
Împreună
-Eu o să îi scriu Moșului și să ne aducă niște bani falși, spune Maria.
-Păi ajungem la închisoare dacă avem bani falși, îi răspund.
-Ei, măcar o să fim împreună și acolo.
Private jet
-Mami, o să îi scriu lui Moș Crăciun se ne aducă bilete de avion pentru Thailanda. Da? Că eu vreau la mare.
-De acord, să ne aducă trei, te rog.
-Și poate chiar și un avion, să fie acolo, lângă noi, ca să stăm cât de mult vrem.
Optimism
-Maaam, de ce-ți dai cu cremă pe față?
-Ca să nu fac riduri, Ioana.
-Ce-s alea riduri?
Îi explic. Nu-i ajunge. Vrea să știe cum arată ridurile.
-Nu pot să-ți arăt, Ioana. Că mami n-are riduri.
(Râdem amândouă. Bineînțeles că am, dar cine stă să le caute?!)
Paris
-Când o să cresc mare, o să mă duc la Paris și o să vând înghețată în formă de cățeluș și de pisicuță.
-De ce?
-Pentru că așa cred eu că e frumos și că o să se bucure copiii.
-Dar de ce la Paris?
-Pentru că acolo e lumea mai interesată de înghețată. Am văzut eu la desene.
Diplomație
– Uraaaa, facem supă-cremă de ciuperci!
E veselie mare, copilele curăță ciupercile, mă ajută, se mai bucură încă o dată că punem și mărar.
– Când e gata? Când e gataaa?
În final, e gata.
– Dă-mi puțin să gust, măcar puțin, nu mai am răbdare!
Le dau câte o lingură. Se entuziasmează din nou. Aleargă la masă, își iau linguri, își pun castroane. Mănâncă. Vreo trei, patru linguri.
– Mooom, e cea mai bună mâncare pe care ai făcut-o vreodată.
– Da, mom, asta și supa-cremă de roșii.
– E minunată, mami, e foarte gustoasă. Dar nu mai vreau.