Știți voi părinții ăia care nu reușeșc să vorbească decât la persoana I plural? Noi am făcut, noi am dres. Noi am învățat să mergem, noi (nu) mâncăm tot, noi ne-am supărat, noi am plâns. Noi în sus și noi în jos și eu – EU, la singular, ce naiba! – încercând să nu-mi dau ochii peste cap.
Ei bine, am ajuns până și eu, săptămâna asta, să zic ceva de genul ăsta: NOI am luat vacanță. Dar, pe bună dreptate, oameni buni. Că, să nu mă mai trezesc la 6 dimineața și să nu mai fac sendvișuri la 6:13, iată, chiar e vacanță și pentru mine.
De menționat și că, în prima zi în care n-a fost la școală, Maria s-a trezit înaintea mea și mi-a făcut cafeaua. <3
–
#MaraZambeste e un jurnal scris de mână, pe post-it-uri. Regula e să scriu lucrul care m-a bucurat cel mai tare în ziua respectivă. M-am hotărât să fac asta pentru că mi se pare foarte important să nu (mai) uit niciodată că eu sunt un om optimist care râde, trăiește și dansează. Și, dacă vreodată lucrurile astea se vor mai întâmpla mai rar, vreau să-mi amintesc cine sunt și să fac ceva în așa fel încât să redevin eu. Pentru că #MaraZambeste, iar asta se întâmplă în fiecare zi. E ceva ce aș vrea #SaNuUit.