aș putea simți atât de bine într-o astfel de postură;

– nu am o redacție (nu încă :), pentru că aș cam avea nevoie), dar am o comunitate. E flatant să văd că oamenii interacționează cu postările mele, comentează, pun întrebări, îmi scriu emailuri sau mesaje private. E ca un fel de combustibil pentru mine – altfel, nu cred că aș putea continua.
Și da, mă întreb câteodată ce-am făcut să vă merit.

– muncesc mai mult decât înainte. Știu că nu se vede neapărat, dar, de exemplu, în spatele unui interviu stau câteva zile bune de lucru (nu glumesc, chiar e vorba de zile întregi – de aceea nici nu fac prea multe). Clipurile video și fotografiile îmi răpesc și ele mult timp. La fel, întâlnirile și evenimentele legate de domeniul meu;

– în foarte strânsă legătură cu punctul de mai sus, trebuie să spun că am mai puțin timp. Și nu e vorba doar despre nevoia de a sta pur și simplu, de a face binging sau de a mă plimba cu muzica-n urechi, ci și de timp de gândire. Fac o muncă de creație, am nevoie de timp, de minte limpede, de vreme pentru research, pentru citit, pentru respirat;

– simt lipsa oamenilor cu care să fac schimb idei. Când eram în redacție, cu echipa mea, aveam cu cine să dezbat diverse subiecte pro și contra. Într-un fel asta și acum, îmi sun câte un prieten și îi cer părerea. Dar nu e la fel. Pe de-o parte și pentru că doar eu îmi știu bucătăria editorială, pe de alta, pentru că nu e nimeni aici, lângă mine, zi de zi, să înțeleagă exact ce fac și cum fac;

– chiar dacă numărul zilelor de concediu nu mai reprezintă o problemă, rareori se întâmplă să nu lucrez în vacanță. Nu văd asta ca pe o corvoadă și, sincer, în concediu nici nu muncesc zi-lumină, dar nu pot să mă opresc pentru că nu am un venit constant. Nu pot să dispar două săptămâni de pe internet și-apoi să reiau tot, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Cu toate astea, sunt perioade în care simt nevoia de repaus adevărat, în care nu am nici o grijă legată de job. De obicei am parte de acest gen de pauză în decembrie, de sărbători;

– veniturile mele sunt, în mare parte, imprevizibile. E drept că știam asta când m-am aruncat în lumea micilor antreprenori, deci n-am avut vreun șoc. Dar nu e neapărat confortabil.
Când zic că sunt imprevizibile, mă refer și la numărul de proiecte plătite dintr-o anumită lună, dar și la modificările fiscale care tot apar în ultima perioadă și care au lovit micii antreprenori, ca mine – cresc impozitele, taxele, tot.

Important e că, atunci când trag linie, ies pe plus. N-am numărat plusurile și minusurile ca să le pun în balanță, e vorba de cum simt și de faptul că sunt, în continuare, fericită cu decizia asta.

Mai mult, nu sunt resemnată uitându-mă la minusurile înșirate mai sus; mă gândesc des la ele și caut soluții.

Dacă sunteți sau ați fost în aceeași situație și ați aflat ceva ce m-ar putea ajuta, vă mulțumesc de pe acum pentru orice sfat sau încurajare.

Foto: Jesse Bowser / Unsplash