Acasă cu Sonia Ionescu
Life
Acasă cu Sonia Ionescu
21 apr. 2020 |

 

În zilele astea grele, nu putem face multe lucruri. Dar putem să vorbim unii cu alții. Să spunem care ne sunt fricile, cum facem să uităm de ele, cum ne petrecem timpul – care, pentru unii, e, dintr-o dată, prea mult. Și că toate poveștile astea împărtășite ne fac să uităm, măcar pentru o vreme, de temeri și de greu.
Așa că, după ce am scris Acasă, mi-a venit ideea să le scriu unor oameni pe care-i apreciez și să îi întreb: lor cum le e acasă?

Mai jos, povestea Soniei Ionescu, care spune că n-are timp să se plictisească – și o înțeleg perfect! – , dar vorbește și despre zilele mai puțin bune, și despre ce o ajută în contextul ăsta în care suntem cu toții.

 

***

 

Bună! Sunt Sonia și sunt workaholică! Practic, tocmai am zis că mă așez să văd a doua jumătate a unui film foarte frumos și tot cea am reușit să fac a fost să trimit niște rapoarte, să răspund la niște mailuri… și în curând va trebui să pregătesc cina pentru familia mea. Și sunt într-o perioadă a vieții mele în care nu am stare… Vreau să fac multe lucruri. De toate felurile… și mă cam încurcă statul ăsta în casă.

 

sonia ionescu

 

Ultima dată când am ieșit din casă… a fost astăzi, la piață. Respect regulile de conduită în acest moment dar nu mă feresc de oameni și am ieșit fără frică. În contextul de mai sus, imaginează-ți că îmi este foarte greu să stau atâta în casă… indiferent de câtă treabă am la domiciliu.

Jobul meu presupunea să merg la filmări, pe teren sau la televiziune. Apoi mă duceam de două sau trei ori la biroul meu de la Mindspace unde scriam sau aveam diverse întâlniri. Sau îmi stabileam întâlniri în oraș. Și, să nu uit, activitatea mea presupunea și ieșirea la diverse evenimente care, evident, nu mai au loc. În acest moment, îmi continui activitatea pentru platforma doer de acasă. Numai că nu este foarte simplu atunci când stai cu încă trei oameni într-un apartament care nu are 500mp. Și nici foarte ușor să mă organizez nu este pentru că statul acasă înseamnă să pregătesc mese, să fac menaj (pentru că în perioada asta nu mai am alt ajutor în afară de soț și copii) și mi se pare foarte complicat să le gestionezi pe toate. Parcă muncesc mai mult decât înainte.

Cumpărăturile le-am făcut atât în magazine sau la piață, cât și online. Dar de fiecare dată am ales să cumpăr de la producători locali, am ales produse made in Romania sau am comandat la magazine online mici.

Părțile bune erau de așteptat. Știam că nu mă voi plictisi. Am acasă atât de multe de făcut, de recuperat… Am făcut sport aproape în fiecare zi, am comunicat cu mulți oameni, am stat cu familia mea.

Zile negre au fost vreo trei. Iar în una dintre ele am avut și un scurt atac de panică în care mi s-a părut, așa, brusc, că am tot felul de simptome. Și am început să tremur. Și asta în ciuda faptului că mintea mea era conștientă că nu am motive să mă tem. Am mai avut zile în care nu am avut energie și suficientă motivație încât să îmi desfășor activitățile de rutină, cum e sportul. Fricile mele cele mai mari, pe care încerc să le țin sub control, au legătură cu viitorul. Cu felul în care viețile noastre vor arăta după ce trece nebunia. Mă înspăimântă diverse scenarii, spune-le ”teoria consiprației”, prin care oamenii vor trece într-o epocă de ”total control” și libertăți limitate.
Și au fost zile în care băieții s-au certat continuu… situație nu foarte plăcută.

Ca să-mi fie mai bine îmi fac liste cu task-uri – pe toate planurile – job și personal. Ca să am în fața ochilor cât de multe activități pot desfășura. Apoi, după ce am dus la bun sfârșit câte unul dintre puncte, îl încercuiesc. Am astfel o perspectivă asupra progresului. Mă face să simt că fac concret ceva. Că nu trece timpul chiar degeaba.

Ce o să fac când o să se termine pandemia? Hmmm, este o întrebare complicată, la care încă nu știu răspunsul. Pentru că nu știm ce va fi când se va termina pandemia. Nu știm de ce resurse vom mai dispune ca să călătorim, nu știm dacă vom mai putea călători și în ce condiții, nu știm când vom mai avea voie să mergem la un concert, sunt atâtea necunoscute… Pot să spun ce mi-ar plăcea să fac. Și cred că cel mai tare mi-ar plăcea să îmi reiau viața din punctul în care era acum o lună și jumătate. Și aș mai vrea să merg într-un magazin din care să îmi cumpăr o rochie, pe care să o port la un concert și apoi la o masă în oraș. Și aș mai vrea să plec o zi la mare, singură poate. Și să ajung într-un loc în lume pe care nu l-am mai văzut.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord