„Atâta timp cât fiecare geantă pe care o ai îți aduce bucurie, e utilă și se potrivește cu stilul tău, atunci nu sunt niciodată prea multe!”
Când am aflat că Emanuele Mazziotta, unul dintre cei mai importanți oameni din managementul Coccinelle, vine în România, mi-am spus că nu pot rata șansa de a-l întâlni. Și asta pentru mai multe motive.
Întâi, pentru că reprezintă acest brand italian foarte iubit și care a fost lansat în 1978, cu un an înainte de a mă naște eu. Voiam să aflu de la sursă cum s-a transformat Coccinelle de-a lungul timpului, cum s-a aliniat la noile tendințe, dar și ce înseamnă pentru un tânăr ca Emanuele Mazziotta să fie la conducerea unei companii atât de mari.
A fost una dintre cele mai plăcute interacțiuni pe care le-am avut în ultima vreme. Un dialog care mi-a adus un zâmbet pe buze și la finalul căruia mi-a fost clar că nu am întâlnit doar un COO, ci un om îndrăgostit de munca lui.
Ca să nu mai zic și că mi-a confirmat ceva ce bănuiam: o femeie nu are niciodată prea multe genți. 😊
Cum ai ajuns în industria modei?
Întotdeauna am fost fascinat de modă, încă din copilărie. Și asta, datorită mamei mele care avea mereu acasă o mulțime de reviste de modă și care colecționează genți și obiecte din piele.
Soția mea, de asemenea, este foarte pasionată de modă. Întotdeauna spun că moda este un stil de viață pentru ea. Are un stil unic de a se îmbrăca, de a se comporta. Bine, a lucrat mulți ani în comunicare, are și un background creativ foarte puternic.
Deci, într-un fel, moda a fost dintotdeauna parte din viața mea – m-a interesat întotdeauna felul în care individualitatea unui om poate fi exprimată prin modă.
Cu toate astea, ai ales să studiezi management în Elveția. Cum ai ajuns de la management la modă?
Deși am ales să studiez managementul, am fost mereu interesat de modă. În facultate am avut șansa să fac un stagiu de practică la un brand de modă foarte cunoscut. A fost o experiență care mi-a reaprins pasiunea pentru acest domeniu și mi-a dat șansa de a explora mai multe roluri, de la comunicare la merchandising. M-am specializat în travel retail și așa am ajuns să lucrez câțiva ani în Asia. Iar în 2014 am fost recrutat de Coccinelle.

Supervizezi toate departamentele companiei. Care este cea mai mare provocare pentru tine?
Îmi plac cifrele, dar iubesc și creativitatea. Îmi place să mă implic în partea creativă. Dar, ca să-ți răspund, cred că cea mai mare provocare este să mențin coerența în toate departamentele. Pentru că, dacă brandul este coerent și consecvent, iar toate departamentele au aceeași voce, atunci mesajul pe care îl transmitem va fi clar.
Un aspect esențial este și comunitatea internă. Practic, membrii companiei nu resimt acel sentiment de urgență și stres care este frecvent întâlnit în multe locuri. În schimb, ei au un puternic simț al responsabilității.
Întotdeauna am spus că „sharing is caring” – dacă îți pasă de membrii echipei tale, trebuie să împărtășești cât mai multe lucruri cu ei. E multă muncă în spate – dezvoltarea colecțiilor, deschiderea magazinelor și așa mai departe – dar, în același timp, este foarte importantă grija față de oameni.
Asta înseamnă să discutăm diverse planuri, să avem întâlniri, team building-uri și astfel să ne asigurăm că suntem pe aceeași lungime de undă. Așa, fiecare simte că face parte dintr-un proiect de amploare și își asumă responsabilitatea, fără presiune sau stres excesiv.
Deja încep să fiu puțin invidioasă pe oamenii care lucrează acolo.
Oamenii se simt bine la noi, dovadă că nu avem o fluctuație mare de personal în companie. Echipele cresc, avem constant membrii noi. Dar, odată ce intri în Coccinelle… Eu sunt aici de 11 ani. Și am colegi care lucrează în companie de peste 20, 30 de ani.
30 de ani?!
Da, și e foarte important pentru companie și pentru brand, deoarece avem un fel de patrimoniu, o memorie colectivă a brandului. Această continuitate este un adevărat sprijin pentru că mereu există cineva care poate spune: „Am încercat asta acum câțiva ani și nu a funcționat” sau „Am făcut acest lucru și a mers excelent.”
Practic, această memorie colectivă ajută la conturarea strategiei. În același timp, primim constant un suflu nou, energie proaspătă, oameni noi care se alătură echipei. Dar, atunci când vin, rămân. Foarte puțini aleg să plece.

Să vorbim și despre latura glamour a brandului, despre colaborarea cu Behati Prinsloo și campania „Capturing Beauty”.
Este o campanie începută în toamnă, așa cum ai spus, iar imaginea este top modelul internațional Behati Prinsloo. Este imaginea noastră pentru a doua oară consecutiv, deci și pentru colecția primăvară-vară 2025.
Am decis să colaborăm cu Behati pentru că ea reprezintă cu adevărat ADN-ul și valorile Coccinelle. E o femeie foarte sofisticată și elegantă. Este mamă, este o femeie independentă, este implicată social.
Behati este și brand ambassador-ul genții Coccinelle C-ME, lansată global în noiembrie 2024.
C-ME e piesa iconică a sezonului primăvară-vară 2025 – un design care îmbină tradiția cu inovația. Foarte feminină, dar, în același timp, funcțională, deoarece poate fi purtată fie ca geantă de mână, fie ca geantă crossbody.
Am introdus noul logo C-ME odată cu această geantă, iar numele nu a fost ales întâmplător. Are o semnificație puternică pentru noi: litera „C” din Coccinelle, alături de „Me”, care simbolizează individualitatea, femeia Coccinelle.
În același timp, evocă expresia „See Me” – „Privește-mă” –, dar într-un mod subtil, așa cum e și brandul. Coccinelle este sinonim cu rafinamentul discret.

Ce părere ai despre ideea de a cumpăra mai puține lucruri, dar de calitate? Se vorbește de ceva timp despre asta, dar toate brandurile de modă lansează colecții noi cel puțin de două ori pe an. Cum vezi tu acest aspect?
Suntem o companie care pune accent pe raportul calitate-preț. Asta înseamnă calitate superioară la un cost rezonabil.
Suntem complet aliniați cu filosofia – mai puțin, dar mai bun și de o calitate superioară.
Ce facem, concret? Reducem numărul de modele pe care le lansăm, facem asta deja de câțiva ani. Strategia noastră este să ne concentrăm pe crearea unor produse iconice, dorite și iubite de clienți. Și suntem foarte atenți la calitate – e esențială pentru noi.
Am lansat recent și categoria de încălțăminte, o noutate pentru Coccinelle. Și aici ne concentrăm tot pe calitatea pantofului. Avem doar câteva modele. În loc să investim într-o colecție uriașă, preferăm să ne concentrăm pe mai puține, dar să fie ireproșabile.
Cred că astfel și clientul final recunoaște mai ușor brandul. Și nu diluezi identitatea mărcii printr-o multitudine de modele, materiale și culori.
Cu toate astea, clienții își doresc ceva nou în fiecare sezon.
Este vorba, desigur, despre un echilibru între cerințele pieței și ADN-ul brandului. Dar trebuie să ținem cont și de faptul că tendințele sunt esențiale în industria modei. De aceea, echipa de design are o responsabilitate crucială – să analizeze piața, să înțeleagă nevoile clienților, dar să fie atenți și la tendințe. Din acest motiv ei călătoresc în întreaga lume pentru a simți vibrațiile locale și pentru a le integra în colecțiile noastre.

Îmi poți spune câteva cuvinte despre colecția de primăvară-vară 2025?
Sigur. Echipa de design a călătorit în Portugalia pentru inspirație, pentru a absorbi atmosfera locului și pentru a o transpune în colecție. Tema e Rua da Alegria și e plină de culoare: Soleado, un galben care simbolizează bucuria; Sangria și Gazpacho, un roșu ce evocă serile de vară; Azul, un albastru deschis ce amintește de mare și de vacanțele de vară; Blanco, adică albul, simbolizează lejeritatea și simplitatea. Bineînțeles, nu lipșește nici negrul, un simbol al eleganței pentru noi, la Coccinelle.
Câte genți crezi că sunt prea multe genți?
Ei bine, aceasta este o întrebare foarte subiectivă!
De acord. Dar intuiesc ce ar răspunde iubitul meu 😊.
Nu există un număr exact, pentru că fiecare are propriul său stil de viață, propriile nevoi și dorințe. Dar, în general, cred că atâta timp cât fiecare geantă pe care o ai îți aduce bucurie, e utilă și se potrivește cu stilul tău, atunci nu sunt niciodată prea multe!
Foto: Coccinelle.