Înapoi în anii '90
Glitter
Înapoi în anii ’90
23 feb. 2022 |

Una dintre expozițiile de fotografie pe care mi-ar fi plăcut să le văd.

Doar că, pentru asta, ar trebui să fiu la Paris și, din păcate, nu e posibil  chiar acum. Din fericire, am avut șansa să văd o parte din imagini și m-am bucurat chiar și așa – deși nu se compară cu experiența unei expoziții.

Să vă spun despre ce e vorba. Se numește Eternal Nineties și, dacă cumva ajungeți la Paris între 26 februarie și 9 martie, mergeți să o vedeți la Galerie Duret. Este curatoriată de Nikita Dmitriev, iar artiștii invitați să expună sunt fotografi premiați de-a lungul timpului – Jacques Burga, Fred Meylan, Sylvie Castioni, Sabine Villiard, Félix Dol-Maillot, Pierre-Alban Hüe de Fontenay, Denis Boulze.

Expoziția adună fotografii reprezentative pentru anii 90, care au reprezentat era supermodelelor. Un moment important – și care a rămas în istoria fotografiei de modă – este apariția revistei Vogue SUA din ianuarie 1990, care le-a avut pe copertă pe Cindy Crawford, Naomi Campbell, Linda Evangelista și Christy Turlington, iar fotografia a fost realizată de Peter Lindbergh.

Câte ceva despre cei care au realizat imaginile ce vor fi expuse acum, la Paris: Jacques Burga, Sylvie Castioni și Fred Meylan portretizează femeia-zeiță, de o frumusețe copleșitoare.

La Félix Dol-Maillot, Denis Boulze și Pierre-Alban Hüe de Fontenay descoperim femeia in intimitatea ei, uneori acasă, în ipostaze relaxate, care ne dau indicii și despre relația lor strânsă cu fotograful.

În imaginile realizate de Sabine Villiard, corpul femeii e fotografiat în toată splendoarea, într-o scenografie extravagantă.

Deși viziunile artiștilor sunt diferite, există și puncte comune: actrița Léa Seydoux este fotografiată atât de Fred Meylan, cât și de Sylvie Castioni. În imagini realizate de Sylvie Castioni și Pierre-Alban Hüe de Fontenay apare țigara, cu diversele ei referințe. De asemenea, denimul – țesătura emblematică a anilor 90 – e prezent în fotografiile lui Fred Meylan și Félix Dol-Maillot.

Toate aceste imagini vorbesc despre estetica anilor 90 care i-a inspirat, de altfel, pe fotografii contemporani.

 

Imagine principală: Léa Seydoux fotografiată de Sylvie Castioni

Mulțumesc Nœud PR și Galerie Duret pentru imagini.

Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord