Cele două cuvinte. Altele, nu cele la care te gândești tu acum
Life
Cele două cuvinte. Altele, nu cele la care te gândești tu acum
30 nov. 2018 |
Mara Coman
Foto: Alex Gâlmeanu

Simt că-mi fuge pământul de sub picioare. Cu cinci minute în urmă eram veselă și odihnită, la biroul meu, cu un to do list măricel pentru ora șase după-amiaza. Eram convinsă că pot să termin tot, în liniște. Și, acum, iată-mă: am obosit instantaneu. Îmi trec atât de multe lucruri prin cap – gânduri care n-au neapărat legătură unele cu altele. Aș vrea să le opresc pe toate, să găsesc butonul ăla de pauză, să mă liniștesc și să pot să iau decizii cu mintea limpede, ca un adult. Dar frica m-a paralizat. Mă ridic de pe scaun și-mi spun că sunt slabă (nu doar îmi spun, mă și învinovățesc pentru asta) pentru că, atâta timp cât mă las cuprinsă de teamă, nu pot să gândesc logic.

Mă uit întruna la telefon. Aștept un semn, un mesaj, dar nimic.

Nu, nu se poate întâmpla asta. Dar dacă…?

Cea mai mare frică a mea e legată de boală. Să nu fie copilele bolnave. Mă rog, și eu pe lângă ele. Am senzația că mă pot descurca cu orice altceva, că pot să urc munții, că pot să termin un maraton dacă e nevoie. Dar când una dintre fetițe e bolnavă, nu mai văd pe unde calc. Asta, până când medicul ei îmi spune că o să fie bine. Sunt cele mai prețioase cuvinte pe care le-am auzit vreodată.

Însă medicul Mariei nu-mi spune, acum, nimic. Știu că lucrează la un spital de urgență pentru copii și, că probabil, nu-și vede capul de treabă. Știu și că-mi răspunde întotdeauna. Și tot stau cu telefonul în mână, recitesc mesajele trimise. Mă întreb pe cine altcineva aș putea să sun, e deja șapte seara. Nu, trebuie să am răbdare, o să-mi răspundă. Dar dacă a fost de gardă și doarme la ora asta? Dar dacă n-a văzut SMS-ul meu? Dar dacă e ceva chiar atât de grav și nu știe cum să-mi spună?

––

OK, știu că, dacă n-ai fost în situația mea vreodată, ți se pare că exagerez. Dacă nu ești părinte, cu atât mai mult. Aș spune, totuși, în apărarea mea, că există niște circumstanțe atenuante și că, în contextul dat, nu-s doar o mamă fricoasă și paranoică. Maria a avut, acum un an, o boală autoimună. Am ajuns la spital la timp, a făcut tratament câteva săptămâni și, de atunci, e bine. Însă n-a fost doar o răceală, ci ceva destul de serios. O boală care, în anumite situații, poate afecta sănătatea unui copil pe termen lung. Din fericire, în cazul ei, totul a decurs bine și doctorii mi-au spus că sunt șanse mici să mai apară vreun episod asemănător. Dar că e indicat să-i fac analizele din când în când.

Și m-am conformat. I-am făcut Mariei analizele. Le-am primit pe mail, așa cum am cerut. Două dintre valori sunt încercuite, semn că nu sunt în limite normale. I le-am trimis medicului ei. Și-apoi mi-a trecut prin cap să le caut și pe net, să văd și eu ce înseamnă. Așa că am dat search în Google. Am triat site-urile, am dat click pe cele care păreau a fi „serioase”. Informații medicale, în engleză. Fără forumuri și cititori care-și dau cu părerea. Ei bine, ăla a fost momentul în care am avut senzația că-mi fuge pământul de sub picioare. Am citit niște lucruri groaznice, nici măcar nu vreau să le scriu. Am mai și făcut legătura cu problema de sănătate a Mariei de anul trecut și simt că mă prăbușesc. E șapte și douăzeci.

 

mara coman gemeneMicuțele zburdă la ele în cameră. E veselie mare, ca întotdeauna. Vin la mine și încep să vorbească una peste alta:

– Mami, mami, putem să ne uităm la desene animate?
– Mami, ne e foame. Ne faci paste?
– Nu, Maria, nu paste, intervine soră-sa. Mami, hai să facem o salată și să gătim împreună.
– Daaa, facem noi salata. Eu tai castraveții.
– Ba eu!
– Bine, îi tăiem amândouă.
– Mami, dar avocado n-avem?

