O vacanță lungă pe roți e cel mai bun mod de a testa o mașină: ai ocazia să o conduci câteva mii de kilometri, dar vezi și cum se comportă și pe autostradă, și pe serpentine, cât consumă, cât e de rapidă, de silențioasă și, nu în ultimul rând, de comodă.

După ce am ajuns la Viena, n-am stat ore întregi în mașină decât într-o singură zi. În rest, distanțele au fost relativ scurte și așa am reușit și eu să mă bucur de condus în ritmul meu și să cunosc mașina. Am scris deja că aveam ceva emoții, mi se părea că n-o să mă descurc sau că o să dureze mult să mă obișnuiesc cu o mașină mare, dar n-am avut nici o problemă cu asta. Lucrurile ar fi stat probabil diferit dacă n-ar fi fost dotată cu senzori și camere – de fiecare dată când mi se părea că spațiul e prea mic, verificam pe cameră.

Nu mă așteptam ca o mașină care are dimensiunile lui Tiggo 8 să țâșnească atunci când ai nevoie să faci o manevră, dar, pentru că e un model hibrid, face și asta. Nu-mi place mie viteza, dar rapiditatea e altceva.

Și mai e ceva: e super silențioasă. Discretă, cu un „zgomot” comparabil cu cel al mașinilor 100% electrice. Știu că sunt oameni care preferă să audă motorul, dar eu nu sunt printre ei. Ține de preferințe, până la urmă.

O să adaug și o observație la care poate că n-aș fi fost atentă, dar fetele mele au două năsucuri foarte sensibile și mi-au zis încă din prima zi că în Tiggo 8 „nu miroase a mașină”. Adică nu are acel miros specific, cel mai probabil de benzină, de la care de obicei li se face lor rău. Și așa este: nici măcar după ce alimentezi nu se simte nici un iz. Nu știu care e motivul, dar e un lucru bun.

În drumul nostru prin Alpii austrieci am dat și peste drumuri abrupte și înguste și serpentine strânse. Pe-acolo n-am vrut să conduc. Am stat în dreapta, atentă la drum, ca un copilot de încredere. Chiar și în condițiile astea, în urcare, am văzut că e de ajuns să apeși pe accelerație și mașina pleacă instant, fără ezitări – efectul celor 279 de cai putere.

La coborâre, frânarea regenerativă a ținut viteza sub control și a mai recuperat din energie pentru baterie.
Încă ceva: Tiggo 8 e foarte stabil și n-am avut nici o clipă senzația aia de legănat (care le dădea fetelor stări de rău pe viraje).

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mara Coman (@maracoman)

După atâtea zile petrecute împreună pe drum, am apreciat detaliile cu adevărat practice:

• Scaunele: chiar și după opt ore pe drum (cu pauzele normale de cafea și dezmorțit picioarele), ne-am dat jos fără dureri de spate și fără senzația clasică de înțepeneală.

• Consumul: pentru o mașină atât de mare și plină ochi cu bagaje, sistemul hibrid și-a făcut treaba excelent și a ținut consumul foarte decent. Sigur, asta depinde și de stilul fiecăruia de condus.

• Pilotul automat adaptiv: pe autostrăzile austriece, unde limitele de viteză sunt sfinte și radarele la tot pasul, sistemele de asistență au fost salvatoare.

• Spațiile de depozitare: am avut unde să punem sticlele de apă, gustările, cablurile de încărcat fără să transformăm interiorul într-un depozit haotic. Ba chiar și loc pentru geantă am avut.

Noi am folosit mașina în varianta cu 5 locuri, ca să avem un portbagaj uriaș pentru toate bagajele noastre, dar Tiggo 8 are, de fapt, 7 locuri. Dacă ai o familie numeroasă sau pleci în vacanță cu bunicii ori cu prietenii copiilor, cele două scaune suplimentare din spate sunt o salvare la nevoie.

Trăgând linie după câteva mii de kilometri, cel mai mare atu mi se pare raportul dintre ceea ce oferă și preț. La câte dotări are – de la sistemele inteligente de siguranță și camerele care te scot din orice parcare îngustă, până la confortul scaunelor, motorizarea hibridă și spațiul generos -, prețul este extrem de competitiv.
Sigur că suma finală variază în funcție de nivelul de echipare și de configurația pe care o alegi, dar, dacă ești în căutarea unui SUV de familie care să bifeze și confortul, și tehnologia fără să simți că faci compromisuri, Tiggo 8 merită cu siguranță trecut pe lista scurtă pentru un test drive.

Modelele TIGGO sunt disponibile în rețeaua Auto Italia / Chery România.

The post Câteva mii de kilometri mai târziu: cum a fost, de fapt, vacanța noastră în Austria appeared first on Mara Coman.

Sunt pe Instagram niște reels despre cum se poartă adolescenții în vacanță de te scot din minți: le e extrem de foame, dar nimic nu e bun (pățit!), le e somn tot timpul, e prea frig, prea cald, e distanța prea lungă, sunt prea multe scări de urcat. Am râs și nu prea când am văzut reel-urile astea, ba chiar le-am și trimis fetelor mele și le-am întrebat dacă li se pare că există vreo asemănare cu cineva cunoscut. Au zis că nu :).

Mă rog, cine are adolescenți acasă știe despre ce vorbesc. Dar noi, doi adulți responsabili, ne-am propus de la începutul anului să planificăm o vacanță care chiar să le placă și fetelor. Să se bucure că merg cu noi. Am ales Austria pentru că știam că sunt tot felul de opțiuni pentru ele și pentru că speram să scăpăm și de caniculă. În mare parte, ne-a ieșit.

Din ianuarie tot facem planurile și numărăm zilele pentru acest road trip, planificat după ce s-a terminat cu admiterea și înscrierea la liceu. Și, în final, a venit și ziua cea mare: ne-am urcat în mașină cu toate bagajele, cu espressorul nostru Tchibo și am pornit la drum.

Fac o paranteză pentru că vreau să menționez că Tchibo a fost și de data asta alături de noi cu Cafissimo Now, un espressor și mai mic decât cel pe care l-am avut până acum. Ne-a fost de mare ajutor: am stat în 5 hoteluri bune, dar n-am avut espressor în cameră decât într-unul singur. Și acela era atât de bun încât eu n-am reușit să-l folosesc.

🎁Vestea bună e că am și pentru voi un Tchibo Cafissimo Now – vă spun la final cum îl puteți câștiga.
Mai întâi revin la programul din Austria care sper să vă inspire și să vă ajute pentru următoarele vacanțe în care trebuie să faceți entertainment cu adolescenți.

1. Am stat doar două zile la Viena și am avut parte de caniculă. Pur și simplu abia puteai să reziști afară, iar noi aveam planificată o vizită la Schönbrunn. Ne-am dus și, pentru că în palat trebuia să intrăm la o anumită oră, am început cu grădina zoologică – unde eu nu mai fusesem niciodată.
   A fost o idee foarte bună: până și mie, adult, mi-a plăcut. M-a fascinat un crocodil care părea din plastic până când a deschis gura și a început să meargă, m-am uitat la toți șerpii, peștii, girafele, urșii panda și koala.
   Sincer, ideea asta cu grădină zoologică + vizită la Schönbrunn mi se pare bună, îmbini cultura cu plăcutul și ai parte și de ceva entuziasm din partea copiilor.
   Dacă n-ar fi fost atât de cald, mi-ar fi plăcut să ne plimbăm și prin grădini, prin labirintul cu gard viu, însă am decis că o lăsăm pe altă dată.

    

   View this post on Instagram

    

   A post shared by Mara Coman (@maracoman)

2. Nu știam că există la Viena ceva ce se numește Haus des Meeres (House of the Sea): un acvariu imens, cu 11 etaje, iar la intrare am descoperit un spațiu special amenajat în care poți să mângâi peștii. A fost o experiență superbă și habar n-aveam că e posibil așa ceva.
   Într-o altă încăpere ai șansa și plăcerea de a petrece 20 de minute cu lemurii din Madagascar, dar asta se face cu programare prealabilă și eu n-am știut dinainte :(. Erau adorabili, deci, la următoarea vizită în Viena trecem și pe la lemuri.
   
3. Ne-am dat în roata de la Prater și imediat după am mers la un spectacol de magie, la Magic World, care e în același parc de distracții.
   Sincer, dacă nu eram cu fetele, nici prin cap nu mi-ar fi trecut să merg la așa ceva. Surpriză: a durat o oră și jumătate și nu m-am plictisit nici o secundă. A fost sen-za-țio-nal. Magicieni din diverse țări ne-au făcut să râdem și să ne minunăm în timp ce am tot încercat să ne dăm seama cum fac trucurile. Degeaba; nu ne-am prins.

    

   View this post on Instagram

    

   A post shared by Mara Coman (@maracoman)

4. Tot în Viena, pe strada pietonală care pleacă de la Sacher spre Stephansplatz o să găsiți Mythos Mozart. Intrați: e o experiență imersivă și interactivă care spune povestea marelui compozitor austriac. Mi-a plăcut mult, m-a surprins, m-a impresionat, m-a făcut curioasă. Nici aici nu s-a plictisit nimeni: adolescentele mele au testat tot ce era interactiv.
   

    

   View this post on Instagram

    

   A post shared by Mihai Vasilescu (@mihaivasilescublog)

5. După Viena, ne-am urcat în mașină și am plecat spre munți și lacurile turcoaz. Am ajuns în Grundlsee, Wolfgangsee, apoi în Innsbruck – frumos oraș! – și Sölden. Aș avea de detaliat despre toate, dar să rămânem la subiectul cu distracții pentru adolescenți. Nu ratați drumul cu telecabina în Sölden, până la 3048 de metri. Acolo găsiți Elements 007, un mic muzeu dedicat filmărilor James Bond Spectre, care au avut loc aici, și un restaurant cu o vedere superbă, Ice Q. Am mai fost acum 10 ani, iarna, când era totul alb în jur.
   

    

   View this post on Instagram

    

   A post shared by Mara Coman (@maracoman)

6. Swarovski Kristallwelten este grandios și mi-e greu să-l descriu în câteva cuvinte. E incredibil ce pot face oamenii ăștia din cristale. Sunt tot felul de instalații, las aici un singur exemplu: într-o încăpere scufundată în beznă, în care strălucesc mii de cristale, pui mâna într-un anumit loc și-ți auzi pulsul. În timpul ăsta, cristalele se aprind în ritmul bătăilor inimii tale.
   Sigur, sunt aici și piese pe care le-au purtat vedete celebre, și candelabre, și o rochie suuuperbă creată de Vlad Țenu și Lana Dumitru – motiv de mândrie pentru noi.
   Singura „problemă” o reprezintă magazinul imens de la ieșire. Trebuie să ai o inimă de piatră să pleci fără să cumperi nimic. Și eu n-am inima de piatră 🙂
   
7. Piscinele și aqua park-urile ne-au adus și relaxare, și adrenalină, după caz. M-am bucurat tare mult că am ajuns la Aqua Dome: locul arată senzațional, iar piscinele sunt încălzite. Am stat o zi întreagă, am înotat, am făcut plajă, am mers la restaurant. La polul opus s-a aflat Sonnentherme dintr-un sătuc numit Lutzmannsburg: aici a fost nebunie pentru că erau tot felul de tobogane cu apă. Mai mici, mai mari, mai rapide. Locul e imens și foarte curat și are atracții pentru absolut toate vârstele.
   Trebuie să recunosc că toboganele cu apă nu sunt chiar marea mea pasiune – dar n-am mers pentru mine, ci pentru fete și Mr. V, care s-au distrat la maximum. Timp în care eu am făcut plajă, am băut o cafea și am avut timp să citesc o carte, în liniște. A fost o zi minunată, de care chiar aveam nevoie.
   
8. Mâncarea. N-o să vă spun unde să mergeți să mâncați cu copiii, mai ales că e ceva foarte personal. Știu adolescenți care vor doar cartofi prăjiți și pizza, însă nu e cazul fetelor mele. Au avut o perioadă în care mâncau doar lucruri foarte simple, dar le-a trecut: acum vor să testeze cât mai multe. Deci am avut și niște experiențe culinare gândite pentru ele, de la street food și burgers la restaurante ceva mai elegante.
   
   Mie îmi plac șnițelele, îmi plac și cârnații de pe stradă, am o slăbiciune pentru pretzels, dar mi-a rămas gândul la un crumble cu vișine pe care l-am mâncat în Bad Aussee, la Bäckerei Schlögel. Ca să înțelegeți: a doua zi am făcut un mic ocol ca să ajung eu la brutărie. Era cât pe-aci să facem asta și la întoarcere, dar ar fi însemnat încă un drum de o oră și jumătate și am renunțat – mai ales că era târziu și era posibil să se fi terminat. Așa că iată-mă acasă, căutând rețete pentru acel crumble. Pare simplu, dar umplutura îmi pune probleme: nu era nici uscată, nici dulce, nici dulceață, nici gem.

Cele de mai sus sunt locurile care le-au plăcut fetelor. Nu garantez că rețeta noastră de vacanță e valabilă pentru toți adolescenții; copiii sunt diferiți și au pasiuni diferite. Însă e un loc bun de pornire dacă vreți să desenați un traseu de concediu în Austria.

Să nu cumva să credeți că au lipsit cu desăvârșire toanele specifice celor 15 ani. Nu. Am avut parte de ochi dați peste cap, răspunsuri monosilabice, „m-am plictisit”, „cât mai e până ajungem”, „mi-e foame, dar nu-mi place asta”. Doar că au fost ceva mai rare decât de obicei, ceea ce se poate considera a fi un succes.

Și, pe lângă obiectivele vizitate, am bifat și magazine, multe magazine, de unde copilele au plecat cu brățări, gloss-uri, magneți, pixuri, stickere și alte mărunțișuri scumpe pe care urmează să calc de fiecare dată când mă voi aventura în camera lor.

Am ajuns și la surpriza despre care v-am spus la început: am pentru voi un espressor Tchibo Cafissimo Now. Ce legătură are el cu concediul nostru? Așa cum am menționat și la început, Tchibo e un partener cu care am călătorit din Norvegia până în Spania, din Grecia până-n Austria. Oriunde am plecat cu mașina am pus espressor-ul în portbagaj și, la întoarcere, facem unul cadou unui cititor.

Concursul se desfășoară pe Instagram, regulamentul este aici, iar detaliile sunt mai jos. E simplu, trebuie doar să dați tag unor prietene într-un comentariu.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mara Coman (@maracoman)

Vă țin pumnii!

The post Cu adolescenții prin Austria appeared first on Mara Coman.

Fiecare familie are un „vacation manager”, însă la noi atribuțiile acestei poziții sunt împărțite. Eu sunt șefa vacanțelor organizate cu avionul: găsesc zboruri bune și destul de ieftine, petrec multe seri căutând hoteluri bine poziționate și citesc zeci de review-uri.
Pe de altă parte, nu mă amestec în concediile în care plecăm cu mașina: Mr. V e responsabil cu traseele, cu câți kilometri putem parcurge într-o zi, pe autostradă sau nu, cu găsit hoteluri cu parcare. Și, de obicei, tot el decide cu ce mașină plecăm.

Îmi convine de minune aranjamentul ăsta pentru că mi se pare că un road trip presupune multă bătaie de cap și, mai mult, eu nici nu conduc la drum lung.
Eu ador să merg fără grabă, fără presiune, într-un orășel în care nu claxonează nimeni, toată lumea respectă regulile și-ți dă prioritate fără să ofteze și să gesticuleze. Se întâmplă asta chiar și în Viena, dar mai ales când ieși din Capitală și te îndrepți spre munte. Străzile se îngustează și ai parte de cea mai frumoasă surpriză vizuală: lacurile austriece turcoaz, yachturile albe și iarba de un verde crud, de te întrebi dacă nu i-a pus cineva vreun filtru.

Când am văzut cum arată road trip-ul nostru, mi-am dat seama că o să petrecem ceva timp cu mașina. Deși în Austria nu am plănuit drumuri lungi, era clar că vor fi dese dacă vrem să facem tot ce ne-am propus: o vacanță în care să se simtă bine și fetele noastre adolescente. O să revin cu detalii despre acest program de entertainment, că n-a fost ușor :).

Bun, pasul următor a fost să decidem cu ce mașină mergem. Voiam să fie sigură și confortabilă. Apoi, să aibă toate dotările moderne, ca să ne facă plăcere să o conducem. Și așa am ajuns la Chery Tiggo 8 Plug-in Hybrid. Avusesem deja o experiență de drum lung cu Tiggo 7, în toamna trecută,  de la București la Budapesta. Acum ne-am dorit să mergem cu Tiggo 8 (despre care auzisem numai lucruri bune de la niște prieteni care și-au cumpărat-o), care e și ceva mai mare, și cu care nu plecasem nicăieri până acum.

După câteva zile de stat și în dreapta, și la volan, sunt super fericită că e cu adevărat confortabilă. Spatele meu simte asta imediat și ține să mă anunțe, iar fetele sunt cei mai severi critici. De data asta au avut loc berechet pe bancheta din spate – și pentru ele, și pentru snack-uri, rucsacuri, șepci și ce au cumpărat de pe drum. Ca să vă faceți o idee despre portbagaj, vă spun doar că soțul meu mi-a zis ceva ce nu am mai auzit niciodată: „Să știi că poți să iei cu tine ORICE.”

Oricum iau bagaje multe, asta-s eu. Dar, când plecăm și cu copiii, am medicamente, haine groase și subțiri, jocuri și tot așa. Cinci trollere și-un espressor ne-au trebuit de data asta, pentru aproape două săptămâni în Austria. Dar am fi avut loc să luăm și pisicile.

Că e silențioasă și că, în ciuda faptului că e o mașină mare, se conduce ușor. Mi-a fost puțin teamă că n-o să mă pot obișnui cu dimensiunile ei – cei care mă citesc știu că eu conduc acasă o buburuză. M-am gândit și că voi simți că e grea, dar nu: dacă e în drive, pleacă de pe loc imediat ce ridici piciorul de pe frână. E super stabilă în viraje, te anunță sonor când semnalizezi, camerele se activează instant când vrei să dai cu spatele, ai semnale luminoase în oglinzi când se apropie cineva din spate. Senzori, peste tot. În plus, nu trebuie să o descui și să o încui: „simte” cheia când te apropii și când te îndepărtezi.

N-am avut nevoie de căldură (am prins și ceva caniculă la Viena), dar am aflat că se încălzesc și scaunele din spate. Ioana, draga de ea, a apăsat din greșeală pe un buton și se tot întreba de ce e atmosfera așa fierbinte :).

Astea sunt impresiile de la jumătatea vacanței noastre. Mai avem de mers și de mâncat șnițele și ștrudele pe aici. Promit să revin cu restul impresiilor la cald :).

Modelele TIGGO sunt disponibile în rețeaua Auto Italia / Chery România.

The post Doi copii, doi adulți, cinci valize și patru roți appeared first on Mara Coman.

După un weekend „ca fetele”, petrecut la Napoli doar cu prietena mea, iată-ne în avion. În timp ce beam câte o gură de vin roșu, vorbeam despre revelația pe care tocmai o avusesem amândouă: că până și numai două zile de plecat în lume – fără copii, soți, responsabilități și sentimente de vinovăție – înseamnă enorm pentru minte.
Ne întorceam acasă cu ditamai zâmbetele pe buze și sute de fotografii dintr-un oraș care ne cucerise cu toate contrastele lui. Pentru că Napoli non è una città, è un mondo.

Brusc, o femeie din spatele nostru începe să țipe în timp ce avionul se zgâlțâie brusc. Sau cade?! Căpitanul ne anunță că trecem printr-o zonă de turbulențe și ne cere să ne punem centurile de siguranță. Trei pasageri scot din buzunare diverse medicamente și le oferă femeii speriate. Care n-apucă să răspundă: leșină.
Avionul pare că se oprește din cădere, dar încă ne zgâlțâie.

Câteva minute mai târziu, zburăm iarăși lin, iar semnalul „cuplați centurile” dispare. Abia atunci îndrăznesc să vorbesc din nou.

– M-am speriat, îi spun prietenei mele.
– Și eu, îmi răspunde. Și pare că nu mai avem nimic altceva de spus.

Înainte de această întoarcere memorabilă de la Napoli, iubeam să zbor.

Timpul petrecut din avion era doar timp pentru mine, un fel de răsfăț pe care mi-l permiteam fără să mă simt vinovată. Citeam, ascultam muzică, dormeam sau scriam. Rareori mi s-a întâmplat să mă plictisesc.

Eram conștientă de turbulențe, dar nu în mod deosebit. Știam că pot apărea, dar ele nu-mi deranjau niciodată somnul. Am zburat fără niciun fel de emoții până la New York sau la Kuala Lumpur.

Îmi amintesc perfect și cum, în zbor fiind, am citit o carte care începea cu prăbușirea unui avion – și n-am închis-o. Am citit mai departe, fără să evit vreun pasaj și fără să am vreo tresărire.

Însă, după călătoria de la Napoli, de acum doi ani jumătate, timpul petrecut în aer nu mai e la fel. E OK-ish pe zborurile foarte line și complicat când sunt turbulențe ușoare. Iar în geanta pe care o iau cu mine la bord nu mai am doar cărți, căști și balsam de buze, ci și medicamente. Nu le iau întotdeauna; doza e atât de mică încât nu sunt convinsă că mă ajută.

Încerc să citesc și câteodată chiar reușesc să mă concentrez la povestea din roman. Alteori închid cartea și inspir rar, cât număr până la 7. Țin aerul în piept la fel de mult, expir în același ritm. Chiar are efect, deși nu mă liniștește pe cât aș vrea.

Mă uit în jur și văd că toți ceilalți sunt calmi, dorm sau se uită la seriale. Strewardesele servesc cafea; nicio urmă de grijă nu li se citește în ochi. Toate astea îmi confirmă, încă o dată, că sunt în cel mai sigur mijloc de transport – statistic, cele mai rare accidente sunt cele aviatice.

Îmi propun să nu las teama să mă copleșească și să accept că, în avion, nu sunt eu cea care deține controlul. Let it go, îmi zic, mai ales că nici nu pot să cobor la prima.

Să nu zbor nu e o opțiune pentru mine. Vreau să văd lumea, să mă duc în Italia de trei ori pe an, să stau trei săptămâni într-o țară asiatică, să… Și, într-o zi, m-am trezit că-mi doresc să anulez o călătorie din cauza fricii. Acel moment a fost un fel de nino-ninoooo! Nu pot să fac asta!

Atunci am încercat să fac ceva cu frica mea cea nouă. De la medicamentele prescrise de medic, la clipuri cu piloți cu mii de ore de zbor care spun că n-au avut niciodată probleme serioase la bord sau la reels-uri cu psihologi care te învață cum să respiri ca să-ți controlezi anxietatea.

După ce le-am bifat pe toate, mi-am zis: dacă stau de vorbă cu un pilot, sigur o să mă liniștesc.
Animawings mi-a îndeplinit dorința și mi-a făcut cunoștință cu Andrei Mihai Enache. Mă așteptam la o întâlnire oficială, la sediul companiei, dar am avut tratament de 5 stele: Andrei m-a primit în cabina de pilotaj.

„Hai să-ți arăt”, îmi zice, și eu simt cum mă încordez când apasă pe butoane.

Bordul e plin de luminițe și-l întreb, cu jumătate de gură, dacă se poate întâmpla ceva.
Râde. E calm, prietenos, relaxat. „Nu plecăm nicăieri”, continuă ușor amuzat. „Vreau doar să vezi cât de multe lucruri trebuie să verificăm înainte de zbor – și nimeni nu pleacă dacă nu e totul OK. Fiecare detaliu e controlat de mai multe ori și de mai mulți oameni. Foarte rar există lucruri care te pot lua prin surprindere”, mă lămurește el în timp ce, pe ecrane, bifează tot felul de informații.

Și turbulențele?

„Știu că pot fi inconfortabile”, recunoaște el. „Dar turbulențele nu sunt periculoase. Sunt niște variații ale aerului prin care trecem. Ca atunci când mergi cu mașina pe o șosea cu gropi – nu e plăcut, dar nu e periculos. În istoria aviației nu există niciun avion care să se fi prăbușit din cauza turbulențelor.”

Am reținut această ultimă frază și deseori, când călătoresc, mă gândesc la ea. Mă ajută.

Există, totuși, situații în care oamenii se pot răni în timpul turbulențelor mai severe: când nu-și pun centura de siguranță. Asta, însă, e decizia celor care nu vor să asculte de indicațiile echipajului de zbor.

Citisem că turbulențele se împart în trei categorii: ușoare, medii și severe.

Andrei are peste 3000 de ore de zbor și-mi spune că n-a avut parte de turbulențe cu adevărat severe și nici de vreo problemă serioasă în zbor.

Apoi mă întreabă ce e cu mine, ce mi s-a întâmplat, de ce mi-e teamă. Îi povestesc despre întoarcerea mea de la Napoli și despre golul de aer…

„Știu, e o expresie, dar nu există goluri de aer, nu există vid, sintagma e greșită. Probabil vine de la impresia de cădere în gol. Asta se întâmplă când avionul trece printr-o zonă cu o scădere bruscă a presiunii aerului și da, ai senzația de cădere. Dar avionul nu cade. E doar o senzație, e ceva de scurtă durată și nu are efecte.”

Am mai stat de vorbă despre aterizări ratate pe care el le numește proceduri standard, deci nimic memorabil nici aici. „Noi spunem că un pilot bun e cu trei pași înaintea avionului”, îmi zice. Ca să evite orice risc – cum ar fi ceața, vizibilitatea redusă sau un stol de păsări –, pilotul preferă să nu aterizeze și să reia procedura când totul este sigur.

Am zburat și după discuția cu Andrei.

V-aș minți dacă v-aș spune că mi-a dispărut orice teamă.

Încă sunt foarte conștientă de orice fel de turbulențe și caut indicii în ochii echipajului de bord. Pe de altă parte, când pilotul ne cere să ne cuplăm centurile de siguranță, am de ce să mă agăț: totul e verificat de mai mulți oameni, n-au fost accidente aviatice din cauza turbulențelor și da, senzația seamănă cu condusul pe o șosea plină de gropi.

Nu e plăcut, dar nu sunt în pericol – și e foarte important să îmi amintesc asta. Pentru că, așa cum vă spuneam, vreau să văd lumea.

Foto: Unsplash, arhiva personală

The post În aer appeared first on Mara Coman.

Doar două vorbe despre context: sunt foarte calmă la volan.
Mă enervez rar, doar când mă simt în pericol din cauza neatenției cuiva. Altfel, nu mă interesează cine se bagă în fața mea – chiar dacă într-un mod total nepoliticos uneori.
Am alte lucruri mai importante de care să-mi pese. Pentru mine contează mai mult să ajung unde am nevoie într-o dispoziție bună.

Dar de câte ori mă întâlnesc cu un Fiat 500 ca al meu în trafic, sunt și mai binevoitoare. Vrei în fața mea? Cum să nu?! Nici o problemă, chiar te rog!

Am conștientizat că fac asta zilele trecute, când, pe drumul spre casă, m-am întâlnit cu un Fiat 500 roșu ca focul. Cred că eram și vecini de cartier, că am avut o bucată bună de drum de mers împreună. L-am admirat: nu era chiar nou, avea cutie manuală, dar era o frumusețe!

Apoi, altă dată, când veneam de la stomatolog, m-am întâlnit cu un Fiat 500e, exact ca al meu. Și aceeași culoare, și electric. Era parcat pe dreapta, iar doamna care-l conducea tocmai închidea portbagajul. Eu, toată numai zâmbet; ea s-a uitat în altă parte :).

Atunci m-am gândit că e posibil să mi se întâmple numai mie. Așa să fie?

Pentru voi cum e? Zâmbiți când vedeți în trafic o mașină ca a voastră sau vă lasă rece?

P.S.: Bijuteria din prima poză era în Taormina, iar când am fotografiat-o n-o aveam pe Peanut a mea. Da, Peanut, așa o cheamă pe mașinuța mea.

The post Și voi faceți asta în trafic? appeared first on Mara Coman.

La începutul lui septembrie am fost invitați – eu, Mihai și doi jurnaliști auto –, să testăm mașinile Chery (lansate în România anul ăsta, în iulie), pe traseul București-Budapesta. Am făcut un ocol pe la Nucșoara și apoi pe Transfăgărășan, ca să vedem cum se comportă SUV-urile și pe drum neasfaltat, și pe serpentine, și în oraș, și pe autostrăzi.

Mi-a fost clar din primul moment că eu n-am fost invitată să particip pentru vastele mele cunoștințe din zona auto – tocmai v-am zis că erau cu noi doi oameni specializați în domeniu. Plus Mihai, care are la activ mulți ani de condus și e cu adevărat pasionat.
Rolul meu a fost să completez toate aceste opinii avizate din perspectivă lifestyle și, mai mult, din punctul de vedere al unei femei.

Ceea ce am și făcut, iar asta l-a supărat pe domnul care mi-a comentat, arogant, că vai, acum se pricep și femeile la mașini și că nu așa se fac review-urile auto.
Probabil că dumnealui își dorea să afle că TIGGO 7 CSH (Plug-in Hybrid) ajunge de la 0 la 100 km în 8,4 secunde, că are un consum de sub 6 litri/100 km, că se încarcă de la 30 la 80% în 20 de minute (la 40KW).

Numai că eu n-am inclus intenționat aceste informații în reel-ul meu, pentru că majoritatea publicului meu este feminin. Iar noi, femeile, ne cumpărăm mașini din motive diferite de ale bărbaților.

Vă spun sincer, habar nu am în câte secunde ajunge la 100 km mașina pe care o conduc eu zi de zi. Și asta pentru că nu mă interesează. Pur și simplu n-am simțit niciodată dorința de a pleca de la semafor cu scârțăit de roți.

Așa că fac încă o dată „greșeala” pe care am făcut-o în video și vă spun, din perspectivă feminină, ce mi-a plăcut în special la Chery TIGGO 7 CSH, cu care am mers cel mai mult.
Nu de alta, dar o treime dintre conducătorii auto din România sunt femei (2,67 milioane în 2019, conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor).

Sigur că sunt importante și detaliile tehnice, dar eu, una, n-aș fi credibilă dacă m-aș apuca să scriu aici despre tipuri de motoare și cai putere, însă pentru asta există site-ul oficial.

Să revenim, așadar, la ce mi-a plăcut la TIGGO 7 CSH. Profit că aici am loc destul și pot să vin chiar cu mai multe detalii decât în video.

1. Mașina e înțesată de camere

E ceva ce nu doar că-mi place, ci mi se pare foarte util. De exemplu, dacă ești într-o intersecție și semnalizezi, ecranul se conectează la camere și-ți afișează automat ce e în jur. Vezi imediat dacă ai vreo mașină foarte aproape sau dacă se apropie vreun viteaz pe scuter. Ca să nu mai zic de senzori, care sunt peste tot.

2. E foarte spațioasă și confortabilă

Și nu zic asta după o oră de condus. Am stat în mașina asta zece ore într-una din zile. Mi se pare extrem de important să nu te doară spatele după atâta timp.

Spațiul e generos în interior, și în față, și în spate, iar dacă aveți o familie mai mare, e bine de știut că TIGGO 8 are chiar 7 locuri.

3. Are multe spații de depozitare

Practic, e singura mașină în care n-a trebuit să-mi pun geanta pe scaun. Apoi, are cea mai mare cotieră centrală pe care am văzut-o eu până acum (am pus acolo 6 doze de suc, dar au loc și 2 sticle de apă de 1 litru). Mi se pare super cool că e o cotieră cu răcire, adică poți bea un suc rece indiferent de câte ore ai de mers. Sau un prosecco dacă stai în dreapta 😊- ar fi mai frumos un drum spre Grecia în condițiile astea, nu?

4. Detalii de design

M-am distrat când am văzut că TIGGO7 CSH are „schimbătorul de viteze” în formă de diamant. Pardon, levierul – că e mașină automată și iar mă ceartă specialiștii de pe net.

5. Ecranele sunt mari și cu rezoluție bună

Diferă în funcție de model și de echipare: de exemplu, la TIGGO 8 seamănă mai mult cu o tabletă. Însă pe ambele modele sunt destul de mari, iar imaginile sunt clare.

6. Portbagajul e generos

L-am testat fix înainte să plecăm: ne-am cumpărat trei trollere pe care le-am pus în portbagaj. Și a rămas și ceva loc.

7. Are tot felul de alte jucării

Și aici lucrurile diferă în funcție de echiparea mașinii, așa că las niște exemple. Sunt modele la care poți deschide trapa panoramică sau portbagajul prin comandă vocală.
Unele au chiar și un sistem integrat de parfumare a aerului din mașină – sunt trei arome disponibile, poți să o alegi pe cea preferată.
Iar seara, când deschizi portiera, o să vezi proiectată pe asfalt semnătura luminoasă TIGGO.

Ceva ce ține fix de gusturile mele, și anume că eu prefer să conduc în oraș o mașină de dimensiuni mici. Însă trebuie să recunosc că n-am putea pleca niciodată toți patru într-un concediu cu mașinuța mea – clar, un SUV e mai potrivit pentru o familie.

Destinația finală a experienței noastre cu Chery a fost Budapesta. Dacă nu ne-am fi abătut de la traseul clasic, dacă nu ne-am fi plimbat în sus și-n jos pe Transfăgărășan, ca să iasă pozele perfecte, dacă n-am fi făcut și un pic de off-road, sigur n-ar fi fost nevoie să alimentăm. Oricum, am făcut asta după 900 km.

De altfel, în condiții normale de trafic, cu mașina asta poți merge 1100 km cu un singur plin. Și, ca să nu mă mai certe nimeni că ratez informații esențiale: rezervorul are 60 de litri, iar bateria, 18,3 KWh.

Tot pentru că sunt femeie și nu mă pricep la detalii tehnice, n-am cum să vă spun cât de bine e optimizată mașina pentru recuperarea energiei și reîncărcarea bateriei în timpul mersului. Însă pot să vă zic că l-am văzut pe Vasilescu foarte încântat că mașina a încărcat bateria de la 15 la 55% doar prin simpla coborâre pe Transfăgărășan.

Modelele TIGGO sunt disponibile în rețeaua Auto Italia / Chery România.

The post „Acum se pricep și femeile la mașini” appeared first on Mara Coman.

Ei bine, într-una dintre aceste zile aparent liniștite, în care eram aproape singură pe plajă, mă trezesc că vine și jumătatea mea. Însă, pe măsură ce se apropia, mi-am dat seama că e ceva în neregulă.

Stimabilul domn nu se simțea prea bine pentru că, ieșind din cameră în șlapi (doar eram la mare!), a ratat o treaptă. Din fericire nu și-a rupt nimic, n-a fost ceva foarte grav, dar avea o vânătaie de toată frumusețea și o durere pe măsură.
Mai mult, era plasată într-un loc care l-a împiedicat pe bietul om să doarmă pe spate și să stea jos vreo câteva zile. Când mergeam la masă, se așeza așa, un pic într-o parte, și ofta, și se văicărea de ți-era mai mare mila.

I-am pus gheață și am decis să păstrez pentru mine – cel puțin pentru moment – tot ce-mi trecea prin cap. Gen: ești un adult în toată firea, cum de nu te uiți când cobori scările?

Faptul era consumat, așa că am tăcut. M-am gândit la trusa mea de medicamente de vacanță și atunci mi-am dat seama că n-am luat gelul cu arnică. Nici prin cap nu-mi trecuse că aș putea avea nevoie de el.

Partea bună a fost că nu eram la capătul lumii. Ne-am dus la farmacie, am luat gel cu arnică, ba chiar l-am găsit pe cel pe care-l folosesc și acasă, unul cu concentrație mare, din plante proaspete.
Dar ce credeți, am mai plecat în vreun concediu fără el? Niciodată. Din fericire n-am mai avut parte de vânătăi atât de… spectaculoase, dar l-am folosit când am mers foarte mult și ne dureau toți mușchii. Sau când fetele au înotat nonstop și se plângeau de dureri musculare.

1. Gelul cu arnică
   Pe care v-am spus deja în ce situații îl folosesc 🙂
2. Un unguent pentru răni ușoare, eventuale arsuri și înțepături de insecte

E un produs care conține plantă proaspătă de sunătoare, gălbenele tot din plantă proaspătă și coada șoricelului și pe care îl folosim destul de des.

Deși fetele mele au crescut, chiar și la cea mai fină zgârietură vor tratament, așa că e tare bun la casa omului. Mi se pare util și pentru că are un efect calmant dacă te înțeapă vreo insectă. E drept că în București sunt mai mulți țânțari decât oriunde am mers în vacanțe, dar tot se mai întâmplă.

3. Pastile pentru răul de mașină

Cel mai des pentru fete, dar uneori și pentru mine. Am suferit toată copilăria de rău de mașină, cum li se întâmplă acum fetelor mele. Uneori încă mai am problema asta, mai ales dacă e un drum cu multe serpentine.

Acesta e medicamentul pe care îl am în geantă, nu în bagaj, mai ales că luăm preventiv când urmează un drum lung: în seara de dinaintea plecării, apoi în dimineața plecării.

Pastilele pe care le iau eu conțin extract de nux vomica, adică nucă otrăvitoare. Nu vă panicați, nu se otrăvește nimeni: homeopatie înseamnă (printre altele) doze foarte mici din substanța care în mod normal ar putea provoca acele simptome. Și sunt medicamente, adică sunt testate, autorizate și se găsesc în farmacii, nu pe vreun site obscur.

4. Sirop sau granule pentru tuse

S-a întâmplat de câteva ori ca unii dintre noi să înceapă să tușească în mijlocul verii, așa că iau mereu în bagaj ceva pentru tuse.

Pentru că sănătatea e un subiect cât se poate de serios, vă rog să nu luați decizii decât la recomandările medicului vostru. Așa procedez și eu.

Fiecare dintre noi este unic, are istoricul lui, de aceea e important să nu vă tratați singuri, doar pentru că ați citit un articol, ci să vă întrebați doctorul. De altfel, acesta e și motivul pentru care nu am dat numele medicamentelor – ele trebuie cumpărate și administrate în funcție de sfaturile unui specialist.

Foto: Unsplash+.

The post 4 medicamente homeopate pe care le iau mereu în concediu appeared first on Mara Coman.

Recunosc că am fost uimită să aflu că Oppo Find X8 Ultra are parte de o lansare europeană deși nu este și nici nu va fi disponibil în Europa. Probabil că și tu, dacă citești acest text, te întrebi de ce.

Asta am vrut să aflu și eu de la reprezentanții brandului care mi-au spus că în viitor (în 2026 sau 2027, nu e sigur) urmează să aducă și pe piața din Europa smartphone-urile de top și că toată desfășurarea de forțe din Suedia (unde cred că au fost vreo sută de jurnaliști din Italia, Spania, Polonia etc.) e un fel de preview.
Ideea era ca noi, jurnaliștii, să înțelegem cât de avansată e tehonologia pe care o folosește Oppo și că brandul are în portofoliu și aceste telefoane ultra performante.

Al doilea motiv este prelungirea parteneriatului dintre Oppo și Hasselblad, început în 2021. Chiar dacă cel mai deștept smartphone Oppo nu e disponibil la noi (dar e fratele lui mai mic, Oppo Find X8 Pro), și celelalte telefoane – care se găsesc și în România – au tot camere foto Hasselblad.

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Nu-mi dau seama cât de cunoscut e, pentru voi, brandul Hasselblad. Eu am auzit de el prima dată cu mulți ani în urmă, de la fotografii cu care lucram în vremea revistelor tipărite.

Brandul poartă numele suedezului Victor Hasselblad, pasionat de mic de fotografie și de studiul păsărilor. Adult fiind, și-a deschis în Göteborg o mică afacere în domeniu, cum au avut și părinții lui. În 1941, guvernul suedez l-a contact și i-a cerut să creeze o replică a unei camere aeriene militare. Aproape 20 de ani mai târziu a creat o cameră foto pentru NASA – astfel, Hasselblad a fost prima cameră foto pe care astronautul Neil Armstrong a adus-o pe Lună.

Hasselblad rămâne și azi unul dintre cele mai bune branduri foto pentru profesioniști. De aceea eram curioasă să testez smartphone-ul Oppo, să văd ce fel de imagini pot face și eu, un simplu amator.

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Fjällbacka cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Fjällbacka cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Fjällbacka cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Fjällbacka cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Fjällbacka cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Fjällbacka cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Trebuie să recunosc că imaginile sunt extrem de clare, că au culori foarte frumoase și că zoom-ul e impresionat. În afara faptului că nu se găsește în România, nu am nimic să-i reproșez acestui smarphone. Pe parcursul celor patru zile în care l-am avut cu mine, m-am chinuit să nu-mi placă prea tare, tocmai pentru că știam că n-am de unde să-l cumpăr.

Revenind la fotografiile pe care le face Oppo: upgrade-ul este în special în zona de portret, unde pielea are culori și texturi cât mai aproape de realitate și – când vrei – poți crea acel efect blurat în spate. Știu, efectul ăsta de blur îl găsești acum pe mai multe smarphone-uri, dar cei de la Oppo și Hasselblad l-au adus mai aproape de rezultatul pe care îl poți avea cu o cameră profesionistă.

Însă, indiferent ce cameră aș avea, fotografiile pe care le fac eu, un amator, n-o să se compare niciodată cu cele realizate de un profesionist. Mi-au rămas în minte portretele semnate de fotografa de artă norvegiancă Tina Signesdottir Hult și imaginile create de fotograful român Vlad Eftenie, care a fost cu noi de-a lungul celor patru zile în Suedia.

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Fotografii realizate de Vlad Eftenie în Göteborg cu smarphone-ul Oppo Find X8 Ultra

Pe lângă performanțe, Oppo Find X8 Ultra arată bine. Cele patru camere sunt poziționate într-un cerc în relief, în spatele telefonului, iar în mijlocul lor e gravat un H (de la Hasselblad, desigur). E un semn distinctiv, dar elegant și destul de discret. E nevoie de un pic de atenție ca să-l observi.

Cu toate astea, într-o seară, când am mers să testăm telefonul în condiții de luminozitate scăzută, ne-a oprit un suedez. Observase că nu eram localnici, dar curiozitatea lui cea mare era, de fapt, ce smartphone-uri avem :).

În concluzie, mi-a plăcut și telefonul, și întreaga experiență. Acum sunt doar curioasă când anume se va lansa și la noi un vârf de gamă de la Oppo și care ar putea fi următoarea inovație.

Foto: Vlad Eftenie, arhiva personală

The post Experiența din Suedia văzută prin camera foto a unui smartphone de top appeared first on Mara Coman.

E pentru prima dată când am decis să nu vizitez orașe mari, ci să văd cum e viața în sate și orășele mici din Spania. Îmi imaginam zile însorite în locuri idilice, plaje sălbatice, restaurante mici, de familie. Am găsit toate astea, dar nu prea am găsit soare. Localnicii mi-au povestit că așa se întâmplă întotdeauna în săptămâna de dinaintea Paștelui: e vreme urâtă.

Lăsând ploaia la o parte, m-am întors foarte obosită fizic – n-a fost vacanță de relaxare, ci de mers mult și descoperit locuri – dar mult mai liniștită și relaxată la căpuț. 😊

M-aș întoarce? Cu siguranță.

Unde? Într-unul din cele cinci locuri de mai jos.

***Spuneți-mi care dintre ele vi se pare interesant (într-un comentariu, aici, pe blog) și puteți câștiga un espressor Tchibo Cafissimo pure+ de la Tchibo. Și cafea, bineînțeles.

Un orășel mic, undeva între Bilbao și San Sebastian, cu străduțe înguste, o catedrală superbă, impunătoare, și o plajă de poveste.

E drept că și hotelul nostru, amplasat pe plajă, a fost parte din magie. Vedeam Atlanticul din pat, dimineața auzeam valurile.

Undeva după prânz, la reflux, puteai să mergi pe jos până la o insuliță din apropiere. La prânz și seara aveam impresia că toți locuitorii din orășel au ieșit la terase și beau vin.

Cum mi se întâmplă în locurile în care mă simt foarte bine, m-am întrebat cum ar fi dacă ne-am muta în Lekeitio, dacă ne-ar plăcea să trăim acolo, dacă am avea un câine cu care să ieșim la plimbare în fiecare dimineață.

Deși am stat în Villanueva de Pria – un sat care e atât de frumos, că nu-mi venea să cred că e adevărat – , am mers cu mașina să vedem Luarca. Eu i-aș fi zis orășel, dar pare că e tot un sătuc: micuț, plin de farmec, cu port și far, multe restaurante și cafenele.

Toată lumea ne-a trimis să vizităm cimitirul. M-am mirat auzind asta, dar, când am ajuns în Luarca, am înțeles: cimitirul e undeva în vârf de munte, iar de acolo ai o priveliște panoramică, vezi întregul oraș. Singurul motiv pentru care n-am mers a fost că bătea un vânt extrem de puternic, abia mă puteam ține pe picioare.

Și să vă zic și despre plajă. Când ne-am cazat, proprietara casei ne-a spus că Playa de la Canal e cel mai aproape, deci am mers pe jos să o vedem. Era un drum de țară, totul verde în jur, dar n-aveam nici un fel de așteptări. Și apoi am găsit la bucățica asta de plajă ascunsă între stânci.

Din fericire, am ajuns acolo la reflux și am putut să cobor pe plajă.

Din nefericire, era frig și înnorat.

Am văzut foarte multe plaje de neuitat în nordul Spaniei, mi-e greu să aleg doar una sau două dintre ele. Dar mi-a rămas gândul la cea din Celorio, care se numește Palombina, pentru că e foarte întinsă – cel puțin la reflux.

Era după-amiază și erau mulți oameni care se plimbau, niște copii jucau fotbal… O atmosferă de vacanță, de relaxare, de stare de bine. Mi-am dorit să stau acolo, cu ei, să mă așez și să nu mă grăbesc nicăieri.

Aici a fost cu wow, ce frumoase sunt casele, ce frumos e portul, ce oraș drăguț. Cred că e genul de loc în care puteam să stăm vreo două zile, mai ales că e plin de restaurante, piațete și locuri de descoperit. Am avut senzația că am văzut doar o mică parte.

Și plaja! El Sablon are niște culori incredibile, mai ales într-o zi cu soare. Ca să nu mai zic că, în drum spre oraș, am mai găsit o plajă foarte mică, înconjurată de stânci.

Mi se pare superb să te trezești dimineața într-un astfel de oraș.

Probabil că n-am fi ajuns aici dacă Vasilescu n-ar fi văzut „Ultima noapte în Tremor”, un serial spaniol care n-a fost filmat în Tremor, ci în Puerto de Vega. Tot oraș mic, tot port, tot dragoste la prima vedere. Iar în Puerto de Vega n-am fost doar o dată: după ce am mâncat în prima seară la Sidredria Jorge, ne-am întors de încă două ori.

Înțeleg că aici locuiesc doar vreo 2000 de oameni, dar știu să se distreze. În prima zi în care am ajuns, erau toți în port. Unii, la terase, cu pahare de vin în mâini, alții adunați să vadă un spectacol de dans, alții cumpărând plăcinte sau bijuterii handmade de la târg. O poezie.

Și-acum, că v-am povestit despre aceste locuri, să trecem la lucruri serioase:

Puteți câștiga un espressor Tchibo Cafissimo pure+ și 60 de capsule de cafea. Aici, pe blog.

Cum?

Simplu: îmi spuneți în care dintre locurile de mai sus v-ar plăcea să mergeți.
Ideea e să faceți asta printr-un comentariu pe care îl lăsați pe blog.

E foarte important ca, atunci când publicați comentariul, să-mi lăsați o adresă de mail validă (care nu e publică), una pe care și o verificați – altfel n-o să vă pot anunța că ați câștigat.

Puteți face asta de acum până pe 14 mai.

Câștigătorul va fi extras prin tragere la sorți va primi, iar regulamentul concursului este aici. 

Acest premiu va ajunge la voi datorită prietenilor de la Tchibo care au fost alături de mine și de Vasilescu în road trip-ul din Spania. De altfel, e al treilea an în care călătorim cu Tchibo – cu espressorul în portbagaj și, cu termosurile noastre, peste tot.

UPDATE: Câștigătoarea este… Maria Ștefan! Felicitări!

N-am uitat nici că v-au plăcut și termosurile! Așa că intrați pe contul meu de Instagram: acolo puteți câștiga unul dintre cele 5 termosuri personalizate cu numele vostru.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mara Coman (@maracoman)

Regulamentul concursului de pe Instagram este aici.

The post 5 locuri de văzut din nordul Spaniei și o surpriză appeared first on Mara Coman.

Mihai a plecat din România cu mașina, eu am zburat până la Bilbao, ne-am întâlnit acolo, iar în următoarele zile am tot condus dintr-un loc în altul prin nordul Spaniei.

Ei bine, Ioana și Maria nu-și doresc foarte mult să meargă cu mașina în fiecare zi, ba chiar le displace profund. Și nici să meargă pe jos câteva ore pe zi, doar ca să descopere orașe și sate despre care nu auziseră înainte, n-aș putea zice că e activitatea lor favorită. În schimb, nouă adulților, ne place foarte mult să facem asta.

Sincer, mi s-a părut varianta cea mai bună, având în vedere cele de mai sus, dar și știind foarte bine că, în fiecare an, mergem și în vacanțe gândite special să le placă și copiilor.

Mai mult, mi se pare sănătos pentru un cuplu să plece din când în când și fără copii.

Bine, având în vedere că Ioana și Maria au 14 ani, vă dați seama că am stat de vorbă cu ele înainte să luăm această decizie și le-am întrebat: „E OK dacă mergem doar noi doi?”
Amândouă ne-au asigurat că da, este OK, mai ales că rămâneau acasă într-o companie care le place și în care sunt în siguranță. Și, oricum, ar fi fost stresate să lipsească atâta de la școală. Știu că pare greu de crezut, dar chiar nu le place să lipsească de la școală. Deh, copii, ce să le ceri? 😁

Deci, totul bine și frumos.

Pe de altă parte, tot postând în social media din diverse locuri, ne-am trezit cu comentarii de la diverși.
Unii doar ne întrebau: „Ați plecat fără fete?”
Alții aproape că ne certau și spuneau că, de când li s-au născut copiii, n-au plecat niciodată fără ei.

Sigur, oamenii sunt liberi să aibă păreri diferite. Recunosc, atunci când am plecat de acasă, am fost împăcată cu decizia mea și nici acum nu mă simt vinovată.
Dar, da, mi-e dor de fete.

Pe de altă parte, eu am nevoie de genul ăsta de vacanță, în care nu trebuie neapărat să am grijă de cineva și în care mă gândesc mai mult la ce îmi doresc eu. La ce vreau eu să mănânc, la ce vreau eu să văd sau la ce vreau eu să fac. În restul timpului nu prea am cum să fac toate astea, așa că aveam mare nevoie de pauza asta în care să mă gândesc mai mult la mine și la ce-mi place mie.

Și am mai constatat ceva de când sunt aici: am dormit tun. Asta nu înseamnă că acasă nu dorm, dar probabil că rămân în starea asta de alertă. Știu de câte ori se trezesc fetele pe noapte – enu vin ele special să mă trezească, dar tot le aud. Știu dacă se dau jos din pat, dacă se duc să bea apă. Știu dacă pisica a găsit un elastic de păr și se joacă cu el.

Acasă știu tot ce se întâmplă peste noapte chiar dacă, teoretic, dorm. Practic, mă trezesc la fiecare mișcare. Cât am stat aici, în Spania, foarte rar m-am trezit noaptea. Nu-mi amintesc când am dormit ultima dată atât de bine ca în nopțile astea din hotel – probabil în alt hotel. Și asta, pentru că știu că nu trebuie să am grijă de altcineva.

Cam asta e experiența mea. Dacă trag linie, cred că uneori e bine să pleci de acasă și fără copii. O vacanță din asta face bine.

Voi plecați vreodată singuri?

Foto: Unsplash și Getty Images pentru Unsplash+.

The post Vacanță fără copii? appeared first on Mara Coman.