Nu-ți feri privirea
Life
Nu-ți feri privirea
05 dec. 2018 |

 

Lucrurile nespuse mi s-au părut mereu o povară foarte greu de dus.

„Lucruri nespuse”, adică întâmplări, fapte, povești pe care nu trebuia să le știe nimeni. Știu că sună de parcă am îngropat un cadavru și, din motivul ăsta, am niște secrete teribile. Dar, tocmai, e vorba de niște nimicuri: de exemplu, într-a zecea, era să rămân corigentă la franceză. Și chestia asta era extrem de rușinoasă, deci trebuia ținută secret, să nu afle lumea. Ai mei au trăit după principiul ăsta, că rufele se spală în familie. Iar eu, bineînțeles, trebuia să fiu impecabilă. Copilul perfect. Care face ce trebuie, spune ce trebuie și se poartă cum trebuie. Cel puțin aparent. Pentru că, în realitate, eram doar un copil ca toți ceilalți, cu bune și cu rele. Dar ai mei nu se puteau lăuda cu asta, deci relele erau băgate sub preș. Deveneam copilul perfect, așa, de ochii lumii.

Am crescut și am încercat să văd ce se întâmplă dacă spun lucruri despre mine, lucruri pe care, conform celor șapte ani de-acasă, le-aș fi trecut sub tăcere. Le-am povestit prietenilor mei despre momente în care mi-a fost rușine. Despre zile în care mi-a fost greu și am simțit că doare. Despre decizii greșite, pe care nici mie nu-mi vine să cred că le-am luat. O mulțime de lucruri din astea, care ar fi trebuit să fie în categoria „nespuselor”. Le-am spus cu voce tare și am găsit acolo ușurare. Și mi-am dat seama cât de greu mi-a fost să le ascund și ce povară am cărat după mine atâția ani.

mara coman campania nu-ti feri privirea GSK
Foto: Alex Gâlmeanu. Makeup: Roxana Minea

Dar sunt și oameni care au povești foarte greu de spus. Și, dacă își fac curaj și le spun, nu găsesc ușurare. Din contră. Găsesc discriminare, stigmă, persoane care nu vor să stea lângă ei pe scaun și care nu vor nici măcar să respire același aer cu ei. Care își feresc privirea. Vorbesc despre cei infectați cu HIV. Mda, uite aici ceva ce nu poate fi spus, nu nimicurile pe care le-am înșirat eu mai sus.

Sunt peste 15 000 de oameni infectați cu HIV în România. Cum ai reacționa dacă, într-o zi, un cunoscut de-ai tăi te-ar privi în ochi și ți-ar spune asta? Te-ai uita în altă parte și ai face doi pași în spate? Ți-ar fi teamă ca nu cumva să te molipsești și tu de acest virus teribil – deși orice persoană educată știe cum se transmite HIV. Nu prin privire, nu prin atingere, nu prin aerul pe care îl respirăm împreună.

Nu întâmplător scriu rândurile astea acum, în preajma Zilei Mondiale de Luptă împotriva HIV/SIDA. GSK a lansat campania „Nu-ți feri privirea” tocmai pentru a sprijini persoanele infectate și pentru a sublinia cât e de important să fim solidari cu cei care trăiesc cu acest virus. Cei care sunt, de foarte multe ori, discriminați din acest motiv.

Viața cu HIV e o provocare. E adevărat că acum există tratamente care dau rezultate și că speranța de viață a celor infectați cu HIV este egală – sau chiar mai mare – cu a celorlalți. Cei care se tratează corect trăiesc cu acest virus. Și da, cei infectați cu HIV pot trăi chiar mai mult decât cei neinfectați, pentru că sunt monitorizați continuu și, astfel, sunt șanse mai mari ca orice altă problemă de sănătate să fie descoperită în stadiu incipient și, deci, tratată corespunzător.

Însă acești oameni sunt discriminați*. La serviciu, la spital, uneori și în familie. De foarte multe ori, personalul medical le refuză tratamentul. În România, există județe în care nici un medic stomatolog nu vrea să trateze un pacient care are HIV. Există asistente care nu vor să le facă o injecție, de teamă să nu se molipsească. Dacă până și personalul din spital are aceste reacții, imaginează-ți discriminarea de care au parte când intră în contact cu oameni care nu știu exact cum se transmite HIV. Iar de aici până la depresie nu e decât un pas. Ăsta e motivul pentru care GSK a demarat campania „Nu-ți feri privirea”. E o metaforă și un îndemn la informare: virusul nu se poate transmite printr-un contact vizual. Nici printr-o strângere de mână.

campania nu-ti feri primirea GSK

Am primit, ieri, această imagine. Un bărbat care trăiește cu HIV mă privește fix în ochi. Pe spate, sunt câteva vorbe. Nu mă cunoaște, nu știe cine sunt. Dar îmi scrie că îmi mulțumește că sunt alături de el și că nu mi-am ferit privirea. Am făcut și eu același lucru, deși e doar un gest simbolic: o fotografie în care mă uit în ochii lui. Și rândurile astea. Nici eu nu-l cunosc. Dar mi-ar plăcea să îi spun că sunt convinsă că duce pe umeri o greutate imensă. Și că mi-aș dori ca, într-o zi, să poată spune prin ce trece fără să-i fie teamă de reacțiile celor din jur. Fără să fie stigmatizat. Pentru că e deja destul de greu să trăiască cu HIV – omul ăsta nu mai are nevoie nici de povara discriminării, nici de cea a „lucrurilor nespuse”.

 

 

*Conform unui studiu realizat pentru Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în anul 2015, percepţia dominantă cu privire la grupurile discriminate în România face referire în primul rând la persoanele cu HIV/SIDA (65%). Persoanele infectate cu HIV reprezintă categoria cu cele mai mici şanse de acces pe piaţa muncii, 70% dintre români considerând că este mai uşor pentru persoanele neinfectate să îşi găsească un loc de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord