Pe lângă postările din social media pe care le-am făcut de la fața locului, am promis că revin la voi cu mai multe detalii despre noutățile de la Google care au fost anunțate la Paris – un eveniment la care am participat, din România, doar eu și domnul Vasilescu (pe lângă echipa de la Google, desigur). Fetele mele au și făcut o remarcă amuzantă pe tema asta, dar o las pentru finalul articolului. 🙂

Google folosește din ce în ce mai mult AI-ul pentru search, iar asta va schimba atât modul de căutare, cât și rezultatele.

Vă povestesc mai jos.

If you can see it, you can search it – cred că acesta e cel mai important mesaj de la evenimentul Google. Și, sincer vă spun, nu-mi imaginam că voi putea căuta într-o fotografie sau în ecranul telefonului meu. La propriu.

Adică: dacă cineva îmi trimite o fotografie din vacanță, pot, cu google lens, să selectez o clădire din acea fotografie și să caut informații despre ea. Sau un parc. Sau un muzeu.

Dacă văd o imagine cu o încăpere în care este o canapea care îmi place, caut cu google lens acel model. Nu mai fac eforturi să o descriu, nu trebuie să întreb pe nimeni de unde e etc.
Însă, pe lângă căutarea inițială, din imagine, poți adăuga detalii folosind cuvinte cheie – forma obiectului pe care îl cauți, culoarea, brandul sau orice alt detaliu care dă informații despre ce îți dorești să găsești.

Mi-a plăcut însă demonstrația la care am avut parte imediat după eveniment: am scanat o agendă cu un imprimeu abstract, greu de descris în cuvinte. Google a găsit acea agendă, dar să zicem că ce te interesează e imprimeul și că ți-ai dori un covor cu acel model. Ei bine, la căutarea inițială, cea cu imaginea, am adăugat „rug” și l-am găsit.

Mai jos e un scurt video făcut de mine la Paris, la demonstrația de la Google, în care e mai ușor de observat cum funcționează multi-search. Sper să vă placă vocea mea 🙂

Nu știu despre voi, dar eu am prins perioada în care mergeam la Paris cu harta în mână. Hartă tipărită, de hârtie. Acum folosesc Google Maps peste tot, chiar și în București, pentru că e la îndemână, aflu exact cât timp fac până la destinație și care e cea mai rapidă rută – chiar și când merg pe jos. Tot pe maps caut bancomate, farmacii, cafenele aproape de zona în care mă aflu.

Doar că, acum, motorul de căutare merge un pic mai departe:

Nu toate aceste noi features de la Google sunt disponibile în toate țările în același timp. Multisearch-ul funcționează și în România, dar trebuie să mai așteptăm puțin pentru a avea ultimele update-uri și în maps.

Partea bună e că le putem testa deja în călătorii – asta am făcut și eu la Paris. Trebuie să ai instalată aplicația Google Lens, iar apoi orașul poate arăta așa:

Au întrebat unde plecăm, le-am spus. Au făcut ochii mari nu când au auzit de Paris, ci de Google.

– Serios?, ne-au întrebat, ușor circumspecte.

– Serios, am zis.

– Și ce-o să faceți voi la Google?

– Participăm la un eveniment unde aflăm care sunt noutățile și scriem despre ele.

– Și cine mai merge?

– Din România, doar noi doi.

Se uită una la alta și apoi cer detalii, să fie sigure că nu le păcălim, dar se conving destul de repede. Li se pare că e ceva cu adevărat important – sincer, și mie mi se pare.

Ca să concluzioneze, Ioana mă măsoară din cap până-n picioare și, înainte să iasă din cameră, îmi zice, din vârful buzelor:

– Și tu te mai chinui să slăbești!

Practic, din punctul de vedere al fetelor mele, dacă Google mă invită la evenimentele lor internaționale, nu contează câte kilograme am :))).

Cine credeți voi c-a mâncat croissante la Paris?

The post Ce am căutat la Paris appeared first on Mara Coman.

Ieri am ajuns la Paris și am avut o zi plină: am fost la evenimentul Google (despre care voi povesti separat) și-apoi la o cină tare frumoasă pe Sena.  

Doar că nu mă întorc încă acasă; dacă tot am ajuns la Paris, am decis să mai stau vreo două zile pe-aici. 

Ei, aici intervine problema: ce fac eu în aceste două zile?

Pentru că am lucrat mulți ani la Marie Claire, cred că am fost de vreo 20 de ori la Paris. Știu orașul, am luat de multe ori la pas Champs-Elysee, am fost și în Montmartre, și la Louvre, m-am plimbat în Jardin de Luxembourg, am fost la Pompidou sau la Cité de la Mode. Pot să continui, dar ați înțeles ideea. 

Cu toate astea, Parisul e imens și are o mulțime de secrete. Sunt convinsă că fiecare are un loc preferat aici: o cafenea, o străduță, un magazin vintage, o librărie, o galerie.

Care e, pentru voi, acel loc special din Paris?

Mă gândesc că am putea să adunăm niște idei frumoase și niște sugestii inspirate, care să completeze clasicele sfaturi de pe wikipedia. Și sigur o să-mi fie și mie mai ușor să decid ce să fac azi și mâine în orașul ăsta superb. 

Ce ziceți, mă ajutați cu asta? 

The post Dacă ar fi să alegi un singur loc din Paris appeared first on Mara Coman.

Doar că, pentru asta, ar trebui să fiu la Paris și, din păcate, nu e posibil  chiar acum. Din fericire, am avut șansa să văd o parte din imagini și m-am bucurat chiar și așa – deși nu se compară cu experiența unei expoziții.

Să vă spun despre ce e vorba. Se numește Eternal Nineties și, dacă cumva ajungeți la Paris între 26 februarie și 9 martie, mergeți să o vedeți la Galerie Duret. Este curatoriată de Nikita Dmitriev, iar artiștii invitați să expună sunt fotografi premiați de-a lungul timpului – Jacques Burga, Fred Meylan, Sylvie Castioni, Sabine Villiard, Félix Dol-Maillot, Pierre-Alban Hüe de Fontenay, Denis Boulze.

Expoziția adună fotografii reprezentative pentru anii 90, care au reprezentat era supermodelelor. Un moment important – și care a rămas în istoria fotografiei de modă – este apariția revistei Vogue SUA din ianuarie 1990, care le-a avut pe copertă pe Cindy Crawford, Naomi Campbell, Linda Evangelista și Christy Turlington, iar fotografia a fost realizată de Peter Lindbergh.

Câte ceva despre cei care au realizat imaginile ce vor fi expuse acum, la Paris: Jacques Burga, Sylvie Castioni și Fred Meylan portretizează femeia-zeiță, de o frumusețe copleșitoare.

La Félix Dol-Maillot, Denis Boulze și Pierre-Alban Hüe de Fontenay descoperim femeia in intimitatea ei, uneori acasă, în ipostaze relaxate, care ne dau indicii și despre relația lor strânsă cu fotograful.

În imaginile realizate de Sabine Villiard, corpul femeii e fotografiat în toată splendoarea, într-o scenografie extravagantă.

Fred Meylan

Felix Dol-Maillot - Jeans

Fred Meylan - Ophelie Guillermand

Jacques Burga - Charlotte Lawrence

Denis Boulze - Théa 3

Jacques Burga - Valentina Hites

Sabine Villiard - Lick

Fred Meylan - Léa Seydoux

Felix Dol-Maillot - Aïushi

Pierre-Alban Hüe de Fontenay - Margot

Deși viziunile artiștilor sunt diferite, există și puncte comune: actrița Léa Seydoux este fotografiată atât de Fred Meylan, cât și de Sylvie Castioni. În imagini realizate de Sylvie Castioni și Pierre-Alban Hüe de Fontenay apare țigara, cu diversele ei referințe. De asemenea, denimul – țesătura emblematică a anilor 90 – e prezent în fotografiile lui Fred Meylan și Félix Dol-Maillot.

Toate aceste imagini vorbesc despre estetica anilor 90 care i-a inspirat, de altfel, pe fotografii contemporani.

Imagine principală: Léa Seydoux fotografiată de Sylvie Castioni

Mulțumesc Nœud PR și Galerie Duret pentru imagini.

The post Înapoi în anii ’90 appeared first on Mara Coman.

Iată-mă-n Paris, unul dintre orașele alea unde ai de toate – și muzee, și galerii, și restaurante, și patiserii la fiecare colț de stradă, și magazine, și case de modă. Cred că erau chiar și reduceri, n-am verificat.
E orașul în care chiar ai o mulțime de lucruri de făcut și de obicei e greu să le alegi pe cele care încap într-un weekend, cât am eu la dispoziție de data asta.

Dar mie începe să-mi bată inima mai tare duminică dimineața – pentru că e zi de mers la piață.

Prima care m-a impresionat a fost celebra La Boqueria din Barcelona. Era, cred, în vara lui 2007. M-am dus la piață pentru că era pe lista de lucruri pe care trebuie să le vezi în Barcelona. Îmi amintesc că am cumpărat toate fructele exotice (de multe nici nu auzisem până atunci) și că m-am entuziasmat tare-tare în piața de pește. Bine, Barcelona e și unul dintre orașele mele favorite, chiar unul în care mi-ar plăcea să trăiesc.

Nu-mi amintesc ce-a urmat, în ordine cronologică, după La Boqueria. Dar mi-au rămas bine întipărite în minte piețele siciliene – sunt favoritele mele.

Sunt trei piețe mari în Palermo și-am mers, desigur, în toate. Mi-era foame și poftă de orice. Am mâncat în micile restaurante din piață, am cumpărat legume deep fried, fructe, măsline, ulei de măsline, roșii uscate, semințe de pin.

Jur că până și lămâile aveau alt gust. Ah, și erau lămâi din alea imperfecte, un pic strâmbe, nu de-astea trase la xerox, cum sunt la noi în hypermarket-uri. Nu-mi mai trebuia nici un restaurant cu pretenții și review-uri; mâncarea aia simplă din piață a fost cea mai bună pe care am gustat-o vreodată.

Așa că am luat la rând piețele din fiecare oraș din Sicilia în care am fost și am descoperit că acolo sunt eu fericită. Aaaa, și să ne înțelegem: nu-s niște locuri septice și ordonate. Chiar deloc. Uneori e mizerie, alteori e vacarm – sau ambele. Asta e, cred că-mi place un pic mizeria. 😳

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Piața din Kuala Lumpur

Sunt ani buni de când colind piețele. Îmi amintesc de souk-urile din Dubai, Egipt și Doha. De bazarul din Istanbul. De-o piață din Copenhaga și de una din Oslo – astea două, însă, ordonate și civilizate, că așa-i la nordici; și da, acolo poți chiar și să plătești cu cardul.

Îmi amintesc de coloratele Chow Kit și Jalan Alor din Kuala Lumpur. De piața din Atena sau de cele din insulele grecești.

Sunt, desigur, diferite. Dar, cumva, acolo parcă vezi viața autentică, adevărată, a unui oraș. Acolo găsești localnicii (uneori agasați că-s prea mulți turiști) care-și fac cumpărăturile, care negociază și-și aleg fructele și legumele pentru prânz.

Când merg în piețe am senzația că acolo simt, cunosc și înțeleg locul în care mă aflu. Parcă-mi dă voie, îmi permite să-i aflu secretele.

Și, cel mai important, acolo mă bucur eu.

Am primit, evident, privirea aceea (sunt atâtea lucruri de făcut la Paris și mie-mi trebuie piață!), dar am aflat despre Marche De La Varenne, care e deschisă joia și duminica. E-n afara Parisului, într-un mic orășel, de altfel.

O piață mare, curată și ordonată – era de așteptat, doar e în Franța, trebuia să găsesc eleganță și la piață!

M-am opritla fiecare tarabă, mi-a fost poftă de de toate. Aș fi vrut să gătesc și eu carne din aia legată cu sfoară și cu fructe confiate. Mi-am imaginat cum file-ul de pește ar fi gata în zece minute și cum creveții s-ar rumeni imediat cu puțin ulei de măsline, ardei iute, pătrunjel și usturoi. Ah, și saint-jacques. Vai, cât de bine arată anghinarele! Și morcovii în trei culori – știu că-s tot morcovi, dar chiar fac impresie artistică.

La tarabele cu brânză m-am uitat ca mâța-n calendar, nu prea știu eu cu brânza franțuzească. Dar arată atât de bine!

Și nu mai voiam să plec de lângă colțul italian în care se vând paste de casă, de la tagliatelle la ravioli și tortellini. Cum așteaptă ele acolo, în făină, să le ia cineva acasă și să le-arunce în apă clocotită și să le presare apoi niște parmezan și niște busuioc.

Să nu uit și de colțul cu boulangerie artisanale. Aș ronțăi pâinea aia în fiecare zi, așa, ca o gustare între mese. Și cu-n verre de vin rouge servit într-un pahar de cristal vintage, pe la cinci.

N-aș putea vreodată să țin regim dacă aș locui în Franța. Sau în Italia. Ah, stai, de fapt nici acasă nu prea pot :).

The post Bucuria din piață appeared first on Mara Coman.

… de cafenelele și braseriile cu scaunele întoarse spre stradă. La care sunt mereu mulți oameni (nu doar turiști), indiferent de oră. M-am întrebat de multe ori cine sunt ei și cu ce se ocupă.
… de măsuțele mici și înghesuite, în așa fel încât, la Paris, nu poți să mănânci niciodată singur.
… de bulevardele atât de întinse și podurile peste Sena. De toate lacătele încuiate de îndrăgostiți.
… de desenatorii de la colț de stradă și de anticarii care vând, printre altele, și reviste Marie Claire foarte vechi.
… de librării. Ah, cât îmi plac librăriile pariziene! Aș sta în ele ore întregi. Într-un an am plecat acasă cu o mulțime de cărți și albume – chiar am sunat la Air France să aflu dacă limita de bagaj e 20 kg sau 23kg. Era 23 și era important 🙂
… de vitrinele superbe, care au o idee în spate și care mă surprind de fiecare dată.
… de magazinele de lux unde ești bine-primit chiar și când porți bascheți și unde poți să probezi câte lucruri ai chef, fără să simți că vânzătoarea abia așteaptă să ieși (deși poate chiar așa e!)
… de cofetăriile și patiseriile care îmi lasă gura apă. Pot să intru în 90% din cofetăriile din București fără să mă impresioneze vreun dulce. Însă aș cumpăra tooot din cofetăriile pariziene.
… de croisante și de cafe creme. Și de baghete.
… de sorbet Berthillon – preferatul meu e cel de zmeură.
… de dezamăgirea chelnerului atunci când îi spun că vreau friptură de vită, dar că nu, nu o pot mânca în sânge. Nici măcar n-o pot privi.
… de micile restaurante japoneze, unde merg să mănânc sushi, și mă chinui uneori să mă înțeleg cu cei de acolo, care nu vorbesc nici engleză, nici franceză – iar japoneză nu știu eu chiar deloc 🙂
… de felul în care, după două zile, mi se pare că știu să spun câte ceva în franceză. Așa încep fraza în franceză și o termin în engleză.
… de șansonetele cântate la metrou.
… de târgurile de vechituri prin care poți găsi comori dacă ești în Paris în vreo duminică dimineața.
… de magazinele întregi de ceaiuri, din care mi-e greu mereu să aleg. Deși nu beau ceai atât de des, iar preferatul meu e, oricum, același sortiment de câțiva ani.
… de ploaia rece din mijlocul verii, care parcă mă ia mereu prin surprindere.

Bine, acum plouă zdravăn și acasă, avem vreme pariziană 🙂

The post Paris – Mi-a fost dor, dar n-am știut appeared first on Mara Coman.

Anul ăsta aproape am plecat în sudul Franței, apoi la Paris și apoi în Maroc. Aproape.

S-o luăm cu începutul. Planific totul, până la cele mai mici detalii – când au copiii vacanță, când și unde plec eu. Caut bilete de avion, caut orarul TGV-ului. Stabilesc unde o să stau și aproape că-mi imaginez și ce o să mănânc. Muncesc ca nebuna, să termin tot, să nu plec cu stres și cu to do list după mine. Îmi iau concediu. Totul e planificat.

Și-apoi Chip și Dale (așa cum le alint eu pe Ioana și Maria), încep să tușească. O răceală banală, nici o problemă. Mai sunt două săptămâni până când o să plec. În cinci zile o să fie bine și gata de școală. Mergem la doctor, ne întoarcem acasă, eu fac flic-flac-uri și găsesc Flixotide (coșmarul meu, acest Flixotide care mi-a mâncat zilele;  căutându-l, am ajuns în locuri din București despre care nici nu știam că există). Măsor medicamentele la milimetru, administrez, totul bine. Toootul merge spre bine.

Și răcesc eu. Dar răcesc, nu glumă. Când tușesc, sunt convinsă că-i trezesc din somn și pe vecinii de sus, și pe cei de jos. Ah, nici o problemă – cât timp pot să stau în picioare, e totul bine. Până sâmbătă (adică azi), când trebuie să plec, o să fiu OK. Înghit douăzeci de paracetamoale și niște pastile pentru gât și gata, o să fiu perfectă pentru vacanța mea din sudul Franței. Și de la Paris. E totul bine, da?

Aproape că mi-am făcut bagajele și mă pregăteam să-mi fac check-in-ul. Primesc notificări despre zboruri (că erau mai multe), să nu cumva să uit de ele. Și-apoi răcesc gâsculițele din nou. O luăm de la capăt: mergem la doctor, mergem la farmacie (unde mai las echivalentul unui bilet de avion) și azi, la ora nouă dimineața, avionul meu decolează fără mine. Ce Paris, ce sudul Franței? Ah, să nu mai zic de Maroc, mi-e și frică să mă gândesc.

Și iată-mă în mijlocul patului, răcită bocnă. Micuțele sunt bine și simpatice ca întotdeauna, și-au revenit miraculos. Eu stau înconjurată de paracetamoalele pe care le-am scos din bagaj.

Cam asta s-a ales de planurile mele. Așa că, dacă te plictisești și ai o viață monotonă, fă-ți planuri cu mine. Îți dau eu viața peste cap și, bonus, ai șansa să pleci singur în vacanță. Nu-i așa că sună bine?

Stai, că avem și planul B. Ce sudul Franței? Uite, erau șanse de ploaie azi – iar la mine în cartier e soare. Primăvară în toată regula. Azi-dimineață m-am trezit cu ciripit de păsărele. La Paris sunt inundații, au mai evadat și 50 de babuini de la zoo – iar la mine acasă e liniște și pace. Nici măcar un pavian cu mantie nu calcă pe-aici! Mi-am reparat și cablul, și internetul, putem face binging tot weekend-ul. Și nu numai: nu ți-am zis că am o săptămână de concediu?

OK, știu că sunt puțin răcită, dar să vedem în continuare partea plină a paharului: ai șansa să-mi faci ceai fierbinte (Mariage Freres, da? Să fie franțuzesc!). Abia am repus în funcțiune espressor-ul minune, care face un cafe au lait mai ceva decât cel de la Cafe de Flore. Și espresso, și cappucino, you name it. Dacă mă întremez puțin, poate și gătesc ceva. Ah, dar stai: pe card sunt bani pentru o săptămână în Franța. Putem să comandăm foie gras și să bem șampanie. Sau un vin roșu franțuzesc, înțeleg că ar face pereche mai bună cu paracetamolul meu. Iar când ne plictisim de finețuri, fac eu cartofi prăjiți (franțuzești, desigur) pe care să-i mâncăm cu mâna.

Trebuie să mai adaug și că te poți bucura de perioade de liniște. Deh, sunt răcită, mă doare gâtul, vorbesc mai puțin. Și când vorbesc… am vocea asta sexy, puțin răgușită. Cred că, dacă în loc să scriu chestiile astea aș fi înregistrat un podcast, aveam șanse să primesc o ofertă de la vreun radio.

Acestea fiind spune – adică scrise – , anunț oficial că ofer consultanță în anularea planurilor de călătorie. Unde să suni, ce formular să completezi, câți bani primești înapoi dacă anulezi un bilet de avion. Am ceva experiență: aproape am plecat în Iordania acum trei ani, aproape am plecat în Sicilia acum patru ani (mi-a ieșit însă ceva mai târziu) și aproape am plecat în sudul Franței, azi. Maroc? De-acolo ce se aude? 🙂

The post Te plictisești? Fă-ți planuri cu Mara! appeared first on Mara Coman.

Azi am scris un articol de travel pentru Marie Claire si gata, mintea mea a plecat in vacanta. Calatoriile sunt sportul meu favorit, am o lista (prea) lunga de locuri pe care vreau sa le vad si nu m-ar deranja deloc sa imi petrec viata intre doua zboruri. Nici diferenta de fus orar nu ma deranjeaza prea tare. Totusi, sunt niste lucruri care-mi pot ruina vacanta: ploaia si gerul. Ma deranjeaza si separat, dar mai ales cand se combina.

De multe ori am avut noroc: am fost la Londra si a fost soare, la Paris a fost, de cele mai multe ori vreme frumoasa (cel putin cand am fost in vacanta si nu cu treaba), in New York a fost superb. Anul trecut pe vremea asta am plecat in Dubai, ca sa fiu sigura ca nu am parte nici de frig, nici de ploaie. Iar verile in Grecia sunt minunate, aproape ca mi-as fi dorit sa se racoreasca putin cu o ploaie scurta.

Apoi totul s-a dat peste cap. In decembrie am plecat in Sicilia, pe principul „unde putem merge sa fie cald si sa ne permitem”. M-as fi dus in Thailanda sau in Africa de Sud, am facut vreo 10 simulari pentru Maroc si apoi am revenit cu picioarele pe pamant. Asta e, momentan nu pot sa plec decat in Europa daca nu  fac un credit (si nu cred ca e cea mai buna idee). Imi doream tare mult sa merg in Sicilia, review-urile despre vreme aratau promitator, asa ca am aterizat la Palermo intr-o noapte. Picura putin, rezonabil, asa ca am batut orasul vreo ora pana sa gasim ceva, orice, de mancat la 2 noaptea. A doua zi am dormit mult, dar cand m-am trezit, eram nerabdatoare sa iau la pas orasul din „Palermo Shooting”. Am iesit din camera tarziu, sa mergem la unul din restaurantele laudate. Si ploua. OK, am zis, suntem in vacanta, avem gluga, avem umbrela, hai sa incercam. Nu. Ploua de nu puteam merge pe strada. Am mancat in timp ce speram sa mi se usuce blugii mai repede, apoi am fugit la hotel. Ziua a doua? Am reusit sa ne plimbam vreo doua-trei ore, apoi ne-a prins o ploaie mai zdravana decat cea din prima zi. Din fericire, in urmatoarele zile a fost soare, chiar daca un pic frig, dar am putut sa ma bucur un pic de vacanta.

A urmat Bruxelles. Nu ma asteptam sa fie ca in Dubai, dar in ziua in care am ajuns a fost ca azi. Vreo 20 de grade, soare, mai cald ca la Bucuresti. Saream intr-un picior de fericire. Dar minunea n-a durat: in restul zilelor petrecute in Belgia, a fost frig, urat si ploaie. OK, nu chiar ploaie torentiala, dar o vreme din aia in care trebuia sa mai intru in cate un magazin sau in cate un restaurant ca sa ma incalzesc. Mi-am cumparat fes dintr-un butic cu suvenire. Daca as fi gasit, mi-as fi cumparat si manusi.

Mai in gluma, mai in serios, jumatatea mea m-a avertizat sa aleg, pentru urmatoarea escapada, o destinatie in care sa nu ploua. Mergem la Madrid. Cum sa fie in Spania la final de aprilie? Probabil ca sunt si zone in care se face plaja, nu? Am luat bilete, cazare, am downloadat harta Madridului de pe tripadvisor. Si, guess what? Ma uit pe accuweather si vad ca in vreo 2 zile sunt sanse de ploaie. Teoretic, ploi scurte, de vara. Sper. Cred ca o sa verific site-ul in fiecare zi, speram ca in locul imaginilor cu nori o sa apare unele cu soare.

Acum ziceti si voi: ce fac eu la Madrid daca ploua?

Foto: Radu Coman

The post Ce faci cand ploua in vacanta appeared first on Mara Coman.

Numar zilele. Ca si anul trecut, vacanta mea e planificata la final de august. Nu numai ca numar zilele, dar as vrea sa am un buton de fast forward, sa ma teleportez acum undeva la plaja, pe sezlong, sa nu fac nimic si sa aud marea. Doar ca, pana atunci, mai am cateva zile de munca intensa, ca sa las totul in ordine. Si am si o dilema: cum sa-l conving pe el sa-mi lase mie geanta aia mare?

Nu, nu plec in vacanta cu toate hainele din dulap. N-as avea nici o sansa, n-au loc in nici un geamantan. Plecam, de regula, fiecare cu valiza lui – nu pentru ca hainele noastre n-ar avea loc intr-una singura (desi eu am tendinta sa overpack), ci pentru ca nu stim niciodata cu ce anume ne intoarcem de acolo. Exemple? Am venit cu 13 kilograme de albume foto din Paris sau, la polul opus, cu 6 kilograme de ulei de masline extra virgin din Grecia (mai exact, de prin Paxos, un adevarat paradis, unde mi-ar placea sa ma mut cand ies la pensie).

Doar ca, pana acum, eu n-am plecat niciodata doua saptamani fara sa dau pe acasa. Da, am avut doua saptamani de vacanta, cand am fost intai in Santorini, apoi la Paris, dar tot am trecut pe acasa si am pus sosete si tricouri curate. Numai ca, de data asta, mergem in Malta, iar eu plec de acolo direct la New York. Si nu ma pot duce in the big apple cu aceleasi haine. Deci cum il conving sa-mi dea mie geanta aia mare?

The post Holiday – coming soon appeared first on Mara Coman.

Nu stiu la ce va ganditi voi luni dimineata, dar azi, cand am deschis ochii si am vazut cum ploua afara, m-am gandit la vacanta. Am cautat pe internet niste oferte de Craciun, chiar daca stiu ca anul asta eu voi petrece sarbatorile cu fetitele mele, pe langa brad. M-am jucat un pic cu biletele de avion si m-am gandit unde mi-ar placea sa merg si pe unde am mai fost si mi-as dori sa revin.

Cel mai usor si cu un foarte bun raport calitate-pret sunt ofertele de cazare la Praga si Viena pe care le-am gasit pe Christian Tour, o agentie de care eu am fost foarte multumita. E drept ca trebuie sa va cam grabiti cu biletele de avion. Daca nu le cumparati prin agentie, eu folosesc motorul de cautate Momondo. Si cum de multe ori zbor cu Tarom, mai am un mic pont: intotdeauna fac rezervarile pe site si bifez casuta cu plata prin agentie. Nu pentru ca nu vreau sa platesc cu cardul, ci pentru ca, in felul asta, fara nici un cost, biletul meu este rezervat 48 de ore, timp in care ma pot gandi daca chiar vreau sa plec, daca gasesc cazare, daca nu cumva gasesc o oferta mai buna in alt oras. Mai mult, am aflat ca biletele la Tarom sunt mai ieftine cu 20% daca sunt cumparate de pe site.

Dar sa revenim la destinatii :). Mi-ar placea Viena pentru piata de Craciun, pentru vinul fiert care se vinde la orice colt de strada, pentru atmosfera de pe strazi. M-as duce la Praga pentru ca n-am fost niciodata si pentru ca am auzit povestile lui Radu despre Praga. M-am indragostit de Barcelona, as merge acolo oricand, nu doar de Craciun, pentru ca ador orasul asta vesel si colorat. In Paris va ninge, dar o sa fie foarte romantic si te poti incalzi oricand cu traditionala supa de ceapa. La Roma as manca multe paste, mozzarela, as bea Barolo si-as tine dieta la intoarcere.

Daca vreti sa faceti rezervari direct pentru cazare, o idee buna este Booking.com. Eu folosesc intotdeauna varianta cu anulare gratuita – mai exact, daca ma razgandesc, pot sa anulez rezervarea fara sa platesc. Totul e sa anunti cu 48 de ore inainte de data la care ar fi trebuit sa ajungi la hotel. Plata se face la destinatie, dar sunt unele hoteluri care-ti cer numarul cardului si rezerva o anumita suma (in felul asta stiu ca functioneaza cardul) care este returnata in 30 de zile. Lucrul asta poate fi enervant, mai ales daca faci rezervari la mai multe hoteluri – dar sunt si unele care nu cer nici un card. Mie mi se pare foarte util, mai ales cand nu stiu sigur daca gasesc o oferta buna pentru zbor.

Gata, acum trec la to do list-ul de luni dimineata. Si, la cum e afara, macar ma imbrac ca pentru Craciun 🙂

The post Visand la vacanta de Craciun appeared first on Mara Coman.

Am tinut mult sa vad parfumeria Serge Lutens cand am fost la Paris. Este singura din lume si se afla la Palais Royal. Parfumurile de nisa ale lui Lutens se vand acolo si numai acolo.

Buticul e magic, un amestec de intuneric si stralucire. La fel si vitrinele, la fel si afisele. Toate te fac sa crezi ca Serge Lutens e un vrajitor si, cumva, gandindu-ma la cate arome a creat, nici nu mi se pare ca fac o afirmatie exagerata.

Noutatea expusa in vitrina si lansata anul asta se numeste La Fille de Berlin si arata senzational. Un parfum rosu – parfumul, nu sticla – , un rosu intens, ca petalele de trandafir. De altfel, este o aroma florala (cu trandafir), un pic orientala, un pic dulce. Cand vezi sticluta, ti-o doresti.

In buticul Serge Lutens e greu sa nu descoperi un parfum de care sa te indragostesti. Mi-au ramas in minte doua (ca nu putea sa-mi placa mie numai unul!): unul discret, lemnos si floral, care se numeste Bois de Violette (pentru ca ador aroma de violete, insa asta e alta poveste). Dar si Louvre – puternic, tipator, cu aroma de migdale amare.

Serge Lutens despre La Fille de Berlin

 She’s a rose with thorns, don’t mess with her. She’s a girl who goes to extremes.
When she can, she soothes; and when she wants … !
Her fragrance lifts you higher, she rocks and shocks.

Foto: luxuryculture.com, unboricuaensuiza.com, gettingcheeky.com, cafemakeup.com

The post Serge Lutens si La Fille de Berlin appeared first on Mara Coman.