Copilul-Mara a făcut ochii mari, s-a minunat și a întrebat cum e posibil așa ceva (ar fi zis chiar WTF dacă ar fi știut ce înseamnă). Mi-a explicat că sunt oameni care pur și simplu nu vor să creadă și pe care nu îi poți convinge cu nici un argument. O discuție similară am avut, tot cu mama, și despre cei care nu cred că Pământul e rotund.

Recunosc că m-am mirat și când am auzit că sunt oameni care nu vor să poarte mască și care „nu cred în covid”. Nici măcar n-am aflat imediat pentru că, în primăvară, când au apărut primele cazuri la noi, am încercat să stau un pic mai departe de știri – tonul alarmist îmi făcea rău. M-am rezumat la sursele oficiale și la informații scrise și, în felul ăsta, am auzit destul de târziu despre conspirații, cip-uri, despre cum nu există nici un virus și despre oamenii care ar fi plătiți să spună că sunt bolnavi.

Nedumerirea mea încă există și mi se pare aberant că sunt așa de mulți cei care-și consumă energia doar ca să nu poarte o mască. Mă întristează și mai tare să constat că, de fapt, refuzul de a purta mască are mare legătură cu lipsa de respect și de grijă pentru celălalt. Dacă ești infectat (chiar și cu virusul ăsta în care nu crezi!), masca îi protejează pe cei cu care intri în contact; doar că asta înseamnă că te mai gândești și la ceilalți, nu numai la tine.

Însă comentariile pe care le văd în social media abundă în ură și în diverse teorii ale conspirației. E foarte multă energie negativă peste tot unde te uiți, oamenii au foarte mult timp și sunt foarte agresivi. Am impresia că e aproape imposibil să îi convingi de ceva. Ignoră orice fel de argumente logice și se folosesc de replici precum <sunt interese mari la mijloc>. Mulți dintre ei au probleme cu exprimarea și scrierea corectă, lucru spune multe despre educația acestor oameni – sau mai degrabă despre lipsa ei.

Las mai jos ilustrația asta la care inițial am râs, dar apoi mi-am dat seama cât e de trist. Părerile sunt bine înrădăcinate, în consecință cred doar ceea ce vor ei să creadă. Doar ce le convine. Și nu m-ar deranja deloc dacă, prin atitudinea lor, nu ar pune în pericol sănătatea celorlalți. E alegerea lor să nu se trateze și să se complacă în ignoranță, însă asta devine o problemă dacă au o boală contagioasă și îi infectează pe cei din jur.

Și-acum aș vrea să închei înr-o notă optimistă, dar nu știu pe unde să caut optimismul ăsta azi. Sper doar că într-o zi vom avea un tratament care să funcționeze și pentru covid-19, că nu va mai dura foarte mult până când vom avea un vaccin și că n-o să mă întâlnesc prea des nici pe aici, nici în viața reală, cu cei care se gândesc numai la ei și au un orizont atât de îngust încât se luptă cu o mască.