Îmi dau seama că nu-s în stare de nimic. Nu pot să gătesc cu ele. Nu pot să mă joc. Sunt, pur și simplu, praf. Și ele n-au nici o vină. Vreau să le explic ce-i cu mine, dar le mint – doar n-o să bag frica în copile, mai ales că nici măcar nu am un argument solid. Am găsit pe Google ceva ce pare grav, dar n-ar fi prima dată când găsesc pe net ceva tragic și aflu, apoi, că n-aveam nici un motiv să mă îngrijorez. Așa că le explic, cu calm, că sunt foarte îngrijorată și că nu mă pot gândi la nimic altceva. Vor detalii. Le zic că e ceva legat de birou. Și că ele n-au nici o vină, dar nu sunt în stare acum să mă joc sau să gătesc cu ele. Azi fac eu singură cina.

– Bine, mami. Atunci ai nevoie de un pupic și o îmbrățișare, ca să-ți treacă. Și fugim la deseneeee.

Mi se umplu ochii de lacrimi.

––

Îmi dau tonul de la mobil mai tare, să nu cumva să primesc SMS-ul ăla și să nu-l aud. Opt fără douăzeci și cinci. Pun pastele la fiert și mă gândesc cum va fi noaptea asta dacă n-o să reușesc să vorbesc cu medicul Mariei. Mă sprijin de un scaun, nu sunt în stare nici măcar să mă așez. Nu îmi dau seama cât timp stau așa.

„Stați liniștită, e totul bine”.
Curățam usturoi pentru paste când mi-a răspuns pediatrul. M-am așezat pe scaun. Am râs. Am și plâns un pic. Am respirat adânc. M-am gândit cât de frumoasă e viața. Și cât de mult înseamnă cuvintele astea două: „E bine”. Ah, ce ușurare. Nu m-am mai uitat cât e ceasul. Am mâncat cu fetele, ba chiar am și cântat la cină (chestie pe care o fac foarte rar), iar ele s-au distrat copios.

– Mami, ai zis că tu nu cânți, că se sparg geamurile. Și uite că nu s-au spart.

Ușurarea mi-a adus înapoi și logica. De ce am căutat eu rezultatele pe Google? Mai ales că, de fiecare dată când am vrut să aflu informații medicale de pe internet, nu le-am găsit pe cele corecte. Am aflat doar că o să mor. Cu varianta: o să mor în chinuri. Nimic nou, de altfel – toți murim, deci și eu. Doar că nu acum. Sunt bine, mulțumesc.

google vs rezidentiat regina maria 3
Sigur, nu sunt singura care caută informații medicale pe internet. Însă, în majoritatea cazurilor, nu acolo este răspunsul. Până acum, cel puțin, internetul nu reușește să ne ofere atâtea detalii încât să ne punem un diagnostic corect și să ne tratăm singuri. De fapt, la capitolul ăsta, e chiar periculos. Sunt șanse mai mari ca medicamentele care nu sunt recomandate de un doctor să ne îmbolnăvească – și nu să ne facă bine. Credeți că sunt puțini românii care decid să se trateze singuri? Deloc! Ați auzit, cu siguranță, de epidemia de rujeolă (pentru că, pornind de la ideea că știu mai multe decât medicii, un număr îngrijorător de părinți nu-și vaccinează copiii) sau de antibioticele luate la primul strănut (care nu-și mai fac efectul când chiar e nevoie de ele). Situația e chiar gravă – Mihai Popescu, de la Vice, a scris pe tema asta. Merită să-l citiți.

Mai mult, la invitația Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate, jurnalistul de la Vice a făcut un experiment: a vrut să afle dacă reușește să-și dea examenul de rezidențiat folosind doar informațiile pe care le poate găsi online. Ce crezi? Poate internetul să înlocuiască șase ani de studii în Medicină?

Așa că, acum câteva zile, a primit și el cele 200 de întrebări la care trebuie să răspundă viitorii medici rezidenți. Spre deosebire de ei, jurnalistul n-avea studii în domeniu. Avea la dispoziție doar un computer cu acces la internet. Și, folosindu-se de ce a găsit acolo, a reușit să răspundă corect la 36 de întrebări din cele 200. Atenție, vorbim de un om care știe să facă research pe Google; face parte din meseria lui. Chiar și așa, înseamnă că a găsit răspunsul la 18% din întrebări. Campania Google vs Rezindențiat demostrează, încă o dată, că nu ne putem trata singuri. Nu eficient. Găsești, tot în Vice, un scurt video al acestui experiment. M-am uitat la el aseară și mi-aș fi dorit să-l văd înainte de a încerca eu singură să înțeleg ce e cu analizele Mariei.

Ei, ce zici? Mai ai curaj acum să-ți pui diagnostic singur? Dar să te tratezi fără să consulți un medic? Dar să-i dai copilului antibiotice, doar pentru că scria o mămică pe net că ea așa a făcut?

––

Sigur, experimentul de mai sus e foarte bun și pentru mine. Să am răbdare și să nu mai caut informații medicale online. Cred că am învățat lecția asta, pentru că știu bine cât de greu au trecut cele două ore de frică. Timp în care aș fi putut să fac orice. Să-mi termin treaba. Să gătesc cu fetițele. Dar, mai ales, să fiu liniștită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord