#ACinceaPutere: Suntem cu toții fragili
A cincea putere
#ACinceaPutere: Suntem cu toții fragili
28 feb. 2022 | 6 comentarii

Poate că, dacă ne-am aminti lucrul ăsta mai des, am lovi mai puțin.

Acum vreo două zile, într-o deplasare (despre care o să vă povestesc cu altă ocazie) am întâlnit o doamnă care vobea engleză cu un puternic accent franțuzesc. Mi-a amintit de foștii mei colegi de la Marie Claire, din Franța, așa că am întrebat-o de unde este – anticipând deja o discuție despre Paris.

– Sunt din Rusia, dar locuiesc în Franța.

La momentul discuției noastre, războiul din Ucraina începuse de două zile.

Tot ea m-a întrebat care e situația în România acum, din cauza războiului – pe care îl ura la fel de mult ca și noi. I-am spus că suntem șocați și îngrijorați, și a continuat cu o mărturisire:

– Membrii familiei mele sunt o parte în Ucraina și o parte în Rusia.

Nu mă așteptam să aud asta și pentru moment n-am știut ce să răspund. A continuat ea, spunându-mi despre ai ei, că se înțeleg bine și țin unii la alții, chiar dacă țările în care locuiesc sunt în război.

Mi-a mai povestit și despre niște prieteni ruși, ai căror copii sunt studenți la Paris. Și care acum sunt victime ale bullying-ului colegilor lor din alte țări, deși nu au altă vină decât aceea că s-au născut într-o țară condusă de un dictator nebun care a hotărât, de unul singur, să invadeze Ucraina.

Articolul acesta trebuia să fie despre bullying

Stabilisem tema împreună cu colegele mele din #ACinceaPutere, dar era înainte să înceapă războiul. Iar apoi, când a început, părea că nimic altceva nu mai contează. Așa că scriu un text și despre bullying, care este, de altfel, tot o formă de agresiune.
Diferența e că rănile pe care le lasă nu sunt la vedere.

Bullying-ul nu are loc doar în școli, deși la acolo ne gândim în primul rând. E peste tot, iar victimele nu sunt doar copiii – ci și adulții.

Am fost victima bullying-ului de multe ori, dar prima amintire care mi-a venit în minte e de acum 11 ani, dintr-un autobuz. Eram însărcinată și stăteam relativ aproape de ușă, pentru că urma să cobor la prima stație. Mai mult, locul în care eram mă proteja de ceilalți călători; aveam o burtă foarte mare și mi-era teamă să nu mă lovească cineva din greșeală. Un bătrân s-a răstit la mine pentru că nu mă duc mai în spate și i-am și spus, calm și frumos,  de ce – urma să cobor. Nu m-a crezut și m-a imitat imediat, pocindu-mi vocea: “Cobor la prima!”

A fost o răutate gratuită, fără nici o miză, care a avut loc în București, într-un autobuz aproape gol.

Tot legat de bullying, păstrez o amintire de când am văzut Big Little Lies. Unul dintre copiii din serial își mușca și amenința colegii. Am fost surprinsă când am aflat cine era micul agresor – deși poate ar fi trebuit să-mi dau seama din start: un băiețel care asistase la scenele de violență din familie și care a învățat să se poarte în același fel cu cei din jurul lui.

Și nu, nu era vina lui. Nu era un copil rău, ci un copil chinuit, care credea că raporturile dintre oameni sunt așa cum a văzut la el acasă. Era singurul model de viață pe care îl avea.

Despre bullying-ul online n-o să vorbesc acum, sunt foarte multe de spun. Agresorii digitali sunt mulți și au mai mult venin decât în viața reală, pentru că nici măcar nu te privesc în ochi.

Oare ce simte celălalt?

E foarte greu, când ești victimă, să te gândești la traumele celui care te rănește. Așa cum celui care lovește îi e greu – sau poate imposibil? –  să se gândească de două ori înainte să acționeze. Sau să se oprească.

E un cerc vicios despre care nici măcar nu știu să spun mai multe azi. Am scris cu tristețe în timp ce am tot dat refresh știrilor, sperând să găsesc măcar o luminiță care să mă facă să sper.

Încă n-am găsit.

Foto: Morgan Basham / Unsplash

 

Acest text face parte dintr-o serie de materiale scrise sub umbrela #ACinceaPutere.

Citiți și articolele colegelor mele, pe aceeași temă:

A Cincea Putere
Foto: Alex Gâlmeanu

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte. #AcinceaPutere este despre bun simț, cinste, caracter, cultura și demnitatea care ar trebui să existe și care, atunci când lipsesc declanșează vocile acestei „platforme” editoriale.

Pentru că #ACinceaPutere este un senzor social.

***

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

Comentarii
  • Ralu spune:

    Agresorii ar trebui să participe la ședințe de consiliere, altfel vor continua să facă victime. Clar că și ei sunt victime ale altora (oameni, sistem, viață…), dar asta nu mă „încălzește” dacă continuă să-i agreseze pe cei buni, sensibili ori mai slabi. Dar cum în școli e câte un psiholog la sute de copii și cum a te duce la psiholog/terapeut costă sau este interpretat negativ, nu știu cât de mult se va putea îndrepta. Totul pornește din familie si din mediul în care trăiești. E nevoie de mai mulți psihologi în școli, e nevoie de cursuri de parenting.

    • Mara spune:

      Și de minți deschise e nevoie.

      • Ralu spune:

        Clar! Dar acestea fie se moștenesc (și se dezvoltă), fie se formează prin educație, fie ți le formezi dacă ești autodidact sau dacă ai noroc să trăiești într-un mediu benefic care te înalță. Dar răspunsul e educația: din școli și cea informală și nonformală- să citești cărți/articole bune, să te uiți la emisiuni de calitate, să participi la cursuri/ateliere/dezbateri, să ai în jur oameni minunați de la care poți învăța – toate acestea contribuind la formarea unei personalități echilibrate ce nu va deveni agresor. E despre a avea control asupra emoțiilor, despre a ști să-ți gestionezi stările negative fără a-i răni pe ceilalți, despre a avea empatie.

  • AdinaL spune:

    În vacanța de iarnă din clasa a X a am făcut hepatită. A fost jumătate de liceu bolnavă. Când am revenit la școală, eram grasă. Eu făcusem handbal până atunci și lăsându-mă brusc de sport, plus vitaminele pentru ficat, m-au făcut să pun niște kilograme. Săptămâni la rând am fost agresată fizic și verbal de niște colegi de clasă. În frunte cu cel mai popular băiat pe care îl adorau toate fetele. Îmi strigau că sunt butoi pe două bețe, că am fața cât o bubă( îmi apăruse un fel de acnee dar care nu a lăsat urme) și mă înghesuiau la perete presându-mă cu banca. I-am spus dirigintelui care nici măcar nu m-a băgat în seamă. Când nu am mai putut îndura, i-am spus tatălui meu. Nu vrei să știi ce scandal a făcut în cancelarie🙂. După examenul de treaptă am aflat că părinții băiatului cu pricina erau în divorț iar el nu a mai luat examenul la liceul de mate-info și a mers la unul de construcții. După mulți ani, când lucram la Tarom, ne-am intersectat privirile în aeroport. S-a uitat lung la mine dar eu nu am avut nicio reacție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord