Dar mie-mi place atât de mult să mă bucur de plajă încât nici prin cap nu-mi trecea să refuz. Și iată-mă în Olimp.

La Vila Epico, despre care aș putea spune că e PE plajă: trebuie doar să ieși din curte și să cobori un rând de scări.

Am stat într-unul dintre cele opt apartamente – doar atâtea sunt în vilă – compuse dintr-un un living cu canapea extensibilă, un dormitor, bucătărie, baie și balcon. Decorul e fără înflorituri și candelabre, dar ai la dispoziție aproape orice. De la aparat de cafea și cafea la discreție, dozator cu apă, umerașe, halate de baie și lenjerii de rezervă, scaune confortabile și uscător pe balcon, televizor în fiecare cameră. Pe scurt, cele necesare unei familii cu sau fără copii.

În cameră era plăcut și răcoare. Și liniște. Deși mai erau oaspeți în vilă, părea că suntem într-un loc izolat. Nu i-am auzit nici pe vecini, nici mașini, nici muzică de la vreo terasă. Iar în curte am avut parte de aceeași liniște.

O doamnă ne-a făcut curat zilnic, ne-a schimbat prosoapele și ne-a întreabat mereu dacă mai avem nevoie de ceva. E tare plăcut când gazdele par fericite să aibă oaspeți, când zâmbesc și când nu-ți spun că nu se poate. Când nu sunt deranjate că întrebi ceva. Știu că asta e atitudinea normală, dar eu n-am întâlnit-o prea des în România.

M-a cucerit din prima clipă, mai ales că se vede marea. Sunt mulți copaci care fac umbră și răcoare toată ziua, inclusiv la orele acelea când căldura e insuportabilă pe plajă. Iarbă verde, câteva măsuțe, plus niște bananieri gigant în ghivece, de care mi-aș dori și eu acasă dacă ar avea loc.

Curtea împrejmuită cu gard are două porți – cea pe care am venit cu mașina și cea care dă înspre mare – , ambele încuiate. E o proprietate privată pe care nu poți să intri dacă nu ai codul sau telecomanda. Iar asta, oameni buni, se traduce prin ceva minunat pentru o mamă: mi-am putut lăsa fetele afară, în curte, cu orele, fără să-mi fac nici un fel de griji și fără să simt nevoia să le urmăresc de pe balcon. Mai ales între 12 și 5, când nu stăm la plajă din cauza soarelui, dar când e în curte era umbră și tare plăcut. Au ieșit din apartament când au vrut și s-au întors doar când le-am chemat eu.

Este Plaja Epico: am ieșit din curte, am coborât câteva scări și am ajuns. Acolo aveam șezlonguri rezervate pentru că domnul care e responsabil de plajă știa câte persoane sunt cazate în vilă și ne păstra locuri.

N-am văzut alge (oare am avut noroc?), iar fetele au fost super fericite că malul nu era abrupt și puteau merge destul de departe de plajă fără ca apa să fie prea adâncă. N-a fost nici prea aglomerat: șezlongurile erau așezate la o distanță rezonabilă cât să nu fim nevoiți să ascultăm conversațiile celor din jur.

Prosoape de plajă am primit la cazare și au fost schimbate cu altele, curate, în fiecare zi; poate vi se pare un moft, dar pentru mine a fost o ușurare să nu plec de-acasă și cu prosoapele, care, pentru patru oameni, ocupă aproape un troller mic.

La vreo 15 minute de mers pe jos, pe faleză, este Plaja Moussay despre care ne-a povestit toată lumea, de cum am ajuns. Și Moussay e tot a celor de la vilă și nu înțelegeam de ce insistă atât să ne ducem acolo. Ne-am dus. Și-am înțeles 😊.

E cu totul alt gen, un beach club de 5000 de metri pătrați, nu doar cu șezlonguri, terasă, bar și restaurant, ci și cu champagne lounge: zone cu paturi pe plajă, canapele, perne, pufuri, plus șezlonguri, umbrele, prosoape, măsuțe. Un fel de mini-garsonieră pe nisip cu meniu à la carte pentru mâncare și băuturi.

Fetele aproape că nu mai voiau să plece: s-au gândit ele că am putea dormi acolo, sub cerul liber, pe patul de pe plajă, să ne trezim dimineața și să vedem răsăritul. Nu le-am îndeplinit dorința asta; oare sunt o mamă rea?

Am rămas la cină la Moussay și m-am bucurat când am aflat că acolo gătesc tot cei care se ocupă de micul dejun la Vila Epico (revin cu detalii, că merită). Eu am vrut salată cu pastă de măsline verzi și mousse de feta, celălalt adult, fructe de mare, fetele au cerut salată, paste și înghețată.

N-am avut parte de concert de data asta, a fost acolo doar DJ-ul rezident, dar, de exemplu, în weekend-ul viitor va veni să cânte Damian Drăghici. Mă rog, sunt tot felul de evenimente presărate de-a lungul lunii august.

La un moment dat, când mi-am ridicat privirea, am văzut că în apropiere se construiește ceva: un complex rezidențial, care se numește Vogh.
Am visat un pic gândindu-mă cum ar fi să am un apartament acolo, pe plajă, cu vedere la mare, să ies din clădire și să calc direct pe plajă. A fost un vis frumos.

Dimineața, la terasa din curtea vilei. Sunt acolo doi băieți care gătesc două feluri în fiecare zi, plus desert, smootie, fresh de portocale. Am mâncat un guacamole superb, cele mai bune ouă royale, humus, quesadilla cu scrumbled eggs, carpaccio de roșii cu mousse de feta, negrese și o prăjitură vegană – Vasilescu a zis că ar trebui interzis ca cineva să folosească aceste două cuvinte împreună, “prăjitură” și „vegană”, dar a mâncat-o toată și-a mai furat și de la mine o linguriță.

Ni s-au recomandat mai multe locuri în zonă pentru prânz și cină, dar am fost doar la Moussay, despre care am scris deja, și la Terasa Delfin de pe plajă. Delfinul ăsta nu promitea prea multe și nici nu e pentru gusturi fine, însă acolo există mâncare românească gătită corect și servită rapid. Eu am comandat aproape numai biban de mare la grătar și icre de știucă pentru că ambele au fost foarte gustoase.

Nu, nu este ieftin. Nu cred că e o surpriză, pentru că vorbim despre o vilă pe plajă, cu doar câteva apartamente, cu condiții foarte bune și care e o oază de liniște. De altfel, e una dintre fostele vile de protocol – am văzut că unii dintre voi știau că înainte se numea Vila 8. Eu n-am mai fost niciodată pe acolo.

Pentru că vorbesc despre preț, o să vă spun o scurtă poveste, din vremurile în care lucram la reviste de modă și îmi doream să public niște imagini semnate de un fotograf renumit și talentat.

Prețul pe care îl cerea era mare pentru bugetul meu editorial și am încercat să negociez. Fotograful însă nu ținea morțis să fie publicat într-o revistă din România, nu voia să-și vândă munca ieftin (ceea ce e de apreciat) și nici n-avea timp prea mult de pierdut pentru o colaborare care n-avea să se concretizeze.

Așa că mi-a zis că-mi înțelege argumentele, dar “dacă ai nevoie de o mașină, nu trebuie neapărat să-ți cumperi un Rolls Royce”.

Mi-am amintit de întâmplarea asta exact când îmi scria cineva că prețul e cam mare și că în alte țări găsești cazare mai ieftină. Sigur că găsești. Și la fel de adevărat e că nu trebuie să stea toată lumea la Vila Epico. De altfel, nici n-ar avea loc în cele opt apartamente.

Am avut deseori astfel de discuții, în special în perioada în care lucram la Marie Claire și la Bazaar: ce are brățara aia Cartier de costă atâtea mii de euro sau de ce Vuitton nu face și genți mai ieftine. Pentru că unele produse nu sunt și n-au fost niciodată pentru toată lumea.

Nici Vila Epico nu e pentru oricine – și aici nu mă refer doar la buget, ci și la ce apreciază fiecare când merge în vacanță.

De exemplu, pentru mine e important că e aproape, la două ore și jumătate de București, deci pot să merg la mare și dacă vreau să stau doar trei zile. Mai mult, fetele mele au rău de mașină; le e mai ușor când petrec mai puțin timp pe drum.

M-am amuzat cum, într-o dimineață, Vasilescu își bea cafeaua pe balcon în timp ce-i povestea la telefon, unui prieten, unde stăm. I-a înșirat toate avantajele și i-a spus, la un moment dat: “Nu știu cum facem, dar la anul o să venim să stăm aici o săptămână.”

De ce m-am amuzat? Pentru că, dacă l-ar fi întrebat cineva acum o lună dacă vrea la mare în România, ar fi spun un NU clar și hotărât. Ba chiar ar fi înșirat și o mulțime de argumente.

Iată că a avut nevoie doar de câteva zile ca să-și dorească să revină; și să și plătească un preț destul mare pentru asta.

În caz că vă tentează și pe voi, rezervările se fac pe site-ul oficial al vilei. Poate ne vedem pe acolo 😊.