N-am prea mult timp pentru astfel de griji pentru că își face apariția cu Chris Maurice. Poartă un parfum intens, pe care cred că l-au simțit toți cei din jur. Nu recunosc nici o notă, nu seamănă cu nimic din ce știu.

Chris Maurice a venit în România de mai multe ori, dar eu l-am întâlnit la lansarea Grammatik Drammatik, brand pentru care a creat Haptic / Can’t Touch This, Imp-ish / Do Naughty Things For Fun și NFI / No F**king Idea.

Dialogul meu cu Chris nu începe de la parfum, cum îmi propusesem. L-am întrebat dacă pot înregistra discuția noastră și mi-a spus că nu. Și-apoi a început să râdă, amuzat de reacția mea. Sigur că e de acord, îmi zice, dar nu-i place să dea interviuri.

E clar, o să am o misiune grea. Dar măcar am înțeles de ce, când mi-am făcut documentarea, am găsit puține materiale despre Chris Maurice.
Chiar dacă nu ai dat multe interviuri, tot am citit câte ceva despre tine în ultimele zile.

Chris Maurice: Nu mult. Pentru că nu există prea multe informații despre mine. Sunt puține articole. Ceva de genul: „Oare cine este Chris? Hmmm, nu știu. Întreab-o pe mama lui!”. (râde)
Ar fi fost interesant, dar mama ta nu este aici.

Dar îți pot da numărul ei!
Până când am șansa să vorbesc cu dumneaei, povestește-mi despre copilăria pe care ți-ai petrecut-o într-o lume parfumată. Știu că familia ta a intrat în domeniul parfumeriei acum aproape 100 de ani.

Da, compania a fost deschisă 1925, deci sunt 99 de ani. Este o afacere de familie, eu fac parte din a treia generație. Și sper că copiii mei vor continua.

Tatăl meu a fost workaholic, în special în anii ’80. Îmi amintesc că mergeam cu el în weekend-uri la fabrică. Tata voia să verifice una, alta, poate o comandă nouă, poate să noteze vreo formulă. Dar mie îmi plăcea să merg în laborator și să miros diverse arome din sticluțe, mai ales materiile brute. Cam așa sunt amintirile mele.

Și eu merg cu copiii mei în laborator. Eu lucrez, ei mă ajută cu câte ceva, cu lucruri mici, dar vreau să fie în contact cu parfumeria. Iar ei iubesc să facă asta și-mi spun că vor să continue când vor crește. Bine, acum au 18 și, respectiv, 13 ani, o să văd ce părere vor avea și mai târziu.
N-ai vrut niciodată să faci altceva, să lucrezi în alt domeniu?

Nu. Niciodată. Este singurul lucru pe care știu cum să îl fac. Mereu am vrut să continui tradiția familiei. Și cred că este datoria mea.

Care sunt mirosurile din copilăria ta?

Sunt niște parfumuri pe care le folosea bunica mea, cum ar fi Tabak și Carven Ma Griffe. Și am crescut într-o casă care avea o grădină cu iasomie, trandafiri, geranium. Era plină de tot felul de plante, mă jucam cu ele, le miroseam. Și știi ce făceam? Un fel de infuzii: tăiam flori, turnam alcool peste ele și apoi agitam. Îmi plăcea să fac asta când eram copil.
Pe atunci mama ta obișnuia să te dea cu apă de colonie.

Oh, da, da… Uram chestia asta. Îmi punea hăinuțele și apoi mă dădea cu acea colonie pentru copii.

Și mai era o tradiție când eram mic: îmi dădea tot felul de băuturi cu neroli, ca să fiu puternic. Și eu cred c-am băut prea multe! (n. red.: Chris Maurice e un bărbat corpolent și se amuză pe seama lui.).

Sincer, din cauza asta, când aud că trebuie să creez un parfum fresh, cu neroli… pfff! E punctul meu slab. Pot să-l fac, dar nu mă bucură. Și e din cauza acelor amintiri.

Ani mai târziu, fiica mea a venit acasă după prima zi de grădiniță mirosind a aceeași apă de colonie teribilă pe care o folosea și mama. Și am zis: NU! În nici un caz!

Așa că am creat eu o apă de colonie potrivită pentru copii, am dus-o la grădiniță și i-am obligat pe cei de acolo să o folosească pentru copilul meu. În cele din urmă, toți copiii au folosit-o, iar mamele au fost foarte fericite. Deci pot să-mi pun în CV că am făcut și parfumul unor copii de grădiniță. Și asta doar pentru că nu puteam să suport mirosul celui pe care-l foloseau ei.
Ai lucrat cu companii mari și foarte cunoscute, dar și pentru unele indie, ai creat parfumuri de nișă. Cu cine e cel mai ușor să lucrezi?

Cu brandul care îmi permite să fac ce vreau eu. Atunci când brief-ul e ceva de genul: „Fă ce crezi tu.” Asta e cel mai distractiv. Și când nu am limitări de buget. Să aud așa ceva e ca un orgasm pentru urechi. Și da, se întâmplă uneori.

Dacă miroși creațiile mele, o să vezi că sunt foarte compacte, de lungă durată, și asta se datorează calității ingredientelor. „Ieftin” și „calitate” sunt două cuvinte care nu merg împreună. Dar depinde de branduri, știi. Unele, chiar dacă sunt mai mici, te tratează ca pe un prieten, deci ești mai confortabil. În alte cazuri e vorba doar de muncă și atât. Oricum, dacă nu simt că există o conexiune, voi găsi o scuză să nu lucrez.

Care a fost ultima colaborare pe care ai refuzat-o și de ce?

Aaaa, eu nu refuz! Nu, nu. Asistenta mea e cea care refuză.
Când un proiect ajunge la mine e deja acceptat.

Dar mai e ceva: acum sunt aici. Ar trebui să fiu în laborator. Asta înseamnă că sunt zile pierdute din punct de vedere creativ. Iar apoi trebuie să recuperez. Uneori mă blochez și mă stresez. Stresul este cel mai mare dușman pentru mine. Din cauza asta mai trebuie să am și pauze, să-mi regăsesc inspirația, să fiu din nou motivat.

E foarte greu să lucrez sub presiune, iar asistenta mea știe că, atunci când am un anumit număr de proiecte în același timp, nu mai pot da curs altora noi.
Spuneai despre timpul necesar pentru a-ți regăsi inspirația.

Da, cred că au nevoie de timpul ăsta și pictorii, și muzicienii, și parfumierii. Există un moment când simți acut stresul din munca de zi cu zi și atunci trebuie să oprești.
Și cum faci asta?

Dispar.
Dispari?

Da. Dispar.

Undeva în Barcelona?

Nuuu. Undeva în lume. Și nimeni nu știe unde sunt.
Cu excepția asistentei tale.

Nu, nici măcar ea nu știe. Îmi închid telefonul. În 2019, înainte de pandemie, am dispărut șase luni. Nimeni n-a știut unde sunt. Și când spun nimeni, mă refer la familie. Copiii. Nu au știut nimic până când nu m-am întors.
Și ți-au deschis ușa?

Da. Pentru că e vorba despre dragoste. Care e condiționată și necondiționată. Copiii – dragoste necondiționată. Soția – condiționată. Așa că trebuie să sun la copii, nu la soție. O sun pe fiica mea și-o rog să-mi deschidă ușa.
Dar cei apropiați ție nu sunt îngrijorați când dispari?

Mă știu. Și eu tot spun că am nevoie să plec, am nevoie, am nevoie… Și într-o zi chiar plec. Dar are mare legătură cu stresul, așa reușesc eu să mă calmez. Plus că am nevoie de escapadele astea ca să văd lucrurile din altă perspectivă și să pot crea din nou când mă întorc.

Spune-mi câte ceva despre procesul creativ, despre cum lucrezi.

Nu e atât de special. Merg la birou, acolo am frigiderul meu cu parfumuri vechi (n. red.: Chris Maurice are un frigider imens, unde păstrează mii de parfumuri) și verific ce s-a întâmplat în ultimele zile. Eu și colegii mei consultăm brief-ul, facem schimb de idei și stabilim care ar fi cel mai bun punct de plecare pentru un anumit parfum. Apoi, merg la frigider, revizuiesc ce au lucrat deja, decidem ce facem în continuare. În final are loc procesul de mirosire. Când este gata, trimitem mostra clientului… cam ăsta e procesul.
Cum știi când un parfum este gata?

Atunci când îmi place.
Și ești 100% sigur?

Bineînțeles. Trebuie să fie ca o iubire la prima vedere, să spun pe loc: da, e ok.

Ce părere ai despre tendințele din parfumerie? Reflectă ele aspectele sociale și culturale dintr-o anumită perioadă?

Desigur. Cred că parfumeria este un ciclu. De exemplu, mie îmi place să mă întorc la notițele vechi ale tatălui meu, la formulele lui, pe care le revizuiesc și le adaptez pentru perioada în care trăim. Tendințele… sigur, vor exista mereu tendințe care vor spune: „Acum e perioada parfumurilor cu note fructate” sau: „Acum e sezonul culorii roșii sau sezonul magenta”. Dar mie nu-mi place să urmez trendurile. Îmi place să fiu urmat.

Eu fac ce-mi place. Și, dacă găsesc o companie care crede în mine și îmi dă voie să fac ce vreau eu, atunci voi crea o tendință. Asta e: fac ce-mi place.

Ce părere ai despre tendința oud în Europa?

Cred că s-a dus deja.

Atunci ce este în tendințe acum?

Păi… parcă smochina. Nu știu, pentru mine parfumeria clasică e foarte plictisitoare. Îmi aduc aminte că, atunci când eram eu tânăr, descopeream un parfum pe an. Acum sunt atât de multe. Și toate, în același fel… Parfumeria de acum este plictisitoare.

De aceea există această ușă deschisă către parfumeria de nișă, care e mult mai amuzantă. Datorită nișei încă mă atrage domeniul; dacă nu ar fi existat, sincer, poate că acum aș fi făcut altceva.
Ai spus că tu creezi ce-ți place, indiferent de trenduri. Și ce-ți place?

Depinde de dispoziția în care sunt. Dacă sunt fericit, voi face un parfum foarte floral, gurmand. În acel moment, în viața mea totul este fantastic. Și dacă sunt deprimat, voi merge spre oud, spre arome întunecoase. Dacă te uiți la cronologia creațiilor mele, știi clar: aici eram fericit, aici nu. Oamenii care mă cunosc știu asta.
Ultimul parfum lansat cum a fost?

A fost întunecos. Dar trebuie să ne întoarcem la momentul în care a fost creat, nu când a fost lansat. Uite, acestea (n. red.: cele trei parfumuri din gama Grammatik Drammatik) sunt mai fericite.

Îmi povestești câte ceva despre cum ai creat Grammatik Drammatik?

A fost un brainstorming. Aveam un concept, un mood board… Mi-au plăcut brandul și comunicarea directă din numele parfumurilor. Practic, asta m-a inspirat: simțeam că totul e foarte direct și foarte deschis. Și am avut libertate să fac ce vreau eu, asta e cel mai important. Am lucrat vreo trei luni la ele, e un proces care ia timp.
În timpul creației, ți-ai imaginat cum sunt cei care vor cumpăra și vor purta aceste parfumuri?

Întotdeauna mă gândesc la cei pentru care fac un parfum. Dar îmi place să le testez pe mine.
Din toate creațiile tale, cum alegi ce parfum porți?

Nu port.
Dar astăzi, când ai intrat, am simțit că porți parfum.

Port o copie.
Nu mă așteptam să-mi spui asta.

E copia unui parfum care nu mai există pe piață, nu se mai produce. Însă port versiunea mea. Am și trei, patru sticle din parfumul original, însă prefer versiunea mea. Cu siguranță nu e la fel pentru că am modificat-o puțin. Am adăugat lemn și piele ca să o fac mai personală. Dar a fost un parfum comercial.

Știi, obișnuiam să port un parfum pe care l-am creat pentru mine acum mult timp în urmă. Toată lumea mă recunoștea după miros. L-am păstrat mulți ani, dar dintr-o dată am zis, ok, hai să schimb. Și acum am început să port două parfumuri, dar port versiunile mele. Interpretările mele asupra unor parfumuri care nu mai există de mult timp pe piață.

Nu-mi port jobul, nu port ce creez pentru alte branduri, ci ceva ce am creat exclusiv pentru mine și care nu e de vânzare. Prefer să am exclusivitate la acest capitol.

Creezi parfumuri speciale pentru soția sau copiii tăi?
Accento și Erba Pura. Accento este pentru soția mea, iar Erba Pura, pentru fiica mea. Au fost create special pentru ele, iar apoi au intrat în portofoliul Xerjoff. Dar inițial au fost create pentru ele. Deci, de fiecare dată când întâlnesc o femeie care poartă Erba Pura sau Accento… nu, nu e deloc sexy pentru mine. Din contră.
Dar ai creat două parfumuri extrem de bine vândute în toată lumea.

Îmi amintesc că, atunci când Xerjoff a lansat Accento, fiecare femeie prezentă la eveniment purta acest parfum. Și m-am simțit ca și cum soția mea ar fi fost după colț. Am plecat de la petrecere în 20 de minute. Am plecat!
Efectiv nu puteam să stau acolo. Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu. Dacă o femeie poartă parfumul ăsta, îmi piere tot cheful. Nu mă înțelege greșit: îmi place mirosul, dar pentru mine nu e deloc seducător.

Știu că sună ca un clișeu, dar crezi că parfumul poate fi o armă de seducție?

Da. Și în special moleculele. Ambroxanul, pentru mine, este cea mai excitantă moleculă de pe pământ. Toate parfumurile mele conțin această moleculă. Cu doar două excepții pentru că un anumit brand nu mi-a permis să folosesc această moleculă, pur și simplu o urăște. Dar celelalte parfumuri pe care le-am creat conțin ambroxan. Este, într-un fel, “sarea” mea. Dacă nu folosesc această moleculă, mă simt dezbrăcat.

Este un ingredient-fetiș. E semnătura mea. Întotdeauna supra-dozez acest ingredient. Pentru mine este, așa cum ai spus tu, seducător. Îl simt. Am nevoie de el. Corpul meu trebuie să-l aibă. E acel gen de parfum pe care îl pulverizezi și îl miroși întruna pentru că vrei să-l simți mereu. Sau, dacă o altă persoană folosește acest parfum, îți dorești să o tot miroși… Ambroxanul îmi provoacă mie acest sentiment. Și, așa cum ți-am spus, creez parfumurile care-mi plac. Deci fac totul pentru a fi atractive pentru mine. Trebuie să mă seducă. Dacă plac și altora, e minunat. Dar foc totul pentru propria mea seducție.

Asta este rețeta succesului, nu-i așa?

Exact, asta e: pasiunea.