Când m-am întors din Franța mi-am promis să-mi umplu balconul cu mușcate.
Zis și făcut: am fost în piață și mi-am cumpărat mușcate de un roșu închis. Multe. Mă bucur așa de tare încât nu știu de ce n-am făcut asta până acum.
Desigur, s-au mai întâmplat și alte lucruri bune – locuri noi, care mi-au tăiat respirația; ajutor atunci când mi se părea că nu mai pot să le fac pe toate; trei ore în avion, în care mi-am ascultat gândurile. Îmi fusese atât de dor de mine.
–
#MaraZambeste e un jurnal scris de mână, pe post-it-uri. Regula e să scriu lucrul care m-a bucurat cel mai tare în ziua respectivă. M-am hotărât să fac asta pentru că mi se pare foarte important să nu (mai) uit niciodată că eu sunt un om optimist care râde, trăiește și dansează. Și, dacă vreodată lucrurile astea se vor mai întâmpla mai rar, vreau să-mi amintesc cine sunt și să fac ceva în așa fel încât să redevin eu. Pentru că #MaraZambeste, iar asta se întâmplă în fiecare zi. E ceva ce aș vrea #SaNuUit.