#ACinceaPutere - Too much love will kill you
A cincea putere
#ACinceaPutere – Too much love will kill you

Tu ai rămâne lângă un bărbat care te lovește?

 

Cred că știu ce ai răspunde la această întrebare.
Pariez că vei spune NU.
Cu toate astea, o mulțime de femei trăiesc alături de bărbați care le lovesc, și fizic, și psihic.
Înainte să citiți mai departe, vreau să vă rog un lucru important: nu le judecați. Numai așa cred că putem să încercăm să înțelegem fenomenul violenței domestice și, abia apoi, să le ajutăm pe cele care au nevoie.
Deci, vă rog, fiți blânzi. Și nu vă gândiți, nici măcar o secundă, să dați vina pe victimă.

 

****

La finalul acestui articol veți găsi informații despre organizații de suport, centre și resurse pentru victimele violenței domestice.

****

 

De ce rămân victimele?

Cu mulți ani în urmă am stat de vorbă cu un psiholog care lucra cu femei care plecaseră din astfel de relații și care apelaseră la ajutorul unei fundații. N-aveau unde altundeva să se ducă; mai mult, viața unora dintre ele ar fi fost pusă în pericol dacă soțul sau „iubitul” ar fi aflat unde se află. În discuția noastră am atins și acest subiect mult-discutat: „De ce rămân victimele?”

E un răspuns greu de dat și nu am pretenția că pot să-i rezum mai jos complexitatea. Însă pot să fac un pic de lumină din ce am aflat la rândul meu.

În primul rând, unele femei nu au rude sau prieteni care să le ajute și nu au nici o sursă de venit. E vorba de cele pe care soții le rup de cei apropiați, nu le mai lasă să se întâlnească cu prietenii și/sau cu familia și nu le dau voie să lucreze.
E un șantaj extrem – unde să se ducă? – dublat de frică: le vor găsi oriunde. Le vor bate și mai tare, poate chiar le vor omorî.

Dar sunt și celelalte, care au un job, se pot întreține singure și care ar putea pleca. Dar care nu mai știu asta, nu mai văd asta, nu mai au pic de încredere în ele. Sunt atât de jos, încât nu mai știu să se ridice. Și în fiecare zi li se mai dă o palmă sau un picior în stomac, să cadă și mai adânc. Ele cred că nu au nici o altă opțiune.

 

Foto: Sydney Sims / Unsplash

 

Relația dintre victimă și abuzator e extrem de perfidă. Psihologul cu care am stat de vorbă îmi spunea că, în majoritatea cazurilor, victima se simte foarte vinovată. Asta i se și spune acasă în fiecare zi: că e vinovată, că nu face nimic bine. Așa că se gândește că, poate că dacă ar fi terminat ciorba la timp, n-ar fi luat bătaie. Poate dacă ar fi ajuns mai devreme acasă… Poate că dacă nu s-ar fi dar cu ruj… Poate dacă ar fi călcat toate cămășile, nu doar câteva… Poate că dacă nu ar fi spart un pahar…

I se inoculează că e vina ei. Că n-ar mai lua bătaie și că certurile s-ar sfârși dacă ar face totul bine. Cum trebuie. Cum i se cere. Atunci, relația ar fi fost „ca la început”.

E un gen de manipulare perfidă, care te duce într-un cerc vicios din care nu mai știi să ieși. Sunt puține femei care reușesc să plece singure din astfel de relații; cele mai multe o fac cu ajutor de la cei apropiați sau cu sprijinul terapeutului. Uneori au nevoie de ani de terapie.

De aceea vă rog să nu mai blamați victimele. Realitatea voastră e diferită de a lor.

 

La început era frumos

Violența – fizică sau pshică – nu debutează brusc. Puține femei s-ar căsători ori s-ar muta cu un bărbat care le spune din start: „N-o să mai ai voie să te întâlnești cu prietenii tăi, nici nu familia ta. N-o să te las să mai lucrezi, ca să depinzi financiar de mine. O să te îmbraci doar cum vreau eu. Și o să te și bat când o să mă enervez.”

Nu. Totul se întâmplă încet și calculat. Încă o picătură, încă o picătură. Ieri ai suportat asta, suporți și azi, mintea ta s-a obișnuit. Și apoi vine ceva în plus, doar puțin. Apoi încă puțin. Până când situația ajunge foarte gravă și nu mai știi cum ai ajuns acolo, nu mai știi cum să te ridici, ce să faci, cui să ceri ajutorul. Nu mai știi unde e soțul tău cel iubitor și ce ai făcut de relația voastră a ajuns aici. Încerci să o salvezi, să te sacrifici, să faci ce vrea el pentru ca totul să fie ca înainte.

Vestea tristă – dar singura care contează – e că nu mai poate fi ca înainte.

Nu ești tu vinovată și că nu ai ce să salvezi. Îți e dor de un om care s-a schimbat și de o relație care s-a transformat într-una abuzivă. Nu există cale de întoarcere. Singurul lucru de făcut e să te aduni de pe jos și să ceri ajutor. Vorbește cu cineva în care ai încredere.

 

vanatai ascunse rachel louise snyder

 

Care este întrebarea corectă

Am citit de curând o carte despre violența domestică – „Vânătăi ascunse / Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” – și-am citit-o cu un nod în stomac, pentru că acolo sunt niște povești reale cutremurătoare. Jurnalista Rachel Louise Snyder scrie despre „terorismul intim” folosind studii de caz, mărturii terifiante de la victime dar și de la agresori, discuții cu psihologi și ONG-uri.

Și pune această întrebare – „De ce rămân victimele?”– într-un context foarte bun. O să încerc să-l redau pe scurt, deși în felul ăsta îi ofilesc un pic puterea.

Snyder pornește de la cultura în care trăim, în care ni se spune că toți copiii trebuie să aibă un tată. Și ni se spune că e mai bine să te sacrifici în loc să pleci și să destrami o familie. (Nu se vorbește, din păcate, și despre traumele copiilor care cresc într-un mediu violent.)
Iată, acesta este un mod prin care noi le transmitem victimelor să rămână alături de abuzatori.

Un alt fel prin care le spunem victimelor să rămână e sistemul judiciar. Femeile apelează la poliție sperând să fie apărate. De multe ori, însă, sunt luate în râs – e doar o dispută domestică, nu se cade să te bagi în familia lor.
Alteori, agresorul primește doar o amendă și se întoarce liniștit acasă. Sau stă câteva zile în închisoare.

Vă imaginați cum reacționează un bărbat agresiv care a stat (chiar și câteva zile) în închisoare „din cauza soției”? Ce se va întâmpla când acest bărbat se va întoarce acasă?

Rachel Louise Snyder o spune cel mai bine, așa că o citez:

„Și, după toate acestea, avem impertinența de a întreba de ce rămân victimele.”

Impertinența. Exact așa.

Întrebarea corectă este, de fapt:

Cum le putem ajuta pe aceste femei?

 

O poveste incredibilă

Urmează o întâmplare reală. O tânără de 20 și ceva de ani și-a părăsit soțul și s-a mutat singură, înr-un apartament închiriat. Motivul? Violențele repetate. Respectivul venea acasă, deschidea șifonierul și începea să arunce toate hainele pe jos: „Nu-mi place cum le-ai aranjat!” E doar unul dintre motivele pentru care își lovea soția – nu că ar exista vreun motiv care să justifice bătaia.

OK, dar cum a ajuns povestea asta la urechile mele? De la mama fetei care se plângea oricui o asculta. Și de ce credeți că se plângea? Că copilul ei e chinuit? Că a trăit cu un soț violent?
Nu. Femeia era disperată și acoperită de rușine din cauză că fiica ei și-a părăsit bărbatul. Și nici nu voia să se gândească la divorț, ar fi însemnat o rușine și mai mare.

Am fost siderată. Nu știu cum e posibil ca tu, ca mamă, să nu te gândești nici măcar o secundă la drama pe care o trăiește copilul tău.

Cum să fii de acord ca fata ta să fie lovită și să nu te cutremuri că i se întâmplă asta? Cum să n-o ajuți să plece de acolo cât mai repede?

De cât egoism poți da dovadă când singura ta grijă e „rușinea” ta și „ce-o să zică lumea”?  pentru că, iată, divorțul e mai puțin acceptat în unele locuri decât violența domestică.

Nu știu cum a evoluat povestea asta pe termen lung. Știu doar că fiica s-a întors să locuiască cu soțul abuziv. Pe ea, nici măcar propria mamă n-a vrut să o ajute.

 

ajutor violenta domestica
Foto: Sydney Sims / Unsplash

 

Victimele care sunt în cel mai mare pericol

Ați auzit, nu doar o dată, despre femei care depun plângere împotriva agresorului și care apoi își retrag plângerea.

Pare un comportament de neînțeles, nu-i așa? Cum să te împaci cu cel care te lovește?

Ne putem imagina că e alegerea lor, asta e, sunt femei mature, au decis că așa vor să trăiască. E foarte simplu și la îndemână să gândim așa.

Însă, cum am aflat din aceeași carte, acestea sunt victimele care se află în cel mai mare pericol. Teama lor cea mare este că sistemul nu le poate proteja. Și nu e o frică nejustificată: în România, 30% dintre ordinele de restricție sunt încălcate.

După ce au depus plângere, unele femei trăiesc cu teama că abuzatorii se va întoarce și le va omorî în bătaie. Ăsta e motivul pentru care victimele își retrag plângerea: abuzatorul pare mai puternic decât justiția. Împăcarea, tentativa de a intra din nou în grațiile bărbatului reprezintă o modalitate de a câștiga timp. E, în multe cazuri, o încercare de supraviețuire.

Data viitoare când veți auzi că o femeie și-a retras plângerea, vă rog, nu vă mai gândiți că a făcut-o pentru că îi place să fie bătută acasă.
Chiar nu avem de unde ști ce se întâmplă cu adevărat acasă la ea. E posibil să fie într-un pericol foarte mare și care să nu aibă curaj să vorbească despre asta. N-o judecați; încearcați, mai degrabă, să aflați dacă o puteți ajuta.

 

Asta e orice, dar nu e dragoste

Am scris mai sus despre bătaie. Asta nu e singura formă de violență, desigur – însă e cea mai gravă din cauză că victimele pot fi chiar ucise de partener.

Însă țin să vorbesc și despre violența psihică pe care eu o consider cea mai mârșavă formă de manipulare. Și zic că e cea mai mârșavă pentru că aici avem de-a face cu o persoană care susține că nu te rănește  – „Nu te-am lovit niciodată!” – și care își ascunde interdicțiile și dorința de control sub tot felul de alte motivații. Uneori, motivația e chiar dragostea: „Nu-ți interzic să ieși cu prietenele tale, dar aș fi vrut să petrecem weekend-urile împreună, să avem mai mult timp doar pentru noi doi.”.

Sau „Nu vrei tu să stai acasă și să ai grijă de copii? De ce să-i crească o bonă, o străină? Muncesc eu, câștig destui bani.”

„Nu le putem spune părinților tăi să ne viziteze mai rar? Că nu mai suntem copii, vin întruna la noi.”

„Știi că ești mult mai frumoasă nemachiată? Eu te prefer așa. Doar nu te machiezi pentru alții.”

„Fusta asta e prea scurtă, oamenii pot înțelege că le transmiți alt mesaj.”

„Da, putem merge să mâncăm în oraș; dar tu gătești mai bine.”

 

Unele dintre afirmațiile de mai sus par a fi dovezi de dragoste, nu? Ei bine, numai dragoste nu reprezintă ele. Ci modalități de a controla.

Rareori lucrurile rămân la acest stadiu, cel cu „Iubito, te rog nu te machia azi.” Rugămințile ajung interdicții. Încălcarea interdicțiilor duce la certuri și țipete. Înjurături și cuvinte grele. Ce noroc ai avut tu că l-ai găsit pe el. Singură, n-ai fi în stare de nimic. Pff, și dacă nu faci aia sau ailaltă o să te părăsească.

Scenariul de mai sus îți sună cunsocut?

E doar o simplă ceartă într-un cuplu?

Cât de des se întâmplă? Care e limita dintre ceartă și abuz? OK, nu te lovește cu pumnul. Însă e posibil să doară mai tare decât un pumn în stomac. Te manipulează și te controlează, te jignește și te înjură. Îți e frică să te duci acasă că va începe din nou. Sau, de fapt, nu știi cum va fi azi acasă. Ai un nod în stomac și îți tremură mâine.
Draga mea, acesta este un abuz.

Ziceam mai sus că violența psihică e una dintre cele mai mârșave forme; asta și pentru că nu e ușor de observat. El nu ridică mâna. Nu dă în tine, nu la propriu. Îți va spune că exagerezi – a fost o simplă ceartă. Toate cuplurile se mai și ceartă.

 

ajutor violenta domestica
Foto by Luis GalvezUnsplash

 

Tăcerea

Victimele nu vorbesc. Nu spun nimănui prin ce trec. De frică sau de rușine sau de teama de a fi judecate. Sau din toate aceste motive cumulate.

Pe de altă parte, e foarte complicat pentru victime să iasă singure din aceste relații abuzive. Și nu mă refer doar la cele care nu au ce să se întrețină sau la cele cărora le e teamă că vor fi omorâte în bătaie. Chiar și violența psihică te duce într-un labirint înspăimântător, se joacă cu mintea ta într-un mod terifiant și greu de înțeles din afară. Așa că avem un cerc vicios. Foarte multe femei nu spun nimănui prin ce trec, dar ar avea nevoie de cineva care să le ajute ca să iasă din acest coșmar.

 

Și atunci ce e de făcut?

Dacă suntem victime – să ne facem curaj și să vorbim despre ce ni se întâmplă cu o persoană de încredere sau cu cineva de la o asociație de profil.

Dacă nu suntem victime – să fim atenți la semnele pe care le primim de la cei dragi.

Să ne întrebăm de ce ne vedem prietenele din ce în ce mai rar.

Să le întrebăm cum se simt și să le amintim, chiar și fără motiv, că suntem acolo pentru ele și că nu le judecăm, indiferent ce s-ar întâmpla.

Să le spunem sincer dacă observăm un comportament deplasat din partea partenerului lor. Chiar dacă n-o să le placă, e important să le amintești celor dragi că nu e în regulă ca soțul sau iubitul să le urmărească, să le verifice, să ceară pe cineva la telefon pentru a demonstra că sunt cu cine au zis că sunt.

Da, noi am fost educați că nu trebuie „să ne băgăm” în viața sau în familia celorlalți. E un motiv pentru care femeile iau bătaie de la partenerii în plină stradă și nimeni nu spune nimic, pentru că „nu ne băgăm”. Societatea noastră consideră că e bărbatul e îndreptățit să-și lovească soția.

Desigur, ce vei face mai departe e alegerea ta. Însă ai putea salva viața unei femei.

 

Unde găsești ajutor

Primul pas este să vorbești cu o persoană de încredere și să-i spui prin ce treci.
Dacă nu ai încă curaj să faci asta sau nu ai cu cine să vorbești, las mai jos câteva informații care te-ar putea ajuta.

 

Aplicația Bright Sky

Am scris mai multe despre ea aici, la lansare. O am și eu pe telefon.
Este gratuită. E disponibilă în App Store și Google Play Store în română, engleză și maghiară.
Oferă asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute astfel de cazuri.
Poate fi ascunsă pe telefon – dacă partenerul se uită în telefonul victimei, cel mai probabil nu va recunoaște această aplicație (și n-o să spun mai multe despre cum arată, e evident de ce).
Oferă o listă cu toate asociațiile din țară la care poți apela.
Are și un chestionar – răspunzi la întrebări și afli dacă ești într-o relație abuzivă. Mi se pare foarte important, în special în acele relații în care e vorba de violență pshică și toată manipularea pare a fi făcută în numele dragostei.

 

Butonul de siguranță

În 2019, aproape 8.000 de românce au obținut ordin de protecție. 30% dintre ele au fost încălcate și sunt încălcate în fiecare an.

Vă imaginați în ce pericol este o femeie dacă abuzatorul încalcă acest ordin?
Ce poate ea să facă în acel moment? Sunt șanse mari să nu aibă timp să sune la 112.

Asociația Zi de Bine a demarat acest proiect – Butonul de Siguranță: un dispozitiv ascuns într-o bijuterie simplă pe care 1.000 de femei îl vor putea acționa atunci când agresorul lor încalcă ordinul de protecție, iar ele se simt în pericol. Alerta lor, împreună cu coordonatele GPS, vor ajunge, instantaneu, la 112 iar operatorul va ști că trebuie să trimită rapid cel mai apropiat echipaj de poliție. Și, în câteva minute, ajutorul va veni.

Ca acest Buton de Siguranță să fie pus în practică e nevoie de 50.000 euro. Îți poți dona ziua de naștere pentru această cauză sau poți face o donație de 2 euro trimițând SMS la 8845 cu textul SUS.

Butonul de Siguranță e un proiect în care e implicată Melania Medeleanu – felicitări, Melania, pentru tot ceea ce faci. Iar dacă e implicată Melania, am încredere că va fi dus la bun sfârșit.

 

Asociații

La o simplă căutare pe google apar mai multe asociații care speijin victimele violenței domestice. Lista lor completă este, așa cum am spus deja, și în aplicația Bright Sky.

Las mai jos doar câteva dintre locurile în care victimele sau prietenii lor de încredere pot cere ajutorul:

Asociația Anais
Centrul Filia
Asociația Luthelo
Centrul de consiliere Casa Blu
Asociația Necuvinte

Aveți grijă de voi. <3

 

Cele mai multe referiri din textul meu legate de victime sunt la feminin, cele legate de partenerul violent sunt la masculin – am ales să fac asta pentru că, statistic vorbind, majoritatea victimelor sunt femeile și, din păcate, copiii.
Sunt conștientă că există și situații în care bărbații sunt victime și femeile sunt violente. Dezaprob și consider că trebuie pedepsit orice comportament violent, indiferent de gen.

***

Citește despre violența domestică și la Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin și Noemi Meilman, adică #ACinceaPutere.

Vânătăile de acasă și modul strâmb în care privim violența domestică

Între „NU DA!” și „NU MAI DA!”

Femei cu vânătăi exterioare și interioare

Un film cu o palmă, cu multe lacrimi și un sărut

A cincea putere#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte. #AcinceaPutere este despre bun simț, cinste, caracter, cultura și demnitatea care ar trebui să existe și care, atunci când lipsesc declanșează vocile acestei „platforme” editoriale.

Pentru că #ACinceaPutere este un senzor social.

***

Pentru mai multă inspirație, urmărește contul meu de Instagram, @maracoman.

Foto deschidere: Saneej Kallingal / Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord