După FITS
Bucurie
După FITS
31 aug. 2021 |

Cu ce-am rămas după Festivalul de Teatru de la Sibiu: orașul, spectacolele, mâncarea, oamenii, ideile.

Zilele de la Sibiu au fost ca o gură de aer proaspăt într-o după-amiază înăbușitoare. Aveam nevoie să mă răcoresc puțin, să simt că respir, să-mi aud gândurile. Știu că sună ca o vacanță, dar nu ai niciodată vacanță când mergi la un festival. E doar diferit: ai ocazia să vezi diverse manifestări creative și faci altfel de efort – de imaginație, de înțelegere și/sau interpretare. Dar de-ajuns cu toate astea, hai să spunem lucrurilor pe nume.

 

Orașul

Mi-a plăcut Sibiul dintotdeauna, am fost de vreo două ori și anul trecut, e și unul dintre orașele preferate ale fetelor mele. Însă, în timpul festivalului, Sibiul se transformă și forfotește mai mult, sunt, ici și colo, furnicare de oameni care au pasiuni comune și care fac schimb de programe: „Azi am de văzut două spectacole, de la 5 și de la 7, apoi am rezervare la restaurant, deci ne putem vedea doar în prima parte a zilei.” Cam așa a fost și programul meu, ba chiar mi-am dorit să mă întâlnesc cu niște prieteni și n-am reușit. Un altfel de „n-am timp”, care nu înseamnă, de data asta, mult de lucru, ci multe spectacole interesante de văzut.

 

Fotografii realizate de Ruuca la spectacolul lui Akram Khan

 


Spectacolele

E greu de ales când sunt atât de multe, în diverse locuri, inclusiv pe stradă. Din fericire, a avut cine să mă sfătuiască, așa că al meu joi-duminică a însemnat două spectacole de dans contemporan, unul de circ contemporan, un musical, un spectacol-lectură.

Știu că nu sunt singura care a fost impresionată de Akram Khan, dar ăsta e încă un motiv să-l menționez și aici. M-am dus ca o floricică la spectacol, fără să mă pregătesc în vreun fel, fără să aflu despre ce e și așteptându-mă să văd ceva foarte frumos. Motiv pentru care, probabil, m-a lovit zdravăn. „Outwitting the Devil” e impresionat, dar e ca și cum ai pune în scenă un coșmar. E dark, pe o muzică pe care o simți în stomac, care nu e confortabilă, dar care te ține în tensiune.

N-am scris niciodată despre dans și n-aș vrea să-i fac spectacolului vreo nedreptate cu nepriceperea mea. Cert e că am plecat acasă cu uimirea legată de mișcările extrem de lente versus momentele dinamice, țipetele pe care le vezi și le simți, dar nu le auzi, coșmarul din care vrei să te trezești și nu poți, nevoia de aer și imposibilitatea de a respira. Numiți-mă ignorantă, dar habar n-aveam că toate astea chiar pot fi exprimate prin dans. Akram Khan n-a făcut un spectacol frumos – numai frumos nu poți zice că e -, ci unul care te urmărește mult timp după ce l-ai văzut.

Tot la capitolul dans contemporan am mai văzut și „TR[app]ED”, al Korben Company, cu o idee foarte mișto și mesaje legate de tehnologie, stat cu ochii în telefoane, relații în secolul nostru, singurătate și însingurare. Și niște proiecții superbe – am avut dubii legat de ele, nu știu sigur dacă erau proiecții sau monitoare, dar erau super reușite. Nu m-a mai dat peste cap precum precedentul și cred că e un lucru bun, până la urmă :).

Surpriza a venit de unde mă așteptam mai puțin, și anume de la spectacolul de circ contemporan. Sincer nu eram prea curioasă și nici nu credeam că o să mă amuz prea tare, nu prea-mi ardea mie de circ. „Marele început: unu, doi, trei  / Eins Zwei Drei” și a fost superb și amuzant, m-aș duce să-l văd din nou. Și nu seamănă a circ, e o reprezentație minunată. Dar mai bine decât Diana nu cred că pot să zic, așa că las postarea ei mai jos:

Eram curioasă să văd „Familia Addams” a lui Mazilu, citisem despre acest show și a fost un mod plăcut de a-mi încheia experiența de la Sibiu. E un musical și e amuzant, am râs pe alocuri, m-am bucurat de costume și de decoruri. Trebuie să vii pregătit pentru două ore și jumătate de spectacol, altfel sună bine, înțelegi ce-a vrut să spună autorul și mai e și cu happy end.

 

Foto: Plai

Mâncarea

Mie îmi place mâncarea, pentru mine are un rol important în orice vacanță sau deplasare: plec de-acasă, un motiv să iau fiecare masă în oraș. În Sibiu am mâncat bine și altă dată, dar de data asta am descoperit un loc pentru care o să mă întorc. Da, am zis bine: o să mă întorc la Sibiu doar ca să mănânc la Plai. Acolo am mâncat cele mai bune icre (serios, merită încercate), cea mai bună chiflă. Peștele are un sos-poezie, e ceva cu cărbune și lapte; nu știu mai mult despre el, dar e de neratat. Până și cartofii sunt buni, și salata verde e asezonată perfect – iar eu am fpst în foarte puține locuri în care o salată verde are deja tot ce-i trebuie și în cantitățile potrivite.
Pe scurt, la Plai trebuie mers, neapărat cu rezervare.

La Max mai mâncasem de câteva ori, probabil îl știți și voi, că nu e nou, dar cam tot e bun acolo. O descoperire nouă a fost însă La Cuptor unde erau atâtea lucruri interesante în meniu încât m-am hotărât cam greu. A fost bun, sigur revin și aici.

 

 

Fotografii realizate de Ruuca

Ideile

Sunt mulți sponsori la festivaluri – e semn bun, mă bucură – și, prin prisma meseriei, nu pot să nu observ ce face fiecare. La Sibiu m-a surprins plăcut activarea Unicredit Bank, un proiect de artă participativă care arăta foarte foarte bine. E vorba de Zidul Speranței: pentru fiecare SMS trimis (un mesaj despre speranță) în timpul festivalului apărea o nouă cărămidă pe zidul virtual. O idee tare frumoasă, rezultatul e foarte mișto și de neratat – nu puteai să nu-l vezi dacă ajungeai în Piața Mare.

 

Oamenii

Am fost la FITS cu un grup; pe unii îi cunoșteam, pe alții nu. Cert e că ne-am înțeles bine, am vorbit despre câte-n lună și-n stele, am schimbat numere de telefon și-am venit acasă cu prieteni noi.
Sigur că nu mergem toți la festivaluri în grupuri, dar când se întâmplă asta și când grupul e mișto, experiența e atât de bună încât, iată, îți vine să și scrii despre ea.

 

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord