Fursecurile mele
După ce-am copt trei tăvi cu biscuiți – cu cacao, fără cacao, cu merișoare sau cu gem -, a venit CTC-ul. Ioana și Maria s-au așezat la masă și ronțăie de zor. În timp ce privesc cum ajung firimiturile pe scaun și pe jos, întreb și eu dacă sunt buni de ceva biscuiții ăia. Mi se zice că da (atât). Insist un pic, sperând în secret la șansa de a fi și eu, măcar o dată, mai bună decât Oreo. Maria se șterge un pic cu mâna la gură și face o pauză din mestecat:
– Tu acum vrei sa te mândrești, nu?
-…
– Vrei doar să te lauzi.
Și mai ia un biscuit.

Ca o găină
– Hipnotizatul e o chestie amuzantă?
N-apuc să-i răspund Ioanei.
-Că pentru mine e. Da’ cum te hipnotizează cineva? Să faci ca o găină?
În tot timpul ăsta balansează un medalion prin fața ochilor mei:
– Nu-mi iese.
(Lucru din care deduc că, probabil, nu făceam ca o găină).

Ordinea neașteptată a literelor
– Mama, uite-acolo, e o șoprâlă 🙂