Într-una din zile am văzut un story pe Instagram care spunea ceva de genul:
“Împlinești 30 de ani și, dintr-o dată, toate prietenele tale vorbesc despre magneziu.”
Am zâmbit, pentru că ceva similar mi se întâmplă și mie (ba mai rău, că nu mai am 30 de ani!). De la o vreme, discuțiile mai mult sau mai puțin picante au trecut pe locul doi și în grupul meu de prietene. În schimb, vorbim despre suplimente alimentare, vitamine și alimente bogate în antioxidanți, despre analize și ecografii. So sexy 😊.
Poate că nu vi se pare nimic greșit aici, cum multă vreme nu mi se părea nici mie. Acum, însă, consider că interesul pentru starea noastră de sănătate și mai ales pentru prevenție n-ar trebui să ne intereseze doar “după o anumită vârstă.” E ceva ce trebuie să facem constant, pe tot parcursul vieții.
Știu că nu am venit cu vreo informație revoluționară; de altfel, e un mesaj pe care îl auzim tot mai des. Și, chiar dacă suntem conștienți că trebuie să ne facem anual o serie de investigații, tindem să le amânăm. Motivele sunt multe: țin de timp, de bani, de ignoranță uneori. Dar și de teamă. Cea din urmă îmi e foarte cunoscută.
Am mai scris aici, pe blog, că mi-am pierdut mama din cauza cancerului. A trecut destul de mult timp de atunci pentru a putea să vorbesc despre asta – și o fac pentru că din povestea asta cruntă e ceva de învățat.
Mama a avut un tip de cancer care are o rată mare de vindecare dacă este îndeplinită o condiție esențială: să fie descoperit într-un stadiu incipient.
Practic, dacă ar fi mers regulat la doctor – dacă și-ar fi făcut anual analize de sânge, dacă ar fi existat în România, la vremea respectivă, vaccinul anti-HPV, dacă și-ar fi făcut niște ecografii și un test Papanicolau – , mama ar fi avut șanse să trăiască și azi.
Ar fi putut fi acum în camera fetelor mele, să le ajute la tema de la matematică. Le-ar fi făcut clătite cu brânză și stafide, la cuptor. Le-ar fi brodat pisicuțe pe tricouri. Le-ar fi povestit ce dezordonată eram eu când eram mică.
Dar iată că lucrurile n-au stat așa. Boala mamei n-a fost descoperită într-un stadiu incipient și nici un medic n-a reușit să o salveze.
Concluzia e că trebuie să mergem la doctor chiar dacă nu ne doare nimic, că trebuie să ne facem analize, vaccinuri, să luăm în calcul toate aceste lucruri care ne mențin sănătoși.
Logica spune că eu, fiica ei, am învățat ceva din tragedia asta și am început să am grijă de sănătatea mea. Da, fac asta ACUM – dar pentru mulți ani nu a fost așa.
Deși eram perfect conștientă că investigațiile de rutină sunt extrem de importante, nu le făceam. Nu din ignoranță, nu din lipsă de timp.
Ci de frică.
De fiecare dată când mă gândeam că ar trebui să îmi fac analizele, anxietatea mea urca la cote maxime. Aveam impresia că o să aflu ceva groaznic și, din cauza acestor gânduri, amânam. Nimic mai greșit, știu asta – și o știam și atunci.
Dar teama te poate paraliza. Și, cu cât trecea timpul, frica era mai mare.
Am vrut să scriu despre subiectul ăsta pentru că se vorbește rareori despre el, deși sunt convinsă că nu sunt singura afectată de pierderea cuiva din familie.
În cazul meu, n-a fost doar durerea, ci și acest comportament distructiv care mă împiedica, practic, să am grijă de sănătatea mea.
Eram într-un cerc vicios: mi-era extrem de teamă să nu am și eu problemele cu care s-a luptat mama, dar tot teama era cea care nu-mi dădea voie să acționez.
Cum am depășit frica
În primul rând trebuie să recunosc că n-am depășit-o total. Încă am momente în care anticipez rezultatele analizelor și-mi fac diverse scenarii. Partea bună este că am reușit, cu ajutorul psihoterapiei, să ies din starea aceea de paralizie și să-mi fac investigațiile necesare. ACUM CHIAR MERG LA MEDIC.
Mi-am dat seama că, dacă îmi fac analizele anual (plus restul investigațiilor care-mi sunt recomandate, în funcție de vârstă și istoric medical), sunt mult mai liniștită. Pentru că știu că, în cazul în care aș descoperi că am o problemă de sănătate, va fi, cel mai probabil, într-un stadiu incipient.
Cel mai greu mi-a fost la început, când știam că trecuseră trei ani de la ultima consultație. Trei ani înseamnă foarte mult – puteam să mă aștept la orice veste. Am stat cu inima cât un purice și, când am aflat că sunt bine, mi-am promis că n-o să mai las niciodată să treacă atât de mult timp fără să-mi consult medicul.
