O ploaie teribilă – care a pornit imediat după ce am aterizat – mi-a dat planurile peste cap: n-am mai ajuns în Piața Unirii, la VIP Lounge-ul Nespresso, unde Manafu a organizat workshop-ul de Social Media. M-am dus direct la hotel. Mi-era somn și foame; visam cu ochii deschiși la o cafea și la niște cartofi prăjiți cu orice (deh, am și eu slăbiciunile mele), însă până la urmă a învins somnul. M-am trezit peste vreo oră, cu senzația aia stranie că am dormit o noapte-ntreagă. M-am îmbrăcat, am fost la cină și-apoi la tradiționala petrecere de la TIFF de joi seara, la Chios.

–

În timpul festivalului, oamenii merg la filme, vorbesc despre filme și, când nu plouă, filmele sunt proiectate (și) pe un ecran imens, din Piață. E o atmosferă boemă, pare că cineva a mărunțit și împrăștiat în aer niște vată de zahăr, pe care acum o respirăm cu toții: rulotă cu poezie, autografe, premiere, expoziții, workshop-uri, interviuri, invitați speciali.

Dar, pe lângă toate astea, pentru mine TIFF este despre timp și despre fugă. Am patru zile fără rutină și constrângeri. Patru zile în care nu gătesc, nu-mi fac patul (hotelurile sunt minunate, da), nu am ședințe și nu supraveghez pe nimeni la teme. Pot să rămân în oraș atât cât am chef, să dansez până nu-mi mai simt picioarele și să merg la somn la 7.00 dimineața, în loc să mă trezesc la 6.00.

Sunt Mara și pentru mine e al treilea an la TIFF, motiv pentru care mi-am decupat o bucățică de timp: un joi-duminică parcă tăiat cu foarfeca dintr-o săptămână obișnuită. Patru zile pe care aș vrea să le întind, ca pe o cocă, ca pe un aluat făcut în casă, cu sucitorul. Singura grijă e să nu se rupă.

–

La Chios e multă lume, cum mă așteptam. Și mulți prieteni, amici, cunoscuți. Sunt grupuri și grupulețe, ne pierdem, ne găsim, nu știu cu care dintre ei să stau mai mult și nici cum să-i adun la un loc. Mă duc la corner-ul Nespresso și-s încântată că găsesc cocktailul acela – un amestec de gin, apă tonică, sirop de grepfrut roz și, bineînțeles, cafea. L-am mai băut și altă dată, deci știu la ce să mă aștept: o băutură lejeră, răcoritoare, aromată, care-mi dă energie, doar conține și cafea. După Chios, mulțimea s-a mutat la petrecerea HBO. Am vorbit mult. Am râs. Am făcut planuri pentru „mâine”. Ah, „mâine” e deja azi.

E puțin trecut de opt când deschid ochii. Sunt încă leneșă, mă mai întind puțin în pat și-apoi îmi fac programul: o să rămân în camera să lucrez. După care, la 13:30, merg la un cocktail – și o să am acolo și mâncare, și cafea bună (prietenii de la Nespresso vin și ei). După-amiază o să mai lucrez puțin, dar din oraș (marți urma să aibă loc petrecerea Marie Claire și Inbox-ul meu gemea de mailuri).
Zis și făcut. Deschid laptopul, scriu mailuri, dau telefoane, trimit invitații. Se face cam târziu, dar sigur că nu-i un capăt de țară dacă întârzii și eu puțin. Doar cine ajunge la evenimente la oră fixă?! Mă îmbrac fără grabă și, când sunt gata, caut din nou invitația, să văd unde anume e cocktail-ul ăsta.

Mda. Nu scrie. Locul e secret.

Nu-mi rămâne decât să râd de mine însămi și să-mi zic (a câta oară?!) că aș putea, totuși, să citesc și eu invitațiile. Dacă aș fi citit-o pe asta, aș fi aflat că la 13:30 (fix!) trebuia să fiu în față la Casa TIFF, unde vin mașinile care te duc la evenimentul respectiv. Bănuiesc unde e, că am fost anul trecut, am și pe cine să sun și să aflu, dar pare complicat. Îmi scot pantofii cu toc, mi-i pun în rucsac, merg să mănânc cu niște prieteni și-apoi stăm toți la cafea, la VIP Lounge-ul Nespresso, în Piața Unirii. Eu îmi beau cappuccino-ul preferat, ne facem poze, ne bucurăm de umbră, ei pleacă la film, eu rămân să lucrez în lounge și am o scurtă fantezie despre cum aș putea să-mi arunc laptopul de aici, de sus, despre cum i-ar sări tastele alea care nu se mai țin bine și despre cum s-ar face ecranul zob. Însă decid că nu-i o zi potrivită ca să-mi iau lumea-n cap și redevin adultul responsabil: îmi termin cafeaua, trimit mailurile și mă răsplătesc cu o oră de liniște pe marginea fântânii din Piață, la soare. Ascult muzică și mă uit la oameni.
Mi-e bine.

Petrecerea de vineri seara e la Casino. Îmi văd din nou prietenii și vorbim întruna, de parcă n-am fi stat tot împreună și seara trecută. Nu-mi trebuie cocktail azi, ci cafea intensă, neagră, fără zahăr. Și-apoi un pahar de vin. Mergem pe jos spre Casa TIFF, e o plăcere. Sute de oameni petrec în stradă. Am senzația aia de fericire de vacanță.

E zi calmă, cu prânz delicios (știți deja, mie-mi place mâncarea) și seară lungă, cu Gala TIFF și petrecerea de închidere a festivalului. Gala e la Operă și toată lumea e la patru ace, se fac poze pe covorul roșu, apoi se decernează premiile; party-ul e într-o vilă de pe deal, la care nu se ajunge prea ușor. Bem vin sau cocktailuri, ne răcorim cu apă și ne alungăm somnul cu cafea – Nespresso este și aici, la party. Locul e semiacoperit și la un moment dat vedem cum se luminează de ziuă. Aș mai sta și n-aș mai sta, dar știu că am întins timpul prea mult. Lucru pe care-l simt din plin două ore și jumătate mai târziu, când îmi sună alarma. Îmi jur că n-o să mai dorm niciodată atât de puțin, dar sunt mai degrabă amuzată de situație. Îmi pun ochelarii de soare și plec la un brunch. După două espresso îmi revin neașteptat. Mă duc spre centru și cumpăr cărți și alte mici minuni pentru fetițele mele, care sunt nerăbdătoare să afle ce le aduc.
Înainte să decolez, îmi scriu jurnalul de pe post-it-uri și mă pregătesc să mă întorc la viața obișnuită.