Eu am mai multe. Dar au fost mulți ani în care am folosit doar unul – am scris despre el și despre cum am ajuns de la o singură aromă la o mini-colecție.
Aveam 20 de ani când am simțit, pentru prima dată, că-mi place cu adevărat un parfum. Nu că mi se pare drăguț, nu că e OK, ci că-mi PLACE. Atât de mult, încât aș fi putut să mi-l pun și pe pernă, înainte să adorm. Îl recunoșteam imediat pe stradă și-mi dădea, instant, o stare de bine.
Cred că despre asta era: o aromă care să mă facă fericită. Flower de la Kenzo, varianta clasică.
Eram studentă și, chiar dacă lucram, parfumul ăsta era prea scump pentru mine. A trebuit să aștept vreo doi ani ca să mi-l pot cumpăra. N-am simțit nevoia să folosesc altul vreo șase, șapte ani. Credeam că o să mă dau doar cu el, toată viața 🙂
Apoi am trecut printr-o perioadă grea și una dintre schimbările pe care le-am făcut a fost să-mi cumpăr un parfum nou, Infusion d’Iris de la Prada. Și-apoi încă unul. Și încă unul.
La Flower by Kenzo n-am renunțat însă niciodată. Am și acum o sticluță și, de fiecare dată când îl pun pe piele, mă simt ca atunci când l-am testat prima dată: fericită.
Am vrut să scriu despre primul meu parfum ca să explic trecerea de la anii în care i-am fost fidelă doar lui la perioada mai recentă, când am destul de multe sticluțe cu eau de parfum sau eau de toilette.
Să vă povestesc cum am descoperit că fericirea nu e încapsulată într-o singură sticluță, ci poate apărea chiar acolo unde te aștepți mai puțin.
Notele care-mi plac într-un parfum
Nu cu mult timp în urmă, eram convinsă că am înțeles, în sfârșit, cam ce categorie olfactivă îmi aduce bucurie.
Nimic sofisticat, din contră: de cele mai multe ori vreau să fie note fresh, citrice, care nu sunt intense și care, de cele mai multe ori, care nu persistă prea mult pe piele.
Mă rog, nu m-ar deranja dacă ar persista, dar asta se întâmplă de cele mai multe ori cu aromele puternice, unde găsesc destul de rar ceva pe gustul meu: cele pe bază de oud, tamâie, chiar vanilie. Însă mi se poate face chiar rău de la ele – lucru care nu mi s-a întâmplat niciodată de la un parfum cu bergamotă.
Cum am lucrat mereu în zona de lifestyle, am avut șansa de a merge la multe lansări de parfumuri. Am cunoscut și intervievat parfumieri celebri, am aflat cum sunt extrase anumite note, am mirosit esențe, uleiuri, ca să înțeleg de ce unele sunt foarte rare și foarte scumpe.
Ei bine, să vii să spui că-ți plac aromele fresh în lumea asta complicată a parfumeriei e… cum să vă spun, un fel de amatorism. Ca atunci când comanzi vin roșu lângă pește sau când porți șlapi cu șosete (știu că acum e o combinație în trend, că e cool, dar cei din generația mea înțeleg la ce mă refer).
O vreme am ținut pentru mine partea asta cu notele fresh și am spus cu voce tare doar jumătate de adevăr: că prefer parfumurile care nu sunt foarte intense.
După care m-am săturat și m-am decis să zic fix ce îmi place și ce nu. Dacă oamenilor li se pare interesant să mă judece pentru că pe mine nu mă face fericită oud-ul, ci notele de lime și de mandarină, atunci sunt liberi s-o facă.
Partea frumoasă e că, testând tot felul de parfumuri, am descoperit că rezonez și cu unele care sunt oricum, numai fresh nu.
M-au atras niște combinații la care aș fi zis nu din start. Trandafir? Vaaai, nici nu vreau să-l încerc. Oud? No way, mi se face rău.
Dar, pentru că am deseori contact cu zona asta, am decis să încerc și ce credeam că nu mi se potrivește. Primul nu, al doilea nu, până când, la un moment dat, am avut o surpriză. Tot deschizând diverse sticluțe am descoperit că îmi plac – că îmi plac cu adevărat – și unele parfumuri intense, persistente, care conțin inclusiv acele note pe care le ocoleam.
Acum folosesc chiar și un parfum cu oud. Și fructate, și gurmande, și cu aromă de ceai verde. De trandafir nu mai zic nimic – deși nu-l simt neapărat, există în atât de multe parfumuri, doar nu degeaba e atât de lăudat.
O să vă povestesc și despre ele în următorul articol, dar mai ales despre brandul de parfumerie care mi-a dat lumea peste cap la sfârșitul anului trecut.
Foto: cea cu Kenzo e făcută de mine într-o primăvară în care mi-am cumpărat maci. Celelalte imagini sunt Unsplash+ și Getty Images for Unsplash.
Flower by Kenzo era si printre preferatele mele acum vreo 20 de ani sa zic. Ce amintiri mi-ai trezit! Imi plac multe, nu ma pot decide la unul sau două, doar sunt in zodia gemeni 😄. Vanilia e preferata mea si va rămâne mereu. Mi se potrivesc aromele gurmande, dulci si florale, evit aromele extrem de tari deși unele m-au surprins placut. Oud sau piele de asemenea imi plac. Acum oscilez intre Euforia by Calvin Klein și Black Opium by YSL.
Ce diferite mi se par cele două :), CK și YSL.
Dap, si eu tot asa sunt, la extreme.
Cnad eram mica matusa mea lucra la Ina Center (parfumerie) si se lansase Dolce Vita Dior. A ramas parfumul meu preferat si il port si acum. De la Kenzo mi a ramas in amintire Kenzo Jungle, unic ca miros, il iubesc si pe acesta.
Wooow, Ina Center! Îmi amintesc. Eram studentă, nu îndrăzneam nici să intru acolo pe atunci 🙂
Mai multe : )
Dar de 2 ani preferatul este YSL – Libre.
Si vanilie si arome de fructe.
Partea interesanta este ca l-am primit cadou desi eu nu stiu daca mi l-as fi ales singura.
Multi ani l-am avut in top pe Dior – J’Adore, a fost si mai este si Chanel – Mademoiselle
Asteptam cu interes urmatorul articol cu arome faine si fine. Multumim 🌻
Mă pun pe treabă 🙂
Acum 20 de ani am descoperit Light Blue de la Dolce&Gabbana și de atunci îl folosesc în fiecare vară. Am mai avut tentative (scurte, câteva zile) să-l înlocuiesc, nu pot, el e THE ONE. Iarna folosesc parfumuri mai grele, mai dulci, îmi dau senzația că mă învăluie cu căldură (Si de la Armani, Tresor Midnight Rose de la Lancome, Nomade de la Chloe, Cinema de Yves St Laurent pe când încă se mai făcea). Primăvara și toamna mai ușoare, le variez, mai nou folosesc ceva de la Jo Malone și astă-vară am descoperit unul de la Fragonard.
Și nu, nu am tot stocul ăsta în același timp, doar 4-5 🙂
Și eu am aceeași tendință, să le folosesc vara pe cele light. ❤️