Încă mă țin de promisiunea asta. Și nu doar pentru mine, ci și pentru fetele mele, cu care merg anual la medicul lor care le recomandă analize și investigații preventive în funcție de vârsta și istoricul lor. Tot la sfatul medicului au făcut și vaccinul anti-HPV.
Concluzionând: cele două lucruri care m-au ajutat să trec peste teama asta au fost psihoterapia și faptul că n-au mai trecut ani între două seturi de analize.
Teama nu mai e așa de mare când știi că acum un an era totul ok. Asta înseamnă că, dacă acum afli că ai o problemă, sunt șanse foarte mari să o fi descoperit la timp și să o poți trata eficient.
Iubire la puterea feminin
Articolul acesta e o mărturie sinceră care sper să dea de gândit celor ce amână, din diverse motive, să aibă grijă în mod activ de sănătatea lor. Însă este doar unul din cinci – pentru că și colegele mele din #ACinceaPutere au scris pe aceeași temă.
Mai mult, este unul din cinci pentru că vorbește despre importanța unei minți sănătoase, unul dintre cei cinci pași din Ritualul de sănătate feminină, așa cum a fost dezvoltat el în campania Iubire la puterea feminin.
Colegele mele vor scrie – și sper să citiți – din perspectiva lor despre importanța unei relații apropiate cu medicul de familie, a examenelor medicale periodice, despre investigațiile ginecologice, importanța testului Papanicolau și a vaccinării împotriva HPV, despre cum mamografiile salvează vieți, despre ce înseamnă, în general, un stil de viață sănătos. La orice vârstă.
Pentru că am scris aici și despre boli grave, mi se pare extrem de important să mai spun încă o dată că există un vaccin împotriva HPV, virusul responsabil de majoritatea cancerelor de col uterin – al doilea cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor cu vârsta de 15-44 ani.
Mai mult, acest vaccin este gratuit pentru fetele și băieții între 11 și 18 ani și este compensat cu 50% pentru femeile între 19 și 45 de ani.
Cum am menționat deja mai sus, fetele mele au făcut acest vaccin acum un an. E una dintre cele mai bune decizii pe care am luat-o pentru ele.
Sper că, în viitor, medicina va evolua din ce în ce mai mult și va veni cu soluții de prevenție pentru cât mai multe boli grave. Până atunci, aveți grijă de voi cu variantele disponibile astăzi.
Foto: Unsplash + și Getty Images pentru Unsplash.
Colegele mele din #ACinceaPutere au și ele niște povești interesante pe aceeași temă.
#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când au ceva de spus.
***
Bunica mea a avut acelasi tip de cancer. Acum 45 de ani nu a avut nici o sansa. Eu am depasit varsta la care as putea face vaccinul anti-HPV, dar ma duc in fiecare an la control si o data la 3 ani se face un test amanuntit pentru HPV (in Flandra). Asa ca sper ca daca e ceva, sa fie descoperit la timp.
Nu știu neapărat dacă ai depășit vârsta. În sensul că nu e vârsta ideală, poate că nu mai are aceeași eficacitate, poate că nu mai e compensat (cel puțin, în România, e compensat până la 45 de ani). Însă eu am stat de vorbă și cu medici care îl recomandă indiferent de vârstă. Din ce am înțeles, e mai eficient decât nimic.
Dar ce zici tu despre testul amănunțit pentru HPV care se face o dată la 3 ani îmi demonstrează că sunt țări în care chiar există programe de prevenție. Bravo lor.
Am 45 de ani, de 21 de ani in Germania și tot de atunci merg regulat la ginecolog și la analizele de bază. Acum 8 ani am fost diagnosticată cu Hashimoto și de atunci merg de 2 ori pe an la analizele de sânge. La ginecolog cer în fiecare an Pap test și am făcut deja a doua mamografie plus ecografie de prevenție.
„Surpriza“ am avut-o la weekend când m-a „luat“ un „pui“ de ictus. Practic am început din senin să mă bâlbâi pt câteva minute. Soțul a sunat ambulanța și de atunci sunt încă în spital să facem toate analizele. Până acum au ieșit toate bine CT, rezonanța magnetică, inimă, sânge. M-a speriat treaba, e drept dar pe o parte e bine ca am putut să mă supun unor analize pe care în mod normal și dacă ți le dă medicul la cerere durează luni întregi să primești o programare.
Prevenția e mama sănătății, dar de multe ori nu putem să prevenim.
Viața mea o să meargă înainte, sper fără alte incidente de genul așa, cu niște analize în plus față de cele de până acum, dar și cu un pic semn de exclamare ca dacă se repetă.
Multă sănătate tuturor sa ne putem bucara de fiecare vârstă pe care reușim să o ajungem.
Recomand colonoscopie, singura preventie pentru bolile colonului