Acasă cu Adina Rosetti
Life
Acasă cu Adina Rosetti
24 apr. 2020 |

 

În zilele astea grele, nu putem face multe lucruri. Dar putem să vorbim unii cu alții. Să spunem care ne sunt fricile, cum facem să uităm de ele, cum ne petrecem timpul – care, pentru unii, e, dintr-o dată, prea mult. Și că toate poveștile astea împărtășite ne fac să uităm, măcar pentru o vreme, de temeri și de greu.
Așa că, după ce am scris Acasă, mi-a venit ideea să le scriu unor oameni pe care-i apreciez și să îi întreb: lor cum le e acasă?

 

Mai jos, Adina Rosetti, despre homeschooling, ieșitul din casă ca și cum s-ar aventura pe un teren minat, despre dorul de mare, despre citit, colorat și a lua fiecare zi așa cum e.
E o plăcere să citești confesiunea Adinei.

***

Sunt scriitoare, am doi copii, locuiesc la bloc, la etajul 8. În noul context, ultima informație devine mai importantă decât prima 😉

Hmm, de când s-au închis școlile am ieșit numai pentru cumpărături, pe strada pe care locuiesc, mai precis la farmacie și la “mega al meu” cum îmi place să-l alint. De fapt, mint, am ieșit duminică după-amiază să mă plimb în jurul blocului, îmi era dor de soare și mișcare. Pentru orice eventualitate, eram pregătită cu o declarație pe propria răspundere pentru “deplasare la cumpărături la unități comerciale din zona de domiciliu”. A fost una dintre cele mai frumoase plimbări din viața mea!

 

Adina Rosetti

 

Cum spuneam, mă ocup cu scrisul, chestie care se face cel mai bine acasă, în liniște. De mai bine de 6 ani lucram oricum de acasă, așa că mare schimbare în viața mea nu a fost din acest punct de vedere, oricum sufrageria era biroul meu. În general, profitam de orele în care copiii erau la școală sau la tatăl lor ca să scriu/lucrez, însă acum nu a mai fost cazul: suntem 24/24 doar noi trei și pot spune că izolarea mi-a adus un job nou: am devenit manager de Homeschooling :).

În primele două săptămâni, am ieșit destul de des la cumpărături, mai ales că nu-mi era deloc clar și familiar conceptul de “provizii”. Prin definiție, eu nu aveam nici un fel de provizii în casă și consumam tot ce cumpăram, mai ales că am niște copii tare pofticioși. După vreo cinci drumuri la supermarket, am reușit să adun un stoc de urgență/avarie, unul de necesitate zilnică și – foarte important, am descoperit – un al treilea, intermediar. Acum că am învățat managementul celor trei, merg doar o dată pe săptămână pentru refill. Plec de acasă ca și cum m-aș aventura pe un teren minat, încercând să ating cât mai puține lucruri. Bineînțeles că nici nu ajung în fața blocului și simt nevoia irepresibilă să-mi ating nasul, gura, ochii, telefonul, dar reușesc să mă abțin..
O dată sau de două ori pe săptămână comand ceva bun de mâncare. Prin ceva bun în limbajul copiilor se înțelege “pizza”. Și cărți, am comandat multe cărți!

Despre părți bune
Gătitul, clar. “Înainte” nu aveam timp și, de cele mai multe ori, nici chef. În nici un caz nu făceam dulciuri sau mâncăruri cu timp de preparare peste o oră. Ei, iată că izolarea m-a pus în situația să mă avânt la banana bread, tarte cu mere caramelizate, supă de linte, rasol de vită cu timp de preparare peste patru ore și alte minunății…

 

Adina Rosetti

 

Am, din când în când, momente de angoasă, însă încerc să le țin sub control. Frica mea cea mai mare este ce se întâmplă cu copiii dacă mă îmbolnăvesc. Mi-e groază de spitalele românești în care, odată ajuns, îmi pare că nu mai ai șanse. Mi-e teamă de un viitor în care industria editorială va fi în faliment și tot edificiul fragil pe care mi l-am construit se va prăbuși – însă atunci când te hotărăști să duci pariul trăitului exclusiv din scris, te cam aștepți la asta…

Câteva zile negre am avut și la începutul “școlii online” în care nu am făcut decât să descarc aplicații, să setez platforme și parole, să fac training de utilizare cu copiii, să printez fișe primite pe Google Classroom și apoi să le fotografiez pe cele rezolvate. Acum am lăsat-o mai moale :).

Mă feresc să dau sfaturi sau sugestii oricui, pentru că știu că ce mi se aplică mie nu se aplică neapărat altora – și vițăvercea. Totuși, cred cu tărie în sfatul psihologilor de a lua fiecare zi pe rând, așa cum vine, cu obiectivul de a o duce la bun sfârșit.

Pe mine m-au ajutat câteva articole care au normalizat cumva ceea ce simțeam, ăsta ar fi un exemplu: That Discomfort You’re Feeling is Grief.

Pe mine mă calmează să citesc, să scriu și să colorez.

Când o să se termine pandemia…
Probabil o să recuperez timpul în care nu m-am putut vedea cu iubitul meu, fiind fiecare izolat la el acasă. Mi-e dor să văd marea, să evadez la țară, să beau un pahar de vin cu prietenele și să râdem de toate necazurile. Dar până să apuc să fac toate astea, probabil că primul lucru post-pandemie pe care-l voi face va fi să merg în parc cu băiețelul meu, Anton, care de-abia așteaptă “să zburde”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord