Și câteva lecții de care, probabil, aveam nevoie.
La primul eveniment cu mulți oameni la care am fost anul ăsta, eram printre puținii care purtau mască. Urma să zbor în Italia peste câteva zile și nu voiam să risc să mă îmbolnăvesc înainte de plecare. Însă recunosc că am avut un sentiment ciudat: eram într-un spațiu închis, înconjurată de multă lume, după doi ani de evitat aglomerația.
M-am întâlnit acolo cu cunoscuți pe care nu-i văzusem de dinainte de pandemie. Nu știam dacă să ne îmbrățișăm sau nu și eram ușor stingheri. Ne întrebam unii pe alții cum ne simțim. Ne mai plac evenimentele? Ne mai plac serile astea, cu mulți oameni și prosecco, ținutele de cocktail, pe care și uitasem că le avem? Mai știm ce să ne spunem? De unde să reluăm discuția? Să ne întrebăm ce am făcut în ultimii doi ani?
Înainte
Îmi amintesc că, la începutul pandemiei, speram cu toții că o să țină puțin, că o să stăm acasă câteva săptămâni de stat acasă. Și apoi, când ne-am dat seama că nu va fi așa, tot așteptam să treacă.
În perioada aceea, însă, tot citeam diverse opinii ale unor oameni care spuneau că ne vom obișnui să trăim cu pandemia și că nimic nu va mai fi la fel. Și nu mi-a plăcut deloc: încă speram că, dacă avem destulă răbdare, viața va reveni la normal. Care nu era noul normal despre care citeam din ce în ce mai des.
Zâmbesc acum, când îmi dau seama ce naivă eram, ca un copil care vrea să se trezească dintr-un coșmar. Voiam să șterg totul cu buretele și să continui de unde am rămas, ca într-o poveste. Nu-mi imaginam cum va fi viața peste un an sau doi, iar asta-mi crea un disconfort. Dacă mai e vreun control freak pe aici, înțelege de ce.
La mai mult de doi ani distanță, vorbeam cu colegele mele din #ACinceaPutere despre cum e viața acum: un fel de new new normal (da, repetiția e intenționată), cu obiceiuri vechi și noi. Nu știu și nu cred că e cineva care a reușit să se întoarcă cu totul la „cum era înainte”. E aproape imposibil, de altfel, pentru că cei din jur s-au schimbat. Regulile s-au schimbat. De exemplu, azi zbor spre Viena, iar în avion e obligatorie purtarea măștii FFP2.
Jumătatea plină
Pentru mine, acest new new normal nu e neapărat rău și nu seamănă cu nimic din ce mi-am imaginat. Dar, dacă m-aș întoarce în timp, i-aș spune Marei de atunci să aibă răbdare, că o să fie totul OK. Că, într-adevăr, viața nu va fi la fel, dar că nu va fi rea; doar diferită.
Pandemia – despre care nu, nu cred că s-a terminat – ne-a adus o mulțime de probleme, ne-a accentuat frici, ne-a trimis în spitale și ne-a luat oameni dragi de lângă noi. Dar ne-a dat și niște lecții: ne bucurăm mai mult când ne revedem cu oameni dragi, când mergem la restaurant (vă amintiți când era imposibil?), la film sau la teatru.
Fetele mele sunt fericite să meargă la școală, deși, acum doi ani, își plângeau soarta în fiecare dimineață.
Cât despre mine, am în continuare tendința de a evita locurile foarte aglomerate, care, de altfel, nu mi-au plăcut niciodată. Dar cred că trăiesc mai mult acum, în prezent, îmi fac planuri pe termen mai scurt și nu-mi mai place să amân. Încerc să fac ce-mi doresc pentru că habar n-am ce va fi la anul sau peste doi ani. Și nici n-am nici un glob de cristal la îndemână.
Foto: Jaric Swart /Unsplash
Acest text face parte dintr-o serie de materiale scrise sub umbrela #ACinceaPutere.
Citiți și articolele colegelor mele, pe aceeași temă:
#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte. #AcinceaPutere este despre bun simț, cinste, caracter, cultura și demnitatea care ar trebui să existe și care, atunci când lipsesc declanșează vocile acestei „platforme” editoriale.
Pentru că #ACinceaPutere este un senzor social.
***
Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman
Eu simt că am revenit la normal, diferit puțin de cel anterior, dar în sensul bun: ne vom bucura de prezent, nu vom mai lua totul ca și cum ni se cuvine forever, ci vom fi conștienți de fragilitate și efemeritate, vom mai purta mască uneori (benevol sau obligați) în spații închise aglomerate și ne vom proteja reciproc (dar nu aș purta în aer liber, chiar dacă e aglomerat…). Deci cum ai zis tu, Mara.🤷♀️🙂
P. S. Ador Viena! Să mergi în turnul observator Donauturm, ai o panoramă superbă de acolo. În plus, la restaurantul „rotitor” servesc preparate gustoase și deserturi delicioase. Dar poate că ai fost deja. Sejur plăcut!
Mulțumesc, Ralu.
N-am fost în turn, poate ajung acum 🙂