Pe unde-or fi copiii
Micuțele au fost la bunicu’ toată săptămâna. Sun eu, răspunde Ioana, o întreb ce face.
– Stau la mine-n buncăr.
– În ceeee?
– În buncăr. Mi-am făcut un buncăr secret.
– Și unde e?
– Păi ți-am zis că e secret! Și mă și grăbesc.
– Cum adică te grăbești?
– Trebuie să fac curățenie în buncăr, că e dezordine. Și am doar cinci minute, că apoi vine apocalipsa.

Insiști?
Îmi povestește Ioana la telefon câte-n lună și-n stele.
– Maria vrea să vorbească cu mine?, întreb, când găsesc o pauză.
– Insiști?, zice Ioana mea.
Vaaai, și mă gândesc eu cum să nu stresez copilul, că doar e OK să vorbească la telefon când are ea chef, că vorbitul cu maică-sa nu trebuie să fie la chestii impuse, că eu sunt o mamă înțelegătoare și modernă (!!!), că uneori nici mie nu-mi arde să vorbesc cu cineva.
– Ah, nu, doar dacă vrea. Dacă nu, mă sună ea mai târziu.
O aud pe Ioana cum o mai întrebă o dată pe soră-sa și, cu ocazia asta, o aud și pe Maria pe fundal:
– Dacă insistă.
Mda, deci ideea era să insist.

Două zile mai târziu…
Tot Ioana sună, tot mult vorbește.
La un moment dat mă anunță:
– Să știi că Maria vrea să vorbească cu tine chiar dacă nu insiști.

‘