de Alain de Botton

Este una dintre poveștile în care cred că se regăsesc mulți dintre noi tocmai pentru că Alain de Botton spune povestea unei relații, de la început până la… era să spun până la sfârșit, dar nu e chiar așa. E un fel de radiografie a unei iubiri care rezistă în timp: pornește de la primele întâlniri, din perioada în care cei doi sunt înțelegători unul cu celălalt, în care sunt atenți să nu rănească, și trece prin încercările cu care se confruntă majoritatea relațiilor. Griji financiare, nașterea copiilor, aventuri, plictiseală, romantism sau lipsa lui.

Poate că nu e cea mai încurajatoare lectură dacă sunteți la începutul unei relații pentru că nu descrie genul de dragoste perfectă (oare există?), de poveste idilică în care totul e lin. Însă este o carte frumoasă și bine scrisă despre un cuplu care pare real. Romanul e presărat cu intervențiile autorului care “traduce”, când și când, acțiunile îndrăgostiților. Nu pot să vă spun mai mult, v-aș strica plăcerea.

de Meg Mason

Am primit-o cadou, altfel nu aș fi citit-o; titlul și coperta mi-au dat senzația unei cărți superficiale. Puteam să pariez că e o poveste de dragoste ușurică, genul care nu te solicită deloc. Am început-o datorită scurtei descrieri de pe ultima copertă, de unde am aflat că personajul principal are 40 de ani, că a lucrat la Vogue și că acum scrie online. M-a amuzat această caracterizare: mi s-a părut că aș putea avea ceva în comun cu Martha Friel.

M-am înșelat. Nu m-am regăsit în personaj, dar am devorat cartea. Ce mi-am rămas cel mai pregnant în minte este modul în care te poți raporta la perioadele dificile prin care trecem cu toții: te lași pradă disperării, pentru că ai senzația că totul se dărâmă în jur și că e sfârșitul lumii sau – varianta matură – un soi de înțelegere și acceptare a durerii. Conștientizarea că e doar o etapă, că e ceva temporar și că există feluri prin care poți gestiona chiar și momentele foarte grele.

de Simone de Beauvoir

Sylvie și Andrée s-au cunoscut pe când aveau nouă ani și mergeau împreună la școală, în cartierul parizian Saint-Germain-des-Près. Așa cum ne spune și titlul, cele două fete se împrietenesc – dar între ele se înfiripă o prietenie intimă, pasională. Sunt frumoase și inteligente, au note bune la școală, și trec împreună prin diverse schimbări: Sylvie renunță treptat la credință, în timp ce prietena ei, crescută într-un mediu mult mai restrictiv, rămâne loială educației catolice primite.

Romanul – care spune povestea celor două copile și, apoi, adolescente – a pornit de la prietenia autoarei cu Zaza Lacoin (în carte, Andrée) pe care a cunoscut-o în circumstanțe similare. Nu știm în ce proporție Inseparabilele urmărește memoriile lui Simone de Beauvoir și nici câtă ficțiune găsim în carte, dar multe întâmplări ne fac să credem că avem de-a face cu o relatare fidelă a legăturii pe care scriitoarea a trăit-o în copilărie.

E o lectură caldă, emoționantă, una dintre acele cărți pe care o dai gata într-o după-amiază liniștită.

de Celeste Ng

Este una dintre lecturile care m-a marcat și asta pentru că am văzut, încă o dată, cât de fină poate fi granița spre persecuții absurde. Celeste Ng descrie în romanul ei o societate care apără cu orice preț cultura americană și care, sub acest pretext, îi discriminează pe cei de origine asiatică. Măsurile împotriva lor sunt din ce în ce mai restrictive: autoritățile au chiar dreptul de a le lua copiii și de a-i “repartiza” altor familii, totul sub pretextul protecției minorilor.

Dar, în această lume distopică rămân în picioare niște valori: importanța prieteniei, dragostea familiei și puterea artei de a schimba lumea.

“Inimile noastre rătăcite” mi-a amintit, pe alocuri, de  “Poveștile slujitoarei”, chiar dacă atmosfera și întâmplările din carte sunt total diferite. Însă ambele vorbesc despre limitarea unor drepturi și despre societatea civilă care n-a reacționat la primele restricții, care nu erau foarte dure – iar mai târziu a fost, de fapt, prea târziu.

de Helen Macdonald

Am lăsat-o spre final pentru că nu am terminat-o încă, dar este una dintre acele cărți speciale, care nu merita să se afle în afara acestui articol.

“U de la uliu” nu este o ficțiune, ci, așa cum e descrisă și pe copertă, un memoir despre durerea și frumusețea vieții. Helen suferă profund pentru că își pierde tatăl, iar în avalanșa emoțională declanșată de acest moment dificil se întoarce la una dintre pasiunile descoperite în copilărie: cea de a îmblânzi și de a dresa un uliu porumbar, una dintre cele mai agresive păsări de pradă.

Cartea pendulează între două lumi: trecutul, reprezentat de o carte despre îmblânzirea unui uliu, și prezentul – experiența autoarei cu Mabel, o femelă uliu alături de care-și petrece majoritatea timpului.

Lăsând la o parte cele două coordonate temporale, opera reprezintă încercarea unei femei de a trece prin doliu și suferință pentru a-și putea continua propria viață.

de Lu Wei

Deși din cu totul alt registru, am vrut să o trec pe lista “de citit” pentru că este cu adevărat utilă. Iar ordine în casă înseamnă, de multe ori, și ordine în viață.

Lu Wei este un architect cunoscut în China în special pentru consultanță în domeniul designului interior și al locuințelor organizate. În cartea ei, inspirat ilustrată, găsiți tot felul de sugestii pentru simplificarea casei și pentru a face loc lucrurilor utile. Am descoperit aici idei noi și ușor de pus în practică – genul acela de lucruri simple, de te întrebi cum de nu te-ai gândit tu la ele până acum.

Cred că mi-aș fi organizat cu totul diferit casa dacă aș fi citit-o înainte să mă mut în locuința în care stau acum. Deocamdată, la fiecare curățenie generală mai pun în practică câte o găselniță de-ale lui Lu Wei.

Foto principală: Anthony Tran / Unsplash