Am avut perioada asta – despre care aș zice că e una bună – în care m-am tot gândit la ce-am făcut în diverse situații. Cum am acționat, ce-am spus, ce n-am făcut și, mai ales, de ce. M-am surprins pe mine însămi uneori, uitându-mă în spate, la reacțiile mele, pe care le consideram firești și atât, fără să mă întreb, la momentul respectiv, de unde vin și ce spun despre mine. Au fost lucruri care m-au surprins plăcut, altele care nu m-au încântat și m-au pus pe gânduri. Am fost crescută să le fac pe toate „bine”, acel „bine” care însemna standardele alor mei. Și-apoi a apărut ce-nseamnă „bine” pentru mine, uneori diferit față de ce fusesem învățată acasă. Cum era de așteptat, n-am procedat „bine” (și-aici vorbesc de binele meu) în toate situațiile. Deseori, am acționat total pe dos. Sau n-am făcut și n-am spus ceea ce voiam să zic sau să fac.
Și, când mă uit înapoi și revăd niște momente, mă gândesc și la ce-am învățat în anii care-au trecut. Și-s convinsă că nu sunt singura :). Ne e util să trecem în revistă ce-am învățat. Cum n-am știut să ne purtăm într-o situație dificilă – dar acum știm. Cum n-am știut să spunem nu – dar am învățat. Cum n-am avut curajul să facem un lucru sau un altul – dar acum avem. E un fel de listă cu lucruri pro care ne crește self esteem-ul și ne încurajează să mergem mai departe. Uneori îi ajută și pe alții – citim o poveste în care autorul se confesează, spune prin ce greutăți a trecut și cum a învățat să treacă peste ele.
Am făcut un curând un exercițiu de genul ăsta când Marie Claire a împlinit 10 ani. Am stabilit atunci, cu colegii mei, să vorbim și despre noi, cei care facem revista. Sincer nu-mi amintesc dacă a fost ideea mea să scriem despre cele 10 lucruri pe care le-am învățat în ultimii 10 ani. Și dacă a fost ideea mea, m-am certat puțin, pentru că tare mi-a venit greu să fac asta. A ieșit o confesiune care e aici, doar că, în timp ce scriam lucrurile astea, îmi veneau în minte toate cele pe care nu le-am învățat. Toate momentele în care aș vrea să fac ceva, dar nu-mi dau voie. Toate momentele în care aș vrea să spun exact ce gândesc, dar n-am curaj. Toate momentele în care…
E plin pe blog-uri și pe site-uri de oameni care spun ce-au învățat. Găsiți asta și la mine. Nu e ușor – presupune să rememorezi clipele alea grele, să îți amintești cum te-ai adunat, ce te-a motivat, cum ai găsit în final resursele să faci ceea ce crezi tu că e „bine” să faci. De cele mai multe ori, doare al dracului. Dar, cumva, o faci, poți să o faci, pentru că ai depășit momentul. E dificil, dar e reconfortant să faci asta. Să-ți amintești cât de greu a fost și cum te-ai ridicat de jos. Și da, e posibil ca cineva care e la fel de jos să citească rândurile tale și să vadă luminița de la capătul tunelului.
Pe de altă parte, mult mai puține sunt confesiunile – articole, postări, whatever – despre tot ce n-am învățat. Despre lucrurile pe care nu le facem așa cum am vrea. Despre momentele alea în care ești jos, nu te-ai ridicat încă și nici nu știi cum. Am și eu? Ohooo! Dar e mult mai greu să le pui pe hârtie, să spui că ești într-un loc din care nu știi cum să ieși, să recunoști că faci ceva greșit și că te doare.
În fine, voiam doar să le reamintesc celor care citesc textele astea cu multe lucruri admirabile pe care le-au învățat alții pe pielea lor – inclusiv pe alea scrise de mine – că We are all flawed and complicated people. Nu știu cine-a zis-o, dar se potrivește.
