Când nu știi ce să faci, cumpără-ți un bilet de tren
A cincea putere
Când nu știi ce să faci, cumpără-ți un bilet de tren
28 iul. 2022 | 21 de comentarii

Pentru cine n-a fost în situația asta – mama singură, cu copii și fără venituri foarte mari – pare absurd că cineva (adică eu) se apucă să scrie un articol despre cum să pleci în concediu. Doar că, acum câțiva ani, pe mine chiar m-ar fi ajutat să citesc despre o experiență similară.

Cred că n-aș fi scris pe tema asta dacă fetele din #ACinceaPutere n-ar fi propus să vorbim despre vacanțe. Primul meu gând a fost că e ușor să scrii despre concedii dacă nu ai limită pe card: alegi o destinație superbă, un hotel bine cotat și sunt șanse mari să ai parte de o vacanță memorabilă. Doar că nu toți ne permitem acest lux.

Întâmplarea face că, în aceeași perioadă în care mă gândeam la unghiul de abordare al articolului meu, am stat vorbă cu o cunoștință care a divorțat de curând, care are două fete mari și care mi-a zis, printre altele, cu regret:

“Știi, noi (n. red.: ea, fostul ei soț și copiii) mergeam în atâtea vacanțe împreună. Cum o să plec eu cu fetele de-acum?”

Și, în cazul ăsta, era vorba de cineva care nu avea nici o constrângere din punct de vedere financiar.

Atunci mi-am dat seama că sunt mai multe femei pentru care primul concediu de după divorț pare mai degrabă o provocare decât o vacanță. Mai ales dacă au și copii, și un buget mai puțin generos.

Hai să vorbim despre asta, că știu exact cum e.

 

Ioana și Maria la 2 Mai

De ce?

Un psiholog ar putea explica mai bine decât mine ce fel de dependență le face pe unele femei să-și imagineze că nu se pot descurca singure într-o mulțime de situații. E vorba și despre obișnuință, desigur.

Revenind la concediu și temerile aferente, știu că e mult mai ușor în doi: e încă un adult care supraveghează copiii, ajută cu bagajele, îi supraveghează pe cei mici ca să ai și tu o oră liberă.

Dar în relațiile care se termină cu un divorț lucrurile nu prea mai sunt așa de roz: intervin certurile, contradicțiile, lipsa empatiei – uneori ai impresia că partenerul tău se comportă ca încă un copil de care trebuie să ai grijă.

Nu ești singură în concediu, dar în nici un caz nu ai un sprijin real. E doar o impresie. Sau o dorință.

 

Cum a fost pentru mine

Aveam diverse temeri, inclusiv logistice: de exemplu, nu puteam să-mi țin copiii de mână (fetele mele aveau șapte, opt ani) și să duc și bagajele în același timp.

Și, probabil nu vă așteptați la asta, dar nu știam UNDE să merg.
Ioana și Maria voiau la mare (și eu, de altfel), dar nu eram într-o situație financiară prea bună. În perioada aceea mai toate colaborările mele se încheiaseră și nu-mi ieșeau calculele pentru trei bilete de avion, cazare și toate cheltuielile de la fața locului, oriunde ar fi fost acel loc.

Problema era că nici nu mai mersesem de câțiva ani la mare în România, de asta ziceam că habar nu aveam unde să merg. Nu aveam o impresie foarte bună nici despre Mamaia, nici despre Vama Veche. Mă panica inclusiv ideea unei plaje extrem de aglomerate unde trebuia să fiu non-stop cu ochii pe fete, ca să nu se rătăcească.

Cireașa de pe tort: nici nu conduceam, nici nu aveam mașină, ca să pot spune că, dacă nu ne place o stațiune, ne urcăm în mașină și mergem în următoarea sau dăm o fugă până la Krapetz.

Sigur, în ultima perioadă au apărut și la noi o mulțime de locuri frumoase, dar ori nu știam de ele atunci, ori erau peste bugetul meu.

 

Ce faci când ești într-o situație ca asta?

Îmi amintesc că le-am povestit toate astea prietenilor mei. Printre ei era și o femeie pe care o cunoscusem de curând și care era într-un context similar: singură, cu doi copii, cu venituri limitate pe card și fără permis de conducere.

Dar, spre deosebire de mine, ea n-avea nici un stres legat de concediu: abia aștepta să plece la 2 Mai. Rezervase bilete de tren și cazare la un preț decent, aproape de o plajă mai puțin aglomerată, unde veneau și alte familii (tradiționale sau nu) cu copii și unde, datorită geografiei golfului, ecei mici nu prea au cum să se rătăcească.

În anul acela am mers împreună la 2 Mai. A fost una dintre cele mai frumoase vacanțe de care-mi amintesc.

Fetele noastre s-au simțit minunat și au rămas prietene.

 

Ioana, Maria și prietena lor cea mai bună

În anul următor…

M-am întors la 2 Mai, de data asta doar eu cu fetele mele. Prietena mea avea alt program, dar tot a reușit să vină pentru vreo două zile.

N-am mai fost stresată: știam unde merg, cum ajung, ce găsesc la fața locului și puteam să prevăd chiar și cheltuielile. Fetele mele s-au împrietenit imediat cu o fetiță și s-au bucurat de vacanță.

Nu s-au plâns de nimic: nici de algele peste care trebuiau să sară când intrau în apă, nici că marea nu e turcoaz, nici că nu stăm într-un apartament luxos.

Au fost atât de fericite!

Și da, aveau cu ce să compare: la un moment dat am mers cu ele și într-un resort de lux, unde am avut o vilă cu piscină privată și tratament pe măsura celor cinci stele.

Doar că fericirea nu are legătură cu numărul stelelor afișate la recepție. Nu e prima oară când ajung eu la concluzia asta, dar am văzut-o clar și în ochii fetițelor mele.

 

De ce vreau să mă întorc

Cel cu care-mi petrec concediile mai nou 😊 a fost uimit să mă audă zilele astea spunând că aș vrea să merg și anul ăsta într-un weekend la 2 Mai, cu prietena mea și cu fetele. Uimirea era legată de încă o plecare la mare (stabilisem deja că mergem împreună în Grecia și în Bulgaria).

Nu mai știu exact ce i-am răspuns atunci, dar adevărul e că dorința mea de a mă întoarce acolo nu e legată doar de (încă) niște zile la plajă. E mult mai mult de atât.

Escapadele mele la 2 Mai sunt o metaforă pentru înfrângerea unor temeri care, de altfel nici nu aveau un fundament real.

Vacanțele acelea m-au făcut să mă simt liberă și independentă, ba chiar și puternică. Am trăit acolo senzația aia, rară și prețioasă, că pot face orice-mi doresc. Că am resurse chiar și atunci când cred că nu mai am.

În același loc am legat una dintre cele mai frumoase prietenii, care, cu timpul, a devenit mai intensă și mai valoroasă.

Deci nu, nu mă întorc la 2 Mai pentru mare și plajă. Ci pentru timpul petrecut cu prietena mea și pentru a-mi aduce aminte de mine, într-o perioadă vulnerabilă, în care aveam impresia că nu pot, nu reușesc, nu știu, nu sunt în stare.

Urma să aflu că pot, că reușesc, că știu, că sunt în stare să fac tot ce-mi propun și că sentimentul ăsta de putere amestecat cu libertate e neprețuit. Dacă nici asta nu e o superputere, atunci să-mi ziceți voi care e 😊.

 

P.S.: Cele de mai sus n-ar fi fost posibile dacă n-ar fi fost îndeplinite câteva condiții:

  • Să fiu deschisă la lucruri noi;
  • Să vorbesc cu oamenii și să le spun ce probleme am;
  • Să spun da unor lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată.

Chiar dacă asta înseamnă un lucru atât de banal (pentru unii) precum a te urca în trenul spre mare.

 

Fotografiile au fost făcute la 2 Mai, în cei doi ani în care am fost acolo. 

 

Acest text face parte dintr-o serie de materiale scrise sub umbrela #ACinceaPutere.

Citiți și articolele colegelor mele, pe aceeași temă:

A Cincea Putere
Foto: Alex Gâlmeanu

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când au ceva de spus.

***

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

Comentarii
  • Mia spune:

    Ah! Ce frumos ai scris! Mulțumesc. Sunt mamă singură dintotdeauna :). Fetița mea are 4.7 ani acum. Până anul trecut nu am avut curaj să plec cu ea pe undeva. Îmi era frică. De cărat bagaje și copil în brațe, de toaletele infecte din trenuri, nu știam cum să mă descurc cu mâncarea etc. Și anul trecut am hotărât să plecăm la mare. Doar noi două. Am fost o singură dată la mare în România, în 2001. M-a ajutat mult faptul că avem niște prieteni buni în Constanța. Un fel de “plasă de siguranță” pentru cazul în care aveam vreo urgență. Am umplut cel mai mare rucsac cu cele necesare , am făcut rezervare la un hotel aproape de plajă, am luat bilete de tren și am plecat. Am ales rucsac pentru a avea mâinile libere atunci când fetița mea avea nevoie de brațe, am luat olița portabilă pentru a scăpa de temerile legate de toaletele din tren, am instalat pe telefon o aplicație pentru livrat mâncare și tot așa. A fost perfect! Și anul ăsta am mers iar. Și vom merge și anul viitor. Și, când va mai crește puțin și voi reuși să trec și peste alte temeri, vom pleca și prin alte țări 🙂

    • Mara spune:

      Mia, mulțumesc pentru confesiunea asta. Povestea ta seamănă mult cu a mea și mă bucur că ai reușit să treci peste toate „obstacolele”. Am pus ghilimele intenționat, pentru că în realitate au fost mult mai puține obstacole decât mi-am imaginat eu.
      Fetița ta va crește cu gândul că poate face orice, ești un model minunat pentru ea.

  • Ralu spune:

    Așa este, fericirea nu este legată de lux, ci de suflet. Și eu am mers demuuult la mare în Eforie-Sud singură cu un copil mic, de două ori (la 2 ani și la 4 ani). Cu trenul, normal! Ce momente fericite!… Ce tânără eram!😊 Totuși, eu mi-am spus întotdeauna că pot orice, indiferent de situație, așa că am plecat optimistă. Mai târziu, peste ani, mă gândeam cât de curajoasă am fost. Și puternică – deși de multe ori am crezut că nu mai pot… Contează mult să ai încredere în tine și să ai noroc de oameni buni în jur!

  • Romina spune:

    Ce articol frumos! 🤍

  • Aura Gustescu spune:

    Stiu exact ce spui si aveam probleme similare cu exceptia condusului dar masina ioc ca le-a luat pe ambele el asa ca prietena mea a zis “dar de ce nu iei copiii si veniti la mine se vor juca impreuna fiind de varste apropiate si vom fi 3 adulti cu 4 copii( ea, sotul ei si eu) si ne vom trambla sus jos la mare zilnic cu masina noastra si aia este, nu luam sezlonguri mergem.la o plaja salbatica am eu cort si tot pt plaja inclusiv genti frigo sa nu dai banii la restaurant.Vreau sa spun ca am facut concediu cu o suma f mica adica bilete cu low cost 150 eur si vreo 250 pe acolo 10 zile.De atunci merg cu copii in fiecare an macar 5 zile in acelasi loc cu acelasi cort si papornite doar pt ca ne-am simtit extraordinar, copii sunt mari insa tot vrem aceasi formatie in fiecare an.

  • Mihaela spune:

    Cât ma regăsesc în povestea ta! Mama singura de când avea 5 luni fetita, niciodată cu fonduri suficiente pe card, dar în fiecare am am plecat cu ea la mare și o sa plecam și anul acesta. În Constanța mergem noi, dar dacă ne lași un pont legat de cazarea în 2 Mai, as încerca și altceva.Pana acum fiind ea mai mica, ne-am oprit unde le aveam pe toate la îndemână și unde plaja era mai libera. Fiind nu tocmai într-o perioada roz, mâine plecam la Bușteni pentru 2 zile. Eu și minunea mea de 6 ani si 6 luni. Abia așteptem sa ne facem noi amintiri și sa ne bucuram de o noua aventura! Și da, nu mi-am dat încă seama ce super putere e asta pana sa o citesc mai sus. M-ar bucura sa aflu și povestea legata de primele drumuri la volan cu fetele în mașină pentru ca vreau sa îmi iau carnetul și sa călătorim tot mai mult pe viitor. Mulțumesc pentru povesti! 🤗

    • Mara spune:

      Mulțumesc, Mihaela.
      Cazare la 2 Mai eu am luat de pe booking. Îți povestesc mai multe dacă ai nevoie.

    • Mara spune:

      Mulțumesc mult pentru confesiune, eram convinsă că sunt multe femei cu care am ce să povestesc pe acest subiect 🙂

      P.S.: Permis expirat la mine, revin când îl refac 🙂

      • Mihaela Marcu spune:

        Mulțumesc pentru răspunsuri. O sa caut pe booking cazare, de acolo iau și eu sau de pe turist info, dar nu m-am gândit la 2 mai pana acum. . Bafta cu permisul! Sper sa ajungă poveștile astea la cât mai multe mame, femei divorțate care au nevoie sa vadă ca se poate.

  • AdinaL spune:

    Ce frumos este când descoperi cum creierul ăsta fabulos îți joacă feste. Că el e cel care analizează prea mult, generează temeri și uneori ne ține blocați. Și când îi spui stop, descoperi că ți-ai făcut griji pentru lucruri care nu s-au întâmplat niciodată🙂.

  • Adriana spune:

    Îți mulțumesc pentru tot ce ai scris pentru că așa vor înțelege mai multe femei că se poate, că nu sunt singure, doar trebuie puțin curaj și lucrurile se vor întâmpla. Când copiii mei mi-au spus că sunt mai liniștiți și fericiți decât prietenii sau colegii lor care trăiesc în „familii normale” și că a fost bună decizia de a ne lua viața pe cont propriu nu a mai contat părerea celorlalți. Da, am avut vacanțe frumoase și interesante și indiferent pe unde ne/își facem/fac vacanțele trebuie să facem un drum și în locul unde ne-am început noua viață, ne-a rămas în suflet într-un fel special.

  • Daniela Stoian spune:

    M-am despărțit de fostul soț în august 2017 când copiii aveau 6 și respectiv 3 ani. În iulie 2018 am plecat doar noi 3 pe Transfăgărășan. Cu mașina, e adevărat, dar până atunci nu mai condusesem pe serpentine. De fapt nu făcusem un drum mai lung de 200 de km și să șofez eu. De atunci am plecat și iarna și vara, doar noi trei. Nu am perceput ca pe un act de curaj. Pur și simplu îmi place să călătoresc și abia așteptam să o fac, chiar dacă bani nu au fost niciodată de ajuns. Cât am fost căsătorită (11 ani) nu am plecat decât rar și puțin. După aceea parcă m-am eliberat.
    Îmi dau seama abia acum cât de relevante au fost acele excursii și de ce mi-am dorit atât de mult să le fac.
    Foarte bun articolul și rezonez cu el.

    • Mara spune:

      M-ai făcut să zâmbesc.
      Chiar mă gândeam că cele mai frumoase vacanțe ale mele nu au neapărat legătură cu locurile în care am fost, cât cu starea mea de spirit.

      Cunosc sentimentul de eliberare, e neprețuit.

  • D. spune:

    Nici nu-ți imaginezi cum îmi pică articolul tău, mulțumesc. Mă pregătesc să divorțez și îmi dau seama că multe frici sunt doar în capul meu, că resurse simt că am să mă descurc. Și așa e, nici o vacanță luxoasă nu îți aduce fericirea dacă nu îți e bine în relația pe care o ai. Eu mi-am dat seama că nu mai pot continua așa în terapie, acum un an, și de atunci mi-am construit ieșirea, sunt singură într-o țară străină dar în care vreau să rămân. Anul acesta mi-am consolidat prieteniile și mi-am format grup de suport, fără să spun prea mult, m-am asigurat că cei din jur știu prin ce trec și eu știu pe cine mă pot baza. Am luat cetățenia pentru mine și copil, am făcut o certificare profesională și cu ajutorul ei mi-am schimbat jobul cu unul bine plătit. Am făcut din nou școala de șoferi aici și am reînceput să conduc. Știu că singură cu un copil și un pisic nu îmi voi mai permite vacanțe pe insule exotice în vile cu piscină privată, dar tot o să-mi permit vacanțe frumoase și o să am liniște, la ce folos să fiu, cum am mai fost, izolată într-o vilă pe marginea piscinei când eu de fapt îmi doresc să fiu în natură, pe plajă, printre oameni, nu o pasăre în colivie. Nu o să-mi mai permit să locuiesc în oraș, dar îmi permit să-mi cumpăr o căsuță la periferie și o mașină mică și ne vom descurca noi cumva, știu că voi găsi soluții. Dar știu că am scris :))

    • Mara spune:

      De aici să știi că povestea ta sună foarte bine. Pot să pun pariu că, peste câteva luni, vei fi fericită și liniștită și te vei bucura de alegere.
      Țin pumnii.

  • Christina spune:

    Sunt divortata de 5 ani si am plecat inca din primul an doar cu copilul in vacante. Nu m-am gandit ca nu pot, cred ca de fapt dorinta de a pleca a fost mai mare decat orice teama. Abia cand ceilalti au inceput sa fie uimiti de faptul ca eram doar eu cu copilul pe diverse coclauri, am inteles ca nu se intampla peste tot la fel si ca uneori frica este mai mare. Cred ca la mine a fost si o doza de inconstienta si poate nebunie, nu prea ma gandeam ca se poate intampla ceva nasol. Si daca s-ar fi intamplat, cred ca ma orientam la fata locului, asa cum am facut cand ni s-a anulat un zbor si am stat vreo doua zile prin aeroporturi.

  • Monica spune:

    Ma regasesc in povestea ta, Mara. Sunt mama singura si am fost cu fetita mea adoptata la mare, la 2 Mai, din primul an de adoptie. Avea atunci 4 ani. Am mers cu trenul de la Timisoara. In primul an mi-a fost teama ca voi veni acasa obosita si epuizata dar nu a fost asa. Ne-am balacit pe saturate a fost super fain si eu m-am relaxat ca la carte! Am repetat experienta cat a fost ea micuta la 2 Mai si mai apoi la Saturn, Eforie Nord, Venus, Mangalia si Thassos. Acum, la 17 ani distanta imi spune ca cele mai frumoase vacante au fost cele de la 2 Mai. Succes mamicilor care merg singure cu copiii in vacanta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord